ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5008/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția I Civilă la data de 01.09.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, a solicitat anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenentă sindicală, a fost comunicat după ce și-a încetat efectele juridice și nu a fost emis și semnat de titularul acestui drept.

În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului 13971C101.08.2023, în ceea ce o privește pe reclamantă, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 212, pentru motiv de netemeinicie și nelegalitate. Totodată, a solicitat obligarea la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08.12.2023, reclamanta A. a formulat cerere de renunțare la capătul 3 din cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 540/2024 din 14 mai 2024, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ordinul a cărui anulare se solicită are natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și a avut în vedere dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat.

2.2. Prin sentința nr. 97 din 18 septembrie 2024, Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că ordinul ministrului de suspendare a raporturilor de muncă nu este un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, nefiind un act emis în regim de putere publică, în calitatea ministerului de autoritate publică, ci este un act emis de angajator în desfășurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat astfel de regulile de drept comun de jurisdicția muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși este emis de către pârâtul Ministerul Justiției, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

De asemenea, acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă – Complet Specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Suceava – secția I Civilă – Complet Specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.