Decizia nr. 18/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2202/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.202/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cu raportare la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 se stabileşte prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în funcţie de V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I/12 aprilie 2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi la sporurile determinate în funcţie de aceasta.”

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit şi punctul de vedere al reclamantei.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 4 octombrie 2024, astfel cum a fost completată prin Încheierea din 24 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 octombrie 2024, cu nr. 2.202/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 304/2004 Art. 88 2 alin. (5): ” Pe durata desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie beneficiază de drepturile procurorilor detaşaţi, în condiţiile legii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) Art. 13 alin. (1): ” Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 15 mai 2023 cu nr. 1.822/111/2023, reclamantele A şi B au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul (…), cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, următoarele: restabilirea situaţiei anterioare şi obligarea celor doi pârâţi, în solidar, să achite fiecărei reclamante suma totală ce reprezintă echivalentul diferenţei dintre indemnizaţia brută majorată de care au beneficiat procurorii din cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, la care ar fi fost îndreptăţite dacă nu exista starea de discriminare şi indemnizaţia brută corespunzătoare unui judecător cu grad profesional de curte de apel cu vechime maximă, atât în funcţie, cât şi în muncă, cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului cauzat, urmare a existenţei stării de discriminare salarială în raport cu procurorii din cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, pentru perioada 16 octombrie 2018-10 octombrie 2021, în privinţa reclamantei A şi, respectiv, pentru perioada 16 octombrie 2018-14 martie 2022, în privinţa reclamantei B, sume actualizate cu indicele preţurilor de consum la data plăţii; obligarea Tribunalului (…) la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei dreptului şi până la data plăţii efective.

Prin precizarea înregistrată la 28 iulie 2023, reclamantele au solicitat ca, în hotărârea ce se va pronunţa, să se prevadă expres că despăgubirile cuvenite fiecăreia se vor stabili prin raportare la o indemnizaţie de încadrare brută lunară determinată în funcţie de V.R.S. 605,225 lei, neplafonată (la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în Legea-cadru nr. 153/2017), al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I din 12 aprilie 2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Sentinţa civilă nr. 171/LM din 1 martie 2024, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins, în consecinţă, cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestei pârâte; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Tribunalul (…) pentru pretenţiile aferente perioadei anterioare datei de 15 martie 2020 şi a respins aceste pretenţii ca fiind prescrise; a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul Tribunalul (…) la recalcularea şi la plata indemnizaţiei de încadrare reclamantei A pentru perioada 15.03.2020-10.10.2021, iar reclamanta B pentru perioada 15.03.2020-14.03.2022, cu includerea unui procent de 2% din aceasta, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; a respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor.

În motivarea acestei sentinţe, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitatea de ordonator principal de credite şi nu există un raport de muncă direct şi nemijlocit între reclamante şi pârât, astfel încât, având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 13/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a admis excepţia invocată şi a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul Tribunalul (…), reţinând că termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi că pentru fiecare diferenţă salarială lunară solicitată de către reclamante începe să curgă un termen de prescripţie distinct (art. 2.526 din Codul civil), pretenţiile reclamantelor anterioare datei de 15 mai 2020 au fost respinse ca prescrise.

Pe fondul cauzei, respectând dezlegarea dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 şi analizând dacă reclamantele s-au aflat în intervalul de timp ce formează obiectul cererii de chemare în judecată într-o situaţie similară celei a procurorului S.I.I.J. – beneficiar de diurnă, evaluarea funcţiei efectuându-se potrivit criteriilor oferite prin decizia instanţei supreme anterior menţionate, conform art. 7 lit. g) coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, s-a constatat că li se cuvine, cu titlu de despăgubiri, echivalentul diurnei în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada în care au îndeplinit cumulativ gradul judecător de curte de apel şi o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcţie.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantele A şi B, cât şi pârâtul Tribunalul (…).

Prin apelul formulat, reclamantele au solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Tribunalul (…) pentru drepturile băneşti aferente întregii perioade, iar, în subsidiar, respingerea excepţiei în ce priveşte drepturile băneşti pentru perioada ulterioară datei de 1 martie 2020 şi nu doar începând cu 15 martie 2020 şi, pe fond, admiterea acţiunii în întregime.

Pe fondul cauzei s-a arătat că, în mod nelegal, prima instanţă a obligat pe pârâtul Tribunalul (…) doar la plata diferenţei dintre indemnizaţia de încadrare majorată cu procentul de 2% şi indemnizaţia primită, deoarece indemnizaţia de încadrare reprezintă doar un element component al indemnizaţiei brute lunare, la cea dintâi adăugându-se şi sporurile, în procent total de 30% din indemnizaţia de încadrare.

Prin apelul declarat, pârâtul Tribunalul (…) a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi pentru perioada 15.03.2020-15.05.2020, cu consecinţa respingerii pretenţiilor reclamantelor pentru perioada anterioară datei de 15 mai 2020 ca fiind prescrise, iar pe fond pentru perioada neafectată de termenul legal de prescripţie, ca neîntemeiate; în subsidiar, s-a solicitat înlăturarea obligaţiei Tribunalului (…) la actualizarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei creanţe şi până la data plăţii efective; în terţiar, s-a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie şi a diferenţei dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie de la data la care hotărârea judecătorească urmează a deveni executorie şi, în continuare, până la plata integrală a debitului principal.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelantul a apreciat ca fiind corecte argumentele primei instanţe privitoare la dezlegările date de instanţa supremă prin Decizia nr. 13/2023; astfel, chiar dacă deţineau gradul profesional de judecător de curte de apel, la data intrării în vigoare a legii, reclamantele şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Tribunalului (…), şi nu în cadrul Curţii de Apel, condiţia prevăzută de Decizia nr. 13/2023 nefiind îndeplinită.

În cadrul soluţionării apelurilor s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării

Reţinând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice [art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024], iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept depinde soluţionarea litigiului, constatând că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, s-a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Prin considerentele Deciziei nr. 13/2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că modul de redactare al normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 vădeşte intenţia neechivocă a legiuitorului de a stabili în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J. o indemnizaţie de încadrare lunară mai mare faţă de cea prevăzută de legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (paragraful 127), iar indemnizaţia de încadrare suplimentară stabilită prin Legea nr. 304/2004 este sustrasă de la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu este acordată prin Legea-cadru nr. 153/2017, ci printr-un alt act normativ (paragraful 129).

Instanţa de trimitere are în vedere că principiile egalităţii şi al nediscriminării inserate în art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, drept urmare magistraţilor care prestează aceeaşi activitate ca şi beneficiarii normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, trebuie să li se asigure un salariu de bază egal.

Deoarece instanţele nu se pot substitui legiuitorului şi nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudenţială, repararea prejudiciului cauzat magistraţilor care ocupă o „funcţie similară” cu cea a procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., prin nesocotirea principiilor egalităţii şi al nediscriminării, se poate face exclusiv prin acordarea de despăgubiri băneşti, ce nu sunt supuse plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar nu pot constitui bază de calcul pentru sporurile reglementate prin acelaşi act normativ. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că diurna de 2% acordată în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, cu raportare la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se stabileşte prin raportare la indemnizaţia de încadrare brută lunară determinată în funcţie de V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar drepturile ce urmează a fi recunoscute nu sunt supuse condiţiei instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la natura acestui drept şi faţă de faptul că acesta a fost reglementat printr-o lege cu caracter special în raport cu legea cadru a salarizării, avându-se în vedere, în acest sens, considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13/2023 (paragraful 129).

În acest sens s-au pronunţat Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Bihor şi Tribunalul Buzău.

Într-o a doua orientare (Tribunalul Buzău), s-a arătat că obligativitatea plafonării salariului de bază la momentul atingerii valorii prevăzute conform grilei din anul 2022 reiese cu claritate din conţinutul prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 actualizată, dispoziţii legale ce sunt în vigoare.

Atât timp cât opţiunea legiuitorului în domeniul salarial a fost de a plafona drepturile salariale acordate la nivelul anului 2022, instanţa de judecată nu se poate substitui legiuitorului şi nu poate conferi drepturi pe cale jurisprudenţială pe care legea nu le prevede.

Această interpretare rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 4/2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, a admis sesizarea şi, în interpretarea art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, coroborat cu art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, a stabilit că dreptul reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o „funcţie similară” cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ, coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 347 din 8 aprilie 2022, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt delegaţi sau detaşaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detaşare, după caz. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă a fost formulată pe temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, rezultă din dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariate ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Prin acest act normativ s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din ordonanţă prevede următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi cu caracter derogatoriu se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În privinţa aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuând în mod explicit că „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din cele expuse anterior rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pe temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – cauza să fie în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea de faţă are ca obiect drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, încadrându-se în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Este întrunită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate, întrucât cauza se află pe rolul Curţii de Apel Oradea, iar această instanţă este învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate de către tribunal în primă instanţă, fiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 269, art. 271 alin. (2 2 ) şi art. 275 din Codul muncii.

Celelalte condiţii de admisibilitate decurg din existenţa unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluţionarea cauzei pendinte pe rolul instanţei de trimitere, respectiv absenţa unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudenţială ori a unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare care să aibă ca obiect aceeaşi chestiune de drept.

Aşadar, pentru ca aceste condiţii de admisibilitate să fie întrunite este necesară existenţa unei chestiuni de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

În consecinţă, nu orice chestiune dedusă judecăţii instanţei de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac are obligaţia, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanţă, de a verifica şi constata dacă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocupându-se, în acest context, de stabilirea existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

În contextul celor expuse anterior, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea nu vizează o chestiune de drept veritabilă.

Astfel, întrebarea adresată Înaltei Curţi se referă la modul de calcul al diurnei de 2% acordate în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, cu raportare la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.

Litigiul pendinte pe rolul instanţei de trimitere a fost declanşat după pronunţarea Deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023.

Prin Decizia nr. 13/2023, în interpretarea dispoziţiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că: ” Dreptul reglementat de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi invocate doar de către magistraţii care ocupau o «funcţie similară» cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.”

Reclamanţi în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea, instanţa de trimitere, sunt doi judecători cu grad de curte de apel, ce au funcţionat la tribunal în perioada de activitate a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (unul dintre reclamanţi pensionându-se anterior încetării activităţii S.I.I.J.).

Cererea de chemare în judecată a fost promovată tocmai în aplicarea Deciziei nr. 13/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără ca întrebarea adresată prin sesizarea de faţă să vizeze îndreptăţirea reclamantelor la acordarea diurnei prevăzute de art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, în considerarea „funcţiei similare” (cu toate că instanţa de trimitere este învestită, în apelul declarat de către pârât, şi cu stabilirea incidenţei, din această perspectivă, a Deciziei nr. 13/2023).

Prin urmare, nu se poate considera că sesizarea de faţă priveşte chiar interpretarea art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, normă ce a făcut obiect al interpretării prin Decizia nr. 13/2023, în care s-au stabilit şi categoriile de magistraţi ce pot invoca garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În schimb, în contextul dezlegărilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din acea decizie, instanţa de trimitere, ce soluţionează o cale de atac cu caracter devolutiv, solicită a se clarifica dacă diferite componente ale salariului, respectiv V.R.S. 605,225 lei neplafonată la nivelul anului 2022, al cărei cuantum este prevăzut în anexele la Ordinul nr. 959/I/12 aprilie 2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau sporurile determinate în funcţie de aceasta sunt relevante pentru calculul diurnei prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

În consecinţă, se impune a se constata că sesizarea urmăreşte, în realitate, lămurirea, pe de o parte, a noţiunii de „indemnizaţie de încadrare brută lunară” din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ce reprezintă baza de calcul al diurnei de 2% prevăzute de acest text de lege, în sensul stabilirii includerii în această noţiune a componentei V.R.S. menţionate ulterior (la paragraful 65), iar, pe de altă parte, lămurirea relevanţei sporurilor pentru calculul diurnei.

Or, un asemenea demers de interpretare a legii nu este unul dificil, în condiţiile în care noţiunea de „indemnizaţie de încadrare brută lunară” este definită chiar prin actele normative în materie, iar prin acestea se reglementează şi sporurile, într-o manieră neechivocă, care exclude posibilitatea unor interpretări divergente.

Astfel, chiar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 a prevăzut iniţial, prin art. 3 alin. (1), că: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Ulterior abrogării art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea-cadru nr. 330/2009 şi, subsecvent, abrogării Legii-cadru nr. 330/2009, Legea-cadru nr. 153/2017 a definit „indemnizaţia de încadrare”, în art. 7 lit. c), ca fiind „suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX”, anexa nr. V, dedicată familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie” făcând trimitere la această sintagmă.

De asemenea, art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că: „Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută şi supuse impozitării, potrivit legii.”

Tot Legea-cadru nr. 153/2017 defineşte şi „salariul lunar”, în art. 7 lit. c), ca fiind compus – în cazul magistraţilor – din indemnizaţia de încadrare, compensaţii, indemnizaţii, sporuri, adaosuri, prime, premii, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare.

Aşadar, ca urmare a abrogării prin Legea-cadru nr. 330/2009 a art. 3 alin. (1), dar şi a art. 4 1 -7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 (care reglementau sporurile recunoscute magistraţilor), precum şi a abrogării Legii-cadru nr. 330/2009, nu există vreun dubiu în privinţa incidenţei art. 7 şi 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv din perspectiva raportului dintre indemnizaţia de încadrare/indemnizaţia brută de încadrare şi sporuri, în sensul că acestea reprezintă componente distincte ale salariului lunar.

Nu s-ar putea reţine, astfel, că noţiunea de „indemnizaţie de încadrare brută lunară” ar avea, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, o semnificaţie diferită de cea din legea-cadru, abrogarea succesivă a normelor relevante subliniind unicitatea reglementării şi intenţia de evitare a paralelismelor, în condiţiile în care art. 16 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede în mod expres că: „În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.”

În acest cadru, sesizarea de faţă nu relevă existenţa unei chestiuni de drept veritabile, deoarece nu este vorba despre o normă susceptibilă de interpretări diferite, ci despre un text de lege clar, al cărui conţinut poate fi decelat cu uşurinţă prin coroborarea sa cu normele relevante în materie.

Nu în ultimul rând, se constată că instanţa supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, chiar cu privire la componentele de natură salarială vizate de sesizarea de faţă (menţionate la paragraful 59 din decizie).

Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de faţă, existenţa unor dezlegări anterioare are relevanţă pentru condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse), întrucât nu poate fi exclus de plano ca problema de drept în discuţie să prezinte un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, chiar atunci când au fost pronunţate decizii în procedura hotărârii prealabile şi/sau a recursului în interesul legii, dar soluţiile adoptate şi considerentele ce le-au fundamentat trebuie corelate (în acest sens, Decizia nr. 52/2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024).

Or, în cazul diurnei de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, corelarea dezlegărilor anterioare a unor chestiuni de drept nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanţele particulare ale cauzei.

Astfel, în ceea ce priveşte indemnizaţia cuvenită procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., caracterul neplafonabil al indemnizaţiei calculate prin acordarea diurnei şi inaplicabilitatea în cazul acesteia a art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a statuat chiar prin Decizia nr. 13/2023, prin care s-au arătat următoarele: ” 126. Însă, prin recunoaşterea explicită în norma de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J. a unui drept lunar de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, fără ca acest drept de natură salarială să fie în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu (ca efect al detaşării sau delegării), rezultă că, în privinţa acestor procurori numiţi, în condiţiile legii, în cadrul acestei structuri a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate, legiuitorul a stabilit o indemnizaţie de încadrare suplimentară, superioară celei prevăzute de legea unică de salarizare pentru procurorii având gradul profesional de parchet general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională -, anume cea de la lit. B nr. 1).” (…) ” 129. Faptul că legiuitorul a ales să introducă în favoarea procurorilor din cadrul S.I.I.J. această indemnizaţie de încadrare suplimentară în cuprinsul Legii nr. 304/2004, iar nu prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, reprezintă o constatare ce permite interpretului legii să extragă două concluzii: (i) că procurorii cu funcţii de execuţie, numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul S.I.I.J., după parcurgerea procedurii de concurs ce era prevăzută de art. 88 5 din Legea nr. 304/2004, au beneficiat de o indemnizaţie lunară de încadrare stabilită atât în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017 (anexa nr. V capitolul I lit. B nr. 1), cât şi prin aplicarea art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 cu care prima era suplimentată; şi (ii) că această indemnizaţie de încadrare suplimentară stabilită prin Legea nr. 304/2004, ca efect al voinţei legiuitorului de a o încorpora în Legea nr. 304/2004, iar nu de a modifica Legea-cadru nr. 153/2017, este sustrasă de la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu este acordată prin legea-cadru, ci printr-un alt act normativ.”

De asemenea, cu privire la aplicarea valorii de referinţă sectorială V.R.S. 605,225 lei şi la natura juridică a acesteia se impune a fi menţionată Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că, „în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie» există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, (…) pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală” (paragrafele 81-83).

Decizia nr. 55/2021 este menţionată şi în Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1106 din 5 noiembrie 2024, în care s-a arătat: ” 121. Cuantumul de 605,225 lei pentru valoarea de referinţă sectorială în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», la care se face trimitere în prezenta sesizare, este amintit în Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragrafele 82-83 reţinându-se că «(…) analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală», raţionamentul din paragraful 83 antereferit fiind valabil pentru toate categoriile profesionale din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie». 122. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept subliniază că acest cuantum al valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei a fost stabilit, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare «Justiţie», prin acte administrative emise de către ordonatorii de credite care au şi calitatea de angajatori ori prin hotărâri judecătoreşti definitive, în aplicarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, prin majorarea cu 25% a valorii de referinţă sectorială de 484,18 lei.”

Relevantă este şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionată, prin care s-a reţinut că „singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială”, aceasta fiind considerată „reper unic, de referinţă în sectorul în care este incident” (paragraful 81).

Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la caracterul neplafonabil al componentei salariale constând în valoarea de referinţă sectorială.

Prezintă relevanţă, din această perspectivă, Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie” şi că „nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţia ocupată” (paragraful 69).

Totodată, s-a stabilit că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectorială distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale” (paragraful 71).

Aceleaşi statuări se regăsesc şi în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că „elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale” (paragraful 82).

În ceea ce priveşte raportarea diurnei de 2% din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi la sporuri pot fi valorificate, de asemenea, considerentele Deciziei nr. 13/2023, potrivit cărora remediul pentru asigurarea respectării principiului nediscriminării şi a principiului egalităţii nu constă în reîncadrarea salarială a celor discriminaţi; sumele reprezentând echivalentul diurnei au natura juridică a unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului provocat prin discriminare.

În acest sens, în Decizia nr. 13/2023 s-au reţinut următoarele: „Drept urmare, absenţa unui remediu adecvat în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 pentru a se asigura respectarea principiului nediscriminării şi a principiului egalităţii, înscrise în art. 6 lit. b) şi c) din acest act normativ, în sensul unei reparaţii în natură (precum reîncadrarea celor discriminaţi cu noua indemnizaţie de încadrare, similar dispoziţiilor din art. 36 al Legii-cadru nr. 153/2017), nu exclude însă a se recurge la alte remedii echivalente, respectiv la invocarea art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acest act normativ constituie dreptul comun în materia discriminării şi a reparării acesteia, ceea ce corespunde exigenţelor art. 13 din Convenţie, care obligă statele semnatare la asigurarea dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, pentru reclamarea oricăror încălcări ale dispoziţiilor materiale ale Convenţiei.”(paragraful 180)

În plus, dat fiind că, potrivit Deciziei nr. 13/2023, diurna se cuvine altor magistraţi decât procurorii din cadrul S.I.I.J. prin raportare la principiile nediscriminării şi egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, este relevantă şi Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, care a vizat tocmai posibilitatea invocării principiului nediscriminării pentru acordarea sporurilor la nivel maxim.

Astfel, prin decizia respectivă, Înalta Curte a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.”

Faţă de cele expuse, întrebarea adresată de către Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă nu relevă o chestiune de drept veritabilă, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, motiv pentru care nu este necesară verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate din art. 2 alin. (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât timp acestea depind de existenţa unei chestiuni de drept, iar caracterul verita