ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3218/2024

Ședința publică din data de 11 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2023 pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a contestat Ordinul nr. 1397/C din 01.08.2023 prin care au fost suspendat raportul de muncă, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în integralitate a acestui Ordin, iar în subsidiar anularea în parte a acestuia cu privire la contestatoare, nominalizată în Anexa 1 a Ordinului la nr. crt. 214, obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 177 din data de 5 martie 2024, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Suceava.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reținut, în esență, că în cauză ar fi vorba despre un litigiu de competența instanței de contencios administrativ, întrucât ordinul despre a cărui anulare este vorba în cauză ar fi un act administrativ emis de o autoritate centrală, fiind astfel incidente regulile de competență date de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința civilă nr. 48 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de litigii de muncă și asigurări sociale și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției, instanța a reținut că reclamanta, în calitate de consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Suceava din subordinea Ministerului Justiției, solicită anularea ordinului emis de Ministerul Justiției, ordin prin care ministerul în calitate de angajator, a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale acesteia ca urmare a participării la greva generală în perioadele 03.-05.05.2023, 08.-12.05.2023.

Curtea a apreciat că un atare act, ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă, nu este un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfășurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun în jurisdicția muncii.

Mai mult, s-a reținut că, relativ la cariera personalului serviciilor de probațiune, potrivit art. 39, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, elaborează programe de formare profesională, cu consultarea șefilor de servicii, sau că potrivit art. 44 delegarea, detașarea și transferul se dispun prin ordin al ministrului justiției, încetarea delegării și detașării se dispune prin ordin al ministrului justiției.

Este de observat că un atare personal este unul ce face parte din categoria funcționarilor cu statut special, sistemul de probațiune ca serviciu public contribuind la înfăptuirea actului de justiție, că Ministerul Justiției, în subordinea căruia funcționează un atare serviciu, gestionează chestiunile legate de cariera consilierilor de probațiune, și că actele pe care acesta le emite cu incidență la raportul de muncă al acestor angajați, precum este și cel ce face obiectul prezentei cauze - suspendarea raporturilor de muncă al consilierului de probațiune, sunt astfel acte emise de minister în calitate de angajator, referitoare la raportul de muncă, iar nu acte administrative emise de minister în calitate de autoritate publică.

Împrejurarea că o aceeași instituție are și capacitatea de a emite acte administrative în raporturile de drept administrativ în care este angajată, nu înseamnă că toate actele emise de o astfel de instituție sunt automat acte administrative, orice instituție publică putând desfășura și funcționa și în cadrul altor tipuri de raporturi de drept decât cel administrativ, de exemplu în raporturi civile (atunci când, prin ipoteză, revendică un bun), sau în raporturi de drept penal, sau în raporturi de dreptul muncii - când este vorba de acte emise relativ la cariera angajaților instituției.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția I civilă, Complet specializat în dreptul muncii, pentru considerentele ce succedă:

Ordinul MJ nr. 1397/C/26.07.2023 ce face obiectul judecății a fost emis pentru executarea în concret a mai multor dispoziții legale, printre care art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în Anexa nr. 1 la ordin, printre care și reclamanta.

Potrivit art. 45 alin. (1) din această lege, suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al angajatorului sau al angajatului, în condițiile legii.

Așadar, personalul de probațiune este parte într-un raport de muncă, al cărui regim juridic este dat în principal de Legea nr. 123/2006.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 123/2006:

"Dispozițiile Legii nr. 123/2006 se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege".

Așadar, regimul juridic special se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă dat de legea nr. 123/2006.

Rezultă că litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

În consecință, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, complet specializat în dreptul muncii.

Este lipsit de relevanță că Ordinul MJ nr. 1397/C/26.07.2023 este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (într-adevăr, are caracter individual, este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, aplică în concret legea și modifică un raport juridic) deoarece potrivit art. 5 alin. (2) din această lege, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Or, Codul muncii este lege organică și prevede o altă procedură judiciară de soluționare a litigiului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, complet specializat în dreptul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, complet specializat în dreptul muncii.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.