ÎCCJ, Decizia nr. 21/2025

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.711/1/2025 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.711/1/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și punctul de vedere al Ministerului Public. La data de 17 octombrie 2025 a fost înregistrată la dosar cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația "Avertizorilor în interes public".

Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public apreciază că cererea de intervenție accesorie este inadmisibilă față de specificul procedurii recursului în interesul legii.

Deliberând, instanța respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată în cauză, constatând că nu este compatibilă cu procedura recursului în interesul legii, având în vedere că, în cazul mecanismelor procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare, instanța supremă procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu și de principiu a problemelor sau chestiunilor de drept cu care este învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil, pentru a fi aplicabil art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare".

Constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită respingerea recursului în interesul legii, ca inadmisibil, întrucât divergența de jurisprudență este doar aparentă, soluțiile diferite din hotărârile judecătorești indicate de titularul sesizării cu recurs în interesul legii fiind rezultatul aprecierii unor circumstanțe particulare ce țin de aplicarea in concreto a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare, la situații de fapt distincte.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești

Prin Hotărârea nr. 29 din 10 iunie 2025, Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău a sesizat instanța supremă cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare, procedura ordonanței președințiale reglementată de textul de lege sus-menționat este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că nu presupune verificarea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 997 din Codul de procedură civilă?

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 august 2025, formându-se Dosarul nr. 1.711/1/2025, cu termen de soluționare la data de 20 octombrie 2025. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării

Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 361/2022): Art. 23. - Contestarea măsurilor luate ca represalii " (1) Avertizorul în interes public poate contesta măsurile prevăzute la art. 22 printr-o cerere adresată instanței competente, în funcție de natura litigiului, în a cărei circumscripție teritorială acesta își are domiciliul. (2) În litigiile prevăzute la alin. (1) sarcina de a dovedi că măsura contestată este justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică revine, după caz, fie angajatorului, fie entității cu privire la care se face contestarea privind represaliile. (3) Instanța poate dispune, pe calea ordonanței președințiale, chiar dacă nu există judecată asupra fondului, suspendarea măsurilor prevăzute la art. 22. (...)"

Codul de procedură civilă: Art. 997. - Condiții de admisibilitate " (1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt." III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a susținut că problema de drept a fost soluționată diferit la nivelul instanțelor judecătorești naționale, existând practică judiciară neunitară, așa cum rezultă din hotărârile definitive pronunțate de tribunale și curți de apel ce au fost atașate memoriului de recurs în interesul legii.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 nu au un caracter derogatoriu de la prevederile art. 997 din Codul de procedură civilă, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege în cazul ordonanței președințiale urmând a fi analizate și în cazul soluționării cererii de suspendare reglementate de prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022.

S-a argumentat că sintagma "pe calea ordonanței președințiale" este de natură a conchide că procedura reglementată de legiuitor la art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă este complementară, ceea ce echivalează cu obligația instanței de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru emiterea ordonanței președințiale, precum aparența de drept, vremelnicia și urgența, și în cazul suspendării măsurilor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 361/2022.

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 361/2022 reprezintă o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel încât nu trebuie analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din Codul de procedură civilă. IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii ale Curții Constituționale care să vizeze problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări cu recurs în interesul legii. V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În legătură cu problema de drept sesizată nu a fost identificată jurisprudență relevantă a instanței supreme în procedurile de unificare a practicii judiciare. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, în principal, că recursul în interesul legii este inadmisibil, arătând că, din jurisprudența atașată sesizării se observă că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive, anexate actului de sesizare a instanței supreme.

Astfel, divergența de jurisprudență sub aspectul raportului dintre dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 și dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă este doar aparentă, întrucât niciuna dintre hotărârile judecătorești indicate de autorul sesizării cu recurs în interesul legii pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudențiale nu susține caracterul total derogatoriu al reglementării pe care legea specială o conține, față de condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, astfel cum acestea sunt instituite în reglementarea de drept comun în materie procesual civilă, în sensul că, prin trimiterea la procedura ordonanței președințiale, judecătorii fondului, învestiți cu soluționarea cererii având ca obiect suspendarea unor măsuri pe care art. 22 din Legea nr. 361/2022 le califică drept represalii îndreptate împotriva avertizorilor în interes public, ar dispensa judecătorii fondului de orice analiză a condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

Dimpotrivă, întocmai hotărârilor prin care autorul recursului în interesul legii a exemplificat prima orientare din jurisprudență, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, prin Decizia nr. 916 din 15 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 2.278/110/2023, și Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, prin Decizia nr. 355 din 5 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.507/88/2023, și prin Decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.537/88/2023, deși pe calea unor considerente au afirmat caracterul special și derogatoriu al normei conținute de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, au realizat, totuși, o anumită analiză asupra condițiilor de admisibilitate a cererilor de ordonanță președințială, adaptat caracterului specific al cauzelor cu care au fost învestite și, pentru a dispune suspendarea unor acte de sancționare disciplinară a reclamanților, au stabilit, pe baza probelor administrate, existența unei puternice aparențe de drept în favoarea reclamanților care au dobândit calitatea de avertizori în interes public, în sensul prevederilor art. 3 pct. 7 din Legea nr. 361/2022, prin efectuarea unor raportări sau divulgări publice a unor informații referitoare la încălcări ale legii, obținute în context profesional.

Astfel, nu se poate considera că aceste hotărâri judecătorești soluționează diferit problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

De altfel, din jurisprudența atașată sesizării rezultă că analiza condiției speciale privind "aparența de drept" presupune și implică aspecte de probațiune ce îi revin exclusiv instanței de judecată.

Prin urmare, din această perspectivă, se constată că soluțiile diferite pronunțate în cauzele indicate de autorul sesizării sunt rezultatul aprecierii unor circumstanțe particulare ce țin de aplicarea in concreto a dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 la situații de fapt distincte și nu rezultă din interpretarea neunitară a acestor dispoziții legale prin raportare la prevederile art. 997 din Codul de procedură civilă.

În subsidiar, pe fondul problemei de drept, Ministerul Public a apreciat că, prin trimiterea conținută de prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 la procedura ordonanței președințiale, legiuitorul a prezumat doar condiția urgenței în ceea ce privește soluționarea cererilor de suspendare a măsurilor indicate în conținutul art. 22 din aceeași lege ca reprezentând represalii sau tentative de represalii îndreptate împotriva avertizorilor în interes public și că, prin această trimitere, legea specială nu derogă de la prevederile art. 997 din Codul de procedură civilă, în sensul că, pentru soluționarea cererilor de suspendare formulate pe calea ordonanței președințiale, este în continuare necesară verificarea condițiilor de admisibilitate vizând: aparența dreptului în favoarea reclamantului, caracterul provizoriu al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.

Scopul pentru care a fost instituită norma specială prevăzută în Legea nr. 361/2022 este acela de a acorda o protecție sporită avertizorilor în interes public, legiuitorul prezumând urgența înlăturării măsurilor represive îndreptate împotriva acestora, ceea ce justifică trimiterea făcută de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 la procedura ordonanței președințiale.

Sintagma "pe calea ordonanței președințiale" indică concluzia că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în completarea legii speciale, având în vedere că legiuitorul face trimitere expresă la aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Ipoteza în care s-ar admite că dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 reprezintă o normă specială, derogatorie, care nu impune analizarea condițiilor de admisibilitate stabilite prin ordonanța președințială, ar echivala cu împrejurarea că simpla pretindere, de către reclamant, a calității de avertizor în interes public ar determina, de plano, admiterea cererii de suspendare a executării măsurilor considerate ca fiind represalii.

Or, legiuitorul conferă instanței posibilitatea și nu obligația de a dispune suspendarea executării măsurilor prevăzute la art. 22 din Legea nr. 361/2022.

În consecință, în cazul soluționării cererii de suspendare a măsurilor prevăzute la art. 22 din legea specială, reglementată de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, vor fi analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de lege în cazul ordonanței președințiale, respectiv aparența de drept, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.

Doar urgența nu trebuie analizată, întrucât legiuitorul a prezumat această condiție, prevăzând expres că măsurile se iau pe calea ordonanței președințiale, astfel că nu se impune verificarea acesteia de către instanță.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public a solicitat, în principal, respingerea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței în soluționarea acesteia.

În analiza admisibilității sesizării cu recurs în interesul legii de față se reține că aceasta provine de la unul din titularii cărora legea le recunoaște dreptul de a iniția mecanismul de unificare jurisprudențială a posteriori - Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău - și că sesizarea se referă la o problemă de drept, aceea a stabilirii raportului care există între norma din cuprinsul art. 23 alin. (3) al Legii nr. 361/2022 și reglementarea care constituie dreptul comun al procedurii ordonanței președințiale, respectiv art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă, sub aspectul condițiilor de admisibilitate pe care instanța este ținută să le verifice în cazul unei cereri de ordonanță președințială formulate în temeiul legii menționate.

Jurisprudența instanțelor judecătorești este prezentată ca ilustrând două curente divergente de interpretare și aplicare a legii pe această problemă de drept, primul, care consideră că prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 se completează integral cu dreptul comun, inclusiv sub aspectul condițiilor de admisibilitate, astfel că instanța învestită cu soluționarea unei cereri de ordonanță președințială formulate în acest cadru legal este ținută să verifice condițiile evocate în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă referitoare la urgența, aparența dreptului, vremelnicia și neprejudecarea fondului, cel de-al doilea, care califică art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 ca normă specială, derogatorie de la dreptul comun al ordonanței președințiale (art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă), ceea ce semnifică faptul că instanța nu este ținută să verifice condițiile generale de admisibilitate reglementate în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă.

Examinarea jurisprudenței atașate memoriului de recurs în interesul legii nu relevă însă conturarea celor două opinii jurisprudențiale de maniera categorică descrisă în actul de sesizare. A) Hotărârile ce exemplifică cel dintâi curent jurisprudențial

Decizia nr. 933 din 12 noiembrie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 5.723/102/2024, expune soluționarea de către instanțele judecătorești a unei cereri prin care, pe cale de ordonanță președințială emisă în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, s-a solicitat să se suspende efectele unor adrese și a deciziei de încetare disciplinară a contractului individual de muncă emise de angajator, ca măsuri de represalii luate față de acțiunile reclamantei, în calitate de avertizor în interes public, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, aflat pe rolul tribunalului de circumscripție.

Considerentele deciziei sus-menționate relevă că ambele instanțe care au soluționat această cauză, de fond și de apel, au calificat dispoziția din cuprinsul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 ca fiind specială și derogatorie de la dreptul comun procedural, respectiv art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă. De asemenea, examinând apărările formulate în proces în legătură cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, ambele instanțe au apreciat că urgența este o condiție prezumată de legiuitor, aspect ce decurge din scopul reglementării, acela de a oferi o protecție sporită avertizorilor în interes public, și au examinat distinct condițiile vremelniciei - reținându-se că măsurile au fost solicitate pe durată temporară și cu titlu precar, fără a se statua definitiv asupra legalității actelor ale căror efecte s-au cerut a fi suspendate - aparenței de drept (analiză dedicată verificării întrunirii condițiilor speciale ale Legii nr. 361/2022, anume pentru stabilirea aparenței ca reclamanta să fi acționat în calitate de avertizor în interes public, în sensul art. 3 pct. 7 din lege, și ca măsurile care au vizat-o să poată fi văzute ca represalii de tipul celor descrise în art. 22 din aceeași lege) și a neprejudecării fondului, reținându-se că fondul litigiului dintre părți face obiectul unui litigiu separat, pe rolul tribunalului.

Decizia nr. 574 din 20 iulie 2023 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1.517/121/2023, relevă învestirea instanțelor de judecată cu o cerere de emitere a ordonanței președințiale pentru plata cu celeritate a tuturor drepturilor salariale cuvenite și neacordate începând cu data de 3 ianuarie 2022 până la zi, repunerea reclamantului în situația anterioară acestei date și încetarea măsurilor de represalii prevăzute de art. 22 alin. (1) lit. d), g) și h) din Legea nr. 361/2022 până la soluționarea mai multor dosare indicate de reclamant.

Prima instanță a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale, ca inadmisibilă, soluție ce a fost confirmată prin decizia instanței de recurs care a reținut incidența regimului procesual de soluționare de drept comun a cererii, dat de dispozițiile art. 997 și următoarele din Codul de procedură civilă, ce nu permite ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună măsuri definitive. De asemenea, s-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei aparențe de drept în favoarea sa, iar pe calea cererii deduse judecății nu a solicitat nicio măsură provizorie, ci doar măsuri definitive, prin luarea cărora s-ar prejudeca fondul raporturilor litigioase dintre părți.

Decizia nr. 213 din 5 martie 2024 a Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 122/42/2024, privește un litigiu prin care s-a solicitat ca, pe cale de ordonanță președințială, să se suspende măsurile dispuse printr-o adresă și o dispoziție emise de entitatea angajatoare cu privire la schimbarea locului de muncă și a atribuțiilor de serviciu ale reclamantului, respectiv toate efectele ce decurg din aceste măsuri.

Prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă, reținând că nu s-a făcut dovada condiției aparenței de drept; soluția a fost confirmată prin decizia instanței de recurs, care reflectă o analiză exclusiv în parametrii condițiilor de admisibilitate ce decurg din conținutul art. 997 din Codul de procedură civilă, precizându-se că nu s-a dovedit aparența dreptului în favoarea reclamantului, iar încuviințarea solicitărilor formulate ar presupune o analiză a fondului, contrar cerinței neprejudecării fondului, reglementată în cuprinsul art. 997 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură civilă.

Decizia de recurs nu reflectă nicio referire la dispozițiile Legii nr. 361/2022, respectiv ale art. 23 alin. (3) din lege, care interesează prezenta analiză.

Decizia nr. 45 din 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 2.333/110/2023, expune un caz de învestire a instanțelor judecătorești cu soluționarea unei cereri de ordonanță președințială întemeiate pe prevederile Legii nr. 361/2022, pentru a se dispune suspendarea tuturor măsurilor de represalii, obligarea pârâtei la încetarea represaliilor și interzicerea lor pe viitor, desființarea represaliilor, repunerea părților în situația anterioară, repararea prejudiciilor, încetarea măsurilor și interzicerea lor pe viitor, precum și publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei.

Prima instanță a respins cererea de ordonanță președințială, ca inadmisibilă, apreciind că trimiterea legii la calea ordonanței președințiale nu se referă doar la procedura de soluționare, ci și la condițiile de admisibilitate din dreptul comun. A reținut, prin examinarea sumară a cauzei, că aparența dreptului nu este în favoarea reclamantului, dar și că, prin solicitările făcute, reclamantul urmărește soluționarea chiar a fondului litigiului și luarea unor măsuri cu caracter definitiv, contrar conținutului art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, care permite pe cale de ordonanță președințială doar suspendarea măsurilor ce pot fi văzute ca represalii. Această soluție a fost confirmată în calea de atac a recursului, instanța de control judiciar validând interpretarea tribunalului potrivit căreia, în cazul cererilor formulate în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, sunt necesare verificarea și întrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale reglementate de dreptul comun. B) Hotărârile ce exemplifică cel de-al doilea curent jurisprudențial

Decizia nr. 916 din 15 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău - Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.278/110/2023, conține o soluție de infirmare parțială a judecății din prima instanță, prin care se respinsese cererea de ordonanță președințială formulată în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, ca inadmisibilă, întrucât se apreciase că reclamantul solicitase luarea pe cale de ordonanță președințială a unei serii de măsuri care nu au caracter provizoriu, cum ar fi desființarea hotărârii prin care a fost exclus reclamantul de la plata sporului de performanță, revenirea asupra măsurilor sau desființarea deciziei de neacordare a unui spor etc.

Diferența de viziune dintre cele două instanțe s-a situat la nivelul aprecierii asupra obiectului de învestire, instanța de recurs sancționând neobservarea de către tribunal a faptului că, prin aceeași cerere, reclamantul solicitase atât suspendarea actelor considerate ca având natura unor represalii, cât și anularea actelor represive, ceea ce - potrivit acesteia - nu putea conduce la respingerea în întregime a acțiunii, ca inadmisibilă, ci impunea punerea în discuție a măsurii de disjungere a celor două solicitări. Înfăptuind judecata în controlul judiciar, instanța de recurs a disjuns ea însăși cererea de suspendare de cea în anularea măsurilor represive, pe care a declinat-o spre soluționare la instanța competentă, iar în privința celei dintâi a procedat la soluționarea sa prin admitere, după prealabila examinare a aparenței dreptului, reținută ca fiind în favoarea reclamantului.

Pe baza soluțiilor adoptate de instanțele care au judecat această cauză și din evoluția litigiului se înțelege că, implicit, curtea de apel a verificat și a cenzurat inclusiv condițiile vremelniciei și neprejudecării fondului, de vreme ce a infirmat soluția tribunalului, motivând că reclamantul a dedus judecății, chiar dacă în mod impropriu, prin același act procedural, atât cererea de suspendare a efectelor măsurilor represive, cât și pe aceea de fond, având ca obiect anularea acestora, pe care a disjuns-o spre a fi judecată separat.

Decizia nr. 355 din 5 decembrie 2023, dată în Dosarul nr. 1.507/88/2023, și Decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2024, dată în Dosarul nr. 1.537/88/2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, ilustrează soluționarea în mod definitiv a unor cereri de ordonanță președințială formulate în temeiul Legii nr. 361/2022, în vederea suspendării efectelor deciziilor de concediere disciplinară până la soluționarea definitivă a dosarelor de fond, având ca obiect contestarea legalității deciziilor de concediere.

În ambele cazuri, deși apreciază că trimiterea pe care o face art. 23 din Legea nr. 361/2022 la ordonanța președințială vizează doar procedura de judecată, aceeași instanță de control judiciar reține că se impune verificarea condiției din dreptul comun a aparenței dreptului, în timp ce despre condiția urgenței arată că este prezumată de legiuitor, scopul reglementării fiind acela de a acorda o protecție sporită avertizorilor în interes public.

Pe baza celor expuse în cele de mai sus, se observă că descrierea ori separarea celor două curente de opinie nu aparține jurisprudenței instanțelor judecătorești, ci autorului sesizării, de vreme ce, în ambele orientări jurisprudențiale se regăsesc soluții care califică raportul dintre cele două reglementări incidente analizei ca fiind unul de tipul normă specială versus normă generală. Deși această afirmație apare mai categoric enunțată în cel de-al doilea curent jurisprudențial, alături de statuarea în sensul că trimiterea făcută de art. 23 din Legea nr. 361/2022 la procedura ordonanței președințiale este una care vizează doar procedura de judecată, aceleași instanțe admit că se impune verificarea condiției de admisibilitate privitoare la aparența de drept, evocată în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă, în timp ce pe aceea a urgenței o consideră prezumată de legiuitor.

Prin urmare, în pofida unei declarații de principiu, și soluțiile jurisprudențiale din cea de-a doua orientare verifică și motivează în legătură cu condițiile generale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, nerealizând o judecată complet în afara acestora.

De asemenea, în ambele opinii jurisprudențiale se regăsesc soluții ale instanțelor care rețin că cerința urgenței este una prezumată de legiuitor (aspect dedus din scopul reglementării, acela de a oferi o protecție sporită avertizorilor în interes public), așa încât aceasta nu mai trebuie dovedită ori justificată de titularul cererii de ordonanță președințială (în acest sens, Decizia nr. 933 din 12 noiembrie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 5.723/102/2024, și Decizia nr. 916 din 15 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău - Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.278/110/2023).

Tot astfel, în unele soluții din ambele curente jurisprudențiale au fost verificate și sancționate condițiile de admisibilitate relative la vremelnicie și neprejudecarea fondului, atunci când s-a observat că prin cererea de ordonanță președințială partea solicita instituirea unor măsuri cu caracter definitiv, care nu țineau de domeniul ordonanței președințiale, descrise în mod specific în cuprinsul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022, ci de domeniul unei judecăți de fond (în acest sens, Decizia nr. 574 din 20 iulie 2023 a Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1.517/121/2023; Decizia nr. 45 din 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 2.333/110/2023, și Decizia nr. 916 din 15 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău - Secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.278/110/2023).

În sfârșit, niciuna dintre soluțiile jurisprudențiale nu ilustrează înfăptuirea unei judecăți a cererii de ordonanță președințială formulate în temeiul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 în afara verificării condițiilor generale de admisibilitate enunțate în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă, ci, dimpotrivă, rezultă că acestea au fost avute în vedere de instanțe în mod complet ori doar parțial, în funcție de particularitățile regăsite la nivelul fiecărei cauze, în cele mai multe dintre cazuri considerentele hotărârilor judecătorești fiind concentrate asupra justificării neîndeplinirii acelora dintre condiții care lipseau în cazul concret analizat.

În concluzie, divergența de jurisprudență sub aspectul raportului dintre dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 și dispozițiile art. 997 din Codul de procedură civilă, sub aspectul condițiilor de admisibilitate ce trebuie verificate de instanța de judecată, este doar aparentă, întrucât niciuna dintre hotărârile judecătorești indicate prin sesizarea de recurs în interesul legii ca făcând parte din cea de-a doua orientare jurisprudențială nu a soluționat cauzele în considerarea unui regim total derogatoriu al reglementării ordonanței președințiale din cuprinsul art. 23 alin. (3) din lege, în raport cu aceea a dreptului comun regăsită în cuprinsul art. 997 din Codul de procedură civilă, considerând, spre exemplu, că instanțele ar fi total dispensate de obligația verificării condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale.

Ceea ce se poate spune că diferă în jurisprudența prezentată este numărul ori, după caz, tipul condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale care a fost analizată și a impus soluția în fiecare cauză, însă nici măcar acest aspect nu este un indiciu al unei jurisprudențe neunitare, ci o consecință a particularităților specifice fiecărei cauze cu un atare obiect, dintre cele analizate de instanțele judecătorești.

Cum sesizarea cu recurs în interesul legii nu a fost însoțită de hotărâri judecătorești care să ilustreze o practică contradictorie relevantă (în cea de-a doua orientare jurisprudențială fiind indicate doar trei exemple de soluții) și nici coagularea în mod cert a două orientări jurisprudențiale divergente, fundamentate pe o interpretare și aplicare contrare ale legii în soluționarea uneia și aceleiași probleme de drept, nefiind întrunite astfel dispozițiile art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din același cod,