ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 135/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 61/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.657/117/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 31 octombrie 2024, în Dosarul nr. 1.657/117/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept constând în plata integrală printr-o singură operațiune financiară a sumelor de bani reprezentând diferența dintre salariile stabilite neplafonat prin ordin al ministrului justiției pentru consilierii din sistemul de probațiune și salariile efectiv plătite. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

În cuprinsul sesizării nu au fost identificate dispozițiile legale a căror dezlegare se solicită. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 1.657/117/2024, reclamanții XZY, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională de Probațiune, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata integrală, printr-o singură operațiune, a sumelor de bani reprezentând diferența dintre salariile stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.407/C/3.08.2023 și salariile efectiv plătite, începând cu data menționată în ordin până la zi, precum și la plata în integralitate a salariilor astfel stabilite în continuare, lună de lună, până la intervenirea unei modificări legale a cuantumului acestora, la toate sumele ce au rezultat din aplicarea Ordinului ministrului justiției nr. 1.407/C/3.08.2023 și care au fost/vor fi plătite cu întârziere; obligarea pârâtei la actualizarea acestora cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate, calculate de la data scadenței și până la data plății efective. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că ordinul reprezintă o dovadă concretă de recunoaștere a drepturilor salariale pretinse de reclamanți din partea ordonatorului de credite, iar ordonatorul principal este ținut să includă sumele datorate în cererile de alocare bugetară, conform procedurii reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. A reținut că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul instanței supreme prezintă relevanță Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 20 februarie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect cererea reclamanților consilieri de probațiune, care fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata integrală, printr-o singură operațiune financiară, a diferenței dintre drepturile salariale stabilite în favoarea reclamanților prin ordinul ordonatorului principal de credite, începând cu data de 3 august 2023, și drepturile salariale efectiv achitate acestora începând de la aceeași dată, precum și la actualizarea acestora cu indicele de inflație și la acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

Așadar, instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, făcând parte din rândul celor menționate la art. 1 alin. (1), respectiv "procese privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice".

Cauza se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 269 din Codul muncii raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate din rândul celor anterior enunțate, ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

Considerentele expuse de instanța de trimitere au avut în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, însă simpla intrare în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în lipsa unei probleme de drept reale, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât și acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, sesizarea instanței fiind obligatorie numai cu îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de actul normativ.

Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Cât privește sesizarea de față, se observă că în încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspectele referitoare la problematica de interpretare și/sau aplicare a vreunui text legal, nu se identifică textul normativ care intră în discuție ori care trebuie supus analizei, instanța de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluționarea cauzei, un răspuns la întrebarea dacă "plata sumelor de bani reprezentând diferența dintre salariile stabilite neplafonat prin ordin al ministrului justiției pentru consilierii din sistemul de probațiune și salariile efectiv plătite se poate face integral, printr-o singură operațiune financiară".

Or, instanța de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecății, în funcție de pretențiile concrete formulate de partea reclamantă, operațiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanței supreme. Mecanismul hotărârii preliminare nu poate fi deturnat de la rațiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată.

De altfel, prin Decizia nr. 14 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 20 februarie 2025, Înalta Curte de Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă o sesizare similară, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "Dacă, în interpretarea art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, plata diferențelor salariale restante stabilite prin acte administrative ale ordonatorilor de credite rezultate din recalcularea indemnizației prin aplicarea V.R.S.-ului de 605,225 se poate face integral printr-o singură operațiune financiară". Potrivit considerentelor, nu se poate aprecia că există o veritabilă problemă de drept care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile, ceea ce se solicită în realitate fiind o rezolvare a însuși raportului litigios și validarea argumentelor prezentate pentru adoptarea soluției.

Revenind la prezenta sesizare, este evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenței unei dificultăți de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci, precum în cazul sesizării soluționate prin decizia anterior amintită, se solicită o rezolvare a litigiului dedus judecății. Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele, atribut care este și trebuie să rămână în competența acestora.

Așadar, se constată că prezenta întrebare urmărește, în contextul particular al cauzei (prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra îndreptățirii reclamanților la plata diferențelor de drepturi salariale printr-o singură operațiune financiară), stabilirea soluției ce urmează a fi pronunțată de titularul sesizării, și nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanța de trimitere, așa cum impune procedura trimiterii preliminare.

În concluzie, dat fiind că sesizarea nu privește o "chestiune de drept", condițiile de admisibilitate a sesizării nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, fiind de prisos analiza celorlalte două condiții de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,