Decizia nr. 309 din 15 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 352/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 687/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 687/99/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 106 alin. (1) din Codul muncii, art. 219 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 266 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 alin. (2) din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare, cadrele didactice care desfăşoară activitate în regim de plată cu ora au dreptul şi la plata indemnizaţiei de hrană calculate proporţional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora? II.1. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Capitolul II Salarizarea Secţiunea a 2-a Alte drepturi salariale ” Art. 18. – Indemnizaţia de hrană (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…). (2) Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1). (…)”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii) Capitolul VIII Contractul individual de muncă cu timp parţial ” Art. 106. – (1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. (2) Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.”

Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 198/2023) Capitolul XVI Drepturi şi obligaţii ale personalului din învăţământul preuniversitar ” Art. 219. – (1) Personalul din învăţământul preuniversitar are drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia în vigoare, din prezenta lege, din regulamente specifice, precum şi din prevederile contractului individual de muncă şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil. (…)”

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011) ” Art. 266. – Personalul din învăţământul preuniversitar are drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia în vigoare, din prezenta lege, din regulamente specifice şi din prevederile contractului individual de muncă.”

Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare (normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018) ” Art. 9. – (1) Calculul pentru plata cu ora se raportează la norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă prevăzută la art. 262 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pentru calculul tarifului la plata cu ora aferent posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere treapta de vechime în învăţământ şi gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se aplică, după caz, următoarele sporuri: indemnizaţie pentru învăţământ special, indemnizaţie pentru zone izolate, spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, spor pentru predare simultană. (…)” II.2. Alte dispoziţii relevante

Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 175/43 Principiul nediscriminării (clauza 4) ” (1) În ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă, angajaţii cu contract pe durată determinată nu sunt trataţi într-un mod mai puţin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durată nedeterminată comparabili, numai pentru că aceştia au un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, cu excepţia cazului în care tratamentul diferenţiat este justificat de motive obiective. (…) (3) Modalităţile de aplicare a prezentei clauze sunt definite de statele membre şi/sau partenerii sociali, având în vedere legislaţia comunitară, legislaţia, convenţiile colective şi practicile naţionale. (…)”

Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi CES, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 014/9 Clauza 4: Principiul nediscriminării ” (1) În ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă, lucrătorii pe fracţiune de normă nu sunt trataţi într-un mod mai puţin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracţiune de normă, cu excepţia cazului în care tratamentul diferenţiat este justificat de motive obiective. (2) Acolo unde este cazul, se aplică principiul pro rata temporis. (3) Modalităţile de aplicare a prezentei clauze sunt definite de statele membre şi de partenerii sociali, având în vedere legislaţia europeană, legislaţia, convenţiile colective şi practicile naţionale. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul, în numele şi pentru membrii de sindicat, a chemat în judecată pârâtul Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, solicitând, în principal, acordarea indemnizaţiilor de concediu de odihnă pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora în anii şcolari 2020-2021, 2021-2022 şi 2022-2023, precum şi acordarea indemnizaţiilor de hrană cuvenite şi neîncasate (proporţional cu timpul efectiv lucrat în activitatea prestată în regim de plată cu ora).

Prin Sentinţa civilă nr. 1.816 din 6 octombrie 2023, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să calculeze şi să achite reclamanţilor indemnizaţia de concediu de odihnă, calculată proporţional cu fracţiunea de normă lucrată, şi să achite reclamanţilor, în raport cu situaţia personală de încadrare a fiecărui reclamant, indemnizaţia de hrană, calculată proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt angajaţii pârâtului Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” în funcţia de profesor şi, conform Adeverinţei nr. 260 din 25.01.2023, reclamanţii au fost încadraţi şi au desfăşurat activitate în regim de plată cu ora.

Faţă de dispoziţiile art. 2, 3, 4, 5, 6 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, prima instanţă a reţinut că personalul din învăţământ care ocupă posturi didactice/catedre în regim de plată cu ora este angajat pentru această activitate cu contract individual de muncă pe durată determinată, pentru fracţiuni de normă, până la o normă didactică de predare-învăţare-evaluare, după caz, putând desfăşura activitate doar în regim de plată cu ora sau cumulând o astfel de activitate cu o normă de bază, normă pentru care se încheie un contract individual de muncă separat.

Cu privire la cererea de acordare a indemnizaţiei de hrană, instanţa a reţinut că începând cu 1 ianuarie 2019 există reglementat beneficiul plăţii indemnizaţiei de hrană pentru salariaţii instituţiilor şi autorităţilor publice, iar calculul acesteia se realizează proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară plăţii, astfel că, în cazul unui salariat cu cumul (activitate în regim de plată cu ora cumulată cu norma de bază), calculul acestei indemnizaţii se raportează la timpul de lucru aferent fiecărui raport juridic de muncă în parte.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâtul Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, apreciind sentinţa primei instanţe ca fiind neîntemeiată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a arătat că în cauză se află în discuţie stabilirea conţinutului drepturilor salariale ale unui angajat al unei unităţi publice de învăţământ preuniversitar din perspectiva dreptului la indemnizaţia de hrană, drept salarial prevăzut la art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Reclamanţii din speţă sunt cadre didactice care au desfăşurat activitate în învăţământul preuniversitar în executarea unui contract individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora, fiind remuneraţi cu tariful stabilit conform art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, fără a li se acorda şi dreptul prevăzut de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 – indemnizaţia de hrană calculată proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Prin urmare, soluţionarea apelului depinde de modalitatea de interpretare a prevederilor în discuţie, fiind necesar a se stabili dacă aceste prevederi legale trebuie interpretate în sensul că cadrele didactice care desfăşoară activitate în regim de plată cu ora au dreptul şi la plata indemnizaţiei de hrană, calculată proporţional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora.

Instanţa de sesizare a subliniat şi faptul că în urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au expus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că în dreptul naţional indemnizaţia de hrană a fost generalizată pentru salariaţii din sistemul bugetar prin dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În sens legal, indemnizaţia de hrană este o valoare monetară care se adiţionează drepturilor salariale, primită în considerarea perioadei de activitate efectivă pentru executarea sarcinilor la locul de muncă. Întinderea acesteia, în esenţă, este variabilă obiectiv prin raportarea la valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi subiectiv prin raportare la timpul efectiv lucrat.

Având în vedere coordonatele legale şi jurisprudenţiale (Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020), precum şi prevederile art. 35 şi 106 din Codul muncii, vizând principiul egalităţii de tratament al salariatului încadrat cu contract de muncă cu timp parţial, rezultă că nu ar exista temei pentru excluderea acestor lucrători pe fracţiune de normă de la plata acestui drept salarial, cu atât mai mult cu cât de esenţa existenţei şi întinderii dreptului este timpul efectiv lucrat.

În raport cu configurarea internă a dreptului la indemnizaţia de hrană, acesta apare ca fiind indisolubil legat de condiţiile de încadrare în muncă, reglementarea legală incluzând indemnizaţia de hrană în categoria venitului salarial lunar, fiind supusă impozitului şi plăţii contribuţiilor aferente.

Pentru personalul didactic din învăţământ, inclusiv reclamanţii din cauză, angajat cu un contract cu timp de muncă parţial pe perioadă determinată – contract în regim de plată cu ora -, a fost exclusă acordarea indemnizaţiei de hrană proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară în temeiul contractului de muncă în regim de plată cu ora.

Astfel, tratamentul juridic al cadrului didactic pe fracţiune de normă este diferit şi nefavorabil.

Tratamentul diferit este justificat de angajator prin apelul la prevederile normelor metodologice specifice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic, în sensul că titularii acestor contracte se remunerează exclusiv cu tariful prevăzut în art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, fără a se indica alte motive obiective şi fără determinarea obiectivului legitim urmărit.

În raport cu trimiterea la programul salarizare avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale ar mai rezulta, în esenţă, că limita legală a indemnizaţiei de hrană nu poate fi depăşită chiar dacă lucrătorul prestează munca cu depăşirea normei legale lunare, în temeiul a două contracte distincte, neacordând acest beneficiu economic pentru contractul cu fracţiune de normă încheiat.

Însă instanţa de trimitere constată că, deşi actul normativ nu prevede alte drepturi, nici nu exclude alte drepturi salariale, cum sunt cele prevăzute în capitolul II secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017, printre care indemnizaţia de hrană.

Din perspectivă teleologică, întrucât tariful prevăzut în art. 9 din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018 se raportează doar la salariul de bază şi sporurile aferente, rezultă că scopul reglementării a fost să determine nivelul salariului de bază şi al sporurilor corespunzătoare unui astfel de contract, prin compararea cu salarizarea pentru o normă întreagă, iar nu să excludă aceşti lucrători de la acordarea altor drepturi prevăzute distinct de salariul de bază în favoarea personalului instituţiilor publice.

În acelaşi timp, reglementarea cuantumului indemnizaţiei prin instituirea unei proporţii între timpul efectiv lucrat şi a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată nu poate primi semnificaţia unei limite maxime zilnice ori lunare, de vreme ce cuantumul dreptului este direct proporţional cu timpul efectiv lucrat, iar timpul de muncă şi durata acestuia sunt exprimate în ore pe zi conform art. 112 şi următoarele din Codul muncii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii:

Într-o primă opinie s-a apreciat în sensul îndreptăţirii cadrelor didactice care desfăşoară activitate în regim de plată cu ora la plata indemnizaţiei de hrană calculate proporţional cu timpul efectiv lucrat în executarea contractului individual de muncă pe durată determinată în regim de plată cu ora.

S-a argumentat că excluderea lucrătorilor pe fracţiune de normă de la plata acestui drept salarial nu apare justificată câtă vreme de esenţa existenţei şi întinderii dreptului este timpul efectiv lucrat.

În cea de-a doua opinie au fost respinse cererile formulate de cadrele didactice care desfăşoară activitate în regim de plată cu ora, cu privire la plata indemnizaţiei de hrană calculate proporţional cu timpul efectiv lucrat, în considerarea Deciziei nr. 41 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024 (în acest sens Sentinţa civilă nr. 82/LMA din 6 februarie 2025 a Tribunalului Satu Mare, nedefinitivă).

La nivel teoretic s-a argumentat că această indemnizaţie nu reprezintă o compensare a unui inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu (adică pentru compensarea unui efort suplimentar pe care trebuie să îl facă salariatul în executarea sarcinilor de serviciu sau a riscului pe care îl presupune munca) şi nu este aferentă statutului personal sau profesional al salariatului, nefiind stabilită şi acordată în considerarea condiţiilor specifice ale locurilor de muncă şi atribuţiilor corespunzătoare statutului profesional.

Faţă de prevederile art. 160 din Codul muncii s-a observat că indemnizaţia de hrană nu se determină în funcţie de drepturile salariale cuvenite pentru programul normal de lucru, astfel încât nu este relevant numărul de ore de lucru efectuate de un salariat care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă.

Majoritatea instanţelor naţionale (curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara) nu au identificat practică judiciară.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, prin care a fost admisă sesizarea şi, în consecinţă, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. a), art. 142 lit. s) pct. 3, precum şi ale art. 157 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţia de hrană acordată personalului din sistemul sanitar, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii şi, în consecinţă, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare: Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

Decizia nr. 67 din 28 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol, respectiv; Dacă la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora. În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele: ” 76. Astfel cum lesne se poate observa, problema de drept din dosarul pendinte este identică cu cea care a constituit obiect al sesizării înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu nr. Dosar 1.087/1/2024, deja dezlegată prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024. 77. Conform acestei decizii, fiind admis recursul în interesul legii, s-a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.”

Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată*), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: – dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu 1.01.2019 prin includerea şi a celor pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, zile libere acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educaţiei; – dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, art. 59-67 din normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, art. 154 din Codul muncii şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de concediu medical, de concediu pentru studii şi de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului cu includerea indemnizaţiei de concediu de odihnă şi a indemnizaţiei de hrană menţionate mai sus neplătite. *) Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 26 septembrie 2025. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea de faţă a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, rezultă din dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Prin acest act normativ s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi cu caracter derogatoriu se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În privinţa aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 statuând în mod explicit că „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (…) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Din cele expuse anterior rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; – cauza să fie în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, întrucât cauza în care s-a formulat sesizarea de faţă are ca obiect drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, arătându-se că indemnizaţia de hrană este un venit asimilat salariului, potrivit capitolului II secţiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017 – „alte drepturi salariale”, încadrându-se astfel în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Este întrunită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate, întrucât cauza se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi, iar această instanţă este învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate de către tribunal în primă instanţă, fiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Este necesară însă existenţa unei chestiuni de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanţei supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune este discutabilă.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

În consecinţă, nu orice chestiune dedusă judecăţii instanţei de trimitere poate face obiect al unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac are obligaţia, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, de a verifica şi a constata dacă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocupându-se, în acest context, de stabilirea existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

În contextul celor expuse anterior, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Iaşi nu vizează, în opinia instanţei, o chestiune de drept veritabilă.

Întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte personalul de predare din învăţământ care a desfăşurat în anii şcolari 2020-2021, 2021-2022, septembrie 2022-ianuarie 2023, pe lângă funcţia didactică de bază, şi activitatea în regim de plată cu ora în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată şi căruia nu i-a fost plătită indemnizaţia de hrană pentru această din urmă activitate.

Instanţa de trimitere consideră că prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o obligaţie a instanţei de judecată de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori de câte ori este învestită cu o cauză ce are ca obiect stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În cadrul secţiunii privind expunerea chestiunii dificile de drept cu care se confruntă instanţa se reamintesc datele procesului, normele de drept aplicabile, Decizia nr. 5/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 5 iunie 2020, prin care au fost calificate drepturile pretinse ca fiind de natură salarială, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, prevederile Directivei 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 175/43, şi ale Directivei 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordulcadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi CES, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 014/9.

Prin urmare, instanţa de trimitere nu indică care este dificultatea cu care se confruntă.

Dintr-o altă perspectivă se observă că judecata apelului în Dosarul nr. 687/99/2023 a fost suspendată atât în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă raportat la art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 1 din Codul de procedură civilă, până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârii preliminare trimise de Curtea de Apel Iaşi, în cauza similară nr. 2.310/89/2022, şi de Curtea de Apel Constanţa, în cauza similară nr. 1.361/88/2023.

Întrebările preliminare adresate de Curtea de Apel Iaşi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Dosarul nr. 2.310/89/2022 formează Cauza C-706/23 pe rolul instanţei europene şi sunt următoarele: ” §1. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, precum şi art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru privind munca pe fracţiune de normă care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE [şi] clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP[, care figurează în] anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale care stabileşte că, în cazul încheierii unor contracte de muncă în cumul de către acelaşi lucrător în învăţământul preuniversitar [şi anume] un contract pe durată nedeterminată cu timp de muncă integral [pentru] funcţia de bază şi un contract cu timp de muncă parţial pe perioada determinată, [şi anume un] contract în regim de plata cu ora [-], lucrătorul are dreptul la remuneraţia aferentă concediului de odihnă plătit calculată numai pentru funcţia de bază? §2. Clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru privind munca pe fracţiune de normă care figurează în anexa la Directiva 97/81, clauza 4 [alineatul (1)] din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP [care figurează în] anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 şi articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări şi practici naţionale care împiedică, în cazul încheierii unor contracte de muncă în cumul de către personalul didactic din învăţământul preuniversitar – [şi anume] un contract cu timp de muncă integral [pentru] funcţia de bază şi un contract cu timp de muncă parţial pe perioada determinată [,şi anume un] contract în regim de plata cu ora [-], acordarea indemnizaţiei de hrană proporţional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului pe durata determinată pe fracţiune de normă, inclusiv includerea acesteia în determinarea întinderii indemnizaţiei aferente concediului anual de odihnă?”.

Instanţa de trimitere a întrebării preliminare, Curtea de Apel Iaşi, a considerat că se impune interpretarea dreptului Uniunii de către instanţa europeană în scopul aplicării unitare a acesteia de către judecătorul naţional, inclusiv în chestiunea referitoare la dreptul cadrelor didactice care desfăşoară activităţi în regim de plată cu ora de a li se plăti indemnizaţia de hrană proporţional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului pe durată determinată pe fracţiuni de normă, ce face obiectul prezentei sesizări a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, în cauza de faţă se constată, pe de o parte, că nu s-a indicat şi nu s-a demonstrat existenţa unor dispoziţii cu conţinut neclar, imperfect sau lacunar, care să ridice probleme de interpretare, instanţa de trimitere considerând că este obligată să sesizeze Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe de altă parte, s-a reţinut că pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se află Cauza C-706/23 cu întrebările sus-menţionate, prin care se urmăreşte a se interpreta dreptul Uniunii în chestiunea posibilităţii cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care deţin atât un contract cu timp integral de muncă, cât şi un contract cu timp de muncă parţial pe perioadă determinată (plata cu ora) de a beneficia de acordarea indemnizaţiei de hrană proporţional cu timpul efectiv lucrat în baza contractului de muncă pe fracţiune de normă.

În concluzie, instanţa urmează a respinge ca inadmisibilă sesizarea Curţii de Apel Iaşi dispusă prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.