ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 284/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 15/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.079/111/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2024, în Dosarul nr. 3.079/111/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă salarizarea polițiștilor de penitenciare care nu ocupă o funcție similară, în accepțiunea prevederilor art. 7 lit. g) și art. 39 alin. (1), (2) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), se poate dispune la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare menționați în statul de organizare de la nivelul penitenciarului în care aceștia sunt încadrați, raportat la prevederile art. 2 din anexa la Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 211 din 1 martie 2023 pentru aprobarea Instrucțiunii privind numirea polițiștilor de penitenciare pe trepte de ierarhizare a funcțiilor (Decizia nr. 211 din 1 martie 2023); art. 2 și art. 4 din anexa la Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 745 din 17 iunie 2022 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind numirea personalului pe trepte de ierarhizare a funcțiilor (Decizia nr. 745 din 17 iunie 2022), art. 10, art. 21 alin. (1), art. 93 alin. (1) și (3), art. 193 alin. (2) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 145/2019); anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienți și solde de funcție/salarii de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională (Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017); anexa la Ordinul ministrului justiției nr. 3.826/2017 pentru echivalarea funcțiilor în vigoare la 31 decembrie 2011 cu cele stabilite în Nomenclatorul de funcții pentru funcționarii publici cu statut special din Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017 privind stabilirea funcțiilor pe grade militare, respectiv pe grade profesionale, pe coeficienți și solde de funcție/salarii de funcție, pentru personalul militar în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională (Ordinul ministrului justiției nr. 3.826/2017); art. 1 și 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 228/2020 privind aprobarea criteriilor pentru avansarea polițiștilor de penitenciare într-o funcție imediat superioară, la aceeași poziție din statul de organizare (Ordinul ministrului justiției nr. 228/2020).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 ianuarie 2025 cu nr. 15/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 30 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 " Termeni Art. 7. - În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: (...) g) funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă; (...)" " Aplicarea tranzitorie Art. 39. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (2) În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)"

Legea nr. 145/2019 " Art. 10. - (1) Funcțiile polițiștilor de penitenciare sunt de conducere și de execuție. (2) Funcțiile polițiștilor de penitenciare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se diferențiază în cadrul aceleiași categorii prin grad profesional și coeficient de ierarhizare." " Art. 21. - (1) Ofițerii de poliție penitenciară se numesc în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult două grade față de cele pe care le au. (...)" " Art. 93. - (1) În cariera profesională, în urma rezultatelor obținute la evaluarea activității profesionale, polițiștii de penitenciare au dreptul de a avansa în funcție și în grad profesional conform prevederilor prezentei legi. (...) (3) Avansarea polițiștilor de penitenciare într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din stat se face fără examen, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției. (...)" " Art. 193. - (...) (2) Statele de organizare și structura personalului din sistemul administrației penitenciare se aprobă de către ministrul justiției, la propunerea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Această competență nu poate fi delegată directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 20 septembrie 2022 cu nr. 3.079/111/2022, reclamantul Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012, în numele și pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, a solicitat obligarea acestuia din urmă la salarizarea la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare de la nivelul Penitenciarului Oradea, începând cu data de 19 septembrie 2019; acordarea diferențelor bănești dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, până la data plății efective, actualizate cu indicele de inflație și dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul a arătat că, în conformitate cu prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, solicită a se dispune salarizarea la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare din statul de funcții al Penitenciarului Oradea, deoarece condițiile desfășurării activității sunt aceleași.

Astfel, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), și/sau a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), în cazul unei autorități sau instituții publice, doi angajați ce își desfășoară activitatea în aceleași condiții au ajuns să fie salarizați în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014).

Totodată, reclamantul solicită salarizarea la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare la nivelul Penitenciarului Oradea și acordarea diferențelor bănești dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, în conformitate cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Deși legiuitorul instituie principiul menținerii în anul 2015 a drepturilor salariale lato sensu la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, totuși, în vederea înlăturării discriminărilor în salarizare, intervine activ, prin acordarea în beneficiul personalului salarizat la un nivel inferior, a dreptului de a fi salarizat la nivelul maxim.

Prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 745 din 17 iunie 2022 se transpun parțial în practică prevederile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23 din 26 septembrie 2016, precum și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 51 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020 (Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019).

Astfel, se recunoaște faptul că unii angajați, care desfășoară aceeași muncă, sunt salarizați în mod diferit. În cazul actual, doi agenți supraveghetori sunt salarizați diferit, în ceea ce privește cuantumul salariilor de bază și al sporurilor, diferența salarială fiind dată doar de fidelitatea și gradațiile aferente în funcție de vechimea în muncă. Acest raționament este în acord și cu scopul legii, urmărindu-se eliminarea inechităților în materie de salarizare, în raport cu nivelul studiilor și al activității profesionale prestate, și eliminarea discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului-sindicat pentru a formula acțiunea și a reprezenta membrii de sindicat reclamanți în prezenta cauză, cărora la data formulării cererii de chemare în judecată le încetase deja raportul de muncă prin pensionare, și excepția autorității de lucru judecat, întrucât există identitate de părți și de obiect între prezentul litigiu și Dosarul nr. 3.550/111/2017*; excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului Oradea, în ceea ce privește motivul de drept invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată - Decizia nr. 745 din 17 iunie 2022, emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, susținând că în cadrul Penitenciarului Oradea nu se poate face raportarea la un coeficient de ierarhizare maxim, deoarece fiecare funcție este individualizată în statul de organizare, unde este prevăzută cu grad profesional și coeficient de ierarhizare maxim, în conformitate cu nomenclatorul de funcții în vigoare. Promovarea în funcție la aceeași poziție reprezintă practic o numire într-o nouă funcție care este prevăzută, de regulă, cu un coeficient unic de ierarhizare superior. Fiecare structură organizatorică are obiective proprii diferite de obiectivele unei alte structuri chiar din aceeași unitate. Aceste obiective sunt transformate în sarcini de serviciu și fac obiectul fișei posturilor. Diferențele salariale pentru aceeași funcție în aceeași unitate pot rezulta și din particularități cum ar fi orele muncite suplimentar, sporuri acordate suplimentar (spre exemplu, spor de izolare, perioade de concediu etc.).

În cauza pendinte, coeficienții de ierarhizare maximi pentru fiecare funcție au fost stabiliți prin Ordinul ministrului justiției nr. 738 din 7 martie 2018, prin care s-a aprobat statul de organizare în condițiile prevăzute la art. 77 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare - Legea nr. 293/2004 [actualul art. 193 alin. (2) din Legea nr. 145/2019]. Prin urmare, Legea nr. 145/2019 este lege organică, ce stabilește o competență exclusivă a ministrului justiției, care nu poate fi delegată directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și implicit conducătorilor unităților subordonate.

În prezent, nomenclatorul de funcții aplicabil sistemului administrației penitenciare este aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017. Nomenclatorul de funcții este unic, ierarhizat și aplicabil tuturor unităților penitenciare, în limitele impuse de lege, pe grade profesionale, pentru a asigura o carieră profesională motivantă și eficientă. Nomenclatorul este structurat pe nivelul ordonatorului de credite, respectiv o secțiune pentru Administrația Națională a Penitenciarelor - aparat central și o altă secțiune pentru unitățile subordonate din sistemul administrației penitenciare. Astfel, funcțiile se prevăd în statul de organizare al unității în raport cu nivelul ordonatorului de credite.

Stabilirea prin analogie a "nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", în baza asemănării dintre diferite categorii de polițiști de penitenciare, determinați prin elemente de salarizare parțial identice, parțial diferite (de exemplu, având aceeași funcție, același tip de funcție, același grad, aceeași clasă, dar coeficienți de ierarhizare diferiți), nu este susținută și justificată de prevederile legale în temeiul cărora a fost formulată acțiunea.

Coeficienții de ierarhizare sunt aprobați prin Ordinul ministrului justiției nr. 738 din 7 martie 2018, act administrativ emis de autoritatea publică centrală - Ministerul Justiției - care a produs efecte în perioada în litigiu și care nu a fost contestat de către reclamantul-sindicat. Coeficienții aprobați de Ministerul Justiției reflectă complexitatea, volumul și condițiile de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către fiecare funcție în parte.

Această comparație nu se poate limita doar la denumirea postului, ci și la atribuțiile generale și specifice care sunt cerute în fiecare caz în parte, evaluare care intră în competența exclusivă a Ministerului Justiției, prin aprobarea statelor de organizare care conțin coeficienții de ierarhizare maximi și gradul maximal al funcțiilor.

În ședința publică din 2 noiembrie 2024, tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, pentru a da o hotărâre de principiu prin care să dea dezlegare chestiunii de drept menționate.

Prin Încheierea pronunțată la 18 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea instanței supreme, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Analizând îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce rezultă din textele legale incidente, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, reclamanții, în calitate de funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, deoarece sunt salarizați, potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat.

De această dezlegare a chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanții au solicitat ca pârâtul să fie obligat la salarizarea la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare de la nivelul Penitenciarului Oradea, începând cu data de 19 septembrie 2019.

Tribunalul a apreciat că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, totuși în concepția ordonanței de urgență diferă condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, cerințele de admisibilitate a sesizării în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice sunt ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie.

În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, tribunalul a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze instanța supremă.

Nu în ultimul rând, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. Astfel, chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pârâtul a solicitat sesizarea, susținând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și că decizia ce va fi pronunțată în acest litigiu va avea un impact direct asupra bugetului consolidat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanța de trimitere, redând conținutul prevederilor legale incidente, a reținut că salariile de funcție ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se stabilesc diferențiat, în funcție de o serie de criterii prevăzute de actul normativ, ținând atât de nivelul studiilor și pregătirea profesională, cât și de domeniul de desfășurare a activității - atribuții, solicitările la efort, complexitatea, gradul de răspundere, eșalon, precum și de treptele de ierarhizare. În aceste condiții, coeficienții și treptele de ierarhizare, reprezentând criterii legale de diferențiere a funcțiilor și, în consecință, a drepturilor salariale, nu pot fi modificate sau înlăturate de la aplicare de către instanță, în acord cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 0610/2017.

Coeficienții aprobați de Ministerul Justiției reflectă complexitatea, volumul și condițiile de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către fiecare funcție în parte. Acordarea coeficientului de salarizare maxim trebuie să se efectueze prin identificarea și prin compararea în concret a tuturor elementelor de salarizare (de exemplu: funcție, tipul funcției, grad, clasă, coeficient de ierarhizare, condiții de muncă/sporuri și altele asemenea, în raport cu familia ocupațională din care fac parte polițiștii de penitenciare).

Din punctul de vedere al instanței de trimitere, deciziile directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 745 din 17 iunie 2022 și nr. 211 din 1 martie 2023 produc efecte de la data emiterii acestora, astfel încât, raportat la principiul neretroactivității legii, respectivele decizii nu pot fi aplicate decât după o dată ulterioară emiterii acestora. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice asupra chestiunii de drept care face obiectul sesizării pendinte, din care a rezultat existența unei orientări jurisprudențiale cvasiunanime, în sensul că salarizarea polițiștilor de penitenciare care nu ocupă o funcție similară nu se poate dispune, în scopul egalizării salariului pentru toți salariații, la nivelul maxim al coeficienților de ierarhizare menționați în statul de organizare de la nivelul penitenciarului în care aceștia sunt încadrați.

Doar Curtea de Apel Galați a comunicat că orientarea Secției pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a Curții este în sensul admiterii cererilor care vizează stabilirea drepturilor salariale la nivel maxim prin raportare la funcții similare, sens în care au fost atașate, exemplificativ, trei decizii pronunțate de această instanță, fără ca aceste decizii să se refere la aceeași categorie de funcționari publici cu statut special vizată în cauza de față.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, anterior menționată, s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, menționată, s-a statuat că: " (...) termenul de «salariu de bază» prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la «salariul funcției de bază» al polițiștilor. (...)" IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, menționată, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, reținând că: " 30. (...) dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente. Așadar, dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii, și, prin urmare, contravin art. 16 din Constituție. 31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legeacadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de lege, în sensul că lipsesc condiția referitoare la existența unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, precum și condiția ca problema în discuție să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea sesizării în analiză, temeiul de drept al acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispozițiile art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziții normative, anume atât prin ordonanța de urgență a Guvernului, cât și prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudențial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere și în scopul deslușirii înțelesului noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România", apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Spre deosebire însă de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în primă instanță.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, așadar, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile.

Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept" în mod identic reglementării art. 519 din Codul de procedură civilă, coerența practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noțiune autonomă identică, aceea de "chestiune dificilă de drept", dar al cărui conținut juridic să fie diferit față de acela din legea generală.

Or, în jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este permisă în această ipoteză.

În acest cadru nu trebuie omisă cerința ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. După cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența instanței supreme, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite, dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare, ce depășește obligația generală a instanțelor de drept comun de interpretare a legii și aplicare a acesteia la o cauză pendinte.

În cauza de față, sesizarea adresată în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplinește însă condiția existenței unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, respectiv condiția ca problema în discuție să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși celelalte două condiții menționate anterior sunt îndeplinite, respectiv existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță, care se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanța de urgență sus-menționată.

Referitor la condițiile cumulative neîndeplinite, din analiza încheierii de ședință publică din 2 octombrie, pronunțată în dosarul Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, se constată faptul că instanța de trimitere nu indică nicio dificultate de analiză și soluționare a chestiunii de drept pentru care a realizat sesizarea.

În acest sens, instanța de sesizare începe prin a expune dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4), precum și ale art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, conchizând că principiul egalizării salariului de bază este limitat la funcțiile similare, iar nu la alte funcții. În continuare, prima instanță indică prevederile art. 10 alin. (2) și art. 93 alin. (1) și (3) din Legea nr. 145/2019, observând totodată dispozițiile anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională", respectiv art. 5 alin. (1) și (3), precum și art. 80 din capitolul II al anexei respective, context în care identifică mai multe criterii legale pentru diferențierea funcțiilor și, în consecință, a drepturilor salariale, cu privire la care conchide că nu pot fi modificate sau înlăturate de la aplicare de către instanță. Tribunalul a mai consemnat aspecte în legătură cu Hotărârea Guvernului nr. 0610/2017, iar apoi a arătat că Ministerul Justiției a aprobat coeficienți prin care se reflectă complexitatea, volumul și condițiile de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către fiecare funcție în parte, judecătorul menționând că acordarea coeficientului de salarizare maxim trebuie să se efectueze prin identificarea și prin compararea în concret a tuturor elementelor de salarizare. În final, judecătorul fondului a indicat aspectele pe care le-a apreciat relevante din conținutul deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 745 din 17 iunie 2022 și nr. 211 din 1 martie 2023, expunându-și punctul de vedere în sensul că acestea din urmă produc efecte de la data emiterii lor, astfel că, raportat la principiul neretroactivității legii, respectivele decizii nu pot fi aplicate decât după o dată ulterioară emiterii acestora.

Astfel, lectura încheierii de sesizare nu permite decelarea vreunei dificultăți a Tribunalului Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante soluționării obiectului cererii de chemare în judecată formulate prin prisma cauzei sale juridice, judecătorul fondului neindicând faptul că problema de drept propusă instanței supreme ar fi născută dintr-un text incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii. Dimpotrivă, acesta exprimă opinii clare asupra modului de interpretare a ansamblului normativ dedus soluționării, pe care îl prezintă exhaustiv.

Așadar, în cadrul prezentei sesizări, instanța de trimitere a propus de manieră argumentată o soluție, fără însă a identifica în prealabil diferite interpretări posibile ale textelor legale. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept indicată în actul de sesizare să fie susceptibilă a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare, pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară.

Totodată, dincolo de analiza efectuată la nivelul instanței de trimitere prin încheierea de sesizare, aspectele reieșite din punctele de vedere teoretice sau jurisprudența identificată la nivelul celorlalte instanțe judecătorești din România (tribunale și curți de apel), ca urmare a demersurilor prealabile efectuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura de soluționare a cauzei de față, nu indică existența vreunui dubiu asupra aplicării și interpretării contextului normativ, ci răspunsurile transmise ori hotărârile judecătorești comunicate indică o abordare unitară, similară celei prezentate de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Cât despre punctul de vedere transmis de Curtea de Apel Galați, pe de o parte, se observă faptul că majoritatea hotărârilor judecătorești comunicate privesc situația unei alte categorii de funcționari publici cu statut special, anume polițiștii, astfel că premisele analizei în cauzele respective și în cauza de față nu sunt identice; pe de altă parte, unica hotărâre judecătorească ce a fost transmisă și care este referitoare la dreptul salarial cuvenit unui polițist de penitenciare este, în mod esențial, rezultatul administrării de probe, din a căror verificare nu s-a confirmat faptul că partea reclamantă era încadrată la nivelul maxim de salarizare raportat la specificul funcției publice ocupate și celelalte funcții similare existente. Altfel spus, jurisprudența indicată de Curtea de Apel Galați nu înfățișează o orientare distinctă față de hotărârile judecătorești și punctele de vedere teoretice comunicate de celelalte instanțe consultate.

În mod corespunzător, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu reiese a fi necesar în această ipoteză, dat fiind că nu rezultă vreun caracter neclar al normelor relevante procesului de fond, care să fi fost susceptibile de interpretări diferite, lipsind o dificultate reală și serioasă în care să se afle instanța de trimitere în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare.

Altfel spus, un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată și apărările formulate în cauză, permite identificarea dispozițiilor aplicabile, iar conținutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind așadar potențialul de a genera practică neunitară.

În procedura dezlegării unei chestiuni de drept, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare, având astfel vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, în ceea ce privește condiția dependenței între lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceasta nu are un caracter cert, raportat la contextul procesual în care a fost formulată sesizarea, întrucât pârâtul a invocat mai multe excepții procesuale care, pe de o parte, nu pun în discuție fondul dreptului, iar, pe de altă parte, soluționarea lor nu necesită o dezlegare asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării.

Astfel, prin întâmpinarea formulată în fața tribunalului, partea pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active ce a fost calificată ulterior în excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive. Or, niciuna dintre aceste excepții și îndeosebi cea referitoare la autoritatea de lucru judecat, deși au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților, nu rezultă a fi fost soluționată de prima instanță anterior transmiterii sesizării de față către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Regula în judecata excepțiilor procesuale este instituită de art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. De la această regulă, alin. (4) al aceluiași articol instituie cu caracter derogatoriu că excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.

În această situație, reținerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei legături cu soluționarea pe fond a cauzei ar implica specularea asupra soluției care ar urma să fie pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal asupra excepțiilor procesuale invocate, ceea ce excedează cadrului procesual reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în parte asupra problemei deduse analizei, anume din perspectiva uneia dintre premisele sesizării, respectiv cea vizând "Dacă salarizarea polițiștilor de penitenciare care nu ocupă o funcție similară în accepțiunea prevederilor art. 7 lit. g) și art. 39 alin. (1), (2) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 (...), se poate dispune la nivelul maxim. . .".

Astfel, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, pronunțat