ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4895/2024

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.10.2023 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, anularea deciziei Directorului ANP cu privire la transferul reclamantului de la Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Vaslui, conform depozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013.

Prin sentința nr. 329 din 11.12.2023, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023.

Prin sentința nr. 21 din 17 ianuarie 2024, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva sentinței nr. 21 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi sentințe prin care să se dispună transferul său la Penitenciarul Vaslui și obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Tulcea la plata prejudiciului constând în daune materiale și morale, în cuantum de 50.000 RON.

Arată că a fost transferat de la Penitenciarul Vaslui la Penitenciarul Tulcea pe motivul supraaglomerării, în condițiile în care în acest penitenciar se desfășoară anumite activități infracționale.

Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția nulității pentru nemotivare.

Pe fond, arată că la data de 04.01.2024, în baza dispoziției nr. 3934 s-a dispus transferul recurentului-reclamant de la Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Botoșani și că, în ceea ce privește transferul recurentului la Penitenciarul Vaslui, acesta poate formula o nouă cerere de transfer, ce urmează a fi analizată, deși problema supraaglomerării Penitenciarului Vaslui nu a fost încă rezolvată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate excepția de nemotivare a recursului formulat de către recurentul-reclamant A., invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând cererea de recurs formulată de către recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că acesta nu a indicat motivele de casare pe care se întemeiază cererea sa de recurs.

Mai mult, din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurent nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta prezentând starea de fapt și nemulțumirea sa față de respingerea cererii sale de transfer la Penitenciarul Vaslui, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Astfel, recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă la adresa celor reținute de către instanța de fond prin hotărârea recurată, respectiv nu a arătat argumentele pentru care a considerat că soluția instanței de fond, de respingere ca neîntemeiată a cererii sale de chemare în judecată, este greșită.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în speță, susținerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalității hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și, în consecință, recursul nu este motivat.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Astfel fiind, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va anula recursul de față, ca nemotivat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepția nemotivării recursului și va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 21 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nemotivării recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 21 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.