Decizia nr. 398 din 17 noiembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.947/62/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: A. Având în vedere dreptul asistentului personal de a beneficia, conform legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de o indemnizaţie de concediu de odihnă care să reflecte cuantumul total al veniturilor permanente şi salariale obţinute anterior şi ţinând cont de caracterul indispensabil al drepturilor salariale, precum sporurile pentru condiţii de muncă periculoase sau deosebit de periculoase, stabilite prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi Codul muncii, se impune interpretarea unitară a includerii acestor componente în baza de calcul pentru indemnizaţia de concediu, astfel încât salariatul să nu fie lipsit de continuitatea drepturilor financiare şi de protecţia veniturilor sale? Astfel, se poate considera, în spiritul echităţii şi al coerenţei juridice, că includerea acestor sporuri şi indemnizaţii – care caracterizează permanent veniturile lucrătorului – în baza de calcul pentru indemnizaţia de concediu este o aplicare necesară a principiului remunerării obişnuite pentru perioada de repaus, garantând asistenţilor personali drepturile salariate echivalente celor încasate în perioadele de activitate, conform interpretării şi aplicării unitare a legii? B. Având în vedere dreptul angajatorului şi al angajatului, conferit prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, de a solicita şi de a beneficia de expertizarea locului de muncă al asistenţilor personali ce oferă îngrijire la domiciliu, în condiţiile în care se îngrijeşte o persoană cu handicap psihic grav, şi având în vedere obligaţia direcţiei de sănătate publică de a elibera buletinul de expertizare în termen de 90 de zile, poate fi interpretată această obligaţie în sensul în care instanţele trebuie să dispună efectuarea de urgenţă a acestor demersuri, inclusiv prin aplicarea de sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiei de eliberare a buletinului, astfel încât să fie asigurată protecţia legală a reclamantei şi respectarea principiilor de sănătate şi securitate în muncă pentru locuri de muncă ce implică riscuri speciale, conform legislaţiei în vigoare? C. Având în vedere prevederile subpct. 2 lit. A pct. IV din anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, conform cărora sporul de până la 15% din salariul de bază se acordă personalului care desfăşoară activitate în servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane vârstnice, fără a necesita alte operaţiuni de determinare sau expertizare a locului de muncă, poate fi interpretat acest text de lege în sensul că angajatorul are obligaţia de a acorda acest spor în mod automat asistenţilor personali care îngrijesc persoane cu dizabilităţi la domiciliu, având în vedere că însăşi starea de sănătate a persoanelor îngrijite constituie justificarea acordării acestui drept salarial, astfel încât să se respecte scopul legii de protejare a condiţiilor de muncă dificile şi de eliminare a oricăror bariere nejustificate în recunoaşterea acestui drept? D. Având în vedere prevederile subpct. 1 lit. A pct. I din anexa 9 la Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, conform cărora sporul de 50%-75% din salariul de bază se acordă personalului din unităţi de asistenţă socială, inclusiv din servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi psihice sau mintale, poate fi interpretat acest text de lege în sensul că angajatorii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum municipiul Codlea sau D.A.S. Codlea, se încadrează în definiţia extinsă a unităţilor de asistenţă socială, având obligaţia de a include acest spor în drepturile salariale ale reclamantei, astfel încât să asigure aplicarea corespunzătoare a legii, în spiritul recunoaşterii condiţiilor dificile de muncă şi al eliminării oricăror discrepanţe nejustificate în raport cu personalul din alte unităţi sociale? E. Având în vedere garanţiile constituţionale privind dreptul la muncă şi la un salariu echitabil prevăzute de art. 41 din Constituţia României, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care protejează stabilitatea şi integritatea drepturilor salariale, se impune o clarificare cu privire la aplicarea gradaţiilor salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017: (i) Se poate considera că reducerea la zero a gradaţiilor salariale contravine art. 41 din Constituţie şi practicii Curţii Constituţionale, care a stabilit că desfiinţarea sau diminuarea nejustificată a drepturilor salariale câştigate contravine principiilor constituţionale şi convenţionale (C.E.D.O.) privind securitatea juridică, proporţionalitatea şi protecţia drepturilor câştigate? (ii) Este obligatorie stabilirea salariului asistenţilor personali pornind de la salariul minim brut pe ţară şi aplicând succesiv coeficienţii de gradaţie prevăzuţi la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât să nu fie afectate drepturile salariale deja câştigate prin vechime? (iii) În interpretarea corectă a Legii-cadru nr. 153/2017, are angajatorul obligaţia de a aplica majorările succesive prevăzute la art. 10 alin. (4), astfel încât salariul să reflecte experienţa şi vechimea profesională, fără reducerea sau eliminarea gradaţiilor, în conformitate cu principiul constituţional al dreptului la un salariu echitabil? F. Având în vedere principiul constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia legea dispune numai pentru viitor, şi având în vedere că Decizia nr. 26/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu clarifică pe deplin aplicabilitatea în timp a art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, aprobată prin Legea nr. 82/2020, astfel cum au fost modificate ulterior prin Legea nr. 166/2021, este necesară clarificarea următoarelor aspecte: (i) Poate fi considerată o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile orice interpretare a Legii nr. 166/2021 care ar afecta dreptul la stimulentul de risc în forma stabilită prin Legea nr. 82/2020, în vigoare la momentul prestării activităţii de către reclamanta asistent personal, pentru perioada stării de urgenţă 15.03.2020-15.05.2020? (ii) Întrucât Decizia nr. 26/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuează că modificările aduse prin Legea nr. 166/2021 nu sunt aplicabile cererilor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia, consideră instanţa supremă că acelaşi principiu de neretroactivitate ar trebui aplicat şi în cazul cauzelor noi, având în vedere că activitatea reclamantei este un „factum praeteritum” (fapt epuizat anterior legii noi), care a generat drepturi definitive anterior intervenţiei modificărilor aduse prin Legea nr. 166/2021? (iii) În cazul în care instanţele naţionale au constatat că dreptul la stimulentul de risc s-a născut odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 82/2020 pentru activitatea prestată anterior, pe perioada stării de urgenţă, consideră Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că interpretarea restrictivă a dreptului la stimulent în baza Legii nr. 166/2021 contravine principiilor constituţionale şi convenţionale (C.E.D.O.) privind securitatea juridică, proporţionalitatea şi protecţia drepturilor câştigate? G. În contextul art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care statuează neretroactivitatea legii civile, şi în condiţiile în care reclamanta, asistent personal al unei persoane cu handicap grav, invocă dreptul de a primi vouchere de vacanţă conform legislaţiei incidente pentru anii 2022, 2023 şi ulterior, se impune clarificarea următoarelor aspecte: Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi legislaţia ulterioară recunosc un drept patrimonial subiectiv salariaţilor din instituţiile publice la acordarea voucherelor de vacanţă, poate fi acesta refuzat retroactiv sau condiţionat de nealocarea fondurilor bugetare, în contradicţie cu caracterul obligatoriu şi necondiţionat al prevederilor legale în vigoare la data naşterii dreptului? H. Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017, care impune angajatorilor obligaţia de a completa Registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL) cu informaţii detaliate despre salariul de bază lunar brut, indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă, se impune clarificarea următoarele aspecte: (i) În măsura în care angajatorul refuză să includă în contractul individual de muncă drepturile salariale stabilite prin hotărârea instanţei, precum voucherele de vacanţă şi sporurile pentru condiţii periculoase, consideră că acest refuz ar contraveni principiului legalităţii şi obligaţiei de transparenţă a contractului individual de muncă, subliniat de Hotărârea Guvernului nr. 905/2017? (ii) În condiţiile în care hotărârea instanţei recunoaşte aceste drepturi, poate angajatorul să omită includerea acestora în REVISAL, refuz care ar putea afecta dreptul reclamantei de a beneficia de înregistrarea corectă a tuturor drepturilor salariale, afectând astfel şi eventualele actualizări ulterioare conform legii? (iii) Apreciindu-se că solicitarea de a adăuga aceste drepturi în REVISAL derivă dintr-o obligaţie legală clar stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 905/2017, iar refuzul încheierii unui act adiţional pentru includerea drepturilor stabilite prin hotărâre ar putea fi considerat o încălcare a prevederilor legale privind evidenţa corectă şi transparentă a contractului de muncă, în acest context, ce măsuri legale poate impune instanţa pentru a asigura respectarea acestei obligaţii de înscriere în REVISAL? I. În contextul obligaţiilor legale ale autorităţilor publice locale în privinţa asigurării continue a serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav şi având în vedere nevoia reclamantului persoană cu handicap grav de a beneficia de asistenţă personală şi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în alte zile nelucrătoare, se impune clarificarea următoarelor aspecte: (i) În măsura în care autoritatea publică nu poate asigura un al doilea asistent personal pentru acoperirea integrală a necesităţilor reclamantului, consideră instanţa supremă că angajatorul este obligat, prin solicitare implicită, să compenseze munca suplimentară efectuată de asistentul personal existent, conform art. 21 alin. (1) din Legea-cadru 153/2017, chiar şi în absenţa unei solicitări exprese? (ii) În condiţiile în care serviciile necesare persoanei cu handicap grav rămân neacoperite în perioadele nelucrătoare, neputând fi compensate prin timp liber din cauza lipsei unui înlocuitor, cum ar putea fi interpretată în drept această situaţie, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţei supreme privind dreptul la îngrijire permanentă? (iii) Având în vedere că legislaţia prevede asigurarea serviciilor de îngrijire la domiciliu în mod continuu, ce obligaţii concrete ar trebui impuse angajatorului pentru a adapta contractul asistentului personal la nevoile reclamantului, inclusiv sub aspectul modificării programului de lucru pentru a acoperi orele necesare, dacă autoritatea locală nu angajează personal suplimentar? J. În contextul obligaţiilor legale ale autorităţilor publice de a asigura servicii sociale de îngrijire permanentă la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav, aşa cum sunt stabilite de art. 52 alin. (3) din Legea nr. 292/2011, se solicită clarificarea următoarelor aspecte: (i) În ce măsură autorităţile locale sunt obligate, în situaţia în care nu angajează un al doilea asistent personal pentru a acoperi perioadele de repaus săptămânal şi zilele de sărbători legale, să despăgubească persoana cu handicap pentru prejudiciile morale rezultate din neasigurarea acestui ajutor, conform jurisprudenţei naţionale şi C.E.D.O., care recunoaşte dreptul acestor persoane la asistenţă continuă pentru un trai în condiţii de demnitate? (ii) Având în vedere situaţia asistenţilor personali care, de cele mai multe ori, sunt membrii familiei persoanei cu handicap grav şi prestează îngrijire pe întreg parcursul săptămânii, inclusiv în zilele de repaus şi sărbători legale, în ce măsură consideră instanţa supremă că neasigurarea unui program de muncă alternativ sau a unui suport suplimentar afectează dreptul asistentului personal la odihnă, garantat de art. 112 din Codul muncii şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 26 din Constituţia României? (iii) Este legitim să se considere că autorităţile publice locale, în absenţa unor măsuri pentru a asigura aceste servicii sociale esenţiale, sunt răspunzătoare pentru prejudiciile morale şi fizice suportate de asistenţii personali, obligaţi să presteze muncă suplimentară continuă în afara programului stabilit de lege, şi care depăşeşte limitele prevăzute de dreptul muncii şi de legea specială? K. În contextul obligaţiilor angajatorului public de a asigura continuitatea serviciilor de asistenţă personală pentru persoanele cu handicap grav în perioadele de lipsă temporară a asistentului personal, se solicită clarificarea următoarelor aspecte: (i) Având în vedere prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, care impun acordarea indemnizaţiei în lipsa unui înlocuitor al asistentului personal, în ce măsură este interpretată această indemnizaţie ca fiind proporţională cu durata reală a lipsei temporare şi ajustată în funcţie de toate componentele salariale ale asistentului personal gradaţia 0 (inclusiv sporuri cu caracter permanent, cum ar fi indemnizaţia de hrană şi sporurile pentru condiţii de muncă), pentru a asigura resursele necesare plăţii unui înlocuitor pe perioada concediului de odihnă, concediului medical sau în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale? (ii) În interpretarea Legii nr. 448/2006 şi a Hotărârii Guvernului nr. 268/2007, în ce măsură poate angajatorul public să limiteze plata acestei indemnizaţii la o valoare fixă anuală (indiferent de durata cumulată a lipsei temporare a asistentului personal), fără a prejudicia persoana cu handicap grav de dreptul efectiv la continuitate în îngrijire şi contravenind obligaţiei de a asigura plata în funcţie de zilele efective de absenţă a asistentului personal? (iii) Este aplicabil principiul prevăzut de Decizia nr. 23/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul includerii tuturor elementelor de natură salarială permanentă (inclusiv sporuri obligatorii) în calculul indemnizaţiei de însoţitor pentru perioadele de lipsă temporară a asistentului personal, similar cu calculul indemnizaţiei de concediu, astfel încât să se menţină integral nivelul sprijinului acordat persoanei cu handicap grav?, respectiv de Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prevederile art. 14 alin. (1) lit. d) şi e) din capitolul II din anexa nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017, corespondente în anexa nr. 9, pct. IV, lit. A subpct. 2 şi pct. V lit. D din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 referitoare la sporurile până la 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, se interpretează în sensul că se cuvin şi categoriei profesionale a asistenţilor personali.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a dispus, în Dosarul nr. 2.947/62/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate.

Sesizarea a fost înregistrată la 20 iunie 2025, cu nr. 1.346/1/2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cu nr. 1.526/1/2025 sesizarea formulată de Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă, în Dosarul nr. 997/116/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept sus-arătată.

Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări (capătul nr. 3 al cererii) şi cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1.526/1/2025 la Dosarul nr. 1.346/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 448/2006 ” Art. 37. – (1) Pe perioada îngrijirii şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi: a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; b) program de lucru care să nu depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână; c) concediu anual de odihnă, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii publice. (3) în situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (1) sau găzduirea într-un centru de tip respiro. (…) Art. 42. – (…) (4) Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare. (…) Art. 43. – (1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.”

Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 ” Art. 7. – (1) Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (…) Art. 160. – (1) Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistentă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, denumit în continuare Regulamentul-cadru ” Art. 5. – (1) Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pe baza următoarelor criterii: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale şi boli legate de profesie ca urmare a activităţii desfăşurate la locul de muncă; b) existenţa indicilor de morbiditate în raport cu riscurile de la locul de muncă; c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă; d) riscul de îmbolnăvire şi accidentare determinat de depăşiri ale noxelor profesionale, fizice, chimice, fizico-chimice, biologice, suprasolicitarea unor funcţii şi sisteme ale organismului. (…) Art. 14. – Sporurile pentru condiţii de muncă se acordă pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului de lucru, conform contractului individual de muncă. (…) Art. 16. – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament-cadru, ordonatorii de credite au obligaţia să solicite autorităţilor abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă. (2) Autorităţile abilitate au obligaţia de a elibera buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării. (3) Până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă potrivit alin. (1) rămân în vigoare buletinele existente.” Anexa nr. 9 la regulamentul-cadru ” Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din: 1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic sau mintal; (…) IV. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, servicii sociale, cu sau fără cazare, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care îşi desfăşoară activitatea în: (…) 2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru persoane vârstnice.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 10. – (1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii. (2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX, precum şi a personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. (3) Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0. (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele: a) gradaţia 1 – de la 3 ani la 5 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază; b) gradaţia 2 – de la 5 ani la 10 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; c) gradaţia 3 – de la 10 ani la 15 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază; d) gradaţia 4 – de la 15 ani la 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază; e) gradaţia 5 – peste 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază. (5) Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare. (6) Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute. (7) Pentru acordarea gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.” Anexa nr. II capitolul II ” Art. 14. – (1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (…) d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; e) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”

Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, denumită în continuare Legea nr. 166/2021 ” (5) Se aprobă acordarea, o singură dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanei vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, (…) care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă (…).”

Hotărârea Guvernului nr. 940/2017 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 940/2017 ” Art. I. – Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 9 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (2) În cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie.»”

Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 (în prezent abrogată) Art. 3. – (1) Registrul se întocmeşte în formă electronică. (2) Angajatorii prevăzuţi la art. 1 completează registrul în ordinea angajării persoanelor, cu următoarele date, fără a avea caracter limitativ: lit. a)-p).

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 ” Art. 20. – Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate: a) la domiciliu: îngrijiri specializate la domiciliu, echipa mobilă, asistentul personal; (…)”

Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 292/2011 Art. 31 (în prezent abrogat) ” (1) Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. (2) Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.” Art. 52 (în prezent abrogat) ” (1) În cazul serviciilor de îngrijire personală la domiciliu, acordarea acestora se planifică şi se programează în vizite zilnice, săptămânale sau lunare, repartizate la intervale regulate. (2) Îngrijirea personală la domiciliu poate fi formală şi informală: a) îngrijirea formală se asigură de persoana calificată, certificată profesional, în condiţiile legii; b) îngrijirea informală se asigură de membrii de familie, prieteni, vecini sau o altă persoană necalificată care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanei. (3) Persoana dependentă care necesită asistenţă şi/sau supraveghere permanentă poate beneficia de îngrijire zilnică acordată la domiciliu, de îngrijitorul formal, pentru maximum 8 ore/zi, consecutive sau repartizate la intervale regulate pe parcursul zilei. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), îngrijirea personală acordată la domiciliu poate fi asigurată, pe o perioadă mai mare de 8 ore/zi, de îngrijitori informali calificaţi sau de îngrijitori formali, numai în condiţiile prevăzute expres de lege. (5) Persoanele aflate în situaţia prevăzută la alin. (3), care solicită asistare în centre rezidenţiale, au prioritate în cazul în care nu au familie sau familia acestora nu le poate asigura îngrijirea necesară. (6) Serviciile de îngrijire care presupun ajutor pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice sunt acordate de îngrijitori informali şi voluntari şi, numai în lipsa acestora, de îngrijitori formali.” III. Expunerea succintă a proceselor

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, în esenţă, reclamanţii BEA şi BBA au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.C., D.A.S. C şi D.S.P. B următoarele: a) obligarea pârâtului municipiul C la recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru reclamanta asistent personal BEA (includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de hrană şi a sporului de 15% pentru condiţii periculoase şi vătămătoare sau a sporului între 50 şi 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, dacă vor fi acordate prin hotărârea dată în prezenta cauză) şi plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate; b) obligarea pârâtului municipiul C la efectuarea demersurilor necesare pentru expertizarea locului de muncă al reclamantei asistent personal BEA şi a pârâtei Direcţia de Sănătate Publică B la eliberarea buletinului de expertizare a locului de muncă al reclamantei asistent personal în termen de maximum 90 de zile de la data emiterii hotărârii în prezenta cauză, ţinând cont şi de natura psihică a handicapului persoanei aflate în îngrijire, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (11) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018; c) obligarea pârâtului municipiul C să acorde reclamantei asistent personal BEA sporul de 15% din salariul de bază brut, pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă, prevăzut de anexa nr. 9 punctul IV litera A subpunctul 2 din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018; d) calculul şi acordarea sporului cuprins între 50% şi 75% din salariul de bază acordat personalului din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau personalitate juridică/servicii sociale, cu/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi sau copii) cu handicap psihic sau mintal, conform anexei nr. 9, punctul I, litera A, subpct. 1 la regulamentul-cadru – pentru condiţii deosebit de periculoase, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, pentru reclamanta BEA, având în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap al persoanei aflate în îngrijirea reclamantei asistent personal; e) obligarea pârâtului municipiul C la recalcularea salariului de bază brut al reclamantei asistent personal, pentru 3 ani anteriori la zi şi în continuare, având în vedere şi faptul că la 1.01.2022 salariul de referinţă al asistentului personal gradaţia 0 a ajuns la nivelul prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, plata diferenţelor salariate astfel rezultate şi actualizate; f) obligarea pârâtului municipiul C la acordarea şi plata stimulentului de risc pentru reclamanta BEA asistent personal, în cuantum total de 5.000 lei, aferent perioadei 15.03.2020-15.05.2020, în baza prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020; g) obligarea pârâtului municipiul C la acordarea către reclamanta BEA a voucherelor de vacanţă pentru anii 2022, 2023 şi în continuare; h) obligarea pârâtei la încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă care să cuprindă drepturile salariale neînscrise în contractul individual de muncă al reclamantei BEA (vouchere de vacanţă, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare sau sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, dacă vor fi acordate prin hotărârea pronunţată în prezenta cauză) şi înscrierea în REVISAL a contractului de muncă cu toate drepturile mai sus menţionate; i) obligarea pârâtului municipiul C la asigurarea serviciilor de îngrijire personală prin asistent personal pentru reclamantul BBA pentru zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; j) obligarea pârâtului municipiul C la plata de daune morale în cuantum de 20.000 euro pentru reclamantul BBA, pentru neasigurarea serviciilor unui asistent personal în zilele de repaus săptămânal şi în zilele de sărbătoare legală, conform prevederilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 292/2011; k) obligarea pârâtului municipiul C la recalcularea indemnizaţiei de însoţitor pentru perioada de lipsă temporară a asistentului personal, în perioada concediului de odihnă al asistentului personal pentru reclamantul BBA şi plata diferenţelor astfel rezultate, actualizate.

Pârâtele au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanta, asistent personal al fiicei sale, persoană cu handicap, a solicitat în contradictoriu cu pârâta comuna J: – recalcularea salariului de bază brut al reclamantei asistent personal, începând cu data angajării la zi şi în continuare, şi plata diferenţelor salariale astfel rezultate, actualizate; – plata salariului de bază maxim existent pentru categoria profesională din care face parte, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale (Sănătate şi asistenţă socială), cu respectarea principiilor nediscriminării şi egalizării, anume categoria profesională de asistent personal al persoanei cu handicap grav făcând parte din familia ocupaţională „Sănătate şi asistentă socială”, situaţii în care salariile de bază ale personalului ocupând aceeaşi funcţie şi gradaţie ca şi reclamanta (gradaţia 1), din aceeaşi familie ocupaţională, au nivelul maxim prevăzut de lege; – plata sporului de până la 15% din salariul de bază pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, prevăzut în anexa nr. II, capitolul II – art. 14 alin. (1) lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 – conform prevederilor anexei nr. 9 punctul V lit. D din regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018; – plata sporului de până la 15% din salariul de bază pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi, spor prevăzut în anexa nr. 9, punctul IV, litera A, subpunctul 2 din regulamentul-cadru, precum şi în anexa nr. 2, capitolul II – art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În cadrul soluţionării acţiunilor, s-au dispus suspendarea judecării cauzelor şi sesizarea instanţei supreme. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor, care susţin admisibilitatea acestora

Tribunalul Braşov a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât se înscrie în câmpul de aplicare a acestui act normativ, aşa cum este definit la art. 1 alin. (2).

În raport cu art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii în cauzele care se încadrează la art. 1, indiferent de gradul de dificultate.

Problema de drept de soluţionat rezultă din sinteza tuturor susţinerilor şi apărărilor formulate în cauză, iar în legătură cu această chestiune de drept, instanţa supremă nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Tribunalul Călăraşi a arătat că reclamanta face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, iar solicitarea acesteia vizează drepturi salariale, fiind incident art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Acest act normativ permite sesizarea instanţei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept chiar şi de către prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei.

Aşadar, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită are un caracter esenţial în soluţionarea acesteia, fiind îndeplinită astfel şi cerinţa potrivit căreia soluţionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

Din verificările efectuate se constată că până la acest moment nu au fost formulate sesizări cu privire la această chestiune de drept către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici nu s-au pronunţat decizii de către instanţa supremă. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată

Tribunalul Braşov, referitor la primul capăt de cerere, a apreciat că, potrivit art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), coroborat cu art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, ordonatorul de credite are obligaţia să stabilească salariile de bază, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, şi răspunde în condiţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. 42 din Legea-cadru nr. 153/2017 atât de stabilirea nivelului sporurilor, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul propriu, cât şi de respectarea limitelor impuse de ordonatorul principal de credite în baza prevederilor art. 25 din legea-cadru.

În ceea ce priveşte capătul doi, s-a arătat că direcţia de sănătate publică, pentru a efectua expertizarea unor locuri de muncă, trebuie să primească o solicitare în acest sens, depusă de ordonatorul de credite, în care trebuie precizate categoriile de personal pentru care se solicită expertizarea şi încadrarea lor în prevederile regulamentului-cadru aferent familiei ocupaţionale din care fac parte.

Referitor la capătul trei, s-a susţinut că este obligaţia unităţilor administrativ-teritoriale (U.A.T.), în calitate de ordonatori de credite în subordinea cărora funcţionează direcţiile de asistenţă socială sau compartimentele de asistenţă socială care angajează asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, să adopte bugetele anuale în aşa fel încât să includă sporurile aferente la care aceştia sunt îndreptăţiţi, legiuitorul nelăsând la latitudinea fiecărei U.A.T. acordarea sporului, după bunul plac.

Cu privire la capătul patru de cerere, instanţa de trimitere a opinat că, de la data intrării în vigoare a modificărilor aduse regulamentului-cadru prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018, nu doar personalul de specialitate poate beneficia de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, ci şi alte categorii de personal, respectiv în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru.

În ceea ce priveşte capătul cinci, s-a menţionat că nu a avut loc nicio compensare cu timp liber, aceasta nici nu era posibilă în condiţiile lipsei unui al doilea asistent personal angajat pentru reclamantul persoană cu handicap grav.

Cu privire la capătul şase de cerere s-a arătat că Decizia nr. 26/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu clarifică pe deplin aplicabilitatea în timp a art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, astfel cum a fost modificată, relevantă fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la capetele şapte, nouă şi zece de cerere nu s-au formulat puncte de vedere.

În ceea ce priveşte capătul opt de cerere privind recalcularea salariului de bază s-a arătat că salariul lunar ulterior perfectării contractului individual de muncă prevăzut de art. 159 din Codul muncii este sinonimul „salariului lunar”, definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, tocmai prin folosirea sintagmei „lunar”.

În ce priveşte capătul nr. 11 de cerere s-a considerat că sporurile pentru condiţii de muncă se pot acorda categoriilor de personal nominalizate numai atunci când sunt îndeplinite condiţiile legal stabilite, în cuantumul stabilit conform art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi cu condiţia încadrării cumulative atât în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul propriu, cât şi în limitele impuse de ordonatorul principal de credite, în baza art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Tribunalul Călăraşi a arătat că nu poate face aprecieri punctuale, deoarece există riscul de antepronunţare, însă sesizează că există diferenţe între cele două categorii de salariaţi, respectiv de specializare, mediu de lucru, pregătire profesională şi locaţie a desfăşurării activităţii. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanţii din cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov au apreciat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu este incidentă în cauză şi nu sunt întrunite cerinţele de sesizare a instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme prezintă relevanţă: Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, Decizia nr. 23 din 27 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2024, Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025, Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022, Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, şi Decizia nr. 2 din 27 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 4 martie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizărilor îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronu