Decizia nr. 251/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 486/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 486/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, în Dosarul nr. 4.668/105/2023, privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: - dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizațiilor de hrană, începând cu 1.01.2019, prin includerea și a celor pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, zile libere acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educației; - dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 23 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, art. 59-67 din normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, art. 154 din Codul muncii și art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizațiilor de concediu medical, de concediu pentru studii și de concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului cu includerea indemnizației de concediu de odihnă și a indemnizației de hrană menționate mai sus neplătite.

Magistratul-asistent arată că, la dosar, a fost depus raportul întocmit.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Prahova - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 4.668/105/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunile de drept anterior menționate.

Sesizarea a fost înregistrată la 3 martie 2025, cu nr. 486/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 " Art. 18. - (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (...) (1 2 ) Pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea indemnizației de hrană prevăzute la alin. (1) se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază. (2) Indemnizațiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1)."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii " Art. 150. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (...) Art. 154. - (1) Salariații au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. (2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată."

Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.559/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, cu modificările ulterioare Art. 10 din anexa la ordin: " (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. (2) Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (3) În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat cadrelor didactice se iau în considerare și drepturile salariale care se acordă cu caracter permanent. (4) Pentru cadrele didactice încadrate cu fracțiuni de normă indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere drepturile salariale corespunzătoare, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul. (5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."

Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat Art. 8 din anexa la ordin: " (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizația de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizațiile, sporurile și majorările cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menționate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 4.668/105/2023, la 14 noiembrie 2023, reclamanta persoană fizică a chemat în judecată pârâta Școala Gimnazială (...), solicitând: - obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă începând cu data de 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizației de hrană și la plata diferențelor dintre indemnizațiile de concediu cuvenite și cele plătite; - obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de hrană, începând cu data de 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea indemnizațiilor de hrană și pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior și obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor dintre indemnizațiile de hrană cuvenite și cele plătite; - obligarea pârâtei la recalcularea indemnizațiilor de concediu medical, concediu pentru studii și de formare profesională, concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului, începând cu 1.01.2019 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizației de concediu de odihnă și a indemnizației de hrană menționate anterior și neplătite, sume actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală până la data plății.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a calculat în mod corect și legal indemnizațiile de concediu, deoarece nu a inclus în calculul acestora și indemnizația de hrană, care a fost reglementată și introdusă de art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019.

Indemnizația de hrană are natura juridică a unui venit salarial, care se raportează, prin modul de calcul, la un venit de natură salarială, respectiv la "a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată", potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, și se cuvine "proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară", potrivit alin. (2) al aceluiași articol; intrând în componența venitului salarial, în categoria "indemnizațiilor", în sensul dispozițiilor art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, se impune ca, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, să fie luat în considerare la stabilirea bazei de calcul al indemnizației concediului de odihnă, având caracterul unui venit permanent.

Totodată, s-a susținut că indemnizația de hrană trebuie plătită și pentru zilele libere acordate suplimentar în baza art. 30 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă înregistrate cu nr. 435/2019 și cu nr. 651/2021, precum și în baza normelor legale emise de Guvern sau Ministerul Educației, ca de exemplu: Ziua Învățătorului, Ziua Profesorului etc. Aceste zile libere suplimentare au fost recuperate ulterior, intrând în categoria zilelor lucrate, pentru care nu s-a plătit indemnizația de hrană, conform art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În cadrul soluționării acțiunii s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, s-a apreciat că, în concepția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Parcurgând hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă, tribunalul nu a identificat nicio hotărâre redactată privind chestiunile de drept care fac obiectul prezentei cauze.

Cu privire la includerea indemnizației de hrană în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă, s-a reținut că, prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și a stabilit că indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Fără a antama fondul cauzei, instanța de trimitere a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizațiilor de hrană, începând cu 1.01.2019, prin includerea zilelor libere suplimentare în zilele lucrătoare ce se recuperează ulterior, acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educației.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Indemnizațiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).", prin timp efectiv lucrat se înțelege și timpul lucrat în vederea recuperării zilelor libere de către salariat.

Pe de altă parte, s-ar putea considera și că, raportat la practica instituțiilor de a dispune recuperarea prin prelungirea timpului efectiv de lucru în zilele lucrătoare, nu se ajunge la o depășire a timpului lucrat raportat la zile, ci la ore, iar câtă vreme indemnizațiile de hrană nu se acordă diminuat în situația în care salariatul lucrează mai puține ore într-o zi (în situația unei învoiri), acesta nu beneficiază nici de suplimentarea acestei indemnizații în situația prelungirii timpului de lucru zilnic.

Indemnizația de hrană constituie un venit asimilat salariilor, cu o destinație specială, respectiv aceea de a compensa parțial costurile cu hrana pe durata în care angajatul prestează muncă, și se acordă proporțional, pe durata în care angajatul a prestat efectiv munca.

Așadar, indemnizația constituie o contravaloare a hranei la care angajatul ar fi îndreptățit în cursul derulării muncii și se cuvine numai atât timp cât munca a fost prestată.

Cum pe durata concediului legal de odihnă nu se prestează muncă, indemnizația de hrană nu poate fi avută în vedere la stabilirea indemnizației de concediu.

Astfel, Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este incidentă în speță cu privire la includerea indemnizației de hrană în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă.

Referitor la includerea indemnizației de concediu de odihnă în baza de calcul al indemnizației de concediu pentru studii și de formare profesională reglementată de art. 154 din Codul muncii ori al indemnizației de concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului, reglementată prin art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010), s-a considerat că indemnizația de concediu de odihnă se poate asimila noțiunii de venituri din salarii, intrând în baza de calcul al indemnizației de concediu pentru studii și de formare profesională sau al indemnizației de concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului. VI. Punctul de vedere al părților

Părțile nu au exprimat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, nu a fost necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul instanței supreme au fost identificate următoarele decizii relevante cu privire la chestiunile de drept sesizate: - Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici; - Decizia nr. 90 din 17 martie 2025*), nepublicată, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.119/117/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă la calculul indemnizațiilor: pentru concediul medical, pentru concediu de studii și formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului și pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizația de hrană." *) Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 17 martie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 24 aprilie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a fost formulată în temeiul dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută, aceea de a pronunța o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare la nivel național, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanțelor care o generează, cât și a condițiilor legale care permit declanșarea mecanismului de interpretare.

Analiza condițiilor de admisibilitate se face în temeiul dispozițiilor speciale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ce se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

De asemenea, în art. 3 din același act normativ s-a prevăzut că "Dispozițiile art. 1 și 2 se aplică și proceselor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 din acest act normativ ("Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie").

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și procesele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate.

Sesizarea pentru pronunțarea hotărârii prealabile este formulată de completul Tribunalului Prahova, învestit în primă instanță cu soluționarea acțiunii în litigii de muncă, declanșate de reclamantă - personal didactic în cadrul Școlii Gimnaziale com. Berceni, județul Prahova.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei - Școala Gimnazială com. Berceni - la recalcularea indemnizațiilor aferente concediului de odihnă, concediului medical, concediului pentru formare profesională și concediului pentru creșterea copilului de până la 2 ani, prin includerea indemnizației de hrană, precum și la acordarea indemnizației de hrană pentru zilele libere acordate în baza contractelor colective de muncă și a unor acte normative specifice, zile recuperate și incluse în zilele lucrătoare, inclusiv la plata diferențelor dintre indemnizațiile cuvenite și cele încasate efectiv.

Astfel, pretențiile deduse judecății în cauza în care este formulată sesizarea se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cât privește cea de-a treia condiție legală enunțată, referitoare la existența unei chestiuni de drept, în accepțiunea autonomă dată acestei instituții în mecanismul hotărârii prealabile, susceptibilă de interpretări diferite din partea instanțelor de judecată și astfel, cu potențial de jurisprudență neunitară, de natură să facă incident mecanismul unificării a priori a practicii judiciare, se observă că, prin încheierea de sesizare, instanța de trimitere a solicitat interpretarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, relativ la modul de calcul al indemnizației de hrană pentru zilele libere suplimentare incluse în zilele lucrătoare ce se recuperează ulterior, precum și modalitatea de interpretare a prevederilor art. 10 și art. 23 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, art. 59-67 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare, art. 154 din Codul muncii și art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, referitor la modul de calcul al indemnizațiilor pentru concediul medical, concediul de studii și formare profesională, concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului prin includerea sau nu a indemnizației de concediu de odihnă și celei de hrană recalculate.

În privința primei chestiuni de drept relativ la maniera de interpretare a prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privitoare la modul de calcul al indemnizației de hrană pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, instanța de trimitere solicită a se stabili dacă personalul didactic, care beneficiază de indemnizație de hrană proporțional cu timpul efectiv lucrat, poate obține această indemnizație și pentru zilele libere acordate în baza contractelor colective de muncă sau a actelor normative speciale, recuperate și incluse în zilele lucrătoare.

Aceasta în condițiile în care Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 18 alin. (1 2 ) și (2), menționează, în mod neechivoc, faptul că pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază și se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 din același act normativ.

Împrejurarea că pentru anumite zile libere, negociate prin contractul colectiv de muncă sau stabilite prin acte normative cu caracter special, angajatorul nu a acordat indemnizația de hrană, deși aceste zile au fost recuperate și incluse în noțiunea de timp efectiv lucrat, nu se circumscrie noțiunii "chestiune de drept", susceptibilă de o interpretare de principiu, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, ci într-un aspect al apărării procesuale punctuale, lăsat la stricta apreciere și verificare a instanței învestite cu judecata fondului litigiului.

O atare concluzie este determinată de faptul că solicitarea formulată de către instanța de trimitere nu cuprinde identificarea unei norme de drept, primară sau secundară, aptă de a genera poziții divergente de interpretare și care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Dimpotrivă, întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de aplicare a legii la circumstanțele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcției jurisdicționale pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau să o delege.

Aceasta, față de împrejurarea că ceea ce se pune în discuție este obligația, în concret, a instanței de judecată de a cenzura refuzul ordonatorului de credite de acordare a indemnizației de hrană, în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017, pentru personalul didactic, raportat la timpul efectiv lucrat așa cum acesta rezultă din datele factuale ale speței.

În privința celei de-a doua chestiuni, relativ la modul de calcul al indemnizațiilor pentru concediul medical, concediul de studii și formare profesională, concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului prin includerea sau nu a indemnizației de concediu de odihnă și cea de hrană recalculate, instanța de trimitere nu a oferit niciun fel de argumentație cu privire la norma de drept, apreciată ca fiind incidentă în soluționarea cauzei și care manifestă poziții divergente de interpretare din partea părților litigante sau chiar de către instanța de judecată, considerate ca fiind deopotrivă pertinente, pentru care se justifică necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Dimpotrivă, se remarcă că petitul de acțiune care a generat întrebarea preliminară, informă sub aspectul modului de formulare, decurge din maniera de soluționare a capetelor de cerere ce vizează recalcularea indemnizației pentru concediu de odihnă și de hrană, pentru care s-a reținut anterior că privesc raportul juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

În modalitatea în care instanța de trimitere a înțeles să formuleze un punct de vedere cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei, a făcut referire și la Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și a stabilit că indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici.

Relevante pentru prezenta sesizare sunt următoarele considerente din decizia menționată (paragrafele 61, 65 și 66): "Indemnizația de hrană introdusă prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, deși cu un regim fiscal diferit, a avut o rațiune juridică de reglementare identică, și anume de a asigura necesarul de hrană al salariatului în perioada lucrului. (...) Întrucât intenția legiuitorului român a fost în sensul acordării acestui drept salarial numai proporțional cu perioada efectiv lucrată, rezultă că perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. Art. 111 din Codul muncii definește, de altfel, timpul de muncă ca fiind «orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și își îndeplinește sarcinile și atribuțiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare».", concluzionându-se că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici.

Considerentele acestei decizii pronunțate de instanța supremă în interesul legii au fost avute în vedere și la pronunțarea Deciziei nr. 67 din 28 octombrie 2024, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în dosarele nr. 2.335/118/2024* și nr. 1.358/118/2024, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: "Dacă la calculul indemnizațiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă și oricăror alte concedii plătite acordate salariaților din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu și sporurile de care beneficiază salariații, cum ar fi sporul de condiții grele, condiții vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază și supraveghere, compensațiile de risc/pericol", respectiv "Dacă la calculul indemnizației de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare și nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu și indemnizația de hrană acordată acestora".

Mai trebuie amintită și Decizia nr. 90 din 17 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 24 aprilie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă la calculul indemnizațiilor: pentru concediul medical, pentru concediul de studii și formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului și pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizația de hrană", cererea de chemare în judecată fiind formulată de către reclamanți, personal didactic, cu o solicitare identică chestiunii în discuție.

În contextul în care instanța de trimitere nu prezintă niciun argument care să susțină dubiu de interpretare a normelor legale incidente, beneficiind și de suficiente repere în deciziile interpretative pronunțate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, se apreciază că întrebarea preliminară ce vizează modul de calcul al indemnizațiilor pentru concediul medical, concediul de studii și formare profesională, concediul pentru îngrijirea și creșterea copilului prin includerea sau nu a indemnizației de concediu de odihnă și cea de hrană recalculate nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, ci echivalează cu un act de judecată a speței, prin aplicarea normelor incidente la situația de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

Referitor la cerința obligatorie a identificării unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în jurisprudența sa, că prin art. 519 din Codul de procedură civilă o atare noțiune nu este definită, ea fiind supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile.

Așa cum s-a arătat și în doctrină 1 , pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal. 1 A se vedea, de exemplu, M. Nicolae, Recursul în interesul legii și dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept noi de către Înalta Curte de Casație și Justiție în lumina noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 2/2014, pagina 59; V. Belegante în Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, vol. I (coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. U.J., București, ed. a II-a, 2016, pagina 1.468; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a, vol. I, Teoria generală, Ed. Solomon, 2017, pagina 691; O. Spineanu-Matei, în Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole (coord. G. Boroi) vol. I, Ed. Hamangiu, 2013, pagina 1.008.

Jurisprudența dezvoltată de instanța supremă, în legătură cu această cerință, a statuat constant că "în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății". În acest sens, au fost pronunțate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Este vorba, așadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de interpretarea, în concret, a acestei norme de către instanța supremă, căreia ulterior instanța de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speță, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Concluzionând, noțiunii de "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate cere instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, "dezlegarea" ar semnifica chiar "soluționarea fondului", ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin urmare, lămurirea chestiunii acordării indemnizației de hrană, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru zilele libere acordate conform contractelor colective de muncă sau actelor normative speciale, recuperate și incluse în noțiunea de timp efectiv lucrat, precum și recalcularea tuturor indemnizațiilor aferente concediilor de care a beneficiat reclamanta, prin includerea indemnizației de hrană, adică soluționarea pe fond a procesului, sunt și rămân în competența Tribunalului Prahova - Secția civilă, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În atare situație, nefiind întrunită cerința unei chestiuni de drept, nu se poate reține admisibilitatea accesării mecanismului de unificare a practicii judiciare de către instanța de trimitere.