ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 01.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a contestat ordinul de suspendare a raportului de muncă, prin care a solicitat să se dispună anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenentă sindicală, a fost comunicat după ce și-a încetat efectele juridice și nu a fost emis și semnat de titularul acestui drept.

În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 13971C101.08.2023, cu privire la aceasta, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 223, pentru motiv de netemeinicie și nelegalitate. Totodată, a solicitat obligarea la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 484 din 23 aprilie 2024 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație act" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, tribunalul a reținut că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Astfel, enunțând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, natura juridică de act administrativ a ordinului contestat și, pe de altă parte, calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului, instanța, față de dispozițiile legale mai sus arătate, tribunalul a apreciat că soluționarea cauzei este de competența Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr. 80 din 25 iunie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect "contestație act" în favoarea Tribunalului Suceava, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință, enunțând dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003, curtea de apel a reținut că, în prezenta cauză, reclamanta, în calitate de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Suceava, din subordinea Ministerului Justiției, solicită anularea ordinului emis de Ministerul Justiției, ordin prin care ministerul în calitate de angajator, a dispus suspendarea raporturilor de muncă ale reclamantei ca urmare a participării la grevă în perioada 15 - 16.05.2023.

Un atare act, precum cel ce face obiect al analizei în prezenta cauză - ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă, nu este un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfășurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat de regulile de drept comun de jurisdicția muncii, astfel că apartine tribunalului competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, prin care aceasta a contestat ordinul de suspendare a raportului de muncă, prin care, în principal, a solicitat să se dispună anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023. În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, cu privire la aceasta, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 223. Totodată, a solicitat obligarea la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși este emis de către pârâtul Ministerul Justiției, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

De asemenea, acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

În concluzie, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Tribunalului Suceava.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.