Decizia nr. 3/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.219/1/2022, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.244/86/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelantul-reclamant. De asemenea, la dosar au fost depuse note scrise de către foști consilieri de conturi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 octombrie 2022, în Dosarul nr. 3.244/86/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în sensul de a se lămuri dacă prevederile acestui text legal, cu referire la plafonarea cuantumului net al pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 94/1992), se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi, prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020. II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (O.U.G. nr. 59/2017): " Art. IX. - (1) Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizației pentru limită de vârstă." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 29 iulie 2021 cu nr. 3.244/86/2021, reclamantul le-a chemat în judecată pe pârâtele Casa Județeană de Pensii Suceava și Curtea de Conturi, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: - anularea Deciziei nr. xxxxxx din 9.07.2021 privind acordarea pensiei de serviciu, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava; - obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Suceava la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei de serviciu, fără aplicarea plafonului instituit de O.U.G. nr. 59/2017 și cu includerea sporurilor și a indemnizației de ședință la care este îndreptățit reclamantul; - obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Suceava la achitarea drepturilor reprezentând diferența dintre, pe de o parte, pensia neplafonată și incluzând sporurile și indemnizația de ședință la care este îndreptățit reclamantul și, pe de altă parte, pensia efectiv plătită în baza Deciziei nr. xxxxxx din 9.07.2021; - obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Suceava la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenței de sumă prevăzute la petitul anterior, începând cu data de 1 iulie 2021 și până la data plății efective a acestei diferențe; și - obligarea pârâtei Curtea de Conturi la transmiterea către pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, începând cu anul 2021 (cu excepția cazului în care intervin mai repede modificări în acest sens), a mediei veniturilor brute și nete ale consilierilor de conturi în funcție care dețin aceeași funcție și vechime cu reclamantul la data pensionării, incluzând drepturile de indemnizație pentru participare la ședințele de plen ale Curții de Conturi.

În motivare, reclamantul a susținut că, în perioada 15.10.2008-14.10.2011, a îndeplinit funcția de consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi, iar pârâta casa teritorială de pensii în mod greșit a procedat la plafonarea pensiei de serviciu, stabilită prin decizia atacată, la nivelul menționat în cuprinsul art. IX din O.U.G. nr. 59/2017. A mai susținut reclamantul că pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere la calcularea cuantumului pensiei de serviciu inclusiv sporurile și indemnizația de ședință la care era îndreptățit.

Prin întâmpinările formulate în cauză, cele două pârâte au solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința nr. 2.380 din 7 decembrie 2021, Tribunalul Suceava - Secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nefondată.

Reclamantul a declarat apel, susținând, în esență, că pensia de serviciu a consilierilor de conturi se stabilește în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), iar dispozițiile Legii nr. 94/1992 și, implicit, ale art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică doar pensiilor persoanelor care au exercitat funcția de auditor public extern, nu și pensiilor de serviciu ale consilierilor Curții de Conturi. De asemenea, a arătat că reținerea plafonului prevăzut de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 contravine considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte au solicitat respingerea apelului ca nefondat. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că dosarul este în curs de judecată, fiind în faza apelului; instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în ultimă instanță; cauza care formează obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza, iar soluționarea pe fond a apelului ar putea depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei.

În speță, această condiție este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează și soluția pe fond a cererii deduse judecății.

Prima instanță a reținut că pensia de serviciu de care beneficiază reclamantul a fost stabilită în baza Legii nr. 94/1992 și nu este exclusă de la aplicarea plafonului instituit de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin apelul formulat se critică statuarea primei instanțe referitoare la aplicarea plafonului prevăzut de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017 și pensiilor de serviciu de care beneficiază consilierii de conturi din cadrul Curții de Conturi, de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale în cauză depinzând soluționarea pe fond a cauzei.

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție consultate la data sesizării. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de faptul că nu este o chestiune nouă, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intimatele-pârâte au fost de acord cu sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru a exista o practică judiciară unitară la nivel național pentru toate categoriile de persoane aflate în aceeași situație cu apelantul.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-reclamant a depus un punct de vedere în sensul că plafonul instituit de art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pornind de la considerentele reținute de Curtea Constituțională la paragrafele 128-130 din Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, instanța de trimitere a arătat că dispozițiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 sunt susceptibile de două interpretări:

Într-o primă interpretare, dispozițiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi, aceste pensii bucurându-se de protecție constituțională ca și pensiile de care beneficiază magistrații.

În cea de-a doua interpretare, aceste prevederi legale se aplică și pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi, întrucât, pe de o parte, aceste pensii sunt stabilite în baza Legii nr. 94/1992, iar dispozițiile a căror interpretare se solicită nu disting între diferite categorii de beneficiari de pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992, iar, pe de altă parte, opțiunea legiuitorului de a plafona pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 la nivelul mediei venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu se circumscrie dreptului legiuitorului de a modifica conținutul și condițiile acordării dreptului la pensie în funcție de resursele financiare existente la un anumit moment, recunoscut prin Decizia Curții Constituționale nr. 497 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 4 decembrie 2019, cum, de altfel, acordarea suplimentului specific pensiilor de serviciu stabilite prin legi speciale, peste pensia contributivă, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019.

Dată fiind existența mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări arătate, instanța de trimitere a apreciat că apare ca fiind necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Cu ocazia consultării instanțelor naționale, au fost identificate 5 hotărâri judecătorești în cuprinsul cărora a fost dezlegată problema ce face obiectul sesizării, dintre care 3 au fost pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale (una singură dintre acestea fiind definitivă, cu soluția de respingere a contestației formulate de beneficiarul pensiei de serviciu) și 2 decizii definitive pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă și Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă cu soluții favorabile contestatorilor.

În argumentarea soluției de respingere a contestației, instanța a arătat, în esență, că pensiile consilierilor de conturi nu sunt acordate în baza Legii nr. 303/2004, care reglementează statutul magistraților, și nu al consilierilor de conturi, ci în baza Legii nr. 94/1992, iar faptul că ele sunt calculate în cuantumul și cu algoritmul de calcul din Legea nr. 303/2004 nu le transformă în pensii acordate în baza Legii nr. 303/2004, acestea rămânând pensii acordate în baza Legii nr. 94/1992, care se supun plafonării exprese din art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă și Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă s-a statuat cu caracter definitiv că în ipoteza pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi nu operează plafonarea instituită de art. IX din O.U.G. nr. 59/2017, reținându-se, în esență, că această concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor art. IX din O.U.G. nr. 59/2017, ce exclude pensiile calculate raportat la un singur venit, și că se impune respectarea considerentelor Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, și în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020.

Distinct de practica judiciară mai sus prezentată, din răspunsurile transmise de instanțele naționale a rezultat că judecătorii specializați în soluționarea cauzelor de asigurări sociale apreciază cu precădere în sensul că dispozițiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi, față de trimiterea expresă la pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992 din cuprinsul acestui text de lege.

În argumentarea acestei opinii s-a arătat că nu poate fi ignorat faptul că art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost declarat neconstituțional, astfel că este pe deplin aplicabil tuturor categoriilor socioprofesionale menționate în cuprinsul acestuia, instanța învestită cu soluționarea cauzei nefiind în măsură să aprecieze asupra constituționalității acestuia și neputând, așadar, să îl excludă de la aplicare.

Puncte de vedere teoretice în acest sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal (opinia minoritară), Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași - Secția I civilă, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Buzău - Secția I civilă.

A fost exprimată și opinia contrară, respectiv că prevederile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, cu referire la plafonarea cuantumului net al pensiilor de serviciu stabilite în baza Legii nr. 94/1992, nu se aplică pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi, prin prisma considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020, fiind evocate argumente potrivit cărora pensia consilierilor de conturi nu se stabilește având ca bază de calcul o medie a unor venituri lunare, ca în situația auditorilor publici externi, ci baza de calcul este salariul de bază brut lunar și sporurile din ultima lună de activitate, astfel că limitarea în discuție, ce se raportează la media unor venituri lunare, nu se aplică și pensiei consilierilor de conturi. S-a susținut că pensia de serviciu a consilierilor de conturi se bucură sub aspectul cuantumului de aceeași protecție constituțională ca pensia magistraților, astfel încât, de vreme ce aceasta din urmă nu este limitată prin art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, nici pensia consilierilor de conturi nu poate suferi o asemenea limitare, ci doar cea a auditorilor publici externi.

Această opinie, exprimată în hotărârile atașate, pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă și, respectiv, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, se regăsește și în punctele de vedere teoretice formulate de judecătorii de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal (opinia majoritară).

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, a fost admisă obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că "Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională, în ansamblul său".

Considerentele acestei decizii relevante pentru sesizarea de față sunt cuprinse în paragrafele 128-130 și vor fi redate mai jos, în cadrul analizei sesizării. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului au arătat că prevederile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 se aplică inclusiv pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; (vii) problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite.

Prima și a doua condiție sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuție suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia se observă că instanța de trimitere judecă în ultimă instanță, față de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

După cum se poate observa din expunerea ce precedă, contestația formulată de reclamant a fost fundamentată pe susținerea că dispozițiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu îi sunt aplicabile și, în consecință, emitentul deciziei de pensie contestate a procedat în mod nelegal la plafonarea cuantumului pensiei sale de serviciu în acord cu acest text legal. Prima instanță a respins ca neîntemeiată contestația, înlăturând aceste critici, iar reclamantul a formulat apel împotriva sentinței pronunțate, cale de atac aflată pe rolul instanței de trimitere.

Prin urmare, este îndeplinită și condiția de admisibilitate (iv), ca soluționarea cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Cu privire la cerința noutății - (v) - analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017 etc.), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial.

Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care, deși norma nu este foarte recentă, în privința sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei).

În speță se observă, pe de o parte, că nu a avut loc depășirea stadiului unei practici judiciare incipiente (față de numărul redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenței) și că este în curs de conturare o practică judiciară în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din această perspectivă cerința noutății fiind îndeplinită.

Pe de altă parte, deși textul legal în discuție datează din anul 2017, aplicarea sa redusă până la momentul sesizării, precum și necesitatea reevaluării sale - rezultată din evocarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 900 din 15 decembrie 2020 - conturează, de asemenea, îndeplinirea cerinței noutății problemei de drept ce face obiectul sesizării.

Problema în discuție nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluționat sau care să fie în curs de soluționare, fiind îndeplinită astfel și cerința (vi).

În fine, cu privire la condiția de admisibilitate a existenței unei probleme de drept veritabile - (vii) - s-a arătat în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidența unor principii generale, al căror conținut sau sferă de aplicare este discutabilă (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Prin prisma acestor repere de principiu, având în vedere argumentele ce trebuie cântărite în cadrul operațiunii de interpretare la care se raportează instanța de trimitere, este îndeplinită și cerința ca problema de drept să ridice dificultatea ce face necesară intervenția Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (vii). Asupra fondului sesizării

Din perspectiva fondului sesizării se impune, cu prioritate, a stabili dacă norma a cărei interpretare se pune în discuție se referă expres și la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi, deoarece una dintre opiniile exprimate în practica judiciară identificată cuprinde statuarea că dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi este recunoscut de Legea nr. 94/1992, dar stabilit de Legea nr. 303/2004.

Astfel, potrivit art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017, "Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor () Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare (), nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizației pentru limită de vârstă".

Dispozițiile relevante din Legea nr. 94/1992 sunt cuprinse în art. 49 alin. (4), conform căruia: "Persoanele care au îndeplinit funcția de consilier de conturi pe durata unui mandat complet beneficiază, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistrați."

În Legea nr. 303/2004 [abrogată prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor] erau reglementate la data nașterii dreptului la pensie al reclamantului din cauza aflată pe rolul instanței de trimitere (1 noiembrie 2020) pensiile de serviciu ale magistraților, în cuprinsul art. 82: "(1) Judecătorii, procurorii, magistrațiiasistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistratasistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător la Curtea Constituțională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul de la Curtea Constituțională, judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. (...)"

Pe de o parte, este suficient de clar (și aspectul a fost reținut implicit și de prima instanță în pricina aflată pe rolul instanței de trimitere) că în speță nu se ridică problema recunoașterii dreptului la pensie de serviciu menționat de art. 82, mai sus citat, în favoarea consilierilor de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi.

Pe de altă parte, reclamantului i s-a recunoscut explicit dreptul la pensie de serviciu reglementat de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, în calitate de fost consilier de conturi.

Din perspectiva dispozițiilor art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) ("În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține."), prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 sunt complementare cu norma la care se face trimitere, respectiv art. 82 din Legea nr. 303/2004, astfel că art. 49 alin. (4) este o normă incompletă, care se aplică numai împreună cu aceasta din urmă.

De aceea, nu se poate afirma că pensia de serviciu a consilierilor de conturi este stabilită prin Legea nr. 303/2004 (ce conține norma care complinește textul examinat), acest drept la pensie fiind stabilit de Legea nr. 94/1992, care statuează existența dreptului la pensie de serviciu condiționat de îndeplinirea unui mandat complet în funcția de consilier de conturi și trimite pentru regulile de determinare a cuantumului acestei pensii la prevederile din materia pensiilor de serviciu ale magistraților, anterior cuprinse în Legea nr. 303/2004.

De altfel, argumentarea ce valorifică teza recunoașterii dreptului la pensie printr-un act normativ și stabilirii acestui drept prin alt act normativ ignoră împrejurarea că nu există o diferență de conținut juridic între cele două noțiuni, care nu sunt definite legal și se referă, în realitate, la aceeași împrejurare: cuprinderea într-o reglementare a unui drept de care se poate prevala o anumită categorie de persoane.

În plus, nu este relevant nici argumentul (evocat în practica judiciară transmisă Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) că Ordinul președintelui Curții de Conturi și al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice nr. 285/138/2016 privind aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016 și Legea nr. 145/2017, cu modificările și completările ulterioare, se referă numai la pensia de serviciu a auditorilor publici externi, nu și la cea a consilierilor de conturi.

Aceasta întrucât detalierea modului de determinare a condițiilor de acordare și a cuantumului pensiilor auditorilor publici externi printr-un act cu forță legală inferioară Legii nr. 94/1992 nu semnifică inexistența sau negarea altor drepturi cuprinse în acea lege, ci este consecința faptului că în privința dreptului la pensie de serviciu al celeilalte categorii prevăzute în lege - consilierii de conturi - normele relevante pentru determinarea pensiei erau cuprinse în Legea nr. 303/2004.

În fine, un ultim argument ce justifică teza stabilirii pensiei de serviciu a consilierilor de conturi prin Legea nr. 94/1992, și nu prin legea ce reglementează statutul judecătorilor și procurorilor este acela că art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 cuprinde și condițiile concrete care trebuie îndeplinite pentru a se naște acest drept la pensie de serviciu, aceste condiții nefiind cuprinse în statutul magistraților.

În concluzie, dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi este stabilit de Legea nr. 94/1992.

În al doilea rând, este necesară analizarea împrejurării dacă modul concret de formulare a art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 exclude, pe cale de interpretare, aplicarea sa pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi prin prisma reperelor de calcul al acestora.

Astfel, în practica judiciară transmisă de instanțele naționale s-a reținut că pensiile consilierilor de conturi nu pot fi vizate de plafonarea instituită de norma în discuție, de vreme ce pensiile de serviciu la care se referă art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 nu pot fi mai mari decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, iar pensia consilierilor de conturi se determină (uzând de normele de trimitere din materia pensiei de serviciu a magistraților) având în vedere o bază de calcul ce cuprinde indemnizația de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, deci nu o medie a veniturilor anterioare pensionării.

Or, împrejurarea că reperul de calcul al nivelului maxim al pensiilor de serviciu la care se referă art. IX alin. (1) din ordonanța de urgență este exprimat în funcție de media unor venituri (care au constituit baza de calcul al pensiei), și nu dintr-un anumit venit (din ultima lună de activitate, care a constituit la rândul său baza de calcul al pensiei consilierilor de conturi) nu reprezintă un argument care să excludă de la aplicare ipoteze la care textul legal se referă în mod expres, cum este pensia de serviciu stabilită prin prevederile Legii nr. 94/1992.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 24/2000, text cu denumirea marginală "Sfera de cuprindere a soluțiilor preconizate": "(1) Soluțiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. (2) Pentru ca soluțiile să fie pe deplin acoperitoare se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situațiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulăricadru de principiu, aplicabile oricăror situații posibile."

Pentru respectarea acestor prevederi legale privind regulile de tehnică legislativă, este de așteptat ca o formulare adecvată a normei în discuție să fie suficient de acoperitoare, în scopul de a privi toate ipotezele ce se pot ivi în aplicarea sa.

În ipoteza analizată legiuitorul s-a referit în art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 la media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu; prin urmare, nu s-a avut în vedere în mod exclusiv o medie a unor venituri, ci venitul brut în general, fie că el era calculat ca medie sau că era un venit corespunzător unei luni anume de activitate.

De altfel, alin. (3) al aceluiași articol confirmă teza că aplicarea sa nu este limitată la pensii de serviciu calculate pornind de la o bază de calcul ce valorifică o medie a veniturilor, norma definind venitul net ca fiind "venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu/indemnizației pentru limită de vârstă din care s-au dedus contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare".

Mai mult, examinarea câmpului de aplicare a art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 relevă că acesta nu vizează în mod exclusiv pensii calculate pornind de la o bază de calcul constând în venituri brute medii, deoarece textul se referă și la pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, iar art. 1 și următoarele din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare, reglementează modul de calcul al cuantumului pensiei de serviciu cuvenit acestei categorii de personal la "80% din baza de calcul reprezentând salariul de bază brut lunar corespunzător încadrării în funcția de execuție deținută în administrația centrală, la care se adaugă indemnizațiile și sporurile avute în ultima lună de activitate în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe înainte de data pensionării".

De aceea, folosirea de către legiuitor ca reper ce ajută la determinarea limitei maxime a cuantumului pensiei a noțiunii de "media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul" nu exclude aplicarea normei unei pensii de serviciu calculate pornind de la o bază de calcul ce nu constituie o medie, ci un venit unic.

Nu în ultimul rând, este relevantă pentru analiza de față împrejurarea că legiuitorul nu a inclus în dispozițiile O.U.G. nr. 59/2017 nicio exceptare a vreunei categorii particulare de pensii de la plafonarea la care se referă art. IX; per a contrario, toate categoriile de pensii stabilite prin actele normative la care norma se referă expres sunt vizate de aplicarea textului.

Considerentele de mai sus sunt suficiente, prin ele însele, pentru a fundamenta concluzia că dispozițiile art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2017 sunt aplicabile și pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi, stabilite prin art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, pensii expres prevăzute de norma analizată.

Unul dintre aspectele care au justificat dificultatea rezolvării problemei de drept ce face obiectul sesizării a fost necesitatea ca dezlegarea sa să respecte considerentele cuprinse în jurisprudența Curții Constituționale evocate în cuprinsul întrebării prealabile.

Așa cum s-a arătat, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că "Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională, în ansamblul său".

Sesizarea s-a realizat în cadrul controlului de constituționalitate a priori și a privit un act normativ ce intenționa a modifica Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), prin instituirea obligației de a achita "j) taxa pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă" în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale, "numai în situația în care venitul lunar din pensie și/sau indemnizație pentru limită de vârstă, de la unul sau mai mulți plătitori, după caz, din care se deduce impozitul pe venit aferent stabilit potrivit prevederilor titlului IV, este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar".

În cuprinsul art. 134 1 alin. (3) din legea supusă controlului constituțional erau enumerate categoriile de pensii de serviciu cărora taxa în discuție urma să le fie aplicabilă, la lit. a) a textului legal fiind menționată "pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, ce a constatat neconstituționalitatea în ansamblul său a legii amintite, Curtea Constituțională, analizând dreptul la pensie de serviciu al consilierilor de conturi, a consemnat următoarele: " 128. Cu privire la pensiile de serviciu ale consilierilor de conturi din cadrul Curții de Conturi, prin Decizia nr. 1.094 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 octombrie 2008, Curtea a reținut că membrii Curții de Conturi sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe toată durata acestuia; sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători; nu pot face parte din partidele politice sau să desfășoare activități publice cu caracter politic; le sunt interzise exercitarea, direct sau indirect, a activităților de comerț, participarea la administrarea ori conducerea unor societăți comerciale sau civile și nu pot fi experți ori arbitri desemnați într-un arbitraj. Curtea a constatat că și consilierii de conturi au incompatibilitățile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia «Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior». Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât și judecătorii sunt independenți în exercitarea funcției, respectiv a mandatului lor și inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor. 129. Pornind de la Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, precitată, în care a statuat că aceștia «au atât o altă reglementare constituțională și legală, cât și un statut juridic diferit în raport cu celelalte categorii de personal existente la nivelul Curții de Conturi», și constatând că, de principiu, considerentele care au fundamentat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, precitată, cu privire la statutul constituțional al magistraților se aplică, în mod corespunzător, și consilierilor de conturi, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a constatat că «asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităților, cu magistrații este realizată printr-o normă de rang constituțional, aspect decisiv în analiza Curții» În consecință, Curtea a reținut că «statutul consilierilor de conturi reclamă același tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei, dar nu și sub cel al condițiilor necesare a fi întrunite pentru a se putea emite decizia de pensionare, legiuitorul fiind liber să stabilească atât criteriile, cât și condițiile de pensionare. Însă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere în privința modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor. Faptul că textele legale criticate stabilesc un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi față de cel al judecătorilor este de natură a încălca dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 140 alin. (4) din Constituție». 130. În concluzie, cu privire la pensia de serviciu a consilierilor de conturi, Curtea a stabilit o limită în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la modul de stabilire a cuantumului pensiei, care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor, lăsând liberă decizia acestuia cu privire la criteriile și condițiile de pensionare."

După cum corect s-a consemnat în una dintre hotărârile transmise Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de instanțele naționale, considerentele deciziilor Curții Constituționale au caracter obligatoriu, relevante fiind, din această perspectivă, cele statuate de Curte în jurisprudența sa uniformă, cum este Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, la paragrafele 52 și 53: " 52. Totodată, în legătură cu efectele deciziilor Curții Constituționale, în ceea ce privește atât considerentele, cât și dispozitivul acestora, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că puterea de lucru judecat ce însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, inclusiv efectului general obligatoriu al deciziilor de constatare a neconstituționalității (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, prin sintagma «considerente pe care dispozitivul deciziei Curții se sprijină» se înțelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată de Curte, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conținutul unei decizii a Curții ar putea exista considerente independente de raționamentul juridic care converge la soluția pronunțată și, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicțional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea a reținut că autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). 53. De asemenea, în ceea ce privește forța obligatorie a considerentelor pronunțate în deciziile Curții Constituționale, Curtea mai reține că prevederile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, referitoare la efectul general obligatoriu și pentru viitor al deciziilor Curții, nu disting nici în funcție de tipurile de decizii pe care Curtea Constituțională le pronunță, nici în funcție de conținutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile instanței de contencios constituțional, în întregul lor, sunt general obligatorii. Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, prin care a reținut, invocând jurisprudența sa anterioară, că «atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii.»"

Caracterul obligatoriu al considerentelor atașate dispozitivului deciziilor Curții Constituționale privește, deci, inclusiv decizii cum este cea mai sus evocată, respectiv Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, chiar dacă aceasta privește controlul a priori al unui act normativ.

Cu toate acestea, considerentele în discuție, obligatoriu a fi avute în vedere de orice autoritate chemată a aplica legea criticată - inclusiv de instanțe, deci -, sunt atașate indisolubil dispozitivului și privesc, astfel, chestiunile de constituționalitate acolo dezlegate.

Or, cum s-a arătat în cele ce precedă, considerentele în discuție susțineau constatarea neconstituționalității legii de modificare a Codului fiscal; similar, deciziile anterioare citate (Decizia Curții Constituționale nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, și Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012) priveau dispozițiile