ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 381/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: Dacă despăgubirile acordate prin hotărâri judecătorești definitive personalului din sistemul justiției, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, au natura juridică a unor drepturi asimilate salariilor în sensul art. 76 din Codul fiscal pentru care se rețin impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (contribuții de asigurări sociale, contribuții de asigurări sociale de sănătate, contribuții pentru șomaj și contribuția asiguratorie pentru muncă) sau, dimpotrivă, reprezintă despăgubiri pentru care nu se rețin impozit și contribuții conform art. 62 alin. (1) lit. h) coroborat cu art. 2 alin. (2), art. 137, 155, 185, 186, 187 și 220 2 din Codul fiscal.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 mai 2025, în Dosarul nr. 5.527/99/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 3 octombrie 2025, cu nr. 2.020/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 35. - Caracterul drepturilor salariale Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută și supuse impozitării, potrivit legii."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) " Art. 40. - (...) (2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: (...) f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii; (...)"

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal) " Art. 76. - Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor (...) (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: (...) p) sume reprezentând salarii/solde, diferențe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de inflație, stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept; (...) Art. 78. - Determinarea impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor (1) Beneficiarii de venituri din salarii și asimilate salariilor datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri, cu excepția persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii și asimilate salariilor ca urmare a contractelor de muncă încheiate cu angajatori care nu sunt rezidenți fiscali români, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 82. (...) Art. 137. - Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale (1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136, datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76; (...) (2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuții de asigurări sociale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60. (...) Art. 146. - Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale (1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor. Instituțiile prevăzute la art. 136 lit. d)-f), precum și persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula contribuția de asigurări sociale pe care o datorează potrivit legii, după caz. (...) Art. 155. - Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate (1) Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a)-d), datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76; (...) Art. 168. - Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și plătitorii de venituri din pensii, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f 3 ) și f 7 ), au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor ori venituri din pensii." III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel B, calcularea și restituirea sumelor reprezentând impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (contribuții de asigurări sociale, contribuții de asigurări sociale de sănătate, contribuții de asigurări pentru șomaj și contribuții asigurătorii pentru muncă), reținute în mod nelegal din drepturile acordate cu titlu de despăgubiri civile, conform Deciziei civile nr. 601/A din 22 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel T. M., întocmirea declarațiilor rectificative privind lipsa obligației de plată a impozitului și contribuțiilor obligatorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și la bugetul asigurărilor sociale de sănătate și stoparea reținerii pe viitor a acestora până la achitarea integrală a debitului și actualizarea diferențelor reținute nelegal.

În motivare s-a arătat că, prin decizia definitivă anterior menționată, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., precum și la alocarea sumelor necesare pentru plata acestor diferențe, începând cu 9 aprilie 2015 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare.

Drepturile aferente acestui titlu executoriu i-au fost achitate parțial, întrucât la calcularea sumelor restante pârâta a reținut impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (contribuții de asigurări sociale, contribuții de asigurări sociale de sănătate, contribuții de asigurări pentru șomaj și contribuții asigurătorii pentru muncă), deși aceste taxe nu erau datorate.

Reclamantul a arătat că diferența juridică între compensații și drepturi salariale a fost clarificată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, stabilindu-se că: "drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați."

Totodată, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că: "Drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri", ceea ce înseamnă că toate drepturile provenite din nerespectarea reglementărilor salariale ca urmare a discriminării au natura juridică a unor despăgubiri bănești.

Astfel, sumele încasate nu reprezintă remunerația pentru munca prestată, ci o compensație pentru prejudiciul suferit, care a fost generat de tratamentul inechitabil la care a fost supus reclamantul, de unde rezultă că acestea nu au natura juridică a veniturilor salariale în sensul art. 76 din Codul fiscal și, în consecință, nu sunt supuse impozitului pe venit, conform art. 62 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, și nici nu sunt supuse contribuțiilor sociale obligatorii, conform art. 137 din Codul fiscal.

Pentru despăgubirile bănești nu există temei legal de a se percepe impozit și contribuții cu reținere la sursă, având în vedere prevederile art. 62 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, potrivit cărora: "în înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale".

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că, în acord cu Decizia nr. 4/2024 a instanței supreme (paragrafele 95, 96 și 98), despăgubirile la care este îndreptățit reclamantul conform deciziei definitive invocate în susținerea acțiunii reprezintă echivalentul unor diferențe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus suspendarea cauzei și sesizarea instanței supreme. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dacă în cursul judecății proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Conform art. 1 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, dispozițiile ei se aplică proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În speță, reclamantul are calitatea de judecător, iar, printr-o hotărâre definitivă, a obținut plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Reclamantul face parte, așadar, din categoria personalului plătit din fonduri publice, plata drepturilor aferente deciziei definitive fiind realizată, în acord cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

După obiectul cauzei, instanța este chemată să lămurească dacă se rețin contribuțiile sociale (C.A.S., C.A.S.S., șomaj etc.) pentru drepturile bănești acordate prin hotărâri judecătorești, atunci când acestea au fost calificate ca având natura juridică a unor despăgubiri, ceea ce ar putea implica restituirea sumelor aferente acestor drepturi de la bugetul de stat.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanței supreme este permisă în cazul în care asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat prin decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept sau de recurs în interesul legii. Din verificările efectuate pe portalul instanței supreme se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări și nu s-au pronunțat decizii cu privire la această chestiune de drept. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanța de trimitere a considerat că despăgubirile la care este îndreptățit reclamantul, conform hotărârii definitive invocate, reprezintă echivalentul unor diferențe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale, a căror întindere se stabilește prin utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de legislația de salarizare anterioară pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în raport cu nivelul instanței și al funcției ocupate de către reclamant, cu aplicarea plafonului legal stabilit de noua lege de salarizare în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017, la care face trimitere art. 38 alin. (6) din acest act normativ, relevante fiind paragrafele 96 și 98 ale Deciziei nr. 4/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Așadar, în ipoteza expusă de reclamant, drepturile stabilite conform hotărârii definitive invocate reprezintă echivalentul unor diferențe salariale care sunt circumscrise prevederilor legale aplicabile drepturilor salariale, inclusiv art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii și art. 78 alin. (1), art. 146 alin. (1) și art. 168 din Codul fiscal. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, că: - drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri; - cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați; - indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției, gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze."

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect restituirea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii pretins nedatorate din drepturile acordate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; astfel, în considerarea scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sintagma "drepturi de naturală salarială" trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile atașate raporturilor de serviciu sau de muncă în condițiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Iași - Secția I civilă.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul, noțiunii de "chestiune de drept" neputându-i fi subsumat însuși obiectul cererii de chemare în judecată.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigențelor care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispozițiile legale incidente nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neargumentându-se riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

Or, absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, precum și punctul de vedere clar exprimat al instanței de trimitere relevă, în realitate, o solicitare de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății.

Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Iași.

În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanței de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită.

Astfel, în considerentele obligatorii cuprinse în paragrafele 95 și 96 ale Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024, s-a statuat că: "Reținând așadar că despăgubirile echivalente drepturilor salariale rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare (...), nu au fost de natură a schimba cadrul legal de determinare a cuantumului indemnizației de încadrare, instanța supremă constată, totuși, că aceste despăgubiri au fost determinate și acordate prin raportare la norme legale, respectiv la dispozițiile ce reglementează coeficienții de multiplicare prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru o anumită categorie de magistrați (...), valoarea acestor despăgubiri fiind așadar circumscrisă unor prevederi legale aplicabile drepturilor salariale. Prin urmare, atât timp cât despăgubirile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive reprezintă echivalentul unor diferențe salariale calculate prin aplicarea unor anumiți coeficienți de multiplicare prevăzuți de lege, ca element component variabil pentru determinarea indemnizațiilor de încadrare, în raport cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 mai sus analizată, trebuie să se țină seama de dispozițiile legale incidente în privința acestor diferențe de drepturi salariale, inclusiv de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, de îndată ce dispozițiile acestui act normativ și ale anexelor sale devin aplicabile."

Față de aceste statuări, este facil a concluziona și că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății. De altfel, deși în cuprinsul încheierii de sesizare se face referire la Decizia nr. 4/2024 dată în recurs în interesul legii, instanța de trimitere nu a argumentat în concret de ce aceste dezlegări nu ar fi suficiente pentru lămurirea modului în care dispozițiile legale incidente trebuie aplicate în cauză, astfel că, implicit, nu a dat eficiență dezlegărilor jurisdicționale obligatorii cu privire la condițiile sesizării instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Instanța supremă subliniază că, în condițiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea și aplicarea și a altor dispoziții legale decât cele analizate în cadrul sesizărilor precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potențându-se o diluare nepermisă atât a rolului instanței de trimitere de a interpreta și aplica legea care circumscrie situația factuală dedusă judecății, cât și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

În atare situație, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.