Decizia nr. 379/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 38.627/3/2023, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă noțiunea de drepturi salariale prevăzută de art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pentru perioada în care raporturile de serviciu ale funcționarului public au fost suspendate în temeiul prevederilor art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, cuprinde și recunoașterea vechimii în muncă, vechimii în specialitatea studiilor și vechimii în funcția publică, tichetele de vacanță, norma de hrană, respectiv zilele de concediu de odihnă neefectuate pe perioada suspendării raportului de serviciu".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 martie 2025, în Dosarul nr. 38.627/3/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 30 septembrie 2025 cu nr. 1.978/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 188/1999: " Art. 86. - (...) (2) În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține. (3) În cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta, persoană fizică, a solicitat în contradictoriu cu pârâta, instituție publică, obligarea la recunoașterea vechimii în muncă, vechimii în specialitatea studiilor și vechimii în funcția publică aferente perioadei 15.03.2018-17.01.2023 în care raportul de serviciu al reclamantei a fost suspendat de drept, actualizarea cu indicele inflației a sumelor achitate cu titlu de drepturi salariale pentru aceeași perioadă și plata diferenței de bani rezultate, plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale plătite reclamantei, plata sumelor actualizate cu indicele inflației la data plății reprezentând contravaloarea voucherelor de vacanță și a dobânzii legale, plata sumelor reprezentând norma de hrană, actualizate cu indicele inflației la data plății și a dobânzii legale, acordarea concediilor de odihnă neefectuate pe perioada în care raportul de serviciu a fost suspendat de drept și plata sumei de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamantei prin fapta pârâtei de a desființa postul ocupat de reclamantă înainte de suspendarea de drept a raportului de serviciu, în timpul suspendării și de tergiversare a plății drepturilor restante cuvenite, potrivit prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta a arătat că raporturile de serviciu au fost suspendate de drept în raport cu art. 94 alin. (1) lit. m) și art. 86 alin. (2) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, iar, ulterior, la încetarea cauzelor care au determinat suspendarea, anume încetarea procesului penal, a notificat angajatorul și a solicitat revenirea în funcția publică pe care a ocupat-o anterior suspendării.

Ulterior, pârâta a dispus reluarea activității reclamantei pe postul ocupat înainte de suspendarea de drept a raporturilor sale de serviciu și acordarea drepturilor salariale - interpretate într-un sens restrictiv - la care avea dreptul pentru perioada în care raporturile de serviciu au fost suspendate de drept.

Or, pentru situația încetării suspendării de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, trimis în judecată pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a încetării procesului penal, art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 prevede necesitatea reîncadrării acestuia pe postul deținut anterior suspendării și plata drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare.

Noțiunea de drepturi salariale trebuie interpretată într-un sens larg, astfel încât să se asigure funcționarului public o reparație integrală a prejudiciului suferit.

În acest sens, art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 se completează cu art. 52 alin. (2) din Codul muncii, deoarece acesta din urmă nu contravine literei și spiritului art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

Din analiza art. 52 alin. (2) din Codul muncii reiese faptul că salariatul va beneficia, ca urmare a reîncadrării pe postul ocupat anterior suspendării, și de celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

În conținutul sintagmei "celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului" intră și recunoașterea dreptului la vechime în muncă, vechime în specialitatea studiilor și vechime în funcția publică.

Această interpretare reprezintă o expresie a aplicării principiului restitutio in integrum și este în acord cu prevederile legale care reglementează răspunderea civilă [art. 1.349 alin. (1), art. 1.350 alin. (2) coroborate cu art. 1.381 alin. (1) și (2) și art. 1.385 alin. (1) și (3) din Codul civil].

Totodată, în conținutul noțiunii de drepturi salariale din cuprinsul art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 117 din același act normativ și cu art. 52 alin. (2) din Codul muncii intră și voucherele de vacanță la care reclamanta avea dreptul în perioada în care raporturile de serviciu au fost suspendate de drept, precum și norma de hrană.

Referitor la acordarea concediului de odihnă, din interpretarea per a contrario a art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, și a art. 22 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, reiese aspectul în conformitate cu care compensarea în bani a concediului de odihnă nu este posibilă decât în situația încetării raporturilor de serviciu.

Având în vedere faptul că reclamanta a avut dreptul și la concediu de odihnă pe perioada în care raporturile de serviciu au fost suspendate de drept, s-a considerat că acest drept intră în conținutul noțiunii de drepturi salariale prevăzute de art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 raportate la art. 52 alin. (2) din Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus suspendarea cauzei și sesizarea instanței supreme. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă, așadar, atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere prevăzute la art. 4 din ordonanța de urgență.

Prin urmare, admisibilitatea sesizării presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; - cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și, de asemenea, chestiunea de drept în discuție să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare.

În cauză, primele două condiții sunt îndeplinite, prezenta cauză aflându-se în curs de judecată în primă instanță și având ca obiect drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Problema de drept în discuție vizează condiționarea acordării drepturilor constând în vechime în muncă, vechime în specialitatea studiilor și vechime în funcția publică, tichete de vacanță, norma de hrană și zile de concediu de desfășurarea efectivă a activității de către reclamantă, în condițiile în care reclamanta a avut, în perioada în discuție, suspendate de drept raporturile de serviciu.

În raport cu obiectul litigiului este îndeplinită și condiția referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanța de trimitere nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, precizând că acest lucru ar echivala cu o antepronunțare. VI. Punctul de vedere al părților

Pârâta a formulat punct de vedere prin care a apreciat că cererea este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 38 din 18 mai 2020. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 289 din 30 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 septembrie 2025, a respins ca inadmisibilă sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În contextul suspendării raportului de serviciu în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici dă dreptul funcționarului public de a solicita și în același timp incumbă obligația angajatorului de a acorda despăgubiri reprezentând dobânzi penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale în condițiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil."

Prin Decizia nr. 35 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 30 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ, în contextul abrogării prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, a stabilit că acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 367 din Codul administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 38 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 iulie 2020, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 în sensul de a se stabili semnificația sintagmei de "drepturi salariale", respectiv dacă prevederile art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 se completează cu prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă prin sintagma "și celelalte drepturi" din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii se înțelege sau nu și "vechimea în muncă", "vechimea în specialitate", "vechimea în funcția publică", "concediul de odihnă". IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect recunoașterea vechimii în muncă, vechimii în specialitatea studiilor și vechimii în funcția publică, actualizarea cu indicele inflației și plata dobânzii legale a drepturilor salariale datorate pe perioada suspendării raportului de serviciu, plata voucherelor de vacanță și a normei de hrană, precum și acordarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate pe perioada suspendării raportului de serviciu.

Pretențiile deduse judecății se circumscriu, cel puțin în parte, unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; astfel, în considerarea scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sintagma "drepturi de naturală salarială" trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile atașate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condițiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul, noțiunii de "chestiune de drept" neputându-i fi subsumat însuși obiectul cererii de chemare în judecată.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigențelor care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neargumentându-se riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Or, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la "necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării".

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmărește mai degrabă ca instanța supremă să verifice circumstanțele factuale și să aplice legea în scopul soluționării cauzei, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Totodată, absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor relevă o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății, cu atât mai mult cu cât revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului său de vedere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept, a cărei dezlegare o solicită instanței supreme, este una reală, având vocație de a convinge, și, din această perspectivă, dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării.

Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București.

Totodată, instanța de trimitere nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la alte posibile interpretări ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, se impune soluția de respingere ca inadmisibilă a sesizării.