Decizia nr. 309/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 687/99/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 352/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 687/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 687/99/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 106 alin. (1) din Codul muncii, art. 219 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 266 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 9 alin. (2) din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, cu modificările și completările ulterioare, cadrele didactice care desfășoară activitate în regim de plată cu ora au dreptul și la plata indemnizației de hrană calculate proporțional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora? II.1. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Capitolul II Salarizarea Secțiunea a 2-a Alte drepturi salariale " Art. 18. - Indemnizația de hrană (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare (...). (2) Indemnizațiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1). (...)"

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) Capitolul VIII Contractul individual de muncă cu timp parțial " Art. 106. - (1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile. (2) Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru."

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023) Capitolul XVI Drepturi și obligații ale personalului din învățământul preuniversitar " Art. 219. - (1) Personalul din învățământul preuniversitar are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezenta lege, din regulamente specifice, precum și din prevederile contractului individual de muncă și ale contractului colectiv de muncă aplicabil. (...)"

Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2011) " Art. 266. - Personalul din învățământul preuniversitar are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezenta lege, din regulamente specifice și din prevederile contractului individual de muncă."

Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, cu modificările și completările ulterioare (normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018) " Art. 9. - (1) Calculul pentru plata cu ora se raportează la norma didactică de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă prevăzută la art. 262 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. (2) Pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizație pentru învățământ special, indemnizație pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană. (...)" II.2. Alte dispoziții relevante

Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 175/43 Principiul nediscriminării (clauza 4) " (1) În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, angajații cu contract pe durată determinată nu sunt tratați într-un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durată nedeterminată comparabili, numai pentru că aceștia au un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective. (...) (3) Modalitățile de aplicare a prezentei clauze sunt definite de statele membre și/sau partenerii sociali, având în vedere legislația comunitară, legislația, convențiile colective și practicile naționale. (...)"

Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 014/9 Clauza 4: Principiul nediscriminării " (1) În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, lucrătorii pe fracțiune de normă nu sunt tratați într-un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracțiune de normă, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective. (2) Acolo unde este cazul, se aplică principiul pro rata temporis. (3) Modalitățile de aplicare a prezentei clauze sunt definite de statele membre și de partenerii sociali, având în vedere legislația europeană, legislația, convențiile colective și practicile naționale. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul, în numele și pentru membrii de sindicat, a chemat în judecată pârâtul Colegiul Tehnic de Căi Ferate "Unirea", solicitând, în principal, acordarea indemnizațiilor de concediu de odihnă pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora în anii școlari 2020-2021, 2021-2022 și 2022-2023, precum și acordarea indemnizațiilor de hrană cuvenite și neîncasate (proporțional cu timpul efectiv lucrat în activitatea prestată în regim de plată cu ora).

Prin Sentința civilă nr. 1.816 din 6 octombrie 2023, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să calculeze și să achite reclamanților indemnizația de concediu de odihnă, calculată proporțional cu fracțiunea de normă lucrată, și să achite reclamanților, în raport cu situația personală de încadrare a fiecărui reclamant, indemnizația de hrană, calculată proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtului Colegiul Tehnic de Căi Ferate "Unirea" în funcția de profesor și, conform Adeverinței nr. 260 din 25.01.2023, reclamanții au fost încadrați și au desfășurat activitate în regim de plată cu ora.

Față de dispozițiile art. 2, 3, 4, 5, 6 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, prima instanță a reținut că personalul din învățământ care ocupă posturi didactice/catedre în regim de plată cu ora este angajat pentru această activitate cu contract individual de muncă pe durată determinată, pentru fracțiuni de normă, până la o normă didactică de predare-învățare-evaluare, după caz, putând desfășura activitate doar în regim de plată cu ora sau cumulând o astfel de activitate cu o normă de bază, normă pentru care se încheie un contract individual de muncă separat.

Cu privire la cererea de acordare a indemnizației de hrană, instanța a reținut că începând cu 1 ianuarie 2019 există reglementat beneficiul plății indemnizației de hrană pentru salariații instituțiilor și autorităților publice, iar calculul acesteia se realizează proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară plății, astfel că, în cazul unui salariat cu cumul (activitate în regim de plată cu ora cumulată cu norma de bază), calculul acestei indemnizații se raportează la timpul de lucru aferent fiecărui raport juridic de muncă în parte.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul Colegiul Tehnic de Căi Ferate "Unirea", apreciind sentința primei instanțe ca fiind neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că în cauză se află în discuție stabilirea conținutului drepturilor salariale ale unui angajat al unei unități publice de învățământ preuniversitar din perspectiva dreptului la indemnizația de hrană, drept salarial prevăzut la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamanții din speță sunt cadre didactice care au desfășurat activitate în învățământul preuniversitar în executarea unui contract individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora, fiind remunerați cu tariful stabilit conform art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, fără a li se acorda și dreptul prevăzut de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 - indemnizația de hrană calculată proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Prin urmare, soluționarea apelului depinde de modalitatea de interpretare a prevederilor în discuție, fiind necesar a se stabili dacă aceste prevederi legale trebuie interpretate în sensul că cadrele didactice care desfășoară activitate în regim de plată cu ora au dreptul și la plata indemnizației de hrană, calculată proporțional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora.

Instanța de sesizare a subliniat și faptul că în urma consultării jurisprudenței instanței supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au expus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că în dreptul național indemnizația de hrană a fost generalizată pentru salariații din sistemul bugetar prin dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În sens legal, indemnizația de hrană este o valoare monetară care se adiționează drepturilor salariale, primită în considerarea perioadei de activitate efectivă pentru executarea sarcinilor la locul de muncă. Întinderea acesteia, în esență, este variabilă obiectiv prin raportarea la valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și subiectiv prin raportare la timpul efectiv lucrat.

Având în vedere coordonatele legale și jurisprudențiale (Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020), precum și prevederile art. 35 și 106 din Codul muncii, vizând principiul egalității de tratament al salariatului încadrat cu contract de muncă cu timp parțial, rezultă că nu ar exista temei pentru excluderea acestor lucrători pe fracțiune de normă de la plata acestui drept salarial, cu atât mai mult cu cât de esența existenței și întinderii dreptului este timpul efectiv lucrat.

În raport cu configurarea internă a dreptului la indemnizația de hrană, acesta apare ca fiind indisolubil legat de condițiile de încadrare în muncă, reglementarea legală incluzând indemnizația de hrană în categoria venitului salarial lunar, fiind supusă impozitului și plății contribuțiilor aferente.

Pentru personalul didactic din învățământ, inclusiv reclamanții din cauză, angajat cu un contract cu timp de muncă parțial pe perioadă determinată - contract în regim de plată cu ora -, a fost exclusă acordarea indemnizației de hrană proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară în temeiul contractului de muncă în regim de plată cu ora.

Astfel, tratamentul juridic al cadrului didactic pe fracțiune de normă este diferit și nefavorabil.

Tratamentul diferit este justificat de angajator prin apelul la prevederile normelor metodologice specifice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic, în sensul că titularii acestor contracte se remunerează exclusiv cu tariful prevăzut în art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018, fără a se indica alte motive obiective și fără determinarea obiectivului legitim urmărit.

În raport cu trimiterea la programul salarizare avizat de Ministerul Educației Naționale ar mai rezulta, în esență, că limita legală a indemnizației de hrană nu poate fi depășită chiar dacă lucrătorul prestează munca cu depășirea normei legale lunare, în temeiul a două contracte distincte, neacordând acest beneficiu economic pentru contractul cu fracțiune de normă încheiat.

Însă instanța de trimitere constată că, deși actul normativ nu prevede alte drepturi, nici nu exclude alte drepturi salariale, cum sunt cele prevăzute în capitolul II secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017, printre care indemnizația de hrană.

Din perspectivă teleologică, întrucât tariful prevăzut în art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.827/2018 se raportează doar la salariul de bază și sporurile aferente, rezultă că scopul reglementării a fost să determine nivelul salariului de bază și al sporurilor corespunzătoare unui astfel de contract, prin compararea cu salarizarea pentru o normă întreagă, iar nu să excludă acești lucrători de la acordarea altor drepturi prevăzute distinct de salariul de bază în favoarea personalului instituțiilor publice.

În același timp, reglementarea cuantumului indemnizației prin instituirea unei proporții între timpul efectiv lucrat și a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată nu poate primi semnificația unei limite maxime zilnice ori lunare, de vreme ce cuantumul dreptului este direct proporțional cu timpul efectiv lucrat, iar timpul de muncă și durata acestuia sunt exprimate în ore pe zi conform art. 112 și următoarele din Codul muncii. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii:

Într-o primă opinie s-a apreciat în sensul îndreptățirii cadrelor didactice care desfășoară activitate în regim de plată cu ora la plata indemnizației de hrană calculate proporțional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora.

S-a argumentat că excluderea lucrătorilor pe fracțiune de normă de la plata acestui drept salarial nu apare justificată câtă vreme de esența existenței și întinderii dreptului este timpul efectiv lucrat.

În cea de-a doua opinie au fost respinse cererile formulate de cadrele didactice care desfășoară activitate în regim de plată cu ora, cu privire la plata indemnizației de hrană calculate proporțional cu timpul efectiv lucrat, în considerarea Deciziei nr. 41 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024 (în acest sens Sentința civilă nr. 82/LMA din 6 februarie 2025 a Tribunalului Satu Mare, nedefinitivă).

La nivel teoretic s-a argumentat că această indemnizație nu reprezintă o compensare a unui inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu (adică pentru compensarea unui efort suplimentar pe care trebuie să îl facă salariatul în executarea sarcinilor de serviciu sau a riscului pe care îl presupune munca) și nu este aferentă statutului personal sau profesional al salariatului, nefiind stabilită și acordată în considerarea condițiilor specifice ale locurilor de muncă și atribuțiilor corespunzătoare statutului profesional.

Față de prevederile art. 160 din Codul muncii s-a observat că indemnizația de hrană nu se determină în funcție de drepturile salariale cuvenite pentru programul normal de lucru, astfel încât nu este relevant numărul de ore de lucru efectuate de un salariat care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă.

Majoritatea instanțelor naționale (curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara) nu au identificat practică judiciară.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, prin care a fost admisă sesizarea și, în consecință, s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, precum și ale art. 157 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) și (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se cuprinde în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale și în baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii și, în consecință, s-a stabilit că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările și completările ulterioare: Indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici.

Decizia nr. 67 din 28 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: Dacă la calculul indemnizațiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă și oricăror alte concedii plătite acordate salariaților din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu și sporurile de care beneficiază salariații, cum ar fi sporul de condiții grele, condiții vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază și supraveghere, compensațiile de risc/pericol, respectiv; Dacă la calculul indemnizației de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare și nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu și indemnizația de hrană acordată acestora. În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele: " 76. Astfel cum lesne se poate observa, problema de drept din dosarul pendinte este identică cu cea care a constituit obiect al sesizării înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii cu nr. Dosar 1.087/1/2024, deja dezlegată prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024. 77. Conform acestei decizii, fiind admis recursul în interesul legii, s-a stabilit că indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici."

Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată*), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: - dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizațiilor de hrană, începând cu 1.01.2019 prin includerea și a celor pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, zile libere acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educației; - dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 23 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, art. 59-67 din normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, art. 154 din Codul muncii și art. 2 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizațiilor de concediu medical, de concediu pentru studii și de concediu pentru îngrijirea și creșterea copilului cu includerea indemnizației de concediu de odihnă și a indemnizației de hrană menționate mai sus neplătite. *) Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 26 septembrie 2025. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea de față a fost formulată în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, rezultă din dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Prin acest act normativ s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată prevede următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Aceste prevederi cu caracter derogatoriu se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În privința aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 statuând în mod explicit că "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Din cele expuse anterior rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: - existența unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; - cauza să fie în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prima condiție este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea de față are ca obiect drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, arătându-se că indemnizația de hrană este un venit asimilat salariului, potrivit capitolului II secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017 - "alte drepturi salariale", încadrându-se astfel în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Este întrunită și cea de-a doua cerință de admisibilitate, întrucât cauza se află pe rolul Curții de Apel Iași, iar această instanță este învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de către tribunal în primă instanță, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Este necesară însă existența unei chestiuni de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

În consecință, nu orice chestiune dedusă judecății instanței de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac are obligația, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, de a verifica și a constata dacă sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, preocupându-se, în acest context, de stabilirea existenței unei chestiuni de drept veritabile.

În contextul celor expuse anterior, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Iași nu vizează, în opinia instanței, o chestiune de drept veritabilă.

Întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție privește personalul de predare din învățământ care a desfășurat în anii școlari 2020-2021, 2021-2022, septembrie 2022-ianuarie 2023, pe lângă funcția didactică de bază, și activitatea în regim de plată cu ora în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată și căruia nu i-a fost plătită indemnizația de hrană pentru această din urmă activitate.

Instanța de trimitere consideră că prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o obligație a instanței de judecată de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori este învestită cu o cauză ce are ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În cadrul secțiunii privind expunerea chestiunii dificile de drept cu care se confruntă instanța se reamintesc datele procesului, normele de drept aplicabile, Decizia nr. 5/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, prin care au fost calificate drepturile pretinse ca fiind de natură salarială, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie, prevederile Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 175/43, și ale Directivei 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordulcadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 014/9.

Prin urmare, instanța de trimitere nu indică care este dificultatea cu care se confruntă.

Dintr-o altă perspectivă se observă că judecata apelului în Dosarul nr. 687/99/2023 a fost suspendată atât în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă raportat la art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 din Codul de procedură civilă, până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii preliminare trimise de Curtea de Apel Iași, în cauza similară nr. 2.310/89/2022, și de Curtea de Apel Constanța, în cauza similară nr. 1.361/88/2023.

Întrebările preliminare adresate de Curtea de Apel Iași Curții de Justiție a Uniunii Europene în Dosarul nr. 2.310/89/2022 formează Cauza C-706/23 pe rolul instanței europene și sunt următoarele: " §1. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, precum și art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru privind munca pe fracțiune de normă care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE [și] clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP[, care figurează în] anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care stabilește că, în cazul încheierii unor contracte de muncă în cumul de către același lucrător în învățământul preuniversitar [și anume] un contract pe durată nedeterminată cu timp de muncă integral [pentru] funcția de bază și un contract cu timp de muncă parțial pe perioada determinată, [și anume un] contract în regim de plata cu ora [-], lucrătorul are dreptul la remunerația aferentă concediului de odihnă plătit calculată numai pentru funcția de bază? §2. Clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru privind munca pe fracțiune de normă care figurează în anexa la Directiva 97/81, clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP [care figurează în] anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări și practici naționale care împiedică, în cazul încheierii unor contracte de muncă în cumul de către personalul didactic din învățământul preuniversitar - [și anume] un contract cu timp de muncă integral [pentru] funcția de bază și un contract cu timp de muncă parțial pe perioada determinată [,și anume un] contract în regim de plata cu ora [-], acordarea indemnizației de hrană proporțional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului pe durata determinată pe fracțiune de normă, inclusiv includerea acesteia în determinarea întinderii indemnizației aferente concediului anual de odihnă?".

Instanța de trimitere a întrebării preliminare, Curtea de Apel Iași, a considerat că se impune interpretarea dreptului Uniunii de către instanța europeană în scopul aplicării unitare a acesteia de către judecătorul național, inclusiv în chestiunea referitoare la dreptul cadrelor didactice care desfășoară activități în regim de plată cu ora de a li se plăti indemnizația de hrană proporțional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului pe durată determinată pe fracțiuni de normă, ce face obiectul prezentei sesizări a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, în cauza de față se constată, pe de o parte, că nu s-a indicat și nu s-a demonstrat existența unor dispoziții cu conținut neclar, imperfect sau lacunar, care să ridice probleme de interpretare, instanța de trimitere considerând că este obligată să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe de altă parte, s-a reținut că pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene se află Cauza C-706/23 cu întrebările sus-menționate, prin care se urmărește a se interpreta dreptul Uniunii în chestiunea posibilității cadrelor didactice din învățământul preuniversitar care dețin atât un contract cu timp integral de muncă, cât și un contract cu timp de muncă parțial pe perioadă determinată (plata cu ora) de a beneficia de acordarea indemnizației de hrană proporțional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului de muncă pe fracțiune de normă.

În concluzie, instanța urmează a respinge ca inadmisibilă sesizarea Curții de Apel Iași dispusă prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, întrucât aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.