Decizia nr. 28 din 10 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.259/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.342/109/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimata a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.342/109/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 23 coroborat cu art. 13 de la lit. B a capitolului I din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), raportat la dispoziţiile Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, cu modificările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018), respectiv dacă personalul didactic, auxiliar-didactic şi nedidactic beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, sau de la data de 1 ianuarie 2018, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. De asemenea, dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase se acordă de la data emiterii buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens sau de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017/data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 octombrie 2024, cu nr. 2.259/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 10 februarie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 23. – Sporul pentru condiţii de muncă ” Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.” Anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” Capitolul I lit. B Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ Art. 13. – ” (1) În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din Regulamentul prevăzut la art. 23 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. (3) Personalul didactic care desfăşoară activitate de predare-învăţare- evaluare în sistemul penitenciar primeşte un spor de până la 15% din salariul de bază.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, cu modificările ulterioare Art. 2. – ” (1) Sporul pentru condiţii de muncă prevăzut în prezentul regulament se acordă, pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, în procent de până la 15% aplicat la salariul de bază, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli salariale din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. (2) Evidenţa timpului lucrat efectiv în ore se ţine şi se certifică de către conducătorul fiecărui/fiecărei compartiment/structuri funcţionale, se avizează de către şeful ierarhic superior şi se aprobă de conducerea unităţii/instituţiei.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 6 martie 2023, reclamantul Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar P, în numele şi pentru membrii de sindicat A şi B, a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Gimnazială nr. 1 V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia să calculeze şi să plătească sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii nocive, penibile şi periculoase, începând cu data de 31 ianuarie 2018, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, care să fie plătit de la data pronunţării sentinţei până la intervenţia unor dispoziţii contrare sau până la modificarea condiţiilor de muncă specifice pentru obţinerea acestui spor, atât timp cât există temeiul legal şi în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă şi în aceleaşi condiţii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, până la data de 31 decembrie 2009, salarizarea personalului din învăţământ a fost reglementată printr-o succesiune de acte, emise atât de Guvern, cât şi de Parlamentul României, printre drepturile salariale de care beneficiază aceştia regăsindu-se şi sporul pentru condiţiile de muncă. De asemenea, la data de 31 ianuarie 2018 a intrat în vigoare Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, care a prevăzut cuantumul de 15% în ceea ce priveşte sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.683 din 3 octombrie 2023, Tribunalul Argeş – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea formulată pentru membrul de sindicat A şi a obligat pârâta să îi plătească sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu 31 ianuarie 2018, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, precum şi în continuare până la intervenţia unor dispoziţii contrare sau până la modificarea condiţiilor de muncă; a respins acţiunea formulată de reclamantul B.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii atacate în ceea ce îl priveşte pe membrul de sindicat B şi admiterea acţiunii.

La termenul din 23 septembrie 2024, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin Încheierea pronunţată la 8 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, motivat de faptul că obiectul litigiului priveşte stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Este îndeplinită şi condiţia ca de soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă chestiunea de drept a cărei lămurire se cere întrucât, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se dispună acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu 31 ianuarie 2018, data intrării în vigoare a regulamentuluicadru amintit, iar dezlegarea aspectelor litigioase din prezenta cauză ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor anterior menţionate, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor legii.

Instanţa de trimitere a constatat că problema de drept a cărei lămurire se cere prezintă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare, instanţa de trimitere a identificat Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021 (Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020), şi Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019 (Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018).

Cu privire la acestea, a arătat că nu se poate susţine că aplicarea prin analogie a celor două hotărâri menţionate anterior ar conduce de plano la o soluţie de inadmisibilitate a prezentei sesizări, întrucât sesizarea pendinte priveşte o altă dispoziţie de drept substanţial reglementată de lege (un spor salarial acordat personalului din învăţământ, în temeiul unor alte dispoziţii legale), iar analogia nu reprezintă decât o metodă de interpretare şi de aplicare a dreptului, care operează atunci când pentru o anumită situaţie juridică nu există norme juridice civile care să o reglementeze, putând fi invocată pentru a indica utilitatea folosirii unui raţionament juridic identic, însă nu şi pentru a-l impune. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat un punct de vedere în termenul acordat în acest sens.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâta a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut inaplicabilitatea Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.342/109/2023 a reţinut că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă doar personalului care beneficiază de un salariu calculat potrivit dispoziţiilor acestei legi, neavând o autonomie proprie care să îi permită o aplicare directă şi nemijlocită în baza art. 23 din aceeaşi lege, fără o coroborare a acestui text de lege cu cel al art. 38 din legea-cadru anterior menţionată.

Astfel, pe de o parte, persoanelor care, după 1 ianuarie 2018, prin creşterea salariului de bază, au ajuns la limita valorică prevăzută de grila anului 2022 li se vor recunoaşte în totalitate drepturile reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sporul de 15%. În schimb, restul personalului nu va beneficia de acest spor decât de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin urmare, câtă vreme nu se face dovada că salariaţii au ajuns la nivelul de salarizare stabilit potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, aceştia nu pot beneficia de sporurile reglementate în anexe, modalitatea de stabilire a salariilor de bază şi a celorlalte elemente ale salarizării, inclusiv a sporurilor, fiind dată de dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a legii.

În plus, nu poate fi omis faptul că sporul este determinat de specificul condiţiilor de muncă, iar aceasta impune recunoaşterea dreptului pretins de la data la care s-au constatat consecinţele pe care condiţiile de muncă le pot avea asupra sănătăţii salariaţilor care prestează muncă în condiţiile reţinute prin buletinele de expertizare a locurilor de muncă.

Curtea a conchis că, pentru a obţine acest spor, era necesar ca reclamantul să dovedească şi îndeplinirea următoarelor condiţii: (i) să existe un regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară prin care să se prevadă locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, aşa cum prevede expres art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017; (ii) reclamantul să fi lucrat în condiţiile de muncă prevăzute de regulamentul-cadru anterior menţionat, aspect dovedit de buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, aşa cum prevede art. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, şi să fie nominalizat ca beneficiar al sporului în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din acelaşi regulament-cadru.

Prin urmare, sporul prevăzut de lege se poate acorda doar dacă sunt îndeplinite cumulativ aceste două condiţii: – de la data emiterii buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, anterior emiterii buletinelor de determinare/expertizare; – de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, dacă data emiterii buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens este anterioară datei la care s-a atins nivelul de salarizare aferent anului 2022. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că sporul pentru condiţii periculoase vizat de sesizare nu poate fi acordat decât după data emiterii buletinelor de determinare, potrivit Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, cu aplicarea prevederilor legale referitoare la aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, astfel cum acestea au fost interpretate prin deciziile nr. 27 din 26 octombrie 2020 (cu privire la personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ce poate fi aplicată în cauza de faţă mutatis mutandis) şi nr. 82 din 26 noiembrie 2018; sporul se acordă de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022.

În acest sens, au pronunţat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, într-o opinie, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Piteşti.

S-au exprimat şi opiniile, minoritare, potrivit cărora sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase se acordă de la data de 31 ianuarie 2018 (data intrării în vigoare a Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018), că trebuie acordat de la momentul determinării factorilor de risc specifici locurilor de muncă, indiferent de momentul la care salariile de bază devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau chiar dacă unele expertize au fost întocmite ulterior datei de la care reclamantul a solicitat acordarea sporului (Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, în opinie minoritară, Curtea de Apel Târgu Mureş).

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, s-au statuat următoarele: ” (…) în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, stabileşte că: – majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.”

Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare.

Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţia invocată, a reţinut următoarele: ” 26. (…) Curtea constată că dispoziţiile art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 fac parte din capitolul II secţiunea a 3-a referitoare la sporuri. În ceea ce priveşte sporul care se acordă pentru condiţiile de muncă, textul de lege criticat prevede regula, aplicabilă tuturor categoriilor de personal care cad sub incidenţa Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit căreia locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă se stabilesc prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Finanţelor şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative ale domeniului de activitate. (…) 31. Prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, precitată, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând a fi determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi în anexele sale şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepţiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei «spor de până la. . . %». Regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze, şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice.”

Aceste considerente au fost reluate şi în Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, în care s-a făcut referire la Decizia nr. 110 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 26 mai 2021. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, lipsind atât condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cât şi aceea a nestatuării de către instanţa supremă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

În acest context normativ, se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept de care a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite toate condiţiile anterior enunţate, se constată că acestea nu sunt îndeplinite în totalitate.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind vorba de sporuri salariale solicitate de acest personal plătit din fonduri publice, personal ce face parte din familia ocupaţională „Învăţământ”.

În al doilea rând, cauza se judecă în ultimă instanţă, aflându-se în calea de atac a apelului pe rolul Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a arătat în doctrină că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă, s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (deciziile nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020).

Examinând în continuare admisibilitatea declanşării mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că instanţa de trimitere, prin ambele întrebări formulate, solicită lămurirea unei chestiuni care vizează, în esenţă, acelaşi aspect, respectiv momentul de la care se acordă sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, pentru personalul didactic, auxiliar-didactic şi nedidactic, reglementat de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la dispoziţiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018.

Se observă că obiectul sesizării nu se circumscrie sferei unei chestiuni dificile de drept astfel cum este aceasta conturată, atât prin raportare la dispoziţiile Codului de procedură civilă, cât şi prin raportare la normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Din relaţiile comunicate de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă conturarea unei jurisprudenţe cvasiunitare, în sensul că, în privinţa sporului pentru condiţii de muncă, cu relevanţă asupra datei de la care poate fi acordat sporul reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017 şi a modalităţii de determinare a cuantumului acestuia, sunt relevante şi aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020.

Aşa cum s-a menţionat anterior (paragraful 38), prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

În considerentele acestei decizii, s-au reţinut următoarele: ” 72. În consecinţă, chiar dacă art. 23 din Legea nr. 153/2017, în executarea căruia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiţionează acordarea sporului de nivelul salariului de bază, ci doar de întrunirea factorilor de risc ce se stabilesc într-o procedură specifică, în absenţa unei dispoziţii exprese, nu se poate reţine, astfel cum susţine titularul sesizării, că norma de instituire a sporului are un caracter autonom şi s-ar aplica independent de art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. (…) 81. Prin urmare, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă doar personalului care beneficiază de un salariu calculat potrivit dispoziţiilor acestei legi, neavând o autonomie proprie care să îi permită o aplicare directă şi nemijlocită în baza art. 23, fără o coroborare a acestui text de lege cu cel al art. 38. 82. Deşi prin natura sa sporul pentru condiţii vătămătoare este un tip de spor ce nu are nicio legătură cu nivelul salariului, ci cu condiţiile efective de muncă şi numărul factorilor de risc reţinuţi în mod concret în buletinul de expertizare, nu pot fi valorizate considerentele titularului sesizării referitoare la încălcarea principiului egalităţii de tratament juridic şi nu se poate trece peste dispoziţia concretă a legii pentru a da eficienţă unui principiu juridic, având în vedere că aceasta este o problemă de legiferare, şi nu de interpretare a legii.”

Or, deşi aceste dezlegări se referă la personalul din instituţiile publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ele pot fi aplicabile, mutatis mutandis, şi personalului din familia ocupaţională „Învăţământ”, la care se referă sesizarea de faţă, fiind incident acelaşi text de lege.

De altfel, în acest mod au şi procedat instanţele învestite cu acest gen de cereri, reţinând că sporul în discuţie trebuie acordat doar ulterior datei la care salariile de bază devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 şi ulterior emiterii buletinelor de expertizare.

În acest sens, sunt relevante şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, şi nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, expuse în capitolul IX din prezenta decizie.

Aşadar, instanţa de trimitere dispune de suficiente repere pentru a dezlega problema de drept cu care a fost învestită, fără a mai fi necesară recurgerea la procedura de unificare a practicii reprezentată de hotărârea prealabilă.

Rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conţin, de fapt, una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puţin ca un argument de forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât şi altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Aşadar, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare, sesizarea neîntrunind, pe cale de consecinţă, nici condiţia distinctă negativă a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept.