Decizia nr. 55 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.309/1/2024, la care au fost conexate dosarele nr. 2.378/1/2024, nr. 2.762/1/2024 şi nr. 2.844/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 3.600/62/2023, de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.850/100/2023 şi de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 7.498/3/2024 şi nr. 12.943/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere de către apelantul-reclamant din Dosarul nr. 1.850/100/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi de către reclamantul din Dosarul nr. 12.943/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a sesizat, prin încheierea dată în 15 octombrie 2024 în Dosarul nr. 3.600/62/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare şi actualizării cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ de abrogare a plăţii acestora.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 octombrie 2024 cu nr. 2.309/1/2024.

Ulterior, pe rolul instanţei supreme au fost înregistrate alte trei sesizări ce au fost conexate la dosarul iniţial, în baza art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, după cum urmează: – Dosarul nr. 2.378/1/2024, având ca obiect sesizarea Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, dispusă la 1 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.850/100/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă dispoziţiile art. 1.531 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 1.535 alin. (1) din Codul civil se aplică în ipoteza reparării prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023?”; – Dosarul nr. 2.762/1/2024, având ca obiect sesizarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.498/3/2024, dispusă la 6 noiembrie 2024, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept identice cu cea din Dosarul nr. 2.309/1/2024, iniţial înregistrat; – Dosarul nr. 2.844/1/2024, având ca obiect sesizarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, dispusă prin încheierea din 11 noiembrie 2024 dată în Dosarul nr. 12.943/3/2024, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind: „Acordarea dobânzii legale aferente sumelor datorate cu titlu de indemnizaţie pentru limită de vârstă, în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 27.02.2021-9.06.2022, de la data scadenţei fiecărei sume datorate până la data la care aceste sume au fost achitate efectiv”. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Codul civil: Art. 1.531. – ” (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial.” Art. 1.535. – ” (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Alte dispoziţii legale care prezintă relevanţă sunt următoarele:

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 96/2006) : Art. 49. – ” (1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. (2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. (3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului. (4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. (5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare. (6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată. (7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate. (8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. (9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea. (10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz. (11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.”

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Legea nr. 7/2021) : Art. I. – ” Articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.” Art. II. – ” De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.” • Această lege a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022.

Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Legea nr. 192/2023) : Art. I. – ” Capitolul XI Capitolul XI «Indemnizaţia pentru limită de vârstă», cu art. 49 şi 50, din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.” Art. II. – ” De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.” • În legătură cu art. I din această lege, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, atribuindu-i sensul compatibil cu Constituţia, în timp ce, prin aceeaşi decizie, art. II a fost declarat ca fiind neconstituţional. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

În Dosarul nr. 3.600/62/2023 aflat pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, reclamanţii, foşti membri ai Parlamentului, au solicitat, în contradictoriu cu Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi secretarul general al Camerei Deputaţilor, anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise şi obligarea pârâţilor să le repună în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă începând cu 1 iulie 2023 până la zi, iar prin intermediul cererii adiţionale au solicitat plata dobânzii legale de la data naşterii obligaţiei şi până la executarea ei efectivă, precum şi actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei.

Prin Sentinţa nr. 351 din 7 martie 2024, Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a respins cererea, reţinând, în esenţă, că ordinele contestate au fost emise de secretarul general al Camerei Deputaţilor în conformitate cu prevederile art. II din Legea nr. 192/2023, potrivit cărora de la data intrării ei în vigoare, la 1 iulie 2023, încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, care fuseseră acordate în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006. Cum la 12 decembrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curţii Constituţionale nr. 678 din 28 noiembrie 2023, secretarul general al Camerei Deputaţilor a dispus din oficiu reluarea, începând cu aceeaşi dată, a plăţii către reclamanţi a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi acordarea drepturilor băneşti cuvenite pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2023 şi 11 decembrie 2023, conform prevederilor bugetare alocate cu această destinaţie. Faţă de împrejurarea că secretarul general al Camerei Deputaţilor a procedat în mod benevol la reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă chiar în ziua în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 678 din 28 noiembrie 2023 în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu respectarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât prin ordinele emise s-au acordat drepturile băneşti aferente intervalului cuprins între 1 iulie 2023 şi 11 decembrie 2023, instanţa a respins acţiunea, apreciind că nu se impune nici acordarea dobânzii legale de la data naşterii obligaţiei de plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă până la data plăţii efective, nici actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei, deoarece pârâţii nu sunt în culpă pentru sistarea plăţii indemnizaţiei respective, reluând retroactiv plata atunci când s-a creat cadrul legal favorabil acordării ei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au solicitat reformarea ei, în sensul admiterii cererii pe care au promovat-o; chestiunea rămasă în dezbatere vizează posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare, aferentă sumelor reprezentând indemnizaţia pentru limită de vârstă şi actualizarea acestora cu rata inflaţiei.

Aceeaşi problemă de drept este dezbătută şi în Dosarul nr. 1.850/100/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

În celelalte două dosare, conexate sesizării de faţă, care sunt înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 7.498/3/2024 şi nr. 12.943/3/2024, problema de drept dedusă judecăţii este asemănătoare.

Astfel, se solicită obligarea Parlamentului României la plata dobânzii legale penalizatoare, aplicată indemnizaţiei pentru limită de vârstă datorate de pârât în perioada martie 2021-iunie 2022, dar şi actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate, calculată conform datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, de la scadenţa fiecărei obligaţii până la 15 noiembrie 2023, arătându-se de către autorii demersului judiciar că pârâtul a încetat plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă la 1 martie 2021, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, declarată neconstituţională ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022.

Apreciind că sumele care li se cuvin, în calitate de foşti parlamentari, nu au fost plătite la scadenţă în mod neconstituţional, reclamanţii au iniţiat demersuri în justiţie, iar prin hotărâri definitive ordinele de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise au fost anulate şi pârâtul (secretarul general al Camerei Deputaţilor sau secretarul general al Senatului) a fost obligat să le achite reclamanţilor indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 27 februarie 2021. Executat silit, pârâtul a achitat indemnizaţiile pentru limită de vârstă datorate.

Prin acţiunile deduse judecăţii, reclamanţii au solicitat repararea integrală a prejudiciului produs prin încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă în perioada cuprinsă între 1 martie 2021 şi 9 iunie 2022, respectiv acordarea de dobânzi penalizatoare şi actualizarea cu rata inflaţiei a debitului principal.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că nu poate fi reţinută manifestarea tipică a comportamentului unui debitor de rea-credinţă, deoarece nu a refuzat să pună în aplicare hotărârea judecătorească, ci s-a aflat în imposibilitatea de executare a tuturor obligaţiilor de plată fixate prin titlul executoriu, generată de epuizarea alocaţiilor bugetare cu această destinaţie, iar în perioada martie 2021-iunie 2022, în care cadrul legal aplicabil dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă a făcut obiectul abrogării prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 7/2021, neîndeplinirea obligaţiei de plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă a fost impusă de aplicarea legii. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completurile de judecată ale instanţelor de trimitere din Dosarul înregistrat cu nr. 2.309/1/2024 şi din Dosarul conexat nr. 2.762/1/2024 au apreciat ca întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, arătând că în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 acestea sunt distincte faţă de cele prevăzute prin art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, au apreciat că singura cerinţă de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei şi ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de judecată, iar când această condiţie este îndeplinită, sesizarea este obligatorie.

Aceste instanţe de trimitere au opinat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul delegat a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. De aceea nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea dificultăţii interpretării problemei de drept.

În fine, verificând hotărârile prealabile şi deciziile de recurs în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materie, instanţele de trimitere nu au identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul acestor sesizări.

În Dosarul conexat nr. 2.378/1/2024, instanţa de trimitere a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat anterior asupra incidenţei art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, respectiv art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), în privinţa indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006.

În Dosarul conexat nr. 2.844/1/2024, instanţa de trimitere a reţinut că, potrivit unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 este asimilată unei prestaţii de asigurări sociale, plătită din fondurile publice, aşa cum prevede expres art. 49 alin. (9) din actul normativ menţionat, astfel încât este lipsită de echivoc încadrarea acestei indemnizaţii în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Totodată, aspectul litigios, reprezentat de posibilitatea acordării accesoriilor aferente indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce s-ar fi cuvenit, lunar, reclamantului, în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 7/2021, invalidată ca fiind neconstituţională la data de 10 iunie 2022, îmbracă forma unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, în accepţiunea art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care nu a fost dezlegată de instanţa supremă şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile din Dosarul nr. 2.309/1/2024 nu şi-au exprimat punctele de vedere, iar în celelalte dosare conexate au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant din Dosarul nr. 1.850/100/2023 al Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi reclamantul din Dosarul nr. 12.943/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale au formulat puncte de vedere în sensul inadmisibilităţii sesizărilor conexate. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea iniţială a reţinut că dispoziţiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că, în cazul constatării neconstituţionalităţii Legii nr. 192/2023, repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă se face fără acordarea dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării acesteia cu rata inflaţiei. Astfel, a reţinut că, prin Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. I din Legea nr. 192/2023 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor sau senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării ei în vigoare, stabilind, din perspectiva efectelor deciziei, că repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă, care o aveau în plată, se va realiza ex officio, chiar dacă aceştia nu promovaseră o acţiune în justiţie, începând cu data încetării plăţii, 1 iulie 2023, că urmează să se reia plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 în privinţa tuturor beneficiarilor antereferiţi şi să se acorde această indemnizaţie deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a legii şi care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege după data de 1 iulie 2023. Aşa cum s-a precizat în considerentele Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, trebuie să existe fapta ilicită şi vinovăţia debitorului pentru neplata la timp a drepturilor restante, iar intimaţii-pârâţi nu puteau refuza aplicarea unei legi, prezumând-o ca neconstituţională, de vreme ce Curtea Constituţională este singura autoritate care se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unui act normativ în vigoare.

În Dosarul conexat nr. 2.378/1/2024, în opinia completului de judecată care a formulat sesizarea, în cazul neplăţii obligaţiilor băneşti la scadenţă, dispoziţiile legale general aplicabile sunt cele reglementate de art. 1.531 alin. (1) şi (2) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, respectiv art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de debitor ca urmare a neexecutării de către creditor a obligaţiei de plată, considerându-se, astfel, că pierderea efectiv suferită trebuie remediată prin actualizarea sumelor datorate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi că beneficiul de care debitorul a fost lipsit constă din daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare, iar împrejurarea că în paragraful 57 din Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023 Curtea Constituţională s-a referit la repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi la reluarea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 nu impietează asupra acordării drepturilor accesorii, neexcluse, de altfel, de forul constituţional.

În Dosarul conexat nr. 2.844/1/2024, opinia completului de judecată care a formulat sesizarea este în sensul că reclamantului nu i se cuvine dobânda legală aferentă, calculată de la scadenţa lunară a fiecărei indemnizaţii pentru limită de vârstă, în perioada de referinţă invocată, până la plata efectivă, deoarece, chiar dacă, în speţă, reclamantul este beneficiarul unui titlu executoriu, în temeiul căruia s-au dispus anularea ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea Camerei Deputaţilor la plata acestei indemnizaţii începând cu data de 27 februarie 2021, nu s-ar putea reţine dreptul său la plata lunară a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în perioada menţionată, câtă vreme la acea epocă beneficiul pecuniar clamat nu putea fi plătit de pârâtă, norma fiind abrogată, astfel încât nu poate fi îndreptăţit nici la dobânda legală, ca accesoriu al indemnizaţiei pentru limită de vârstă. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile comunicate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat orientarea unanimă a jurisprudenţei, în sensul admiterii cererilor de acordare a dobânzii legale penalizatoare şi al actualizării cu rata inflaţiei a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a legii de abrogare a normelor prin care fuseseră instituite.

În motivarea hotărârilor judecătoreşti, instanţele naţionale au reţinut că se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi, care cuprinde atât pierderea efectivă, cât şi beneficiul de care au fost lipsiţi, deoarece, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 678 din 28 noiembrie 2023, încetarea plăţii indemnizaţiilor a dobândit caracter neconstituţional; de asemenea, actualizarea sumelor cu rata inflaţiei este o măsură care conservă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, având o natură juridică diferită de cea a dobânzii.

Majoritatea punctelor de vedere teoretice exprimate de judecători au fost în acelaşi sens.

La nivel teoretic a fost prezentată şi opinia contrară, potrivit căreia, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor restante s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a legii de abrogare a lor, nu pot fi acordate dobânda legală penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie, întrucât nu se poate reţine vreo culpă a autorităţii în aplicarea unor prevederi legale, cât timp acestea nu au fost declarate neconstituţionale. S-a invocat Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, potrivit căreia trebuie să existe o faptă ilicită şi o vinovăţie a debitorului pentru neplata la timp a drepturilor restante; or, nu se putea prezuma că o lege ar fi neconstituţională, pentru a se refuza executarea ei.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 77-79, în ceea ce priveşte efectele constatării neconstituţionalităţii legii analizate.

Prin Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că dispoziţiile art. I din Legea nr. 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr. 96/2006 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării sale în vigoare şi că dispoziţiile art. II din Legea nr. 192/2023 sunt neconstituţionale (a se vedea considerentele reţinute la paragrafele 29-34 şi 54-57 ale prezentei decizii). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în dezlegarea prezentelor sesizări conexate, în ordine cronologică: – Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-au statuat următoarele: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”; – Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, prin care, în vederea interpretării şi aplicării unitare a legii, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii”; – Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Produce efecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în intervalul 27.02.2021-10.06.2021, în cazul concret al reclamantului, care nu sesizase instanţa de judecată cu o acţiune referitoare la dreptul său la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, până la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizările de faţă sunt fundamentate pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Acest act normativ cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atât sub aspect substanţial, cât şi de ordin procedural, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate anterior enunţate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept.

Referitor la această condiţie se reţine că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la adoptarea actului normativ s-a ţinut seama, printre altele, de împrejurarea că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Totodată, prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun, drept condiţie de admisibilitate a sesizării, existenţa unei „chestiuni de drept” apte a declanşa mecanismul de unificare a practicii judiciare.

În lipsa unei definiţii legale a sintagmei „chestiune de drept”, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă legală incompletă ori neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice. Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esenţiale şi controversate, care se impune cu evidenţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate de natură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii, având menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

În cauză, instanţele de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege în principiu măsura în care, în ipoteza în care plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a legii de abrogare a normelor prin care fuseseră instituite, sunt posibile acordarea dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea sumelor restante cu rata inflaţiei.

Se cuvine subliniat că nici în Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, nici în Decizia nr. 678 din 28 noiembrie 2023, atunci când a stabilit, din perspectiva efectelor constatării neconstituţionalităţii, că repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă se va realiza ex officio, Curtea Constituţională nu a exclus posibilitatea acordării dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării sumelor restante cu rata inflaţiei.

Tocmai de aceea demersurile judiciare iniţiate în dosarele care se află pe rolul instanţelor de trimitere au fost fundamentate, în drept, pe dispoziţiile art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, ce cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care a fost lipsit, iar în sesizările de faţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i s-a solicitat să interpreteze, în vederea aplicării unitare, chiar aceste prevederi legale, cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata cu întârziere a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, în ipoteza în care aceasta s-a făcut ca urmare a declarării neconstituţionale a actului normativ de abrogare a dispoziţiilor legale prin care au fost recunoscute.

În aceste condiţii, problema de drept supusă interpretării nu ridică o veritabilă dificultate, dispoziţiile legale anterior evocate nefiind nici lacunare, nici incomplete, nici neclare.

Ele se regăsesc în capitolul II („Executarea silită a obligaţiilor”) din titlul V („Executarea obligaţiilor”) al cărţii a V-a („Despre obligaţii”) din Codul civil; aşadar, îşi găsesc aplicarea în materia răspunderii civile, contractuale sau delictuale.

Interpretarea textelor de lege în discuţie a fost însă deja realizată, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele: „Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistenţa unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile. (…) Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligaţiilor şi în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. (…) Disputa doctrinară a fost însă tranşată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor. Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. (…) pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin (…) actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.”

Notând, aşadar, că prin decizia menţionată s-a statuat deja, de principiu, dar cu caracter obligatoriu, că, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat titularilor unor creanţe prin plata cu întârziere a sumelor ce li se cuveneau, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare, care pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preţurilor de consum, având în vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, şi anume menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, în cazul actualizării creanţei cu rata inflaţiei, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut în caz de investire a sumelor, dacă acestea ar fi fost plătite la scadenţă; în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans), se reţine că problema de drept supusă dezlegării nu mai prezintă nicio dificultate.

De altfel, examenul jurisprudenţei instanţelor naţionale a evidenţiat o unică abordare în interpretarea prevederilor legale în dezbatere, care a condus la admiterea cererilor ce le-au fost deduse judecăţii.

Opiniile teoretice contrare, prezentate de două dintre instanţele de sesizare, şi punctele de vedere exprimate de judecătorii din cadrul a trei tribunale nu au aptitudinea de a demonstra că problema de drept prezintă vreun grad de dificultate, iar ele expun o singură rezervă în a se ralia jurisprudenţei uniforme, centrată pe lipsa culpei pârâţilor, care au procedat la sistarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă aplicând legea prezumată a fi constituţională.

Culpa sau lipsa ei, în această situaţie, nu constituie însă o chestiune de drept care să poată fi dezlegată pe calea mecanismului de unificare a jurisprudenţei, deoarece ea rămâne esenţialmente ataşată situaţiei de fapt; aşa fiind, revine instanţelor naţionale îndatorirea ca, de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale dosarului, să evalueze acest aspect.

Se cuvine amintit însă că tot în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a reţinut că „Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră. (…) Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, (…) nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, «creanţele asupra statului sunt garantate»] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ”.

Ca atare, instanţele naţionale urmează să evalueze măsura în care apărările expuse în dosarele ce le sunt deduse judecăţii pot fi apreciate ca atare, pornind de la premisa că sistarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, ca măsură prin care a fost pusă în aplicare legea, desigur prezumată a fi constituţională anterior statuării contrare, provine de la debitor, cel care a adoptat legile ale căror vicii de constituţionalitate au fost validate prin decizii repetate ale Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, raportate la art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,