ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5090/2025

Ședința publică din data de 31 octombrie 2025

Asupra conflictului de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2024, ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor și a solicitat obligarea instituției pârâte să răspundă punctual solicitărilor de interes public (un număr de 15 solicitări), pe care i le-a adresat la data de 03.07.2024.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 13 din 10 februarie 2025, Curtea de Apel Alba Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu Administrația Naționala a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, a reținut că prin cererea reclamantului s-a contestat refuzul Administrației Naționale a Penitenciarelor de a-i comunica anumite infirmații de interes public, sens în care pretențiile deduse judecății se circumscriu dispozițiilor Legii nr. 544/2001, fiind de competența de judecată a tribunalului prin secția de contencios administrativ.

2.2. Hotărârea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 390 din 22 mai 2025, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "refuz soluționare cerere" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor București, în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, a avut în vedere că reclamantul este deținut al penitenciarului Iași și că prin Decizia nr. 15/17.09.2018, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

2.3. Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 557 din 25 iulie 2025, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalul Suceava competența de soluționare a plângerii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivare, a reținut că Legea 544/2001 se referă expres la domiciliul reclamantului (care este în Rădăuți), nu la locul unde se află acesta în prezent (Penitenciar), pretinsul refuz al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a comunica anumite informații de interes public reclamantului atrage competența de soluționare a plângerii de către Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

2.4. Hotărârea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 212 din 13 august 2025, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat soluționarea conflictului negativ de competență către Instanța Supremă, cu motivarea că instanțele implicate în conflict sunt două tribunale aflate în circumscripțiile teritoriale a două curți de apel distincte, astfel că pentru soluționarea conflictului a apreciat că se impune legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta fiind instanța superioară și comună celor două tribunale.

Analizând prezentul conflict de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Pentru a stabili norma legală care determină competența materială dar și pe cea teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a contestat refuzul pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor de a-i comunica informații de interes public.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 544/2001, " În cazul în care o persoana se considera vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a carei raza teritorială domiciliază sau în a carei raza teritorială se afla sediul autorității ori al instituției publice."

În consecință, Înalta Curte, după analiza petitului dedus judecății, prin raportare la textul de lege anterior citat, urmează a constata că revine tribunalului competența materială de soluționare a prezentei cereri de chemare în judecată deoarece, prin obiect, demersul procesual al reclamantului se circumscrie prevederilor Legii nr. 544/2001.

Totodată, reținând că s-a realizat conflict între instanțele care și-au declinat reciproc competența, inclusiv, din perspectiva laturii teritoriale a acesteia, Înalta Curte constată că prevederea legală anterior citată face trimitere la instanța de la domiciliul reclamantului.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării, se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta. Potrivit alin. (11) al art. 155 din C. proc. civ., deținuții vor fi citați la administrația locului de deținere.

Prin urmare, noțiunea de domiciliu nu trebuie confundată cu locul detenției sau cu locul citării unei persoane, loc care, în cazul persoanelor condamnate ce execută o pedeapsă privativă de liberate, va fi întotdeauna penitenciarul în care respectiva persoană își execută condamnarea.

Domiciliul unei persoane nu poate fi reprezentat de un loc de detenție, loc în care respectiva persoană se regăsește temporar (de o durată mai mică sau mai mare de timp) ca urmare a aplicării unei pedepse ce presupune privarea de liberate. Adresa locului de deținere, date fiind circumstanțele excepționale (respectiv starea de detenție), prezintă relevanță doar în privința citării persoanei în procesele civile sau penale în care este implicată.

Sediul penitenciarului unde se execută pedeapsa privativă de libertate, respectiv locul de detenție al reclamantului nu poate fi subsumat definiției legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ.. Chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului. A accepta o opinie contrară, ar însemna ca, în fapt, reclamantul să își poată alege instanța de judecată, ca și în cazul competenței alternative, aspect nepermis, care ar adăuga la textul de lege.

În consecință, față de împrejurarea că Legea nr. 544/2001 se referă expres la domiciliul reclamantului (care este în Rădăuți), nu la locul unde se află acesta în prezent încarcerat(Penitenciar), Înalta Curte constată pretinsul refuz al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a comunica anumite informații de interes public reclamantului atrage competența de soluționare a cererii de către Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta fiind instanța în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor București, în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.