ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5681/2024

Ședința publică din data de 3 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal la data de data de 27.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției de transfer nr. 71012/18.10.2023 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care s-a dispus netransferarea acestuia la Penitenciarul Vaslui și obligarea pârâtei să dispună transferul său în penitenciarul menționat.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 201 din data de 06 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul A., persoană privată de libertate aflată în prezent în Penitenciarul Iași, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 201 din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal - a declarat recurs reclamantul A., aflat în stare de detenție la Penitenciarul Iași, intitulat de acesta " contestație" și, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin declarația de recurs a arătat inițial doar că decizia luată de instanță nu a fost corectă, iar acest aspect îl poate dovedi cu probe.

Ulterior, la data de 22.07.2024, recurentul – reclamant a transmis la dosar o Cerere de transfer, în cadrul căreia a solicitat soluționarea acesteia și transferul său din Penitenciarul Tulcea la Peniteciarul Vaslui.

Arată că, în conformitate cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor ar trebui să fie repartizat la peniteciarul cel mai apropiat de domiciliul său, motiv pentru care contestă decizia emisă de Agenția Națională a Penitenciarelor. Solicită a se emite o adresă către Penitenciarul Vaslui în baza Legii nr. 554/2004, cu privire la gradul de ocupare în sectorul regimului semi- deschis.

În baza legii 320/2020 privind profilarea penitenciarului, acesta este cel mai aproape de domiciliul săi și, de asemenea, respectă întocmai prevederile OMJ nr. 2772/C/2017.

Mai susține recurentul -reclamant faptul că familia sa nu își permite costurile transportului din Iași până la Tulcea, deoarece doar tatăl său are un venit, mama sa neavând nici o sursă de venit, fiind totodată și foarte bolnavă.

În final, recurentul-reclamantul solicită soluționarea cererii sale de transfer din Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Vaslui.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, în cadrul căreia invocă excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recurentul nu prezintă motive de nelegalitate ale hotărârii pronunțate la fond care să se încadreze într-unul sau mai multe dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv nu critică decizia atacată, ci doar își prezintă nemulțumirea legată de soluția pronunțată de instanță, ceea ce nu constituie un motiv care să impună casarea hotărârii atacate.

Simpla enumerare a nemulțumirilor nu răspunde exigențelor cerute de art. 488 C. proc. civ.

Întrucât, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., neindicarea mențiunilor de la alin. (1) lit. d) C. proc. civ. este prevăzută sub sancțiunea nulității, intimata solicită a se admite excepția invocată și a se respinge recursul formulat de recurentul – reclamant, ca fiind nul.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul – reclamant A. a combătut apărările expuse de intimata – pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor în cuprinsul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, în cadrul căruia aduce noi argumente pentru admiterea cererii sale de transfer, fără a încadra în drept recursul promovat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.10.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut dosarul în pronunțare asupra excepției nulității, invocată de intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor în cadrul întâmpinării, aceasta putând face inutilă cercetarea în fond a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal la data de data de 27.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției de transfer nr. 71012/18.10.2023 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care s-a dispus netransferarea acestuia la Penitenciarul Vaslui și obligarea pârâtei să dispună transferul său în penitenciarul menționat.

Ca urmare a respingerii acțiunii, ca nefondate, de către Curtea de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a promovat recurs, intitulat " contestație" și, fără a încadra în drept cererea sa, a susținut doar că decizia luată de instanță nu a fost corectă, iar acest lucru îl va dovcedi cu probe.

Nici ulterior, prin Memoriul intitulat de parte "Cerere de transfer", acesta nu a formulat critici la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, ci s-a limitat a expune din nou motivele pentru care insistă a fi transferat de la Penitenciarul Tulcea la Penitenciarul Vaslui. solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecarea litigiului în fond.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie declarat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie și motivat, în sensul ca argumentele expuse de parte să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate, acesta limitându-se a susține că decizia luată de prima instanță nu a fost corectă și solicita din nou transferul.

Or, reține Înalta Curte că motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea limitându-se a susține doar că decizia nu a fost corectă, fără a combate în vreun fel raționamentul reținut de prima instanță la pronunțarea hotărârii recurate.

Astfel, Înalta Curte amintește că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din același act normativ.

Așadar, recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a susține doar că decizia primei instane nu a fost corectă și a relua cererea de transfer, analizată deja de prima instanță, prin hotărârea recurată, fără a combate raționamentul juridic al acesteia și a menționa norma legală încălcată sau eronat interpretată de aceasta, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentul - reclamant nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata–pârâtă Administrația Națională a Pentenciarelor în cadrul întâmpinării depuse la dosar, va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul formulat de reclamantul A..

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata – pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor în cadrul întâmpinării depuse la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A., aflat în stare de detenție la Penitenciarul Iași împotriva sentinței civile nr. 201 din 06 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 decembrie 2024.