ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 41/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.504/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-șef în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Covasna - Secția civilă, în Dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse opiniile scrise ale specialiștilor consultați, raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către reclamant. A mai fost depus un amicus curiae de către Sindicatul Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Covasna - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 27 iunie 2024, în Dosarul nr. 582/119/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 106 alin. (1) și art. 144 din Codul muncii, art. 220 alin. (1) și (5) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcția de bază cu norma întreagă, precum și un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit și pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizația aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite și neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) Art. 106. - "(1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile." (...) Art. 144. - " (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări." Art. 146. - (...) "(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă."

Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 1/2011) Art. 267. - "(1) Cadrele didactice beneficiază de concediu anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare; în cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă." (...) Art. 270. - "Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împreună cu reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură a învățământului."

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023) Art. 220. - " (1) Cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă, anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. În cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă. (...) (5) Normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației după consultarea cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar."

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.559/2011, cu modificările ulterioare (Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.559/2011) Art. 5. - "(1) Cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază, pentru care s-a încheiat contractul de muncă." (...)

Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 (Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021) Art. 5. - "(1) Cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă." (...) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna - Secția civilă la data de 11 aprilie 2024, cu nr. 582/119/2024, reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului, în numele și pentru membrii săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâtei Școala Gimnazială "Mathe Janos" la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cuvenit pentru activitatea prestată în sistem de plată cu ora, în perioada 2018-2023, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare.

În motivare, a arătat că membrii de sindicat sunt personal didactic de predare care își desfășoară activitatea la pârâtă în sistem de plată cu ora, având contracte individuale de muncă pe durată determinată.

Aceștia cumulează activitatea în sistem de plată cu ora cu activitatea desfășurată la aceeași pârâtă pentru funcția de bază pentru prestarea căreia au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată.

În perioada anilor 2018-2022, membrii de sindicat nu au beneficiat de concediul de odihnă cuvenit pentru activitatea desfășurată în sistem de plată cu ora, calculat proporțional cu perioada lucrată, și nici nu li s-a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat pentru acest tip de activitate.

Astfel, la încetarea fiecărui contract individual de muncă pe durată determinată, membrii de sindicat au beneficiat numai de concediul aferent funcției de bază.

Prin Legea nr. 31/2020 au fost abrogate expres dispozițiile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), care permiteau acordarea concediului de odihnă numai pentru funcția de bază a salariaților care îndeplinesc prin cumul o altă funcție.

Or, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să abroge expres prevederea care stabilea o asemenea interdicție, este evident că norma de la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, care instituie aceeași interdicție, contravine prevederilor Legii nr. 31/2020.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca prescrisă, pentru pretențiile anterioare intervalului de 3 ani de la data introducerii cererii și, ca neîntemeiată, pentru pretențiile ulterioare acestui interval.

În apărare, a susținut că prevederile art. 5 din anexa la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.559/2011, preluate în art. 5 din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, fac distincție între cadrele didactice în activitate cu normă întreagă care desfășoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora și personalul didactic pensionat, încadrat cu contract de muncă în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracțiuni de normă.

Aceste prevederi stabilesc că personalul didactic pensionat încadrat cu contract de muncă în regim de plată cu ora, cu normă întreagă sau pe fracțiuni de normă, beneficiază de concediu de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat.

În schimb, cadrelor didactice în activitate cu normă întreagă care desfășoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora li se acordă concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază.

Prin urmare, intimata a conchis că reclamanților li se cuvine concediul de odihnă numai pentru funcția de bază, aceștia nefiind îndreptățiți la zile suplimentare de concediu pentru timpul lucrat în regim de plată cu ora și, în mod implicit, nici la compensații bănești la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată.

Instanța de sesizare a menționat că au fost atașate cererii de chemare în judecată adeverințe din care rezultă că: reclamanții sunt membri de sindicat și cadre didactice în cadrul pârâtei, care au desfășurat activitate didactică în intervalul indicat în acțiune, cu numărul de ore pe săptămână specificat în adeverința particularizată pentru fiecare reclamant în parte, în sistem de plată cu ora; adeverința conține mențiunea prin care se confirmă susținerea sindicatului în sensul că membrii săi nu au beneficiat de concediu de odihnă pentru timpul lucrat în sistem de plată cu ora, respectiv nu au fost programați în acest concediu și nici nu au beneficiat de compensarea lui în bani la încetarea contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că reclamanții, în calitate de cadre didactice, intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, pretențiile deduse judecății vizează drepturile salariale ale acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, având în vedere că dreptul la concediul de odihnă proporțional cu timpul lucrat în sistem de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă este convertit în bani, respectiv în indemnizația aferentă acestui concediu, iar în cazul încetării contractului individual de muncă, concediul neefectuat este compensat în bani, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii.

Din verificările efectuate pe website-ul instanței supreme rezultă că nu au fost formulate sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și nici nu au fost pronunțate decizii obligatorii cu privire la această chestiune de drept.

De lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei și prin această modalitate se asigură unificarea practicii judiciare, deziderat stabilit în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Acest act normativ permite sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile chiar și în primă instanță dacă privește chestiuni de drept ivite în procesele enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Prevederile supuse interpretării au generat soluții divergente, care au un impact negativ asupra raporturilor socioeconomice menționate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Instanța de trimitere a mai arătat că, într-o cauză similară, a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară ce vizează interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului, precum și clauza 4 paragraful 1 din Acordul-cadru privind munca pe fracțiune de normă, care însă nu împiedică sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în procedura instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au fost de acord cu sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și cu întrebarea formulată de instanța de trimitere, susținând că procesul vizează drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, și anume indemnizația aferentă concediului de odihnă ce s-ar cuveni pentru timpul efectiv lucrat în regim de cumul al contractului individual de muncă pentru norma de bază cu cel încheiat în sistem de plată cu ora, și că se impune asigurarea unei practici judiciare unitare în această materie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că personalul didactic care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar are dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care a încheiat contractul individual de muncă.

Din analiza dispozițiilor legale supuse interpretării rezultă că legiuitorul a instituit dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ de stat, în număr de 62 de zile, pentru care a prevăzut adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu.

Normele din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 nu aduc limitări dreptului recunoscut prin lege, ci reglementează principiul aplicabil în cazul efectuării concediului de 62 de zile în cazul plății cu ora.

Astfel, art. 5 alin. (1) din anexa la ordinul anterior evocat stabilește că personalul didactic care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora are dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Regula conform căreia dreptul la concediu de odihnă se acordă inclusiv pentru activitatea desfășurată de salariații încadrați cu contract individual de muncă în regim de cumul cu plata cu ora s-a stabilit abia prin contractul colectiv de muncă din 5 iulie 2023.

Or, pentru perioada retroactivă pretinsă de membrii de sindicat nu există o normă legală sau o clauză în contractul colectiv de muncă care să instituie dreptul la concediu de odihnă și pentru contractul individual de muncă pe durată determinată în sistem de plată cu ora, indiferent dacă cadrele didactice își întregesc norma pentru funcția de bază în sistem de plată cu ora sau și-o depășesc.

În consecință, personalul didactic beneficiază de o perioadă fixă de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare pe an, care nu poate fi depășită, indiferent de numărul orelor lucrate. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Curțile de apel Brașov, București, Cluj, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara au transmis hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel București, Galați, Iași și Ploiești au comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că personalul didactic în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar, respectiv contracte pe durată nedeterminată pentru funcția de bază cu norma întreagă și pe durată determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, nu beneficiază de concediu de odihnă plătit pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora (tribunalele București, Giurgiu, Ilfov și Teleorman).

S-a argumentat că în materia analizată există norme cu caracter infralegal care exclud dreptul cadrelor didactice ce desfășoară inclusiv activitate în regim de plată cu ora la recunoașterea concediului de odihnă pentru o astfel de activitate, fiind evocate în acest sens prevederile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, precum și cele anterioare de la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.559/2011. Aceste prevederi au ca suport normativ art. 270 din Legea nr. 1/2011, care consacră abilitarea emitentului actului administrativ de elaborare a politicilor de personal în domeniul vizat, stabilind că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împreună cu reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură a învățământului.

În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel Cluj, Ploiești, Timișoara și tribunalele București, Covasna, Dâmbovița și Vâlcea.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că personalul didactic în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar, respectiv contracte pe durată nedeterminată pentru funcția de bază cu norma întreagă și pe durată determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, beneficiază de concediu de odihnă plătit și pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizația aferentă acestor zile la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată (tribunalele Buzău, Ialomița, Galați, Prahova și Vaslui).

S-a argumentat că atât Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, cât și Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 au forță inferioară legii, acestea putând fi aplicate numai dacă nu contravin unor acte normative cu forță juridică superioară. Or, art. 106 alin. (1) din Codul muncii stabilește că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile.

În sensul acestei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de curțile de apel Galați, Iași, Târgu Mureș și tribunalele Arad, Buzău, Galați, Iași, Prahova și Vaslui.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 1.236 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 alin. (4) din Codul muncii, reținând că: "dispoziția potrivit căreia concediul de odihnă neefectuat de către salariat poate fi compensat în bani în cazul încetării contractului individual de muncă nu contravine principiilor economiei de piață și nici obligațiilor constituționale ale statului în acest domeniu. O componentă esențială a dreptului muncii o reprezintă protecția socială a muncii, ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituție, printre care se regăsește și concediul de odihnă plătit. Acesta nu poate constitui obiect de tranzacție, nu poate fi retras și nici nu se poate renunța la el, angajatorul putând negocia, în limitele prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, doar durata, condițiile și perioadele de efectuare a concediului de odihnă. Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporțional cu munca prestată de către salariat într-un an calendaristic, compensarea în bani stabilindu-se astfel tot în funcție de durata timpului în care s-a prestat munca. Așadar, indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă și de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă și, proporțional cu perioada lucrată, a câștigat dreptul la concediu de odihnă. Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind constituțională obligația angajatorului să îl compenseze în bani."

Considerente similare se regăsesc în cuprinsul Deciziei nr. 1.361 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2012.

Prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 21 iulie 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei decizii s-a reținut că: dispozițiile art. 145 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii [devenit art. 150 alin. (1) și (2) după republicare] nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, care consacră dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit, drept care, ca și celelalte măsuri de protecție socială a muncii, se stabilește prin lege. Astfel, legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcției de bază, iar nu și pentru funcția cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaților, fără niciun fel de privilegiu și nicio discriminare (paragraful 22). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 21 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea și a stabilit că: dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că: algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.251/1998, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 și art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) și art. 270 din Legea nr. 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit și pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizația aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite și neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.1. Asupra admisibilității sesizării

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea unei unități de învățământ preuniversitar la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cuvenit pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora.

Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna - Secția civilă.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în sesizările formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ în care s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Verificând această condiție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept ce vizează interpretarea dispozițiilor art. 106 alin. (1), art. 144 și art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, respectiv art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, raportat la art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, în sensul de a se stabili dacă cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar (de exemplu, au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcția de bază cu norma întreagă, precum și un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora) pot beneficia de concediu de odihnă plătit și pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizația aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite și neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată.

Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate care justifică intervenția instanței supreme având în vedere că în această materie au fost pronunțate soluții divergente asupra acestei probleme de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești identificate la nivelul tribunalelor și curților de apel.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamanții solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cuvenit pentru activitatea prestată în sistem de plată cu ora.

De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. XI.2. Asupra fondului sesizării

Problema de drept în cauză vizează, în esență, determinarea întinderii componentei patrimoniale a dreptului la concediu de odihnă plătit ce s-ar cuveni cadrelor didactice în activitate pentru timpul efectiv lucrat și în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar.

Pentru a răspunde întrebării ce formează obiectul sesizării se impune a fi decelată intenția legiuitorului român de a recunoaște sau nu dreptul la concediu de odihnă cadrelor didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar.

Potrivit art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare, iar în alin. (5) al aceluiași articol se prevede că normele metodologice referitoare la efectuarea concediului de odihnă anual sunt aprobate prin ordin al ministrului educației după consultarea cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

Dispozițiile art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, care corespund fostelor articole 267 alin. (1) și art. 270 din Legea nr. 1/2011, reglementează dreptul la concediu de odihnă în favoarea cadrelor didactice, în număr de 62 de zile lucrătoare, și impun adoptarea normelor metodologice privind efectuarea acestui concediu.

Potrivit art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, cadrele didactice în activitate care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Astfel, norma anterior evocată nu aduce limitări dreptului la concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, recunoscut prin lege, ci, din contră, reglementează principiul aplicabil efectuării acestui concediu al cadrelor didactice în activitate care desfășoară activitate și în regim de plată cu ora.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021, care recunosc dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază a personalului didactic, sunt susținute normativ prin art. 270 din Legea nr. 1/2011, respectiv art. 220 alin. (5) din Legea nr. 198/2023.

Aceste prevederi nu determină încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, ci facilitează înțelegerea contextului normativ în care drepturile personalului didactic beneficiază de un regim juridic distinct și derogatoriu de la normele generale consacrate în Codul muncii, respectiv art. 106 alin. (1) care dispune că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile, și art. 144 alin. (1) care garantează tuturor salariaților dreptul la concediu de odihnă anual plătit.

În viziunea legiuitorului român, cadrele didactice în activitate care, în baza unui cumul de contracte de muncă, desfășoară și activitate în regim de plată cu ora (indiferent de angajator) au dreptul la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază.

Este cert că norma internă stabilește o diferență de tratament juridic în ceea ce privește plata concediului de odihnă între angajații încadrați cu un singur contract de muncă, indiferent de natura acestuia (contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, contract de muncă pe perioadă determinată sau pe o fracțiune din anul școlar/preuniversitar), care beneficiază de plata concediului de odihnă în raport cu veniturile obținute și angajații care prestează în cumul munca în baza a două contracte distincte, care beneficiază de plata concediului de odihnă prin raportare la veniturile salariale obținute pentru funcția de bază, însă Curtea Constituțională consideră că tratamentul diferit al salariaților - cadre didactice - cu contracte în cumul nu reprezintă un tratament discriminatoriu.

Astfel, prin Decizia nr. 297 din 6 mai 2021, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcției de bază, iar nu și pentru funcția cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaților, fără niciun fel de privilegiu și nicio discriminare", iar "stabilirea modului de calcul al cuantumului indemnizației aferente concediului de odihnă, în ipoteza cumulului de contracte de muncă ale personalului bugetar, (...) este atributul exclusiv al legiuitorului, neputând constitui o problemă de constituționalitate atât timp cât legiuitorul recunoaște dreptul la concediu de odihnă plătit."

În reglementarea regimului de muncă al cadrelor didactice, legiuitorul a uzitat de noțiuni distincte, respectiv cadre didactice care desfășoară activitatea în regim de plată cu ora, cu privire la care a prevăzut dreptul la concediul de odihnă plătit numai pentru funcția de bază, și personal didactic încadrat pe fracțiune de normă, în favoarea căruia este recunoscut concediul de odihnă proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Normele care reglementează statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar sunt în concordanță cu structura oferită de art. 106 alin. (1) și art. 144 din Codul muncii, deoarece dreptul examinat beneficiază de garanții superioare celor oferite de Codul muncii, art. 220 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 și fostul art. 267 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevăzând în favoarea cadrelor didactice dreptul la concediu anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare.

Pornind de la situația că, pentru funcția de bază, cadrele didactice beneficiază de concediu de odihnă de 62 de zile lucrătoare, dreptul fiind pe deplin recunoscut, premisa pe care a fost construită ipoteza restrictivă reglementată în art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 are în vedere cadrele didactice care au încheiat contract individual de muncă pentru norma didactică de bază pentru care beneficiază deja de un concediu legal de 62 de zile lucrătoare, dar, în același timp, prestează și activitate didactică în regim de plată cu ora.

Așadar, finalitatea urmărită de emitentul actului administrativ la elaborarea art. 5 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4.050/2021 a fost să reglementeze un eventual concurs de drepturi derivate din asocierea activității didactice prestate în regim de plată cu ora la activitatea didactică de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Din perspectiva reglementărilor europene aplicabile, se constată că sunt respectate garanțiile recunoscute în legislația comunitară, cadrele didactice beneficiind de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în sensul art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2023 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).

Dispozițiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc obligația statelor membre de a lua măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale; perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.

Interpretarea dispozițiilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE, precum și celor ale clauzei 4 alin. (2) din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiuni de normă, încheiat la 6 iunie 1997, anexă la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, a fost realizată jurisprudențial și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, concluzionându-se în Cauza C-219/14 că prevederile amintite "trebuie interpretate în sensul că, în cazul creșterii numărului de ore de lucru efectuate de un lucrător, statele membre nu au obligația să prevadă că drepturile la concediu anual plătit deja dobândite și de care s-a beneficiat eventual să fie recalculate retroactiv în funcție de noul ritm de lucru al respectivului lucrător. Un nou calcul trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut". De asemenea, a menționat Curtea: "calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit acelorași principii, indiferent dacă este vorba despre stabilirea indemnizației compensatorii pentru concediul anual plătit neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului drepturilor la concediu anual plătit în cazul menținerii raportului de muncă".

În considerentele hotărârii pronunțate în Cauza C-219/14, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că nicio dispoziție a Directivei 2003/88 ori a Acordului-cadru nu stabilește în mod expres modul în care trebuie calculată indemnizația financiară care înlocuiește perioada sau perioadele minime de concediu anual plătit în cazul încetării raportului de muncă. De asemenea, s-a reținut că "în ceea ce privește un lucrător care nu a fost în măsură, din motive independente de voința sa, să își exercite dreptul la concediu anul plătit înainte de încetarea raportului de muncă, indemnizația financiară la care acesta are dreptul trebuie calculată astfel încât lucrătorul menționat să fie pus într-o situație comparabilă cu cea în care s-ar fi aflat dacă ar fi exercitat dreptul menționat în timpul raportului său de muncă."

Litigiul care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept supusă dezlegării nu antamează componenta nepatrimonială a concediului de odihnă, întrucât, în virtutea funcției îndeplinite, cadrele didactice nu susțin că nu au beneficiat de cele 62 de zile de concediu de odihnă plătit de legea națională din motive independente de voința lor, ci solicită compensarea în bani a zilelor de concediu aferente și activității în regim de plată cu ora pentru care în legislația internă se prevede în mod expres că nu au dreptul la concediu de odihnă plătit.

Ca atare, prevederile art. 220 alin. (1) și (5) din Legea nr. 198/2023, art. 267 alin. (1) și art. 270 din Legea nr. 1/2011 se interpretează în sensul că personalul didactic în activitate care desfășoară și activitate regim de plată cu ora este îndreptățit la concediu de odihnă plătit numai pentru funcția de bază pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

În consecință, cadrele didactice care desfășoară și activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeași unitate de învățământ preuniversitar nu pot beneficia de concediu de odihnă plătit decât în cadrul raportului de muncă cu normă întreagă corespunzător funcției de bază.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,