ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 8/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.144/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în Dosarul nr. 6.477/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind depuse puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a dispus, prin Încheierea din 30 septembrie 2024, în Dosarul nr. 6.477/3/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Modalitatea de raportare și stabilire a nivelului de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2020 a salariaților din cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcții publice, potrivit art. 407 și art. 612 alin. (1) din Codul administrativ. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ) Art. 407. - "Stabilirea de funcții publice" " Art. 407. - Funcțiile publice se stabilesc pe baza activităților prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3), pentru fiecare autoritate și instituție publică, prin act administrativ al conducătorului acesteia, respectiv prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local." " Art. 612. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 464, până la data de 1 ianuarie 2020, calitatea de funcționar public se poate dobândi și prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice, în condițiile prevăzute la art. 406. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite ca funcții publice sunt numite în funcții publice de execuție pentru care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 465 și condițiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei și gradului profesional ale funcției publice. (3) Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice în condițiile alin. (2) se stabilesc potrivit salarizării funcțiilor publice în care au fost numite." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2023, inițial cu nr. 16.750/3/2023 și, în urma declinării competenței de soluționare a cererii formulate de membrul de sindicat I.D.E., cu nr. 6.477/3/2024, reclamantul sindicat a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând instanței să dispună: a) obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ privind transformarea, prin efectul legii, a posturilor de natură contractuală în funcții publice, conform dispozițiilor art. 406, 407 și ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, începând cu data de 1 ianuarie 2020; b) obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de numire a salariaților pe funcțiile publice corespunzătoare stabilite în urma transformării, fără concurs, a posturilor ocupate și a funcțiilor contractuale potrivit art. 612 alin. (1) din Codul administrativ și stabilirea nivelului de salarizare aferent ca fiind, începând cu 1 ianuarie 2020, în principal, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului și, în subsidiar, raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei; c) obligarea pârâtei la întocmirea documentației necesare în vederea obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform art. 402 și art. 612 alin. (1) din Codul administrativ; d) obligarea pârâtei și a Ministerului Economiei la stabilirea și achitarea drepturilor salariale aferente funcțiilor publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime în conformitate cu dispozițiile cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), de la data de 1 ianuarie 2020 sau, după caz, de la data încadrării în muncă pentru cei angajați ulterior.

În motivare, reclamantul a arătat că membrul de sindicat ocupă o funcție contractuală în cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, însă exercită prerogative de putere publică.

În continuare, a susținut că pârâta era obligată să procedeze, până la data de 1 ianuarie 2020, la transformarea posturilor de natură contractuală în posturi de funcție publică, conform art. 612 din Codul administrativ, salarizarea urmând a fi realizată în temeiul art. 417 din același cod și al cap. I lit. A pct. I lit. d) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

A mai arătat că nivelul de salarizare cuvenit în urma transformării posturilor trebuie raportat la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Secretariatul General al Guvernului, iar, în subsidiar, la grila de salarizare prevăzută de lege pentru Ministerul Economiei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susținut că funcțiile publice vacante se pot ocupa numai în urma promovării concursului organizat în condițiile prevăzute de art. 467 din Codul administrativ, transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice fiind posibilă până la data de 1 ianuarie 2020 și fiind facultativă. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că se impune lămurirea modalității de raportare și stabilire a nivelului de salarizare din cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcții publice, potrivit art. 407 și art. 612 alin. (1) din Codul administrativ, precum și determinarea datei de la care se cuvin drepturile salariale astfel stabilite, fiind evident că de lămurirea acestei chestiuni depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța de trimitere a apreciat că nu se mai impune verificarea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că intenția legiuitorului delegat a fost aceea ca instanța supremă să asigure interpretarea unitară a normelor aplicabile în procesele privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Ca atare, nu este lăsată la latitudinea instanței de trimitere evaluarea dificultății chestiunii de drept invocate de vreme ce sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este obligatorie.

A mai arătat că nu au fost pronunțate hotărâri în mecanismele de unificare a practicii judiciare care să rezolve chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pârâta a apreciat că sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fără ca părțile să prezinte puncte de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept invocate. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 370, 406, 407 și ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ rezultă că, prin intrarea în vigoare a Codului administrativ, se naște o obligație în sarcina conducătorului autorității/instituției publice în cadrul căreia se află personal angajat în baza unui contract individual de muncă și care prestează activități ce implică puterea publică de a întreprinde măsuri privind transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice, cu toate consecințele care decurg din această operațiune. Astfel, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcțiile publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime pentru salariații aflați în această situație. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de către instanțele judecătorești consultate a rezultat o singură opinie.

Astfel, s-a apreciat că, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcții publice, modalitatea de stabilire a nivelului de salarizare, începând cu data de 1 ianuarie 2020, a angajaților din cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului este cea aferentă funcțiilor publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime pentru salariații aflați în această situație.

S-a argumentat că prevederile art. 370, 406, 407 și ale art. 612 alin. (1) din Codul administrativ instituie o obligație în sarcina conducătorului autorității/instituției publice în cadrul căreia se află personalul angajat în baza unui contract individual de muncă și care prestează activități ce implică puterea publică de a întreprinde măsuri pentru transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice, cu toate consecințele care decurg din această operațiune. Astfel, în cazul transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcțiile publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime pentru salariații aflați în această situație.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea de drept invocată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Verificând cu prioritate admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea pârâtei (instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului) la emiterea unor acte administrative privind transformarea postului de natură contractuală în funcție publică și, consecutiv, stabilirea nivelului de salarizare aferent funcției publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime.

Astfel, obiectul judecății privește obligarea la emiterea actelor administrative privind raporturile de muncă și de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Alba.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept" (paragrafele 109-110 din Decizia nr. 53 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024).

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei "chestiuni de drept" veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de "chestiune de drept" are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie" (paragraful 30 din Decizia nr. 54 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 29 noiembrie 2024).

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că: "(...) punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune, totodată, ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. (...) Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare" (paragrafele 38 și 42 din Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018).

Dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devin imperative/obligatorii numai în situația în care instanța verifică și constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca urmare, actul normativ în discuție nu scutește instanța de judecată de a verifica îndeplinirea condiției de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept veritabile/dificile.

În cauză, instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să dezlege modalitatea de raportare și stabilire a nivelului de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2020 a salariaților din cadrul Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, conform anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza emiterii actului administrativ privind transformarea prin efectul legii a posturilor de natură contractuală în funcții publice, potrivit art. 407 și art. 612 alin. (1) din Codul administrativ.

Potrivit art. 612 alin. (3) din Codul administrativ, "drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice în condițiile alin. (2) se stabilesc potrivit salarizării funcțiilor publice în care au fost numite".

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt nici lacunare, nici incomplete sau neclare, neexistând riscul apariției unei practici neunitare.

În acest sens, din examinarea jurisprudenței și a punctelor de vedere teoretice exprimate de instanțele naționale a rezultat o singură opinie, apreciindu-se în mod unitar că, în cazul transformării posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor publice, salarizarea acestora trebuie să reflecte transformarea posturilor, fiind necesară stabilirea nivelului de salarizare prin raportare la funcțiile publice corespunzătoare gradului profesional și condițiilor de vechime pentru salariații aflați în această situație.

Instanța de trimitere a arătat, atât în Încheierea de sesizare din 30 septembrie 2024, cât și în Încheierea nr. 105/CAF/CC din 22 octombrie 2024, că "nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept, reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu", făcând o greșită interpretare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În aceste condiții, instanța de trimitere nu a oferit nicio argumentare asupra dificultății de interpretare a textelor legale invocate și nici nu a arătat de ce chestiunea de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite.

Mai mult chiar, din punctul de vedere asupra problemei de drept (pct. 4 din încheierea de sesizare) rezultă că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normei legale, opinia adoptată fiind în sensul că salarizarea trebuie să reflecte transformarea posturilor.

Pe de altă parte, nu trebuie omis cadrul procesual în cadrul căruia s-a formulat sesizarea, caracterizat prin existența unui singur salariat (membru de sindicat), cu privire la care s-a dispus disjungerea din Dosarul nr. 16.750/3/2023 și apoi declinarea competenței. În acest cadru, instanța de trimitere este învestită a stabili, cu condiția admiterii primului capăt de cerere, nivelul de salarizare și achitarea drepturilor aferente doar pentru membrul de sindicat I.D.E., bineînțeles, în urma examinării în concret a activității desfășurate de acest salariat și a încadrării în prevederile art. 370 alin. (1)-(3) din Codul administrativ, iar apoi prin raportare la cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Or, în contextul în care din cuprinsul sesizării nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a identifica, interpreta și aplica norma legală în soluționarea litigiului cu care este învestită, se impune concluzia că sesizarea are ca scop determinarea normei incidente și a modului de aplicare a acesteia unei situații de fapt ce nu a fost stabilită de instanța de trimitere. Obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu nu poate fi delegată Înaltei Curți de Casație și Justiție prin mecanismul întrebării prealabile.

Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, apreciem că instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu însăși aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată.

În considerarea argumentelor expuse rezultă că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,