Decizia nr. 127 din 7 aprilie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă în Dosarul nr. 7.061/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Ministerul Apărării Naţionale a depus un punct de vedere, iar Ministerul Afacerilor Interne a depus un memoriu amicus curiae.

De asemenea, referă asupra faptului că, la dosar, au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 17 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 7.061/3/2023, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Posibilitatea recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a beneficia de plata simultană a drepturilor salariale aferente titlului de specialist de clasă şi primei de clasificare, retroactiv, începând cu data de 1.11.2019 şi până la trecerea în rezervă a fiecărui reclamant.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 4 noiembrie 2024 cu nr. 2.481/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 7 aprilie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 284/2010”) „ Art. 33. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. (…)”

Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României („Statutul”), aprobat prin Legea nr. 35/1990, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 35/1990”) „ Art. 32. – Titlurile de clasificare sau specializare ce se acordă personalului aeronautic sînt ierarhizate pe trei clase, a căror obţinere se face succesiv: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa I. Titlul de clasificare se acordă personalului aeronautic definit la art. 31 din prezentul statut, cu excepţia inginerilor şi subinginerilor nenaviganţi. Titlul de specializare se acordă inginerilor şi subinginerilor nenaviganţi definiţi la art. 12 şi 31 din prezentul statut.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”) ANEXA Nr. VI

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. Dosar 7.061/3/2023 (a cărui competenţă de soluţionare a fost declinată în favoarea Tribunalului Ilfov prin Sentinţa civilă nr. 1.166 din 7 martie 2023 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale), disjunsă din Dosarul nr. 33.692/3/2022, astfel cum a fost precizată, reclamanţii AA şi BB, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Unitatea Militară 02472 şi Unitatea Militară 02605 (MAI – UM 02472 şi UM 02605), au solicitat instanţei de judecată: (i) recunoaşterea dreptului de a beneficia de plata simultană a primei de clasificare şi a titlului de specialist de clasă în vederea includerii acestor beneficii salariale în baza de calcul pentru stabilirea şi calcularea pensiei militare; (ii) obligarea la plata sumei compensatorii actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, care să acopere diminuarea veniturilor salariale avute în plată la 31.12.2012 (ca urmare a încetării plăţii simultane a primei de clasificare în specialitate şi a titlului de specialist de clasă, menţinându-se în plată dreptul bănesc cu procentul cel mai mare), începând cu data de 1.11.2019 şi până la data trecerii în rezervă a fiecăruia dintre reclamanţi, respectiv 15.09.2022 şi 1.05.2021, sume la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective; (iii) recalcularea drepturilor salariale începând cu 1.11.2019 până la data trecerii în rezervă, cu cheltuieli de judecată. Întâmpinarea

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 17 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că: în cauză, este vorba despre un proces privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice; cauza se află în curs de judecată în primă instanţă; asupra acestor chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în discuţie este obligatorie. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema prezentată la paragraful 8 din prezenta decizie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, faţă de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, până la apariţia ordinului ordonatorului principal de credite de stabilire a condiţiilor de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, după criteriile şi standardele de performanţă ce trebuie cuprinse în ordin, nu se pot acorda drepturile salariale aferente titlului de specialist, întrucât nu s-a putut acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional. Doar începând cu 1.12.2021 se pot acorda aceste drepturi, deoarece, la această dată, Ministerul Apărării Naţionale, care are calitatea de ordonator principal de credite, a emis Ordinul nr. MS 212 din 5.11.2021 privind modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului apărării naţionale privind salarizarea şi alte drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale (Ordinul nr. MS 212/5.11.2021), prin care s-a creat baza legală pentru plata concomitentă a titlului de clasificare şi a titlului de specialist de clasă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele judecătoreşti rezultă două orientări jurisprudenţiale.

Într-o orientare jurisprudenţială majoritară s-a apreciat că reclamanţii au dreptul la plata cumulativă a primei de clasificare în specialitate şi a titlului de specialist de clasă chiar şi după anul 2009.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale, majoritatea instanţelor au avut în vedere dispoziţii legale din care rezultă caracterul distinct al celor două noţiuni, respectiv „primă de clasificare” şi „titlu de specialist de clasă”, acestea fiind apreciate ca fiind drepturi salariale diferite ca valoare, care se acordă în condiţii diferite.

La nivelul uneia dintre curţile de apel care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială nu s-a realizat analiza naturii acestor drepturi băneşti, respectiv dacă reprezintă acelaşi drept salarial acordat pentru recunoaşterea nivelului de pregătire profesională, raportat la prevederile legale incidente în cauză, ci a fost avută în vedere succesiunea de acte normative în materie, din a căror coroborare a rezultat că, odată acordate anterior, în măsura în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, aceste drepturi se menţin în continuare.

Într-o altă orientare jurisprudenţială minoritară s-a apreciat că reclamanţii pot beneficia doar de prima de clasificare, nu şi de indemnizaţia pentru titlul de specialist de clasă, argumentându-se că: (i) titlul aeronautic de clasă este o variantă a titlului de specialist de clasă, acelaşi titlu neputând genera cumulul a două drepturi ce derivă din aceeaşi calificare. O astfel de interpretare rezultă şi din topografia art. 28 şi 30 din cadrul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017; (ii) faţă de dispoziţiile art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, până la apariţia ordinului ordonatorului principal de credite cu privire la acordarea şi retragerea titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional (în speţă, Ordinul nr. MS 212/5.11.2021), după criteriile şi standardele de performanţă ce trebuie cuprinse în ordin, nu se pot acorda drepturile salariale aferente titlului de specialist de clasă, întrucât nu s-a putut acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional.

Potrivit punctului de vedere comunicat de una dintre curţile de apel, din încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu rezultă norma de drept stabilită ca fiind incidentă în cauză şi al cărei conţinut neclar, îndoielnic este supus interpretării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie ce poate prezenta relevanţă asupra dezlegării chestiunii de drept care face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 105 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 21 februarie 2025 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 105/2024), printre altele, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 26.850/3/2021* şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: „Deţinătorii titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional nu beneficiază de majorările salariale aferente pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordinului emis de ordonatorul principal de credite, prin care s-au reglementat specialităţile, condiţiile de acordare, criteriile şi standardele de performanţă, pentru acordarea acestor drepturi salariale.”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 90-96. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în art. 1 al acesteia se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că problema de drept litigios dedusă judecăţii priveşte recunoaşterea unor drepturi de natură salarială în vederea includerii acestora în baza de calcul pentru stabilirea şi calcularea pensiei militare. În consecinţă, în cauza care a determinat prezenta sesizare, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul art. 1 alin. (2).

Cauza în care s-a dispus sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Tribunalului Ilfov – Secţia civilă, ca instanţă competentă să judece cauza în primă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept veritabilă, susceptibilă de o dezlegare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Astfel, sub acest aspect, referitor la cerinţa existenţei unei chestiuni de drept reale, dificile, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării.

Cu privire la prezenta sesizare se observă însă, pe de o parte, că instanţa de trimitere nu identifică textul de lege a cărui interpretare se solicită.

Verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a vreunei norme de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte mai degrabă o dezlegare a cauzei, solicitându-se instanţei supreme să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete.

Întrebarea adresată instanţei supreme reproduce întocmai solicitarea reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalului Ilfov, însă sintagma „chestiune de drept” are un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei ei sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

În acest context se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de identificare a prevederilor legale incidente în cauză şi de interpretare şi aplicare a acestora, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

După cum rezultă din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sesizarea instanţei supreme trebuie să aibă ca obiect rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu, respectiv cu un anumit grad de abstractizare, şi aceasta chiar dacă dezlegarea respectivei probleme de drept se face în mod punctual, prin adecvare la circumstanţele speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022, paragraful 52; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragraful 62).

Întrebarea care formează obiectul sesizării tinde însă, prin datele particulare pe care le cuprinde, să învestească instanţa supremă cu rezolvarea concretă a înseşi pretenţiei deduse judecăţii, solicitându-se a se statua dacă reclamanţii au dreptul de a beneficia de plata simultană a drepturilor salariale aferente titlului de specialist de clasă şi primei de clasificare, retroactiv, începând cu data de 1.11.2019 şi până la trecerea în rezervă a fiecăruia dintre ei.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte condiţia legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influenţeze într-o manieră directă şi determinantă soluţionarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere, iar îndeplinirea acestei condiţii trebuie să rezulte neechivoc din cuprinsul încheierii de sesizare.

Aşa cum s-a arătat deja, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate incidente, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Sunt îndeosebi necesare expunerea elementelor de fapt şi de drept relevante ale litigiului, precum şi indicarea argumentelor din care rezultă caracterul veritabil al chestiunii de drept, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracterul esenţial, fiind de natură să influenţeze în mod direct soluţia cauzei pe fond. În lipsa enunţării acestor elemente, sesizarea nu îndeplineşte condiţiile legii, iar instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în ceea ce priveşte identificarea şi enunţarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce priveşte determinarea contextului factual şi juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Sub acest aspect se constată însă că încheierea de sesizare nu cuprinde constatări de fapt concrete ale instanţei cu privire la împrejurarea dacă reclamanţilor li s-a acordat, în condiţiile legale, titlul de clasificare şi/sau titlul de specialist de clasă, prin raportare la dispoziţiile speciale ale art. 32 din Statutul aprobat prin Legea nr. 35/1990 şi/sau prin raportare la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, instanţa de trimitere nu justifică nici relevanţa datei de 1.11.2019 în contextul chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Or, determinarea, de către instanţa de trimitere, a contextului factual şi juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate este cu atât mai necesară cu cât sesizarea este dispusă de prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei şi, spre deosebire de dreptul comun (art. 519 din Codul de procedură civilă), nu a fost adoptată încă o hotărâre de primă instanţă prin care să se reţină situaţia de fapt şi de drept avută în vedere la soluţionarea litigiului.

Nu este posibil ca instanţa supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situaţiei de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie şi preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanţă apreciază că se impune sesizarea instanţei supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situaţia de fapt, de aşa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente şi dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.

Prin raportare la cele ce precedă, se constată că nu este demonstrată nici legătura strânsă şi concretă între soluţionarea cauzei şi maniera de dezlegare a chestiunii de drept, iar o simplă legătură de cauzalitate abstractă şi ipotetică nu îndeplineşte condiţiile legii privind admisibilitatea sesizării (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragrafele 60 şi 61).

În consecinţă, cum mecanismul instituit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluţioneze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,