Decizia nr. 79/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2375/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.375/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.543/120/2023 şi de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 37.319/3/2019*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de Ministerul Afacerilor Interne.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 8 octombrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) – (1 4 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă acestea se aplică şi în cazul achiziţionării unei locuinţe cu plata în rate (achiziţionării unei locuinţe de tip A.N.L.) sau doar în cazul achiziţionării unei locuinţe cu contract de credit ipotecar/imobiliar.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 1 octombrie 2024, în temeiul aceluiaşi act normativ, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, dispoziţii în vigoare în perioada 15 septembrie 2007-7 septembrie 2018, ofiţerul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul are dreptul la compensaţie pentru chirie în baza cererii depuse după mutarea în interesul serviciului.

Sesizările au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.375/1/2024 şi nr. 2.376/1/2024, care au fost conexate, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002) ” Art. 27 19 . – Poliţistul poate fi mutat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeaşi localitate sau din altă localitate, cu acordul şefului unităţii în care este încadrat, precum şi al şefului unităţii în care urmează să se mute, în următoarele situaţii: a) în interesul serviciului; b) la cererea poliţistului.” ” Art. 31. – (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii. (1 1 ) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia. (1 2 ) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1 1 ) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. (1 3 ) În situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei. Compensaţia lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situaţia prevăzută la alin. (1) şi (1 1 ) şi pentru situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), caz în care poliţistul optează pentru una dintre aceste situaţii. (1 4 ) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1 2 ), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.”

Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005) ” Art. 2. – Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chiria aferentă unei locuinţe închiriate în respectiva localitate, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe: (…) d) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită o locuinţă de serviciu, de intervenţie ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei în localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului;”. ” Art. 3 5 . – În vederea acordării compensaţiei lunare pentru chirie, când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu al poliţistului în localitatea în care se află locul de muncă, este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu în acea localitate.” ” Art. 13. – (1) Compensaţia lunară pentru chirie, acordată în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre, se plăteşte în continuare poliţiştilor care: (…) d) sunt mutaţi în altă unitate de poliţie situată în aceeaşi localitate în care au fost numiţi în prima funcţie sau mutaţi iniţial în interesul serviciului;”. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 1.543/120/2023 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.543/120/2023, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul de sindicat S.V.V., a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa: – la plata compensaţiei lunare pentru chirie în scopul achitării ratei sau a unei fracţiuni din rata creditului contractat la 29 iulie 2022, începând cu 1 august 2022; – la plata sumei în procent de 50% din salariul de funcţie/de bază aflat în plată, lunar, reprezentând dreptul la compensaţia lunară pentru chirie în vederea achitării ratei ori unei fracţiuni din rata aferentă contractului de vânzare cu plata în rate a unei locuinţe, începând cu 1 august 2022; – la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă.

Prin Sentinţa nr. 177 din 3 aprilie 2024, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să acorde şi să plătească reclamantului, începând cu 1 august 2022, compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului contractat la 29 iulie 2022, precum şi la actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se aplică şi contractelor de achiziţionare a unei locuinţe de tip A.N.L., cu plata preţului în rate.

Tribunalul a constatat că reclamantul beneficia, anterior încheierii contractului, de compensarea chiriei pentru locuinţa pe care a achiziţionat-o şi că dreptul de proprietate asupra locuinţei nu se regăsea în patrimoniul său ori al soţiei sale la momentul examinării cererii de acordare a compensaţiei pentru chirie.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În motivare a arătat că la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 s-a urmărit ca funcţionarii publici cu statut special să nu beneficieze de ajutor public din partea statului. Or, pentru închirierea/achiziţionarea unei locuinţe A.N.L., aceşti funcţionari au beneficiat deja de sprijin din partea statului.

Ca atare, recurentul a conchis că intimatul nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea compensaţiei lunare pentru chirie.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 8 octombrie 2024, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. B. Dosarul nr. 37.319/3/2019* al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 37.319/3/2019, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei să dispună: – recunoaşterea dreptului de a beneficia de compensaţie lunară pentru chirie, cuvenit poliţiştilor, şi acordarea în continuare a acestei compensaţii, începând cu 30 august 2018; – obligarea pârâtului la plata chiriei lunare, începând cu data de 30 august 2018, actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente; – anularea deciziei de imputare din 14 martie 2019 şi a tuturor operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia, precum şi a actelor emise ulterior, respectiv hotărârea din 19 aprilie 2019 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi hotărârea din 15 iulie 2019 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; – obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute din salariu prin punerea în aplicare a deciziei de imputare din 14 martie 2019, actualizate cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale aferente; – constatarea stării de discriminare în ceea ce priveşte dreptul la chirie în raport cu alţi angajaţi aflaţi în situaţii identice sau asemănătoare şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciului prin plata despăgubirilor în cuantum de 1 leu/zi, de la data sistării abuzive a acordării compensaţiei lunare pentru chirie şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.378 din 29 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 799 din 29 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a casat-o, şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Sentinţa civilă nr. 12.317 din 26 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat decizia de imputare din 14 martie 2019 şi hotărârile din 19 aprilie 2019 şi 15 iulie 2019 şi a obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumelor reţinute din salariu ca urmare a punerii în aplicare a deciziei de imputare anulate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că primele două capete de cerere sunt neîntemeiate prin raportare la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 2, 3 şi 13 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005. În acest sens a apreciat că nu poate fi recunoscut dreptul poliţistului la compensaţia pentru chirie în cazurile în care acesta a fost mutat la cerere în cadrul unei unităţi de poliţie situate într-o localitate în care nu îşi are domiciliul.

Subsecvent acestui aspect, mutarea ulterioară dispusă la o altă unitate de politie situată în aceeaşi localitate, în care poliţistul a fost mutat la cererea sa, nu poate determina recunoaşterea dreptului la compensaţia pentru chirie chiar dacă această din urmă mutare a fost dispusă în interesul serviciului.

Ca atare, dreptul la compensarea chiriei este recunoscut numai poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu din constrângeri profesionale, impuse de interesul serviciului.

În schimb, cei care au solicitat să îşi desfăşoare activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de unitatea de poliţie din acea localitate în care ar fi încadraţi, nu beneficiază de acest drept.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea primelor două capete de cerere.

În motivare, recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care nu disting între situaţia unei prime mutări în interesul serviciului şi cea a unei mutări ulterioare în interesul serviciului.

În acest sens a arătat că textul impune ca poliţistul să fie mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care acesta îşi are domiciliul, la data depunerii raportului, în vederea acordării compensaţiei lunare pentru chirie.

Astfel, recurentul a subliniat că prima instanţă a interpretat în mod eronat noţiunea de domiciliu, legea referindu-se la sensul strict al acestei noţiuni, conform art. 31 alin. (1 1 ) din Legea nr. 360/2002.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În apărare a susţinut că prima condiţie impusă de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 pentru ca poliţistul să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie o reprezintă modificarea raportului de serviciu al poliţistului, respectiv în interes de serviciu.

Astfel, a subliniat că soluţia legislativă vizează mutarea efectivă a poliţistului într-o unitate din altă localitate decât cea de domiciliu. În cazul în care acesta a fost mutat în interesul serviciului în aceeaşi localitate unde a fost mutat iniţial la solicitarea sa, menţionarea mutării în interesul serviciului nu este suficientă pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege în vederea acordării compensaţiei lunare pentru chirie.

La termenul din 1 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se referă la funcţionarii publici cu statut special (poliţişti) şi nu au fost interpretate de instanţa supremă.

Raportat la argumentarea primei instanţe şi la motivul de casare invocat, există o legătură strânsă între maniera de dezlegare a chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei.

Astfel, chestiunea de drept invocată este una esenţială şi, raportat la limitele învestirii instanţei de trimitere, hotărârea prealabilă va produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat, de asemenea, că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că problema de drept vizează interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la situaţia în care un ofiţer de poliţie este mutat, la cerere, din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, iar ulterior este mutat în interesul serviciului în cadrul aceleiaşi localităţi şi, în urma celei de-a doua mutări, solicită acordarea compensaţiei pentru chirie.

În continuare a arătat că prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită, deoarece pretenţiile aferente primelor două capete de cerere şi circumscrise limitelor judecăţii în recurs au ca obiect dreptul reclamantului, în calitate de ofiţer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar.

A doua condiţie este îndeplinită deoarece procesul se află în ultimă instanţă, în faza procesuală a recursului.

A mai arătat că problema de drept invocată influenţează în mod direct soluţionarea cauzei, invocându-se în recurs interpretarea şi aplicarea eronată de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Totodată, instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept invocată prezintă un grad de dificultate ridicat, de vreme ce aceasta a primit soluţii diferite atât în practica instanţelor de judecată, cât şi în practica administrativă a autorităţii publice intimate.

De asemenea, este îndeplinită şi ultima condiţie de admisibilitate, având în vedere că nu au fost identificate hotărâri obligatorii pronunţate de instanţa supremă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se aplică şi pentru achiziţionarea locuinţelor cu plata preţului în rate (locuinţă tip A.N.L.).

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se interpretează în sensul că poliţistul mutat în interes personal într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul, dacă nici el şi nici soţia sa nu deţin locuinţă proprietate personală în acea localitate, nu are dreptul la decontarea chiriei lunare în situaţia în care are loc o nouă mutare, în interes de serviciu, în cadrul aceleiaşi localităţi. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Instanţele consultate au transmis atât hotărâri judecătoreşti, cât şi puncte de vedere teoretice ale judecătorilor cu privire la ambele chestiuni de drept.

Referitor la prima chestiune de drept s-au conturat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că dreptul la compensaţia lunară pentru chirie se cuvine poliţiştilor inclusiv în cazul achiziţionării unei locuinţe de tip A.N.L., cu plata în rate.

S-a argumentat în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului de tip A.N.L. nu se regăsea în patrimoniul poliţistului la momentul examinării iniţiale a cererii sale. Or, simpla deţinere a unui imobil nu constituie o încălcare a cerinţei prevăzute de art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005. Interpretarea contrară nu poate fi primită, de vreme ce legiuitorul a indicat în mod expres, în cuprinsul art. 31 alin. (1 5 ) din Legea nr. 360/2002, titlul cu care imobilul trebuie să fie deţinut pentru ca poliţistul să fie exclus de la beneficiul compensaţiei, respectiv „în proprietate personală”. În plus, pentru personalul prevăzut de art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare cu plata preţului în rate a unei locuinţe, nu doar cu un contract de credit ipotecar/imobiliar.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dreptul la compensaţia lunară pentru chirie nu se cuvine poliţiştilor în cazul achiziţionării unei locuinţe de tip A.N.L. cu plata în rate.

S-a arătat că Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 face referire expresă la creditele ipotecare/imobiliare, aceasta fiind emisă în temeiul art. 31 din Legea nr. 360/2002, aspect care relevă faptul că scopul reglementării se limitează la contractele de credit ipotecar/imobiliar. Locuinţele de tip A.N.L., achiziţionate în rate, nu sunt însă de natură ipotecară/imobiliară în sensul strict reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, întrucât plata sumelor pentru achiziţionarea acestora se efectuează conform legislaţiei specifice A.N.L.

Referitor la a doua chestiune de drept s-au conturat, de asemenea, două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că ofiţerul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul nu are dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, în baza cererii depuse după mutarea în interesul serviciului.

S-a argumentat în sensul că mutarea intervenită ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a poliţistului conduce la inaplicabilitatea dispoziţiilor legale care consacră dreptul la beneficiul compensaţiei lunare pentru chirie, chiar dacă ulterior are loc o mutare în interesul serviciului. Astfel, dreptul cu caracter compensatoriu se acordă numai în acele situaţii în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu ca urmare a deciziei angajatorului, materializată în acte administrative care dau naştere sau modifică raporturile de serviciu.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că ofiţerul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul are dreptul la compensaţie lunară pentru chirie în baza cererii depuse după mutarea în interesul serviciului.

S-a arătat că legiuitorul nu reglementează, ca excepţie de la regula acordării compensaţiei lunare pentru chirie, situaţia în care poliţistul a beneficiat, cândva, de o mutare a locului de muncă la cerere, ci impune doar ca, la data solicitării dreptului, poliţistul să fie deja mutat în interesul serviciului în cadrul localităţii de domiciliu. Dacă ar fi acceptată soluţia contrară, ar însemna că poliţiştii numiţi în prima funcţie chiar în localitatea de domiciliu (care nu schimbă vreun loc de muncă) să primească un avantaj nejustificat faţă de cei care ajung ulterior să lucreze în localitatea de domiciliu, în interesul serviciului.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizărilor conexate. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 86 din 3 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 15 iunie 2022, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 13 iulie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.”

Prin Decizia nr. 59 din 25 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 10 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din aceeaşi lege, forma anterioară Legii nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a stabilit că, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Referitor la prima chestiune de drept, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se aplică şi în cazul achiziţionării unor locuinţe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Cu privire la a doua chestiune de drept, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 se interpretează în sensul că poliţistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul nu are dreptul la compensaţie lunară pentru chirie după mutarea în aceeaşi localitate, în interesul serviciului. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizărilor

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea iniţială are ca obiect obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa la plata compensaţiei lunare pentru chirie, în procent de 50% din salariul de funcţie/de bază lunar, aflat în plată, în scopul achitării ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă contractului de vânzare cu plata în rate şi rezervarea dreptului de proprietate, încheiat la 29 iulie 2022, începând cu 1 august 2022.

Totodată, procesul în care a fost formulată sesizarea conexată are ca obiect recunoaşterea dreptului de a beneficia de compensaţie lunară pentru chirie, cuvenit poliţiştilor, şi obligarea pârâtului la plata chiriei lunare, începând cu data de 30 august 2018.

Beneficiul compensării chiriei în vederea plăţii ratelor de credit este suportat din fonduri publice, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 77 din Legea nr. 360/2002, care stabileşte împrejurarea că plata drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor, în temeiul actului normativ citat, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat.

Pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu, aşadar, unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 76 din Codul fiscal. Potrivit acestui ultim text de lege, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Împrejurarea că aceste venituri nu sunt salariale şi nu se impozitează, potrivit art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, nu schimbă calificarea lor ca drepturi de natură salarială, de vreme ce sunt acordate în legătură cu munca, respectiv pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale angajatului.

Prin urmare, în considerarea scopului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sintagma „drepturi de natură salarială” trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile ataşate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condiţiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în ultimă instanţă, recursurile exercitate fiind pe rolul unor completuri de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă notează că această condiţie instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, trebuie să existe o dependenţă între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în mod constant, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat faptul că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”.

Un criteriu important de testare a dificultăţii chestiunii de drept este reprezentat de aptitudinea normei de analizat de a genera neclarităţi sau interpretări multiple, materializate prin practică judiciară neunitară la nivelul instanţelor, sau opinii teoretice divergente, riscul şi impactul fiind mai mari în domeniul litigiilor cu potenţial repetitiv, privitoare la drepturi salariale aplicabile unor categorii largi de destinatari (Decizia nr. 94 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2025).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Pe de altă parte, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile, ca norme de drept comun în materia pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024; Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024; Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

Raportat la cauzele în care au fost formulate sesizările conexate, se constată că problemele de drept în discuţie prezintă un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, având în vedere împrejurarea că au fost conturate două opinii divergente cu privire la fiecare dintre aceste chestiuni.

Astfel, răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti, ca urmare a consultării colectivelor de judecători, coroborate cu hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie, relevă existenţa unui risc de generalizare a unei jurisprudenţe neunitare cu privire la ambele chestiuni de drept.

De lămurirea chestiunii de drept invocate în sesizarea iniţială depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că recurenta a criticat sentinţa primei instanţe prin care s-a apreciat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se aplică şi contractelor de achiziţionare a unei locuinţe de tip A.N.L., cu plata preţului în rate.

De asemenea, este îndeplinită condiţia legăturii chestiunii de drept cu soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea conexată ulterior, având în vedere faptul că recurenta susţine împrejurarea că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care nu disting între situaţia unei prime mutări la cerere şi cea a unei mutări ulterioare în interesul serviciului.

Totodată, se constată că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunilor de drept invocate şi acestea nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizărilor conexate. XI.2. Asupra fondului sesizărilor A. Asupra primei chestiuni de drept

Problema de drept supusă analizei vizează interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1 2 )-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, în sensul de a se stabili dacă funcţionarii publici cu statut special – poliţişti care îndeplinesc condiţiile reglementate de art. 31 alin. (1) şi (1 1 ) din Legea nr. 360/2002 – pot utiliza compensaţia lunară pentru chirie în vederea achitării unei rate aferente unui contract de vânzare cu plata în rate pentru achiziţionarea unei locuinţe (inclusiv a unei locuinţe edificate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe) sau dacă acest drept le este recunoscut poliţiştilor numai pentru achitarea ratei aferente creditului ipotecar/imobiliar contractat în acelaşi scop.

În dezlegarea acestei chestiuni de drept, instanţa supremă înţelege să sublinieze, cu titlu prealabil, evoluţia normelor legale în materie. Astfel, începând cu anul 2002, dreptul poliţiştilor la o locuinţă de intervenţie, de serviciu, socială sau de protocol a fost consacrat legislativ, corelativ cu obligaţia unităţilor Poliţiei Române de a repartiza angajaţilor astfel de imobile; în acest sens, art. 60 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române a prevăzut că „Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei folosesc locuinţe de protocol, de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate poliţiştilor, celorlalţi funcţionari publici şi personalului contractual, precum şi familiilor acestora”, iar Statutul poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, a prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. d) că poliţistul are dreptul la locuinţă de intervenţie, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condiţiile legii.

În forma iniţială a legii, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 permitea poliţistului mutat în interes de serviciu într-o localitate în care nu deţinea o locuinţă în proprietate personală să beneficieze, în lipsa unui spaţiu de locuit adecvat oferit de angajator, de o compensaţie lunară pentru chirie. Modificările succesive ale acestui articol au extins aria beneficiarilor, prin includerea în alin. (1 1 ) şi a poliţiştilor numiţi sau mutaţi în localitatea de domiciliu, şi au diversificat scopurile compensaţiei, alin. (1 2 )-(1 4 ) permiţând alocarea ei şi pentru plata ratelor aferente achiziţiei unei locuinţe.

Aşadar, apar ca fiind relevante dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(1 4 ) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora: ” (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii. (1 1 ) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia. (1 2 ) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1 1 ) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. (1 3 ) În situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), compensaţia lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuinţă achiziţionată pe timpul carierei. Compensaţia lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situaţia prevăzută la alin. (1) şi (1 1 ) şi pentru situaţia prevăzută la alin. (1 2 ), caz în care poliţistul optează pentru una dintre aceste situaţii. (1 4 ) Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe.”

Alineatele (1 2 )-(1 4 ) ale art. 31 din Legea nr. 360/2002 au fost introduse prin Legea nr. 288/2018, din a cărei expunere de motive rezultă împrejurarea că autorii proiectului legislativ – pornind de la situaţia locativă a personalului, care „poate fie să aibă o locuinţă în proprietate, fie să nu aibă o astfel de locuinţă, caz în care are dreptul să beneficieze, în condiţiile legii, de locuinţă (de serviciu sau de intervenţie) sau de sumă compensatorie pentru chirie de la angajator” – au propus ca „suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe”.

Astfel, fundamentându-se pe premisa dificultăţilor financiare care au restrâns capacitatea statului de a asigura un spaţiu locativ adecvat şi pe constatarea că limitarea utilizării compensaţiei exclusiv la operaţiunile de închiriere a avut o eficienţă redusă în îndeplinirea obiectivului de loializare a personalului, Legea nr. 288/2018 a extins domeniul de utilizare a compensaţiei lunare pentru chirie, permiţând şi acoperirea obligaţiilor financiare periodice aferente achiziţiei unei locuinţe, ca alternativă lăsată la alegerea angajatului.

Sintagma „achiziţia unei locuinţe”, utilizată chiar de către legiuitor în expunerea de motive, obiectivează finalitatea propunerii legislative – în sensul că vizează dobândirea de către personalul eligibil a unei locuinţe adecvate, pentru ca acesta să îşi poată îndeplini corespunzător obligaţiile de serviciu – şi este esenţială în determinarea domeniului de utilizare a compensaţiei, ea opunându-se interpretării potrivit căreia Legea nr. 288/2018 a urmărit limitarea formelor de finanţare prin care se realizează achiziţia unei locuinţe.

În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că nu apare ca fiind judicioasă asocierea obligaţiei periodice de plată exclusiv unei operaţiuni de creditare, din moment ce noţiunea de „achiziţie” încorporează şi presupune, în primul rând, operaţiunea juridică de vânzare, care include şi specia acesteia, vânzarea cu plata în rate.

Reperele evidenţiate anterior pe calea interpretării teleologice, coroborate cu interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 şi a actelor normative infralegale, permit surmontarea dificultăţilor ivite în interpretarea alin. (1 2 ) şi (1 4 ) ale art. 31 din această lege.

În acest sens, trimiterea normativă expresă din art. 31 alin. (1 4 ) din Legea nr. 360/2002, care permite persoanelor eligibile să justifice sumele solicitate în temeiul alin. (1 2 ) din acelaşi articol printr-un contract de vânzare cu plata în rate, conduce în mod necesar la concluzia că achiziţia locuinţei poate fi realizată şi printr-o atare modalitate. În caz contrar, prevederea ar rămâne neaplicată, ceea ce ar contraveni principiului interpretării normei juridice în sensul asigurării efectului ei util, aşa cum rezultă de altfel din adagiul latin actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul producerii efectelor în vederea cărora a fost edictată, iar nu în sensul neaplicării ei.

Concluzia care se impune este, aşadar, aceea că referirea din art. 31 alin. (1 2 ) al Legii nr. 360/2002 la creditul imobiliar/ipotecar şi aparenta necorelare dintre cele două alineate nu au valenţa de a exclude contractele de vânzare cu plata în rate dintre modalităţile de achiziţionare a unei locuinţe şi, respectiv, dintre actele juridice în temeiul cărora poate fi solicitată de către poliţişti maniera alternativă de utilizare a compensaţiei lunare pentru chirie.

Un argument de text suplimentar în acest sens îl reprezintă conţinutul actual al Hotărârii Guvernului nr. 284/2005, act normativ adoptat în temeiul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, prin care Guvernul a fost abilitat să stabilească, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, cuantumul compensaţiei prevăzute la alin. (1) şi condiţiile de acordare a acesteia.

Astfel, art. 3 2 din actul normativ infralegal emis în executarea legii, introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, permite utilizarea beneficiului pentru suportarea de către cumpărător a ratelor de preţ sau de restituire a creditului, dispunând, în acest sens, că „Poliţistul aflat în situaţia prevăzută la art. 31 alin. (1 2 ) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care solicită compensaţie lunară pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui cr