Decizia nr. 40/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.038/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 6.533/3/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere. A fost depus la dosar un memoriu amicus curiae.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 18 martie 2024, în Dosarul nr. 6.533/3/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "În interpretarea și aplicarea art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare se poate ține cont de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept?". II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)". " Art. 39. - Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Sentința nr. 5.801 din 9 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 6.533/3/2022, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la stabilirea și achitarea drepturilor salariale ale reclamantului la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții și condiții similare în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cu încadrarea în limita maximă prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 15 martie 2019 și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamantul este încadrat la Direcția Națională Anticorupție în funcția de specialist, gradația 5 pentru vechime în muncă, iar în cadrul autorității pârâte sunt în plată, pentru aceeași funcție și aceeași gradație, în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive, salarii de bază în cuantum superior față de cel al reclamantului, stabilite în raport și cu vechimea în funcție, în contextul în care, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, pronunțată ulterior respectivelor hotărâri judecătorești și obligatorie de la data publicării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că "în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (...) care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție".

Deși cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu ar putea fi eludate prin invocarea principiilor egalității și nediscriminării ori a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, pentru că astfel s-ar ajunge la lăsarea fără efecte juridice a instrumentului de unificare a practicii judiciare exercitat prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în domeniul salarizării bugetare, tribunalul a constatat totuși că, în fapt, reclamantul este salarizat diferit, la un nivel inferior față de colegi ai săi din cadrul aceleiași instituții, aflați în situații identice, de exercitare a aceleiași funcții publice, cu aceeași gradație pentru vechime în muncă și aceeași vechime în funcție, doar ca urmare a aplicării Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ce nu înlătură însă dreptul specialiștilor de aliniere a salarizării lor prin raportare la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci condiționează aplicabilitatea acestora de criteriul vechimii în muncă, îndeplinit în speță.

Astfel, instanța de fond a menționat că în considerentele Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se arată că nu se poate reține, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, o încălcare a principiului ierarhizării atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege-cadru.

Prima instanță a conchis așadar că, în condiții de exercitare similară a funcției de specialist, se impune aplicarea unitară a salarizării la nivel maxim, constatând în acest sens ca întemeiate argumentele reclamantului deduse din principiile egalității și nediscriminării, Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, și Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, respectiv art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021.

Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Națională Anticorupție a susținut, în primul rând, că tribunalul a nesocotit vădit Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și că a dat în mod eronat prevalență Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. În acest sens a arătat că ignorarea de către instanța de fond a celor statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu reprezintă nimic altceva decât o critică a dezlegării date de instanța supremă, care, la momentul pronunțării, cunoștea atât Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, cât și faptul că prin modul de soluționare a sesizării se vor crea inechități salariale, în contextul în care deja exista o practică neunitară a instanțelor judecătorești cu privire la dreptul salarial în discuție. Or, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe. A subliniat totodată că, acolo unde legea permite, s-a aplicat Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și a fost efectuată, inclusiv în cazul specialiștilor, o egalizare salarială prin raportare la angajații cu același statut profesional care beneficiază de hotărâri judecătorești (spre exemplu, cele privind valoarea de referință sectorială de 605,225 lei).

În al doilea rând, a invocat puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive prin care intimatului-reclamant i-a fost respinsă definitiv acțiunea prin care pretindea drepturile bănești la care solicită acum alinierea salarială, respectiv ierarhizarea atât pe orizontală, cât și pe verticală, cu aplicarea concomitentă a dispozițiilor referitoare la vechimea în muncă și a celor privind vechimea în funcție.

În al treilea rând, raportat la dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din secțiunea 6, cap. VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a susținut că legiuitorul nu a dorit să asimileze funcția de specialist la Direcția Națională Anticorupție cu aceea de procuror, ci doar să echivaleze salariul de bază al specialiștilor cu cel al unui procuror cu grad de judecătorie, cu aplicarea doar a ierarhizării pe orizontală, după vechimea în muncă, nu și a celei pe verticală, după vechimea în funcție.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că tribunalul nu a nesocotit Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, ci, dimpotrivă, a valorificat și a aplicat cele statuate prin aceasta, coroborat cu cele statuate prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 55 din 13 septembrie 2021 și nr. 8 din 8 februarie 2021 și prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, reținând că se impune aplicarea unitară a salarizării la nivel maxim. De asemenea, a apreciat că nu se poate reține puterea de lucru judecat invocată de recurentă, lipsind identitatea de obiect și de cauză juridică dintre procesul de față și cel anterior. A mai arătat că nu există o aliniere a salariului de bază la nivelul maxim aflat în plată pentru specialiștii aflați în aceeași situație profesională, dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind aplicate în mod corespunzător de autoritate.

În acest context, la termenul de judecată din 20 decembrie 2023, instanța de recurs a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 124 alin. (1) și art. 126 alin. (3) din Constituția României, în măsura în care nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare în raport cu care se solicită stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare include drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive întemeiate pe interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală care nu reflectă o practică judiciară unitară.

Totodată, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Instanța de trimitere a apreciat că, dintre cele două incidente procedurale, are prioritate sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât viciul de neconstituționalitate pus în discuție ar putea fi înlăturat pe cale de interpretare a legii, ceea ce ar face de prisos sesizarea Curții Constituționale. Or, sarcina interpretării legii revine în primul rând instanțelor de judecată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 6.533/3/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța care formulează sesizarea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ca instanță de recurs, și este competentă, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), coroborat cu art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ), și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să soluționeze recursul declarat împotriva unei sentințe pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul București - Secția de contencios administrativ și fiscal într-un proces având ca obiect raportul de serviciu al unui funcționar public, mai precis, egalizarea salariului de bază al acestuia la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instituției pentru funcții similare și aceleași condiții de încadrare.

Soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, respectiv de interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a se analiza dacă la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, interpretarea în discuție este esențială pentru a se stabili caracterul fondat sau nefondat al căii de atac cu care a fost învestită instanța de sesizare, câtă vreme aceasta, raportat la motivele de casare dezvoltate prin cererea de recurs, urmează să răspundă la critici de nelegalitate ce vizează problema de drept invocată.

Totodată, chestiunea de drept sesizată este una reală, cu un grad de dificultate suficient de ridicat.

Instanța de trimitere a apreciat că această chestiune de drept, a cărei lămurire se cere, este nouă și nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau pronunțat ori al unei alte hotărâri obligatorii pronunțate de instanța supremă.

În acest sens a arătat că, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 (...), principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale".

Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept transpune în mod expres și neechivoc sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 principiul statuat pentru prima dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, al egalizării veniturilor salariale pentru situații profesionale identice, cu luarea în considerare a drepturilor de aplicabilitate generală stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

În considerentele de la paragrafele 82-84 ale Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 sus-menționate se face însă distincție între situațiile în care instanțele sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor drepturi recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, caz în care s-a reținut că principiile examinate pot constitui temei al egalizării, și situațiile în care sfera de aplicare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive este restrânsă în beneficiul anumitor destinatari ai legii, caz în care s-a reținut că invocarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăși, soluția egalizării. În această din urmă situație, instanța este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări.

Totodată, la paragraful 87 al aceleiași decizii se arată, într-o formulare generală, că "Existența unor hotărâri judecătorești nu constituie, așadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoașterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalității, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit". Pare a se consacra astfel prevalența principiului legalității în fața principiilor nediscriminării și egalității, indiferent de natura drepturilor salariale recunoscute prin hotărârile judecătorești invocate drept reper pentru egalizare, rezervă ce nu se regăsește însă și în dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Se naște astfel întrebarea dacă instanța învestită cu cererea de egalizare este chemată să facă o analiză a legii doar în situațiile în care normele interpretate și aplicate prin hotărârile judecătorești invocate drept temei pentru egalizare nu sunt unele de aplicabilitate generală, ci instituie majorări salariale doar în beneficiul anumitor destinatari, sau, dimpotrivă, în toate situațiile în care se solicită egalizarea prin raportare la drepturi recunoscute prin hotărâri judecătorești.

În speță, hotărârile judecătorești de care se prevalează intimatul-reclamant au interpretat și aplicat norme de aplicabilitate generală pentru categoria profesională a specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție (normele ce reglementează modalitatea de stabilire a salariului de bază al acestei categorii profesionale, prin trimitere la indemnizația de bază a procurorului cu grad de judecătorie, reținându-se aplicarea concomitentă a majorărilor rezultate din vechimea acumulată în muncă și a celor rezultate din vechimea acumulată în funcție), într-o manieră invalidată ulterior printr-o decizie dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, obligatorie de la data publicării sale (care a recunoscut doar majorările salariului de bază rezultate din vechimea acumulată în muncă), dar ale cărei efecte nu se răsfrâng și asupra hotărârilor judecătorești anterioare.

Situația din speță se circumscrie, așadar, dispozitivului Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, însă nu se poate ignora faptul că aplicarea tale quale a acestuia ar lipsi de efecte, în practică, cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum a proceda în speță la o analiză a legii, analiză ce ar urma să valorifice cele statuate prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, ar intra în contradicție cu dispozitivul Deciziei nr. 80 din 11 decembrie 2023. Or, ambele decizii menționate sunt obligatorii, iar concilierea aplicării lor apare a fi suficient de dificilă pentru a face necesară intervenția instanței supreme pe calea mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Problema de drept este, prin urmare, aceea de a stabili dacă în situația în care drepturile recunoscute prin hotărâre judecătorească sunt de aplicabilitate generală, dar o decizie ulterioară obligatorie invalidează interpretarea care a dus la recunoașterea lor, instanța de egalizare este ținută a face o analiză a legii sau va da prevalență principiilor egalității și nediscriminării.

Nu în ultimul rând, problema de drept semnalată este susceptibilă de a apărea într-o multitudine de cauze privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și de a genera practică neunitară în acest domeniu.

În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în speță, deși reglementarea legală nu este de dată recentă, implicând analiza unor dispoziții legale în vigoare din 2017, totuși acestea au generat numeroase litigii și, cu toate că au făcut obiectul mai multor decizii pronunțate de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare, sub diverse aspecte, nu reiese a exista o jurisprudență suficient de consistentă care să fi statuat în mod expres cu privire la problema de drept în discuție și care să permită deci conturarea unei practici stabile a instanțelor de judecată.

În mod corespunzător, instanța de trimitere a conchis în sensul îndeplinirii condiției noutății în cazul întrebării adresate, inclusiv în raport cu scopul mecanismului hotărârii prealabile de a preîntâmpina apariția practicii judiciare neunitare, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită fiind susceptibilă să conducă la interpretări divergente, cu consecința creării unor discrepanțe în salarizarea personalului plătit din fonduri publice. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-pârâtă nu a exprimat niciun punct de vedere.

În schimb, intimatul-reclamant s-a opus sesizării în condițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, apreciind că nu este necesară nicio dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, câtă vreme dispozițiile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, și cele ale art. 6 lit. b) și c) din aceeași lege-cadru, pe de altă parte, au făcut deja obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, respectiv prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, obligatorii erga omnes și, prin urmare, considerate a fi nu doar aplicabile în speță, ci și suficiente pentru soluționarea cauzei în favoarea sa.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea a reținut că, în cauza de față, reclamantul solicită stabilirea drepturilor sale salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții și condiții similare în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Pretențiile sunt întemeiate în drept pe dispozițiile art. 6 lit. b) și c) și art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar în fapt pe existența în cadrul autorității a unor salarii de bază superioare celui de care beneficiază reclamantul, pentru specialiști ai Direcției Naționale Anticorupție cu aceeași situație profesională, ca efect al punerii în plată a hotărârilor judecătorești definitive obținute de aceștia din urmă, anterioare Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, prin care li s-a recunoscut dreptul la stabilirea salariului de bază cu valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci și a vechimii în funcție.

În opinia instanței de sesizare, este indiscutabil faptul că în speță diferențele salariale vizează drepturi recunoscute în baza unor norme de aplicabilitate generală, fiind vorba despre modul de determinare a salariului de bază al specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție, conform normei de trimitere la indemnizația de bază a procurorului cu grad de judecătorie, respectiv de hotărâri judecătorești definitive prin care s-a decis că salariul de bază al acestei categorii profesionale se determină prin valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci și a vechimii în funcție.

Există, așadar, colegi ai reclamantului, cu aceeași încadrare, care au obținut asemenea hotărâri judecătorești și care sunt remunerați corespunzător acestora, salariul de bază fiindu-le stabilit la un nivel superior celui de care beneficiază reclamantul.

Prin urmare, aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) și ale art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, ar impune să se dea eficiență drepturilor recunoscute prin aceste hotărâri judecătorești în operațiunea de egalizare a salariului de bază al reclamantului cu cel stabilit la nivel maxim în cadrul instituției.

Astfel, reclamantul, la rândul său, ar ajunge să aibă un salariu de bază stabilit prin valorificarea nu doar a vechimii în muncă, ci și a vechimii în funcție.

În acest context se ridică întrebarea legitimă dacă este posibilă, în soluționarea cauzei, ignorarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, din care rezultă că un astfel de mod de stabilire a salariului de bază este rezultatul unei interpretări eronate a legii.

Trebuie totodată să se țină seama de faptul că, strict formal, în prezenta cauză, reclamantul nu urmărește stabilirea salariului său de bază cu luarea în considerare și a vechimii în funcție, ci egalizarea acestuia la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru aceeași funcție și aceeași încadrare.

De asemenea, în mod indiscutabil, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu produce efecte asupra hotărârilor judecătorești anterioare care au îmbrățișat interpretarea invalidată. Acestea continuă să producă efecte și, strict formal, pot fi invocate drept reper pentru egalizarea salarială.

Totuși, nu se poate ignora că, în felul acesta, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 ar putea fi lipsită de orice efecte practice, context în care apare a fi rezonabilă inclusiv îngrijorarea că perpetuarea și generalizarea efectelor unei interpretări a legii ce s-a dovedit a fi eronată sunt susceptibile a aduce atingere principiilor statului de drept și legalității, ca fundament al statului, principiului înfăptuirii justiției în numele legii, precum și rolului instanței supreme în aplicarea și interpretarea unitară a legii, așa cum sunt acestea consacrate prin art. 1 alin. (3) și (5), art. 124 alin. (1) și art. 126 alin. (3) din Constituție.

Totuși, având în vedere că o interpretare care să favorizeze principiul legalității se îndepărtează de dispozitivul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, că în favoarea aplicării tale quale a acestuia pledează caracterul obligatoriu doar pentru viitor al deciziilor date în dezlegarea unor chestiuni de drept, cu referire la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021, că în speță este dovedită existența inechităților salariale, iar art. 39 alin. (1) și (4) și art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pledează pentru înlăturarea acestora, în timp ce aplicarea cu prioritate a art. 6 lit. a) din legea-cadru le-ar perpetua, situație dificil de înțeles și de asimilat pentru funcționarii destinatari ai legii, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că dificultatea problemei de drept impune intervenția instanței supreme prin mecanismul prevăzut de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă pentru lămurirea chestiunii de drept, inclusiv pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară în materie. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rezultat aspectele ce se vor arăta în continuare cu privire la chestiunea de drept sesizată.

Într-o opinie se apreciază că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală.

În susținerea acestei opinii s-a argumentat referitor la situația din speța de față că, în analiza temeiniciei drepturilor solicitate, cauza diferențelor salariale nu mai prezintă relevanță, iar Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31 din 17 mai 2021 nu înlătură dreptul de aliniere a salarizării la nivel maxim. De asemenea, s-a subliniat că obiectul cererilor de învestire a instanțelor este acela de egalizare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților în raport cu alți angajați cărora le-au fost recunoscute anumite drepturi salariale prin hotărâri judecătorești definitive, urmărindu-se eliminarea inechităților și discriminării.

S-a subliniat că sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul nediscriminării, potrivit căruia se impun eliminarea oricărei forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție [art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017], și principiul egalității, care presupune asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală [art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017].

S-a reținut că această soluție se impune și pentru că prevederile art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu disting, impunând egalizarea salarială, independent de motivul pentru care există respectivele diferențe salariale prin raportare la funcțiile similare analizate, deci inclusiv în situația în care diferențele salariale ar fi determinate de aplicarea pentru unii dintre funcționarii publici a unei hotărâri judecătorești obținute de aceștia.

Pe de altă parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată, nu produce efecte asupra hotărârilor judecătorești anterioare care au îmbrățișat interpretarea invalidată. Acestea continuă să producă efecte și, strict formal, pot fi invocate drept reper pentru egalizarea salarială.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023 transpune în mod expres și neechivoc sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 principiul statuat pentru prima dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, al egalizării veniturilor salariale pentru situații profesionale identice, cu luarea în considerare a drepturilor de aplicabilitate generală stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.

S-a apreciat că, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare, se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive, iar dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, în ceea ce privește chestiunea de drept învederată, urmează a fi aplicată situațiilor în care nu există deja hotărâri definitive cu privire la drepturi salariale similare.

În sensul acestei opinii au fost transmise de instanțele naționale hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară și puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu ar trebui să se țină seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme de lege cu aplicabilitate generală, în măsura în care respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, efectul obligatoriu al Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi înlăturat prin invocarea principiilor egalității și nediscriminării, a Deciziei nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, respectiv a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De altfel, potrivit considerentelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 11 decembrie 2023, stabilirea drepturilor salariale nu poate fi realizată exclusiv în considerarea unor hotărâri judecătorești, fără o analiză a legii aplicabile.

Opinia exprimată în acest sens a fost motivată prin faptul că, în ipoteza recunoașterii unor astfel de drepturi salariale, contrar interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar ajunge implicit la eludarea normelor legale referitoare la obligativitatea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare, precum și la perpetuarea unor situații stabilite ca fiind contrare legii.

În sprijinul acestei opinii a fost identificată practică judiciară, fiind înaintate și puncte de vedere teoretice exprimate de judecători.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. a) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că sunt neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019).

De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: "În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii ce prezintă relevanță în dezlegarea prezentei chestiuni de drept, în ordine cronologică: - Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție"; - Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat, prin raportul întocmit asupra fondului sesizării, că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; (vii) problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite.

Prima și a doua condiție sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuție suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia condiție se observă că instanța de trimitere judecă în ultimă instanță, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 536 din Codul administrativ și, respectiv, cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

După cum se poate observa din expunerea ce precedă, în cauză reclamantul a solicitat instanței recunoașterea dreptului la o componentă a salariului ce a fost deja recunoscută prin hotărâri judecătorești altor persoane despre care afirmă că prestează aceeași muncă și sunt încadrate pe aceeași funcție și cu aceeași gradație, în condițiile în care ulterior pronunțării menționatelor hotărâri problema de drept a acordării acelui drept salarial a fost dezlegată printr-o decizie dată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, decizie obligatorie pentru viitor, care a consemnat că persoanele în discuție nu au dreptul la respectiva componentă salarială.

Atacând cu recurs sentința prin care prima instanță a admis acțiunea reclamantului, pârâtul angajator a formulat critici de nelegalitate cărora instanța care a formulat prezenta sesizare este chemată a le răspunde și care privesc conflictul dintre principiile ce (alături de altele, indiferente pentru cauză) guvernează reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice: principiul legalității, principiul nediscriminării și principiul egalității, prevăzute expres de art. 6 lit. a), respectiv b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, este îndeplinită și condiția de admisibilitate (iv), ca soluționarea cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Cu privire la cerința noutății - (v) - analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (de exemplu, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial.

Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care, deși norma nu este foarte recentă, în privința sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei).

În speță se identifică tocmai această ultimă teză ce conturează noutatea, în care, deși reglementările în discuție nu sunt foarte recente, problema de drept a cărei dezlegare se cere s-a ivit în contextul adoptării instrumentului de unificare menționat, pe parcursul aplicării textelor legale, ea însăși fiind ivită în practica recentă a instanțelor judecătorești, după cum se poate observa din jurisprudența identificată și înaintată de acestea.

Astfel, se reține totodată că nu a avut loc depășirea stadiului unei practici judiciare incipiente (față de numărul relativ redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenței) și că este în curs de conturare o practică în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din această perspectivă cerința noutății fiind îndeplinită.

Verificările anterior menționate au relevat că problema în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluționat sau care să fie în curs de soluționare, fiind îndeplinită astfel și cerința (vi).

În fine, cu privire la condiția de admisibilitate a existenței unei probleme de drept veritabile - (vii) - s-a arătat