ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), a solicitat anularea Deciziei emise de ANP, ca nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii cererii de transfer din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud a reclamantului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 102 din 5 iulie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. (în prezent aflat în Penitenciarul Gherla) în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și, în consecință, a fost anulată Dispoziția nr. 14609 din 04.04.2024, emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor și a fost obligată pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor să emită o dispoziție prin care să aprobe transferul reclamantului A., din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 102 din 5 iulie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că instanța a reținut în mod eronat faptul că se impune admiterea cererii reclamantului, "raportat la motivele invocate în apărare", întrucât gradul de ocupare al Penitenciarului Aiud, unitatea solicitată, era mai mic decât cel al Penitenciarului Gherla, care "nu avea niciun pat liber și un indice de ocupare de 170,23 mp." Astfel, din cuprinsul aspectelor reținute de instanță la pagina 6, paragrafele 6-10, care fundamentează dispoziția instanței de anulare a actului administrativ contestat, rezultă că instanța a apreciat că în fapt, din documentele depuse în probațiune, "de la data transferării reclamantului de la Penitenciarul Aiud, la Penitenciarul Gherla, situația s-a modificat, în sensul în care în lunile aprilie și mai, gradul de aglomerare din Penitenciarul Gherla era mai mare decât în Penitenciarul Aiud." Recurentul a considerat că analiza efectuată de instanța de judecată este incorectă, întrucât raționamentul acesteia omite faptul că înscrisurile relevă deopotrivă și următoarele elemente de natură să îl invalideze. Cu titlu preliminar, a prezentat situația în ceea ce privește gradul de supraaglomerare din Penitenciarele Aiud și Penitenciarul Gherla, la regimul închis, în perioada indicată în sentința civilă nr. 102 din data de 05.07.2024, respectiv martie- aprilie 2024. Potrivit procesului-verbal nr. x din data de 25.03.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, la data de 22.03.2024, la regimul închis, Penitenciarul Aiud avea un indice de ocupare de 151,37%, iar Penitenciarul Gherla avea un indice de ocupare de 141,43%. Drept urmare, comisia a constatat că Penitenciarul Aiud și Penitenciarul Gherla se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare, impunându-se ca aceste unități să nu mai primească aprobări de transfer pentru executarea pedepsei, până la reducerea gradului de aglomerare, excepție făcând situațiile medicale, operative și garanțiile asumate de statul român. Mai mult, comisia a dispus sesizarea acestor unități, în vederea formulării unor propuneri de transfer. Cu referire la activitatea comisiei sus-menționate, a cărei activitate a fost ignorată în parte de instanța de fond, a reiterat elementele invocate și anterior, pentru a sublinia faptul că activitatea acesteia are rolul de a monitoriza situația privind locurile de cazare existente la nivel sistemic pentru repartizarea echilibrată a persoanelor private de libertate între locurile de deținere. Astfel, la data de 31.03.2024, la regimul închis, gradul mediu de aglomerare pe sistem era de 128,44%, iar la data de 30.06.2024, gradul mediu de aglomerare pe sistem era de 135,32%. În opinia sa, nu poate fi susținută concluzia instanței de fond din moment ce motivele legale pe care sunt întemeiate toate dispozițiile de netransferare sunt în fapt susținute de documentația care a stat la baza acestor acte. Instanța de judecată nu poate invalida concluziile unei comisii constituite la nivel sistemic, de care au ținut cont toate dispozițiile de netransferare emise în ceea ce-l privește pe reclamant, astfel încât să dispună contrar acestora, în sensul obligării la efectuarea unui transfer sistat potrivit procesului-verbal nr. x din data de 25.03.2024, cu unele excepții, respectiv situațiile medicale, operative și garanțiile asumate de Statul Român. Astfel, situația reclamantului nu reclamă urgență, acesta beneficiază de toate drepturile conform regimului de executare, a fost și este vizitat, păstrează legătura cu mediul de suport, iar, mai mult decât atât, distanța dintre cele două unități penitenciare nu poate motiva imposibilitatea membrilor familiei sale de a-l vizita.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Dispoziția nr. 14609/04.04.2024 emisă de emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, cererea de transfer formulată de A. a fost refuzată, reținându-se că sunt insuficiente spații de deținere disponibile în Penitenciarul Aiud. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), a solicitat anularea Deciziei emise de ANP, ca nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii cererii de transfer din Penitenciarul Gherla în Penitenciarul Aiud a reclamantului. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de control judiciar apreciază că sunt fondate susținerile recurentului privind greșita interpretare dată de instanța de fond dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute prin raportare la probele administrate, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, invocate de către reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată: "(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă". Totodată, dispozițiile art. 108 din Legea nr. 254/2013 prevăd următoarele: "1) Comisia prevăzută la art. 32 din Lege face propuneri de transfer Administrației Naționale a Penitenciarelor, în următoarele situații: a) stabilirea sau schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în situația în care acesta nu se încadrează în profilul unității; b) depășirea capacității de cazare a penitenciarului; c) înscrierea deținuților la cursuri de formare profesională ori de instruire școlară; d) folosirea deținuților la muncă, la activități de educație și de asistență psihologică și asistență socială; e) în cazul deținuților pentru care măsurile de siguranță, de asigurare a ordinii și disciplinei la nivelul penitenciarului sunt neîndestulătoare; f) pentru încheierea căsătoriei; g) alte motive temeinic justificate. (2) Deținuții pot formula cereri de transfer în alt penitenciar. În cazul în care cererile de transfer sunt transmise Administrației Naționale a Penitenciarelor, acestea se remit administrației penitenciarului, în vederea avizării de către comisia prevăzută de art. 32 din Lege. (3)Cererilor formulate de alte persoane sau organizații nonguvernamentale li se vor da curs doar în măsura în care acestea sunt însușite de către deținuți. (4) Transferarea deținuților la un alt penitenciar se face conform profilării penitenciarelor, stabilite prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prevăzută la art. 45 alin. (1) din Lege, și va ține cont, de regulă, ca penitenciarul să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a acestora. (5) Dispozițiile art. 103 se aplică în mod corespunzător". Din dispozițiile legale mai sus redate reiese că la stabilirea penitenciarului în care persoana condamnată îți va executa pedeapsa și la transfer trebuie avute în vedere mai multe criterii, între care este menționată ca regulă proximitatea penitenciarului de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, alături de regimul de executare și de nevoile de reintegrare socială, sex și vârstă. Aceasta reprezintă însă doar o recomandare de executare a pedepsei într-un penitenciar situat cât mai aproape de domiciliu, în scopul asigurării unui mecanism de echilibrare a intereselor individuale și publice concurente în evaluarea proporționalității măsurii de alocare într-un anume penitenciar. Instanța de recurs reține incidența în cauză a Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 16 iunie 2023 s-au reținut următoarele: "82. Se constată că în capitolul V al titlului III din Legea nr. 254/2013, ce reglementează drepturile persoanei condamnate, nu este prevăzut un drept al condamnatului de a-și alege locul unde execută pedeapsa privativă de libertate. 83. De asemenea, nu este reglementat nici dreptul de a executa pedeapsa cât mai aproape de domiciliu, cum nu este prevăzut nici un eventual "drept la transfer" într-un loc de detenție care este mai apropiat domiciliului decât cel în care este în curs de executare pedeapsa privativă de libertate. 84. Formularea unei cereri de către o persoană condamnată cu privire la orice aspect intervenit pe parcursul executării pedepsei nu determină ipso facto includerea unui astfel de demers în categoria drepturilor persoanelor deținute. Aceste drepturi sunt expres reglementate de lege, astfel încât nu orice solicitare formulată de un deținut atrage aplicarea procedurii speciale." În aceeași decizie, s-a reținut că criteriul apropierii de domiciliu nu are "o valoare absolută", fiind în corelare cu alte aspecte, care țin de specificul național, și anume: regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, dar și de necesitatea ca administrația să poată gestiona deplasările/transferările persoanelor condamnate între penitenciare și să asigure condiții cât mai bune de cazare acestora. Rațiunea ce exclude calificarea criteriului de alocare menționat ca drept al persoanei condamnate se sprijină pe necesitatea de a exista un echilibru la nivelul sistemului penitenciar, apt a fi realizat doar de manieră centralizată, Administrația Națională a Penitenciarelor fiind instituția chemată să coordoneze activitatea de executare a pedepselor la nivelul întregului sistem (par. 87, 88)". În lumina acestor considerente, Înalta Curte reține că dispozițiile cu privire la transferarea/netransferarea reclamatului au fost fundamentate pe motive obiective, având caracter justificat în raport de prevederile legale ce au stat la baza acestora, niciun act normativ în vigoare neinstituind în sarcina instituției obligativitatea transferării deținuților în funcție de solicitările acestora, fiecare situație în parte fiind analizată riguros în funcție de criteriile arătate mai sus cu privire la oportunitatea desfășurării unor astfel de demersuri. Formularea unei cereri de transfer în aceste condiții, nu are ca finalitate obligația realizării transferului unul deținut, întrucât legislația amintită conferă directorului general al ANP, în calitate de decident, instrumentele necesare pentru evaluarea situației de ansamblu a condițiilor de detenție, supraaglomerare etc. la nivel de sistem, necesare pentru luarea unei decizii fundamentate. În cauză, se constată că din actele dosarului rezultă că, potrivit Procesului-verbal nr. x/12.02.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, la data de 09.02.2024, la regimul închis, Penitenciarul Aiud avea un indice de ocupare de 154,12%, iar Penitenciarul Gherla avea un indice de ocupare de 141,86%. În concret, cu privire la situația reclamantului A., întrucât Penitenciarul Aiud avea capacitatea de cazare depășită, în temeiul art. 48 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art. 108 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 aprobat prin H.G. nr. 157/2016, administrația acestei unități a solicitat Administrației Naționale a Penitenciarelor transferarea mai multor persoane private de libertate, printre care și reclamantul, la alte unități penitenciare în vederea executării pedepsei, solicitând sprijin în vederea reducerii gradului de aglomerare la regimul închis. La analizarea situației s-au avut în vedere prevederile Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 360/2020 privind profilarea locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, regimul de executare, sexul, vârsta, situația juridică, situația privind capacitatea de cazare a unităților subordonate și a efectivelor acestora pe regimuri, precum și Procesul-verbal nr. x/12.02.2024, întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de analiză a gradului de ocupare a unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor. Astfel, în vederea asigurării spațiului de cazare și a drepturilor conform regimului de executare, s-a aprobat transferul deținutului de la Penitenciarul Aiud la Penitenciarul Gherla, în vederea executării pedepsei, conform Dispoziției ANP nr. 11521/04.03.2024. La data de 29.03.2024, în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, coroborat cu art. 108 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, administrația Penitenciarului Gherla a înaintat Administrației Naționale a Penitenciarelor avizul cu privire la solicitarea de transfer a reclamantului la Penitenciarul Aiud în vederea executării pedepsei. După analizarea situației acestuia, cererea nu a fost aprobată, potrivit Dispoziției ANP nr. 14609/04.04.2024 contestată în cauză, întrucât spațiile de cazare din Penitenciarul Aiud erau insuficiente. Conform situației privind capacitatea de cazare pe regimuri, la data de 22.03.2024, Penitenciarul Aiud avea indicele de ocupare la regim închis de 151,37%. Referitor la menținerea legăturii cu mediul de suport, prevăzut de art. 68 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, se reține că executarea pedepsei într-o anumită unitate penitenciară nu împiedică exercitarea dreptului la vizită. Mai mult, pentru menținerea legăturii cu mediul de suport legiuitorul a prevăzut posibilitatea persoanelor private de libertate de a beneficia de dreptul la comunicări online, conform prevederilor actelor normative în vigoare, astfel, categoriile de persoane private de libertate, numărul și durata comunicărilor online, precum și modalitatea de acordare a acestora sunt prevăzute de art. 134-136 din H.G. nr. 157/2016 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013. De asemenea, o altă modalitate de a păstra legătura cu mediul de suport o reprezintă dreptul la convorbiri telefonice, reglementat de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Astfel cum susține pârâtul, din verificările efectuate în aplicația informatică B. a reieșit că, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate la Penitenciarul Gherla, reclamantul și-a exercitat dreptul la vizită și dreptul la convorbiri telefonice, în scopul menținerii legăturii cu mediul de suport. În raport de considerentele expuse și de situația concretă a intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că reclamantului nu i s-a încălcat niciun drept prevăzut de legislația în vigoare, iar actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale antereferite, în baza documentației corespunzătoare, astfel că în cauză că nu se relevă elemente prin prisma cărora să se identifice elemente de nelegalitate a aprecierii organului decident. În concluzie, se constată că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a legii, ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința urmând să fie reformată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului; va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.