ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3154/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 septembrie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Suceava, secția I, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

1.anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/1.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenența sindicală, a fost comunicat după ce și-a încetat efectele juridice și nu a fost emis și semnat de titularul acestui drept;

2.în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/1.08.2023 cu privire la reclamant, nominalizarea în Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 232, pentru motiv de netemeinicie și nelegalitate;

3.obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației, inclusiv dobânzi penalizatoare, precum și a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată;

4.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile: art. 15 alin. (2) și (5) din Constituția României, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., O.U.G. nr. 42/2023, Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 5 alin. (8), (6) alin. (4), (39), (11)9, 159 din Codul Muncii, art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința nr. 114 pronunțată la 20 februarie 2024, Tribunalul Suceava

, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și a declinat competenței de soluționare a cererii, în favoarea Curtea de Apel Suceava.

Instanța a reținut din actele și lucrările dosarului, că obiectul cauzei îl constituie anularea Ordinului de suspendare a raporturilor de serviciu ale reclamantului, în cuprinsul ordinului nefiind menționată competența altei instanțe de soluționare a contestației împotriva acestuia.

Articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența teritorială exclusivă a instanței de la sediul reclamantului. Cât privește noțiunea de domiciliu, aceasta trebuie interpretată în sens strict, întrucât art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 privește o competență exclusivă. Articolul 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se completează cu dispozițiile din C. civ.

Având în vedere faptul că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală, instanța constată că, în cauză, competența de soluționare a cererii dedusă judecății aparține Curții de Apel Suceava astfel că a admis excepția necompetenței materiale și a declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Suceava.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 6 martie 2024.

Prin sentința nr. 43/2024 pronunțată la 15 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă competența de soluționare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ cu caracter normativ/despăgubire/obligația de a face" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, în temeiul art. 134 C. proc. civ. suspendă din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului pentru soluțonarea conflictului negativ de competență către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a observat, în primul rând, că ordinul a avut la bază dispozițiile din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, dispoziții din Codul muncii, precum și art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și a precizat că, aceste dispozițiile legale, legiuitorul a stabilit că ordinele de eliberare din funcție/de sancționare disciplinară, emise de Ministrul Justiției, deci acte ce privesc raportul de muncă al personalului de probațiune, se pot ataca la instanța judecătorească competentă, fără a menționa expres instanța de contencios administrativ.

Or, câtă vreme Legea nr. 123/2006 trimite la reglementările din legislația muncii, iar potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod, de asemenea, conform art. 269 din aceeași lege, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, reține Curtea că litigiu este de competența instanței de conflicte de muncă și de asigurări sociale, nu a instanței de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

Potrivit definiției din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum și suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1, la inițiativa acestora și pentru perioadele menționate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.

Astfel, deși este emis de către pârâtul Ministerul Justiției, Ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

De asemenea, acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme vreme cuprinde doar dispoziții referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probațiune menționat în anexa nr. 1 și este emis în baza dispozițiilor art. 45, art. 50, art. 59 și art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) și art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum și art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

În acest context, pentru stabilirea instanței competente prezintă relevanță natura juridică a relațiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuțiilor lor, instituțiile și autoritățile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci și de dreptul muncii, de drept civil etc.

Prin urmare, având în vedere specificul activității sistemului de probațiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum și atribuțiile Ministerului Justiției privind cariera personalului serviciilor de probațiune (numire în funcție, delegare, detașare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă și reluarea activității, eliberarea din funcție etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reține aplicabilitatea prevederilor specifice legislației muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislația muncii și legislația civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I-a civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.