Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 14.448/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) apelanţii-reclamanţi au formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 9 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 14.448/3/2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce se acordă deputaţilor şi senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plăţii acestei indemnizaţii se procedează la recalcularea ei conform normei legale arătate sau se acordă indemnizaţia în cuantumul anterior de la momentul încetării plăţii.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 14 octombrie 2024 cu nr. 2.220/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Legea nr. 96/2006) „ Articolul 49. – (…) (3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului. (…)”

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Legea nr. 7/2021), în vigoare de la 27 februarie 2021 până la 25 iulie 2022 ” Art. I. – Articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. Art. II. – De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 153/2017 sau Legea-cadru nr. 153/2017) ” Art. 13. – Modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică (1) Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se determină prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 14.448/3/2023, reclamanţii AAA ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi secretarul general al Camerei Deputaţilor, Senatul României şi secretarul general al Senatului României, au solicitat obligarea acestora din urmă: la calcularea indemnizaţiei pentru limită de vârstă datorate fiecărui reclamant la data de 10.06.2022, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006; la plata către fiecare reclamant a acestei indemnizaţii, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; la plata diferenţelor lunare nete dintre indemnizaţia calculată şi cea plătită începând cu data de 10.06.2022 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate cu titlu de diferenţe, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.609 din 23 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 14.448/3/2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a secretarului general al Senatului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a respins cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii, ca neîntemeiată.

În motivare, tribunalul a reţinut că, din punct de vedere normativ, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022), s-a statuat că dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022.

În aprecierea instanţei, pentru beneficiarii acestui drept, cărora le-a încetat plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, ca urmare a Legii nr. 7/2021, reintrarea art. 49 din Legea nr. 96/2006 în fondul activ al legislaţiei nu are semnificaţia naşterii unui drept nou, ci a reactivării dreptului pierdut anterior, astfel că, la momentul reluării plăţii indemnizaţiei, pârâţii nu aveau obligaţia de a recalcula cuantumul acesteia, cuantumul pus în plată fiind chiar cel avut anterior încetării plăţii.

Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 14 din prezenta decizie au declarat apel principal reclamanţii, cu excepţia reclamantului BB, prin care au solicitat: în principal, anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, schimbarea sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată şi precizată; în subsidiar, schimbarea sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată şi precizată.

Intimatul Parlamentul României – Camera Deputaţilor a formulat apel incident, prin care a criticat soluţia instanţei de fond de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a secretarului general al Camerei Deputaţilor.

Apelantul-intimat Parlamentul României – Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare la apelul principal, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul Senatul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanţiireclamanţi, ca nefondat.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 9 octombrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completate cu cerinţele ce rezultă din dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea pricinii în etapa apelului, de modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce se acordă deputaţilor şi senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, depinzând soluţionarea căii de atac declarate de apelanţii-reclamanţi, în sensul de a se stabili dacă aceştia au dreptul la o indemnizaţie pentru limită de vârstă într-un cuantum determinat la data de 10.06.2022 sau în cuantumul de care au beneficiat anterior momentului încetării plăţii acestei indemnizaţii.

Asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior şi această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prezentând cele două posibile interpretări ale chestiunii de drept, instanţa de trimitere arată că, în speţă, caracterul dificil al chestiunii de drept decurge din necesitatea interpretării art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 în corelare cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 şi cu efectele recunoscute de instanţa de contencios constituţional acestei decizii. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanţii-reclamanţi apreciază că izvorul obligaţiei de recalculare a cuantumului indemnizaţiilor pentru limită de vârstă şi de repunere în plată îl reprezintă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 şi că, faţă de declararea neconstituţionalităţii Legii nr. 7/2021, în ansamblul ei, are loc o reintrare în fondul activ al legislaţiei a prevederilor art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006. Astfel, de la data generării unui nou raport juridic obligaţional prin ordinele emise, nu poate fi avut în vedere alt criteriu legal de calculare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă decât cel impus prin legea aflată în vigoare, care stabileşte că salariul minim brut pe ţară aflat în plată şi în funcţie de care se calculează acest drept social este de 2.080 lei (altul decât cel avut în vedere de pârâţi).

Intimaţii-pârâţi consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 nu este de natură a conferi reclamanţilor o nouă vocaţie în ceea ce priveşte stabilirea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, recunoscut în favoarea lor în perioada anterioară Legii nr. 7/2021. Apreciază, totodată, că dreptul fiecărui reclamant la indemnizaţia pentru limită de vârstă nu s-a deschis la data de 10.06.2022, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, ci la data solicitării de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, astfel că nu se impune recalcularea indemnizaţiei astfel cum solicită părţile adverse. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

În opinia instanţei de trimitere, interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce se acordă deputaţilor şi senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, este în sensul că se acordă indemnizaţia în cuantumul anterior, de la momentul încetării plăţii.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 a avut loc o reintrare în fondul legislativ activ a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, temei legal în baza căruia apelanţiireclamanţi au beneficiat de indemnizaţie pentru limită de vârstă, ceea ce presupune o reluare a dreptului recunoscut anterior.

Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii normei abrogatoare, apelanţii-reclamanţi nu au dobândit un nou drept la indemnizaţia pentru limită de vârstă, ci au redobândit dreptul recunoscut anterior de a beneficia de indemnizaţie în cuantumul stabilit la momentul la care s-a născut acest drept în patrimoniul fiecăruia dintre ei. Astfel, abrogarea art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin Legea nr. 7/2021, a operat o suspendare a beneficiului constând în plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă în favoarea deputaţilor şi senatorilor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

A fost identificată o orientare jurisprudenţială unanimă, existentă la nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, potrivit căreia, în interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru limită de vârstă ce se acordă deputaţilor şi senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, la momentul reluării plăţii acestei indemnizaţii se acordă indemnizaţia în cuantumul anterior, de la momentul încetării plăţii.

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice comunicate de o curte de apel şi de trei tribunale.

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, prin care s-a constatat că Legea nr. 7/2021 este neconstituţională. Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ abrogator al normelor ce constituiau fundamentul juridic al acordării indemnizaţiei pentru limită de vârstă, au reintrat în fondul activ al legislaţiei aceste norme, ceea ce generează dreptul reclamanţilor la reluarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, astfel cum se afla aceasta în patrimoniul reclamanţilor, la data sistării operate în puterea legii declarate ulterior neconstituţională, iar nu constituirea unui nou drept la indemnizaţia pentru limită de vârstă.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării a fost pronunţată, de către instanţa de contencios constituţional, o decizie care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională (paragrafele 77-79). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024 (paragrafele 54-56). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 („Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”).

Din acest punct de vedere, se reţine că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în vigoare la data sesizării instanţei), iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece acţiunea are ca obiect dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi recunoscut în beneficiul deputaţilor şi senatorilor, personal plătit din fondurile publice.

Totodată, este îndeplinită ultima condiţie legală, întrucât, în urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, rezultă că problemele de drept supuse dezlegării nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cea de-a treia condiţie nu este însă îndeplinită pentru următoarele considerente:

După cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară (Decizia nr. 70/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul instanţei legal învestite, acela de a judeca în mod direct şi efectiv procesul, rol consacrat constituţional.

Analizând cuprinsul încheierii de sesizare, se constată că instanţa de trimitere a reţinut că reclamanţii sunt pensionari şi beneficiază de indemnizaţii pentru limită de vârstă în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, a căror plată a fost sistată şi ulterior reluată în contextul abrogării dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, act normativ în vigoare începând cu data de 27.02.2021 şi declarat ulterior neconstituţional, prin Decizia nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022.

În acest cadru s-a solicitat interpretarea prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă se procedează la recalcularea ei conform acestui text de lege sau, din contră, la acordarea acesteia în cuantumul existent la momentul încetării plăţii.

Se reţine astfel că instanţa de trimitere invocă doar formal o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, text legal potrivit căruia „Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului”.

În realitate, analizând cuprinsul încheierii de sesizare, se constată că întrebarea nu urmăreşte lămurirea conţinutului textului de lege supus interpretării, ci dacă acesta este incident situaţiei litigioase generate de repunerea reclamanţilor în plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, ca urmare a publicării Deciziei nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022.

Altfel spus, instanţa de trimitere urmăreşte să stabilească dacă, în urma constatării neconstituţionalităţii normei abrogatoare, fie dreptul renaşte în patrimoniul fiecăruia dintre reclamanţi în cuantumul stabilit la momentul la care acesta se constituise, fie se formează un nou drept supus modului de calcul prevăzut de art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Or, dintr-o primă perspectivă, se reaminteşte că instanţa de trimitere este cea care are de stabilit dacă norma de drept invocată este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Această operaţiune îi incumbă şi nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acesta nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată (Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 109; Decizia nr. 8 din 21 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022, paragraful 79; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, paragraful 65; Decizia nr. 44 din 12 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023, paragraful 95 etc.).

Dintr-un alt punct de vedere, se reţine că interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale date în competenţa instanţei supreme prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se referă la conţinutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curţii Constituţionale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 68 şi 69; Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024, paragrafele 54-56).

Deopotrivă, Curtea Constituţională a statuat că instanţa supremă nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale, astfel încât pronunţarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în demersul de interpretare unitară a legii, ar constitui o încălcare a competenţei exclusive a forului constituţional (Decizia nr. 206/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, paragrafele 4 şi 5; Decizia nr. 454/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62).

În fine, la o simplă lectură a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 se observă că aceasta cuprinde o amplă prezentare a efectelor constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 7/2021 (paragraful 77).

Mai mult, în paragraful 57 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 678/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 192/2023 cu conţinut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, Curtea Constituţională a explicitat modalitatea de aplicare a acesteia, subliniind inclusiv chestiunea asupra căreia instanţa de trimitere solicită dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: ” 57. Având în vedere cele stabilite, Curtea constată că, sub aspectul efectelor prezentei decizii, repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizaţiei pentru limită de vârstă, care o aveau în plată, se va realiza ex officio, indiferent dacă aceştia au promovat sau nu o acţiune în justiţie, începând cu data încetării plăţii acesteia, respectiv 1 iulie 2023, şi, totodată, urmează, pe de o parte, să se reia plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 în privinţa tuturor beneficiarilor antereferiţi (…)”.

Prin urmare, instanţa de trimitere nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să îi facă aplicarea într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii.

În fine, în analiza aceleiaşi condiţii de admisibilitate, se reafirmă că, atunci când chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate şi al cărei răspuns se impune cu evidenţă şi fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanşat, pentru că nu există o reală chestiune de drept care să necesite a fi rezolvată de principiu.

În acest sens, un criteriu important de testare a dificultăţii chestiunii de drept este aptitudinea acesteia de a genera neclarităţi sau interpretări multiple, materializate prin practică neunitară la nivelul instanţelor sau opinii teoretice divergente.

Or, unanimitatea opiniilor exprimate, atât teoretic, cât şi în practica judiciară comunicată, în sensul că prin aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5.05.2022 se repune în plată indemnizaţia în cuantumul de la data la care plata a fost sistată în baza dispoziţiilor art. II din Legea nr. 7/2021, evidenţiază faptul că nu există niciun risc de jurisprudenţă neunitară.

În consecinţă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sesizarea este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,