Decizia nr. 8/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2144/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.144/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în Dosarul nr. 6.477/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind depuse puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a dispus, prin Încheierea din 30 septembrie 2024, în Dosarul nr. 6.477/3/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Modalitatea de raportare şi stabilire a nivelului de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2020 a salariaţilor din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcţii publice, potrivit art. 407 şi art. 612 alin. (1) din Codul administrativ. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ) Art. 407. – „Stabilirea de funcţii publice” ” Art. 407. – Funcţiile publice se stabilesc pe baza activităţilor prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, prin act administrativ al conducătorului acesteia, respectiv prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local.” ” Art. 612. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 464, până la data de 1 ianuarie 2020, calitatea de funcţionar public se poate dobândi şi prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, în condiţiile prevăzute la art. 406. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite ca funcţii publice sunt numite în funcţii publice de execuţie pentru care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 465 şi condiţiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei şi gradului profesional ale funcţiei publice. (3) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii publice în condiţiile alin. (2) se stabilesc potrivit salarizării funcţiilor publice în care au fost numite.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 30 mai 2023, iniţial cu nr. 16.750/3/2023 şi, în urma declinării competenţei de soluţionare a cererii formulate de membrul de sindicat I.D.E., cu nr. 6.477/3/2024, reclamantul sindicat a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând instanţei să dispună: a) obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ privind transformarea, prin efectul legii, a posturilor de natură contractuală în funcţii publice, conform dispoziţiilor art. 406, 407 şi ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, începând cu data de 1 ianuarie 2020; b) obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de numire a salariaţilor pe funcţiile publice corespunzătoare stabilite în urma transformării, fără concurs, a posturilor ocupate şi a funcţiilor contractuale potrivit art. 612 alin. (1) din Codul administrativ şi stabilirea nivelului de salarizare aferent ca fiind, începând cu 1 ianuarie 2020, în principal, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului şi, în subsidiar, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei; c) obligarea pârâtei la întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform art. 402 şi art. 612 alin. (1) din Codul administrativ; d) obligarea pârâtei şi a Ministerului Economiei la stabilirea şi achitarea drepturilor salariale aferente funcţiilor publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime în conformitate cu dispoziţiile cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), de la data de 1 ianuarie 2020 sau, după caz, de la data încadrării în muncă pentru cei angajaţi ulterior.

În motivare, reclamantul a arătat că membrul de sindicat ocupă o funcţie contractuală în cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, însă exercită prerogative de putere publică.

În continuare, a susţinut că pârâta era obligată să procedeze, până la data de 1 ianuarie 2020, la transformarea posturilor de natură contractuală în posturi de funcţie publică, conform art. 612 din Codul administrativ, salarizarea urmând a fi realizată în temeiul art. 417 din acelaşi cod şi al cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

A mai arătat că nivelul de salarizare cuvenit în urma transformării posturilor trebuie raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului, iar, în subsidiar, la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susţinut că funcţiile publice vacante se pot ocupa numai în urma promovării concursului organizat în condiţiile prevăzute de art. 467 din Codul administrativ, transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice fiind posibilă până la data de 1 ianuarie 2020 şi fiind facultativă. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că se impune lămurirea modalităţii de raportare şi stabilire a nivelului de salarizare din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcţii publice, potrivit art. 407 şi art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, precum şi determinarea datei de la care se cuvin drepturile salariale astfel stabilite, fiind evident că de lămurirea acestei chestiuni depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Instanţa de trimitere a apreciat că nu se mai impune verificarea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că intenţia legiuitorului delegat a fost aceea ca instanţa supremă să asigure interpretarea unitară a normelor aplicabile în procesele privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Ca atare, nu este lăsată la latitudinea instanţei de trimitere evaluarea dificultăţii chestiunii de drept invocate de vreme ce sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este obligatorie.

A mai arătat că nu au fost pronunţate hotărâri în mecanismele de unificare a practicii judiciare care să rezolve chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pârâta a apreciat că sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fără ca părţile să prezinte puncte de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept invocate. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 370, 406, 407 şi ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ rezultă că, prin intrarea în vigoare a Codului administrativ, se naşte o obligaţie în sarcina conducătorului autorităţii/instituţiei publice în cadrul căreia se află personal angajat în baza unui contract individual de muncă şi care prestează activităţi ce implică puterea publică de a întreprinde măsuri privind transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, cu toate consecinţele care decurg din această operaţiune. Astfel, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcţiile publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime pentru salariaţii aflaţi în această situaţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele judecătoreşti consultate a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcţii publice, modalitatea de stabilire a nivelului de salarizare, începând cu data de 1 ianuarie 2020, a angajaţilor din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului este cea aferentă funcţiilor publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime pentru salariaţii aflaţi în această situaţie.

S-a argumentat că prevederile art. 370, 406, 407 şi ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ instituie o obligaţie în sarcina conducătorului autorităţii/instituţiei publice în cadrul căreia se află personalul angajat în baza unui contract individual de muncă şi care prestează activităţi ce implică puterea publică de a întreprinde măsuri pentru transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, cu toate consecinţele care decurg din această operaţiune. Astfel, în cazul transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcţiile publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime pentru salariaţii aflaţi în această situaţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept invocată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Verificând cu prioritate admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea pârâtei (instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului) la emiterea unor acte administrative privind transformarea postului de natură contractuală în funcţie publică şi, consecutiv, stabilirea nivelului de salarizare aferent funcţiei publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime.

Astfel, obiectul judecăţii priveşte obligarea la emiterea actelor administrative privind raporturile de muncă şi de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Alba.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept” (paragrafele 109-110 din Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024).

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie” (paragraful 30 din Decizia nr. 54 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 29 noiembrie 2024).

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: „(…) punctul de vedere al instanţei trebuie să aibă o anumită complexitate şi necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerinţa normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanţei să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. (…) Rolul completului de judecată care iniţiază sesizarea este acela de a arăta, sigur şi categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi de a evidenţia argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare” (paragrafele 38 şi 42 din Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018).

Dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devin imperative/obligatorii numai în situaţia în care instanţa verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca urmare, actul normativ în discuţie nu scuteşte instanţa de judecată de a verifica îndeplinirea condiţiei de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

În cauză, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege modalitatea de raportare şi stabilire a nivelului de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2020 a salariaţilor din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcţii publice, potrivit art. 407 şi art. 612 alin. (1) din Codul administrativ.

Potrivit art. 612 alin. (3) din Codul administrativ, „drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii publice în condiţiile alin. (2) se stabilesc potrivit salarizării funcţiilor publice în care au fost numite”.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare, neexistând riscul apariţiei unei practici neunitare.

În acest sens, din examinarea jurisprudenţei şi a punctelor de vedere teoretice exprimate de instanţele naţionale a rezultat o singură opinie, apreciindu-se în mod unitar că, în cazul transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcţiilor publice, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcţiile publice corespunzătoare gradului profesional şi condiţiilor de vechime pentru salariaţii aflaţi în această situaţie.

Instanţa de trimitere a arătat, atât în Încheierea de sesizare din 30 septembrie 2024, cât şi în Încheierea nr. 105/CAF/CC din 22 octombrie 2024, că „nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept, reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu”, făcând o greşită interpretare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În aceste condiţii, instanţa de trimitere nu a oferit nicio argumentare asupra dificultăţii de interpretare a textelor legale invocate şi nici nu a arătat de ce chestiunea de drept în discuţie este susceptibilă a da naştere unor interpretări diferite.

Mai mult chiar, din punctul de vedere asupra problemei de drept (pct. 4 din încheierea de sesizare) rezultă că instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale, opinia adoptată fiind în sensul că salarizarea trebuie să reflecte transformarea posturilor.

Pe de altă parte, nu trebuie omis cadrul procesual în cadrul căruia s-a formulat sesizarea, caracterizat prin existenţa unui singur salariat (membru de sindicat), cu privire la care s-a dispus disjungerea din Dosarul nr. 16.750/3/2023 şi apoi declinarea competenţei. În acest cadru, instanţa de trimitere este învestită a stabili, cu condiţia admiterii primului capăt de cerere, nivelul de salarizare şi achitarea drepturilor aferente doar pentru membrul de sindicat I.D.E., bineînţeles, în urma examinării în concret a activităţii desfăşurate de acest salariat şi a încadrării în prevederile art. 370 alin. (1)-(3) din Codul administrativ, iar apoi prin raportare la cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, în contextul în care din cuprinsul sesizării nu rezultă care ar fi dilema instanţei de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligaţiei de a identifica, interpreta şi aplica norma legală în soluţionarea litigiului cu care este învestită, se impune concluzia că sesizarea are ca scop determinarea normei incidente şi a modului de aplicare a acesteia unei situaţii de fapt ce nu a fost stabilită de instanţa de trimitere. Obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu nu poate fi delegată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin mecanismul întrebării prealabile.

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluţionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, apreciem că instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată.

În considerarea argumentelor expuse rezultă că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,