Decizia nr. 246/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.919/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ în Dosarul nr. 1.429/103/2023*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a dispus din oficiu, prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, astfel cum a fost complinită la data de 15 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.429/103/2023*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, după încadrarea într-o funcție contractuală în cadrul unei primării cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată și stabilirea coeficientului de salarizare sub nivelul funcției de viceprimar, implicit gradația la care este îndreptățit angajatul, este posibilă diminuarea unilaterală a coeficientului de salarizare, fără motivare, prin hotărâre a consiliului local, în condițiile în care fișa postului rămâne aceeași, salariatul nu este sancționat disciplinar și nici nu i se impută neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă a unor obligații contractuale și nu este încheiat niciun act adițional la contractul de muncă. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii): " Art. 160. - (1) Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. (2) Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri. (3) Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil, conform prevederilor art. 162 alin. (1). (4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, în condițiile art. 164, corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai și de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 11. - (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradație a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ la data de 22 iunie 2023, cu nr. 1.429/103/2023*, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții unitatea administrativ-teritorială comuna Icușești și primarul comunei Icușești, anularea Dispoziției nr. xx/3.04.2023 a primarului comunei Icușești și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia; anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Icușești nr. xx/23.02.2023; obligarea pârâților la plata sumei reprezentând diferența drepturilor salariale lunare aferente perioadei 1.01.2023-31.05.2023 și în continuare, precum și toate drepturile asimilate reprezentând contribuții, precum și despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit, ca urmare a neexecutării de către pârâți a obligațiilor contractuale de plată a salariului.

În motivare reclamantul a arătat, în esență, că, prin dispoziția contestată, în mod nelegal și nejustificat i-a fost diminuat coeficientul de salarizare de la 2,73 - gradația 4 conform vechimii în muncă de la 15-20 ani la angajare (prevăzut în contractul individual de muncă) la 2,09.

Totodată, a arătat că prevederile legale invocate în preambulul dispoziției atacate, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022), precizează la art. 1 alin. (1) că, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, în contradicție totală cu micșorarea coeficienților și, respectiv, a salariului lunar, cât și cu neaplicarea procentului de majorare de 10%.

Prin întâmpinare, pârâta unitatea administrativ-teritorială comuna Icușești a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile cu privire la anularea hotărârii consiliului local, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării ce rezultă din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a reținut că singura condiție de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului: "completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Prin urmare, instanța de sesizare a opinat că nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidență că ceea ce a intenționat legiuitorul delegat a fost ca instanța supremă să asigure o interpretare unitară a dispozițiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Reclamantul are calitatea de personal contractual, de execuție, în cadrul compartimentului din aparatul de specialitate al primarului, fiind angajat în funcția contractuală de inspector de mediu, astfel cum rezultă din contractul său individual de muncă.

În concluzie, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prezentul litigiu are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale, reclamantul are calitatea de personal contractual în cadrul unei primării, fiind plătit din fonduri publice, iar asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze instanța supremă nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a fost de acord cu sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, apreciind că nu este o sancțiune diminuarea coeficientului de salarizare în discuție.

Pârâții au considerat că doar prin hotărâre a consiliului local se putea stabili modificarea coeficientului de salarizare din contractul individual de muncă și nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul primăriilor salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că aspectele care se impun a fi lămurite în prezenta cauză vizează modalitatea în care salariul unei persoane care face parte din personalul contractual angajat ca inspector de mediu în cadrul primăriei poate fi redus, fără să fie încălcate dispozițiile art. 160 din Codul muncii, prin diminuarea salariului de bază stabilit la data încadrării în muncă.

Instanța de sesizare a reținut prevederile art. 11, precum și ale art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, arătând totodată că adoptarea Hotărârii Consiliului Local Icușești nr. xx/23.02.2023, în baza căreia s-a dispus reducerea coeficientului de salarizare la care s-a raportat stabilirea salariului de bază al reclamantului, are drept justificare prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022.

Prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, s-a stabilit că reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 sunt aplicabile și funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupațională "Administrație" cuprins în art. 11 din aceeași lege-cadru, relevante fiind considerentele de la paragrafele 74-80 ale acestei decizii, citate integral în cuprinsul încheierii de sesizare.

Instanța de trimitere a menționat în final că recunoaște competența organelor legislative locale de stabilire a salariilor angajaților, fie ei funcționari publici sau personal contractual, dar are în vedere că dispozițiile legale în baza cărora își justifică demersul de reducere a salariului de bază trebuie să aibă o abordare coerentă a salarizării, cu stabilirea unor criterii previzibile și deplin transparente, pentru respectarea principiilor salarizării pentru munca depusă și a normelor generale ale dreptului muncii. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, din răspunsurile transmise a rezultat că instanțele naționale nu au identificat practică judiciară.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii relevante, în ordine cronologică: - Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, care, deși a vizat stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliției locale, a interpretat dispozițiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 și a reținut, conform paragrafului 82, că ordonatorul de credite beneficiază de o deplină libertate de stabilire a cuantumului salariilor de bază, în exprimarea principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, singurele restricții legale referindu-se la salariul minim brut pe țară, ca limită minimă, și nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar, ca limită maximă, această dezlegare fiind în conformitate cu deciziile Curții Constituționale menționate în cuprinsul acestei decizii de recurs în interesul legii; - Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 2 august 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că dispozițiile art. I alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020), ale art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 sunt aplicabile și funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupațională "Administrație" cuprins în art. 11 din aceeași lege-cadru, prezentând relevanță considerentele de la paragrafele 73-80 ale acestei decizii; - Decizia nr. 31 din 10 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 9 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galați - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, reținându-se că există o dezlegare referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, dată prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Cu privire la dispozițiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituțională a reținut că soluția legislativă care deleagă competența legiuitorului de stabilire a salariului de bază al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării, consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora către consiliul local, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, respectiv către ordonatorul de credite, pentru stabilirea salariului lunar, reprezintă o excepție de la principiul legalității sistemului de salarizare, opțiunea legiuitorului pentru adoptarea acestei soluții legislative fiind justificată prin invocarea, în cuprinsul art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, a dispozițiilor art. 120 din Constituție privind principiile de bază ale administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale. De asemenea, a observat că Legea-cadru nr. 153/2017 consacră criterii clare pentru stabilirea salariului de bază și a salariului lunar al personalului din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, criterii care sunt obligatorii pentru acestea din urmă. Pe de altă parte, Curtea Constituțională a mai arătat că reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (limita minimă - salariul minim brut pe țară și limita maximă - indemnizația lunară corespunzătoare funcției de viceprimar/vicepreședinte al consiliului județean), este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de responsabilitatea, complexitatea și riscurile funcțiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 668 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 13 iunie 2023, Decizia nr. 676 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 23 mai 2023). X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar, conform art. 1 din actul normativ menționat, domeniul de aplicare cuprinde procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanța de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

În contextul normativ evocat mai sus, admisibilitatea sesizării prealabile întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) sesizarea să fie formulată într-o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) obiectul procesului să se încadreze în categoriile prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; (iii) sesizarea să vizeze o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Dispozițiile citate anterior au caracterul unor norme speciale în raport cu normele de drept comun prin care este reglementată sesizarea prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, cuprinse în art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa însă cu acestea, în mod corespunzător, așa cum prevede expres art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Verificând condițiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de față nu sunt îndeplinite condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept și nici aceea ca instanța supremă să nu fi statuat cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor subsumate cererii de pronunțare a hotărârii prealabile.

Cu privire la condiția existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, care poate face obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se constată că în mod eronat instanța de trimitere a considerat, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, că sesizarea este obligatorie în materia litigiilor privind stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice și nu se mai impune stabilirea existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind că sesizarea se dispune cu titlu imperativ și nu este lăsată la latitudinea instanței care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea de "chestiune de drept", însă lămurirea sensului acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței de urgență și de necesitatea completării, conform art. 4, a dispozițiilor speciale ale ordonanței de urgență cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a "chestiunii de drept", susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înțeles să țină seama de "configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept", apreciind că, în coordonatele acestui mecanism, aplicarea noilor norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, "în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

Din contextul legislativ expus rezultă că procedura specială prevăzută de ordonanța de urgență prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferențele specifice care rezultă din conținutul dispozițiilor ordonanței de urgență, referitoare la caracterul de noutate și instanța competentă care formulează sesizarea.

Mai mult, eroarea în care s-a aflat instanța de trimitere rezultă și din împrejurarea că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care folosesc noțiunea de "chestiune de drept", în preambulul ordonanței de urgență legiuitorul delegat folosește chiar sintagma "chestiuni dificile de drept", intenționând să accentueze astfel că nu orice chestiuni de drept, ci doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept sunt cele care pot forma obiectul procedurii. Potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticității actului), fiind cel care enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeași lege).

Această statuare este în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă actual, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.

Pe de altă parte, rațiunea instituirii condițiilor formale ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, contrar opiniei exprimate de instanța de trimitere, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanța de urgență obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice ipoteză în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat, în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.

O primă constatare ce pledează pentru concluzia inadmisibilității sesizării este aceea că instanța de trimitere nu a furnizat niciun argument de natură a contura existența, în cauza cu care este învestită, a unei veritabile chestiuni de drept, fiind de observat că, prin argumentele expuse, instanța de trimitere prezintă o interpretare clară și argumentată a prevederilor legale subsumate întrebării formulate, fără a reliefa niciun argument de natură a caracteriza normele analizate ca având un conținut neclar, echivoc sau susceptibil de interpretări diferite, ce comportă riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

În ceea ce privește condiția negativă ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, se constată că prin Decizia nr. 11 din 17 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. I alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, ale art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 sunt aplicabile și funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupațională "Administrație" cuprins în art. 11 din aceeași lege-cadru.

Considerentele menționate în cuprinsul Deciziei nr. 11 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii la paragrafele 74-80, reluate în punctul de vedere al instanței de trimitere, oferă repere lipsite de echivoc în privința modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, sub aspectul determinării salariilor personalului din familia ocupațională "Administrație", astfel că la data soluționării prezentei sesizări nu subzistă condiția ca instanța supremă să nu fi statuat asupra chestiunii de drept supuse analizei în prezentul dosar.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.