ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 21/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 14.448/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) apelanții-reclamanți au formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 9 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 14.448/3/2023, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la modul de calcul al indemnizației pentru limită de vârstă ce se acordă deputaților și senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plății acestei indemnizații se procedează la recalcularea ei conform normei legale arătate sau se acordă indemnizația în cuantumul anterior de la momentul încetării plății.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 14 octombrie 2024 cu nr. 2.220/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 27 ianuarie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (Legea nr. 96/2006) " Articolul 49. - (...) (3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului. (...)"

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (Legea nr. 7/2021), în vigoare de la 27 februarie 2021 până la 25 iulie 2022 " Art. I. - Articolele 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Art. II. - De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 153/2017 sau Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 13. - Modul de stabilire a indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică (1) Indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică se determină prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 14.448/3/2023, reclamanții AAA ș.a., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și secretarul general al Camerei Deputaților, Senatul României și secretarul general al Senatului României, au solicitat obligarea acestora din urmă: la calcularea indemnizației pentru limită de vârstă datorate fiecărui reclamant la data de 10.06.2022, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006; la plata către fiecare reclamant a acestei indemnizații, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; la plata diferențelor lunare nete dintre indemnizația calculată și cea plătită începând cu data de 10.06.2022 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate cu titlu de diferențe, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6.609 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 14.448/3/2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a secretarului general al Senatului și excepția lipsei calității procesuale pasive a secretarului general al Camerei Deputaților și a respins cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiată.

În motivare, tribunalul a reținut că, din punct de vedere normativ, prin Decizia Curții Constituționale nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022 (Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022), s-a statuat că dispozițiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022.

În aprecierea instanței, pentru beneficiarii acestui drept, cărora le-a încetat plata indemnizației pentru limită de vârstă, ca urmare a Legii nr. 7/2021, reintrarea art. 49 din Legea nr. 96/2006 în fondul activ al legislației nu are semnificația nașterii unui drept nou, ci a reactivării dreptului pierdut anterior, astfel că, la momentul reluării plății indemnizației, pârâții nu aveau obligația de a recalcula cuantumul acesteia, cuantumul pus în plată fiind chiar cel avut anterior încetării plății.

Împotriva sentinței menționate la paragraful 14 din prezenta decizie au declarat apel principal reclamanții, cu excepția reclamantului BB, prin care au solicitat: în principal, anularea sentinței atacate și, în rejudecare, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată și precizată; în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta formulată și precizată.

Intimatul Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat apel incident, prin care a criticat soluția instanței de fond de respingere, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesual pasive a secretarului general al Camerei Deputaților.

Apelantul-intimat Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat întâmpinare la apelul principal, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimatul Senatul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanțiireclamanți, ca nefondat.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de ședință din 9 octombrie 2024, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completate cu cerințele ce rezultă din dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța de trimitere este învestită cu soluționarea pricinii în etapa apelului, de modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizației pentru limită de vârstă ce se acordă deputaților și senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, depinzând soluționarea căii de atac declarate de apelanții-reclamanți, în sensul de a se stabili dacă aceștia au dreptul la o indemnizație pentru limită de vârstă într-un cuantum determinat la data de 10.06.2022 sau în cuantumul de care au beneficiat anterior momentului încetării plății acestei indemnizații.

Asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat anterior și această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prezentând cele două posibile interpretări ale chestiunii de drept, instanța de trimitere arată că, în speță, caracterul dificil al chestiunii de drept decurge din necesitatea interpretării art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 în corelare cu Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 și cu efectele recunoscute de instanța de contencios constituțional acestei decizii. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanții-reclamanți apreciază că izvorul obligației de recalculare a cuantumului indemnizațiilor pentru limită de vârstă și de repunere în plată îl reprezintă Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 și că, față de declararea neconstituționalității Legii nr. 7/2021, în ansamblul ei, are loc o reintrare în fondul activ al legislației a prevederilor art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006. Astfel, de la data generării unui nou raport juridic obligațional prin ordinele emise, nu poate fi avut în vedere alt criteriu legal de calculare a indemnizației pentru limită de vârstă decât cel impus prin legea aflată în vigoare, care stabilește că salariul minim brut pe țară aflat în plată și în funcție de care se calculează acest drept social este de 2.080 lei (altul decât cel avut în vedere de pârâți).

Intimații-pârâți consideră că Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 nu este de natură a conferi reclamanților o nouă vocație în ceea ce privește stabilirea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, recunoscut în favoarea lor în perioada anterioară Legii nr. 7/2021. Apreciază, totodată, că dreptul fiecărui reclamant la indemnizația pentru limită de vârstă nu s-a deschis la data de 10.06.2022, momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, ci la data solicitării de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, astfel că nu se impune recalcularea indemnizației astfel cum solicită părțile adverse. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

În opinia instanței de trimitere, interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizației pentru limită de vârstă ce se acordă deputaților și senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, este în sensul că se acordă indemnizația în cuantumul anterior, de la momentul încetării plății.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022 a avut loc o reintrare în fondul legislativ activ a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, temei legal în baza căruia apelanțiireclamanți au beneficiat de indemnizație pentru limită de vârstă, ceea ce presupune o reluare a dreptului recunoscut anterior.

Ca urmare a constatării neconstituționalității normei abrogatoare, apelanții-reclamanți nu au dobândit un nou drept la indemnizația pentru limită de vârstă, ci au redobândit dreptul recunoscut anterior de a beneficia de indemnizație în cuantumul stabilit la momentul la care s-a născut acest drept în patrimoniul fiecăruia dintre ei. Astfel, abrogarea art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin Legea nr. 7/2021, a operat o suspendare a beneficiului constând în plata indemnizației pentru limită de vârstă în favoarea deputaților și senatorilor. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

A fost identificată o orientare jurisprudențială unanimă, existentă la nivelul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, potrivit căreia, în interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, cu referire la modul de calcul al indemnizației pentru limită de vârstă ce se acordă deputaților și senatorilor, începând cu data de 10.06.2022, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022, la momentul reluării plății acestei indemnizații se acordă indemnizația în cuantumul anterior, de la momentul încetării plății.

În același sens au fost exprimate și punctele de vedere teoretice comunicate de o curte de apel și de trei tribunale.

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale a fost invocată Decizia Curții Constituționale nr. 261/2022, prin care s-a constatat că Legea nr. 7/2021 este neconstituțională. Ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ abrogator al normelor ce constituiau fundamentul juridic al acordării indemnizației pentru limită de vârstă, au reintrat în fondul activ al legislației aceste norme, ceea ce generează dreptul reclamanților la reluarea indemnizației pentru limită de vârstă, astfel cum se afla aceasta în patrimoniul reclamanților, la data sistării operate în puterea legii declarate ulterior neconstituțională, iar nu constituirea unui nou drept la indemnizația pentru limită de vârstă.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării a fost pronunțată, de către instanța de contencios constituțional, o decizie care prezintă relevanță cu privire la soluționarea prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională (paragrafele 77-79). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024 (paragrafele 54-56). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Prealabil, se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

La 13 iunie 2024, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, la art. 1 se prevede că acest act normativ se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Referitor la condițiile de admisibilitate a sesizării, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Se constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 ("Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie.").

Din acest punct de vedere, se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Referitor la primele două condiții legale, acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (în vigoare la data sesizării instanței), iar litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece acțiunea are ca obiect dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și recunoscut în beneficiul deputaților și senatorilor, personal plătit din fondurile publice.

Totodată, este îndeplinită ultima condiție legală, întrucât, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, rezultă că problemele de drept supuse dezlegării nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cea de-a treia condiție nu este însă îndeplinită pentru următoarele considerente:

După cum s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 70/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023; Decizia nr. 32/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul, rol consacrat constituțional.

Analizând cuprinsul încheierii de sesizare, se constată că instanța de trimitere a reținut că reclamanții sunt pensionari și beneficiază de indemnizații pentru limită de vârstă în temeiul art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, a căror plată a fost sistată și ulterior reluată în contextul abrogării dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, act normativ în vigoare începând cu data de 27.02.2021 și declarat ulterior neconstituțional, prin Decizia nr. 261/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022.

În acest cadru s-a solicitat interpretarea prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în sensul de a se stabili dacă la momentul reluării plății indemnizației pentru limită de vârstă se procedează la recalcularea ei conform acestui text de lege sau, din contră, la acordarea acesteia în cuantumul existent la momentul încetării plății.

Se reține astfel că instanța de trimitere invocă doar formal o problemă de interpretare a dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, text legal potrivit căruia "Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului".

În realitate, analizând cuprinsul încheierii de sesizare, se constată că întrebarea nu urmărește lămurirea conținutului textului de lege supus interpretării, ci dacă acesta este incident situației litigioase generate de repunerea reclamanților în plata indemnizației pentru limită de vârstă, ca urmare a publicării Deciziei nr. 261/2022 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10 iunie 2022.

Altfel spus, instanța de trimitere urmărește să stabilească dacă, în urma constatării neconstituționalității normei abrogatoare, fie dreptul renaște în patrimoniul fiecăruia dintre reclamanți în cuantumul stabilit la momentul la care acesta se constituise, fie se formează un nou drept supus modului de calcul prevăzut de art. 49 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Or, dintr-o primă perspectivă, se reamintește că instanța de trimitere este cea care are de stabilit dacă norma de drept invocată este aplicabilă raportului juridic dedus judecății, operațiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanței supreme. Această operațiune îi incumbă și nu se poate deroba apelând la mecanismul hotărârii preliminare, întrucât acesta nu poate fi deturnat de la rațiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată (Decizia nr. 64 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2021, paragraful 109; Decizia nr. 8 din 21 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022, paragraful 79; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, paragraful 65; Decizia nr. 44 din 12 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023, paragraful 95 etc.).

Dintr-un alt punct de vedere, se reține că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale date în competența instanței supreme prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se referă la conținutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curții Constituționale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 63 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1115 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 68 și 69; Decizia nr. 64 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1251 din 12 decembrie 2024, paragrafele 54-56).

Deopotrivă, Curtea Constituțională a statuat că instanța supremă nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale, astfel încât pronunțarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în demersul de interpretare unitară a legii, ar constitui o încălcare a competenței exclusive a forului constituțional (Decizia nr. 206/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, paragrafele 4 și 5; Decizia nr. 454/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 62).

În fine, la o simplă lectură a Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022 se observă că aceasta cuprinde o amplă prezentare a efectelor constatării neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 7/2021 (paragraful 77).

Mai mult, în paragraful 57 din Decizia Curții Constituționale nr. 678/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1119 din 12 decembrie 2023, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 192/2023 cu conținut identic cu cel al art. II din Legea nr. 7/2021, Curtea Constituțională a explicitat modalitatea de aplicare a acesteia, subliniind inclusiv chestiunea asupra căreia instanța de trimitere solicită dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție: " 57. Având în vedere cele stabilite, Curtea constată că, sub aspectul efectelor prezentei decizii, repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor indemnizației pentru limită de vârstă, care o aveau în plată, se va realiza ex officio, indiferent dacă aceștia au promovat sau nu o acțiune în justiție, începând cu data încetării plății acesteia, respectiv 1 iulie 2023, și, totodată, urmează, pe de o parte, să se reia plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2023 în privința tuturor beneficiarilor antereferiți (...)".

Prin urmare, instanța de trimitere nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să îi facă aplicarea într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecății.

În fine, în analiza aceleiași condiții de admisibilitate, se reafirmă că, atunci când chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanșat, pentru că nu există o reală chestiune de drept care să necesite a fi rezolvată de principiu.

În acest sens, un criteriu important de testare a dificultății chestiunii de drept este aptitudinea acesteia de a genera neclarități sau interpretări multiple, materializate prin practică neunitară la nivelul instanțelor sau opinii teoretice divergente.

Or, unanimitatea opiniilor exprimate, atât teoretic, cât și în practica judiciară comunicată, în sensul că prin aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 261 din 5.05.2022 se repune în plată indemnizația în cuantumul de la data la care plata a fost sistată în baza dispozițiilor art. II din Legea nr. 7/2021, evidențiază faptul că nu există niciun risc de jurisprudență neunitară.

În consecință, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sesizarea este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,