Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 486/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.668/105/2023, privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: – dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu 1.01.2019, prin includerea şi a celor pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, zile libere acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educaţiei; – dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, art. 59-67 din normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, art. 154 din Codul muncii şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de concediu medical, de concediu pentru studii şi de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului cu includerea indemnizaţiei de concediu de odihnă şi a indemnizaţiei de hrană menţionate mai sus neplătite.

Magistratul-asistent arată că, la dosar, a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Prahova – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 4.668/105/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate.

Sesizarea a fost înregistrată la 3 martie 2025, cu nr. 486/1/2025. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 ” Art. 18. – (1) Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (…) (1 2 ) Pentru personalul din sistemul de învăţământ acordarea indemnizaţiei de hrană prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază. (2) Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (…) Art. 154. – (1) Salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. (2) Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu sau fără plată.”

Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, cu modificările ulterioare Art. 10 din anexa la ordin: ” (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. (2) Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (3) În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat cadrelor didactice se iau în considerare şi drepturile salariale care se acordă cu caracter permanent. (4) Pentru cadrele didactice încadrate cu fracţiuni de normă indemnizaţia de concediu se calculează avându-se în vedere drepturile salariale corespunzătoare, cuvenite pentru fracţiunea de normă sau fracţiunile de normă care se iau în calcul. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.”

Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat Art. 8 din anexa la ordin: ” (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile, sporurile şi majorările cu caracter permanent – inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază – pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 4.668/105/2023, la 14 noiembrie 2023, reclamanta persoană fizică a chemat în judecată pârâta Şcoala Gimnazială (…), solicitând: – obligarea pârâtei la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă începând cu data de 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de hrană şi la plata diferenţelor dintre indemnizaţiile de concediu cuvenite şi cele plătite; – obligarea pârâtei la recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu data de 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii din acest dosar, prin includerea indemnizaţiilor de hrană şi pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior şi obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre indemnizaţiile de hrană cuvenite şi cele plătite; – obligarea pârâtei la recalcularea indemnizaţiilor de concediu medical, concediu pentru studii şi de formare profesională, concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului, începând cu 1.01.2019 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, prin includerea în cuantumul acestora a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi a indemnizaţiei de hrană menţionate anterior şi neplătite, sume actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală până la data plăţii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a calculat în mod corect şi legal indemnizaţiile de concediu, deoarece nu a inclus în calculul acestora şi indemnizaţia de hrană, care a fost reglementată şi introdusă de art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu 1 ianuarie 2019.

Indemnizaţia de hrană are natura juridică a unui venit salarial, care se raportează, prin modul de calcul, la un venit de natură salarială, respectiv la „a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată”, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi se cuvine „proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară”, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol; intrând în componenţa venitului salarial, în categoria „indemnizaţiilor”, în sensul dispoziţiilor art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, se impune ca, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, să fie luat în considerare la stabilirea bazei de calcul al indemnizaţiei concediului de odihnă, având caracterul unui venit permanent.

Totodată, s-a susţinut că indemnizaţia de hrană trebuie plătită şi pentru zilele libere acordate suplimentar în baza art. 30 alin. (1) şi (3) din contractele colective de muncă înregistrate cu nr. 435/2019 şi cu nr. 651/2021, precum şi în baza normelor legale emise de Guvern sau Ministerul Educaţiei, ca de exemplu: Ziua Învăţătorului, Ziua Profesorului etc. Aceste zile libere suplimentare au fost recuperate ulterior, intrând în categoria zilelor lucrate, pentru care nu s-a plătit indemnizaţia de hrană, conform art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În cadrul soluţionării acţiunii s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, s-a apreciat că, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Parcurgând hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, tribunalul nu a identificat nicio hotărâre redactată privind chestiunile de drept care fac obiectul prezentei cauze.

Cu privire la includerea indemnizaţiei de hrană în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Fără a antama fondul cauzei, instanţa de trimitere a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu 1.01.2019, prin includerea zilelor libere suplimentare în zilele lucrătoare ce se recuperează ulterior, acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educaţiei.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, „Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).”, prin timp efectiv lucrat se înţelege şi timpul lucrat în vederea recuperării zilelor libere de către salariat.

Pe de altă parte, s-ar putea considera şi că, raportat la practica instituţiilor de a dispune recuperarea prin prelungirea timpului efectiv de lucru în zilele lucrătoare, nu se ajunge la o depăşire a timpului lucrat raportat la zile, ci la ore, iar câtă vreme indemnizaţiile de hrană nu se acordă diminuat în situaţia în care salariatul lucrează mai puţine ore într-o zi (în situaţia unei învoiri), acesta nu beneficiază nici de suplimentarea acestei indemnizaţii în situaţia prelungirii timpului de lucru zilnic.

Indemnizaţia de hrană constituie un venit asimilat salariilor, cu o destinaţie specială, respectiv aceea de a compensa parţial costurile cu hrana pe durata în care angajatul prestează muncă, şi se acordă proporţional, pe durata în care angajatul a prestat efectiv munca.

Aşadar, indemnizaţia constituie o contravaloare a hranei la care angajatul ar fi îndreptăţit în cursul derulării muncii şi se cuvine numai atât timp cât munca a fost prestată.

Cum pe durata concediului legal de odihnă nu se prestează muncă, indemnizaţia de hrană nu poate fi avută în vedere la stabilirea indemnizaţiei de concediu.

Astfel, Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este incidentă în speţă cu privire la includerea indemnizaţiei de hrană în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Referitor la includerea indemnizaţiei de concediu de odihnă în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu pentru studii şi de formare profesională reglementată de art. 154 din Codul muncii ori al indemnizaţiei de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului, reglementată prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010), s-a considerat că indemnizaţia de concediu de odihnă se poate asimila noţiunii de venituri din salarii, intrând în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu pentru studii şi de formare profesională sau al indemnizaţiei de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu au exprimat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul instanţei supreme au fost identificate următoarele decizii relevante cu privire la chestiunile de drept sesizate: – Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici; – Decizia nr. 90 din 17 martie 2025*), nepublicată, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.119/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă la calculul indemnizaţiilor: pentru concediul medical, pentru concediu de studii şi formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizaţia de hrană.” *) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 17 martie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 24 aprilie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a fost formulată în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate se face în temeiul dispoziţiilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ce se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

De asemenea, în art. 3 din acelaşi act normativ s-a prevăzut că „Dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se arată la art. 4 din acest act normativ („Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (…), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”).

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi procesele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că prezenta sesizare îndeplineşte primele două cerinţe de admisibilitate.

Sesizarea pentru pronunţarea hotărârii prealabile este formulată de completul Tribunalului Prahova, învestit în primă instanţă cu soluţionarea acţiunii în litigii de muncă, declanşate de reclamantă – personal didactic în cadrul Şcolii Gimnaziale com. Berceni, judeţul Prahova.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei – Şcoala Gimnazială com. Berceni – la recalcularea indemnizaţiilor aferente concediului de odihnă, concediului medical, concediului pentru formare profesională şi concediului pentru creşterea copilului de până la 2 ani, prin includerea indemnizaţiei de hrană, precum şi la acordarea indemnizaţiei de hrană pentru zilele libere acordate în baza contractelor colective de muncă şi a unor acte normative specifice, zile recuperate şi incluse în zilele lucrătoare, inclusiv la plata diferenţelor dintre indemnizaţiile cuvenite şi cele încasate efectiv.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii în cauza în care este formulată sesizarea se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie legală enunţată, referitoare la existenţa unei chestiuni de drept, în accepţiunea autonomă dată acestei instituţii în mecanismul hotărârii prealabile, susceptibilă de interpretări diferite din partea instanţelor de judecată şi astfel, cu potenţial de jurisprudenţă neunitară, de natură să facă incident mecanismul unificării a priori a practicii judiciare, se observă că, prin încheierea de sesizare, instanţa de trimitere a solicitat interpretarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, relativ la modul de calcul al indemnizaţiei de hrană pentru zilele libere suplimentare incluse în zilele lucrătoare ce se recuperează ulterior, precum şi modalitatea de interpretare a prevederilor art. 10 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 59-67 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările şi completările ulterioare, art. 154 din Codul muncii şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, referitor la modul de calcul al indemnizaţiilor pentru concediul medical, concediul de studii şi formare profesională, concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului prin includerea sau nu a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi celei de hrană recalculate.

În privinţa primei chestiuni de drept relativ la maniera de interpretare a prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privitoare la modul de calcul al indemnizaţiei de hrană pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă personalul didactic, care beneficiază de indemnizaţie de hrană proporţional cu timpul efectiv lucrat, poate obţine această indemnizaţie şi pentru zilele libere acordate în baza contractelor colective de muncă sau a actelor normative speciale, recuperate şi incluse în zilele lucrătoare.

Aceasta în condiţiile în care Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 18 alin. (1 2 ) şi (2), menţionează, în mod neechivoc, faptul că pentru personalul din sistemul de învăţământ acordarea indemnizaţiei de hrană se stabileşte prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază şi se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 din acelaşi act normativ.

Împrejurarea că pentru anumite zile libere, negociate prin contractul colectiv de muncă sau stabilite prin acte normative cu caracter special, angajatorul nu a acordat indemnizaţia de hrană, deşi aceste zile au fost recuperate şi incluse în noţiunea de timp efectiv lucrat, nu se circumscrie noţiunii „chestiune de drept”, susceptibilă de o interpretare de principiu, pe calea mecanismului hotărârii prealabile, ci într-un aspect al apărării procesuale punctuale, lăsat la stricta apreciere şi verificare a instanţei învestite cu judecata fondului litigiului.

O atare concluzie este determinată de faptul că solicitarea formulată de către instanţa de trimitere nu cuprinde identificarea unei norme de drept, primară sau secundară, aptă de a genera poziţii divergente de interpretare şi care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Dimpotrivă, întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de aplicare a legii la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau să o delege.

Aceasta, faţă de împrejurarea că ceea ce se pune în discuţie este obligaţia, în concret, a instanţei de judecată de a cenzura refuzul ordonatorului de credite de acordare a indemnizaţiei de hrană, în conformitate cu Legea-cadru nr. 153/2017, pentru personalul didactic, raportat la timpul efectiv lucrat aşa cum acesta rezultă din datele factuale ale speţei.

În privinţa celei de-a doua chestiuni, relativ la modul de calcul al indemnizaţiilor pentru concediul medical, concediul de studii şi formare profesională, concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului prin includerea sau nu a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi cea de hrană recalculate, instanţa de trimitere nu a oferit niciun fel de argumentaţie cu privire la norma de drept, apreciată ca fiind incidentă în soluţionarea cauzei şi care manifestă poziţii divergente de interpretare din partea părţilor litigante sau chiar de către instanţa de judecată, considerate ca fiind deopotrivă pertinente, pentru care se justifică necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Dimpotrivă, se remarcă că petitul de acţiune care a generat întrebarea preliminară, informă sub aspectul modului de formulare, decurge din maniera de soluţionare a capetelor de cerere ce vizează recalcularea indemnizaţiei pentru concediu de odihnă şi de hrană, pentru care s-a reţinut anterior că privesc raportul juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

În modalitatea în care instanţa de trimitere a înţeles să formuleze un punct de vedere cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei, a făcut referire şi la Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

Relevante pentru prezenta sesizare sunt următoarele considerente din decizia menţionată (paragrafele 61, 65 şi 66): „Indemnizaţia de hrană introdusă prin art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, deşi cu un regim fiscal diferit, a avut o raţiune juridică de reglementare identică, şi anume de a asigura necesarul de hrană al salariatului în perioada lucrului. (…) Întrucât intenţia legiuitorului român a fost în sensul acordării acestui drept salarial numai proporţional cu perioada efectiv lucrată, rezultă că perioada aferentă concediului de odihnă nu poate fi asimilată timpului de muncă. Art. 111 din Codul muncii defineşte, de altfel, timpul de muncă ca fiind «orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îşi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare».”, concluzionându-se că indemnizaţia de hrană nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.

Considerentele acestei decizii pronunţate de instanţa supremă în interesul legii au fost avute în vedere şi la pronunţarea Deciziei nr. 67 din 28 octombrie 2024, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1288 din 19 decembrie 2024, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în dosarele nr. 2.335/118/2024* şi nr. 1.358/118/2024, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: „Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”, respectiv „Dacă la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora”.

Mai trebuie amintită şi Decizia nr. 90 din 17 martie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 24 aprilie 2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă la calculul indemnizaţiilor: pentru concediul medical, pentru concediul de studii şi formare profesională, pentru concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizaţia de hrană”, cererea de chemare în judecată fiind formulată de către reclamanţi, personal didactic, cu o solicitare identică chestiunii în discuţie.

În contextul în care instanţa de trimitere nu prezintă niciun argument care să susţină dubiu de interpretare a normelor legale incidente, beneficiind şi de suficiente repere în deciziile interpretative pronunţate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, se apreciază că întrebarea preliminară ce vizează modul de calcul al indemnizaţiilor pentru concediul medical, concediul de studii şi formare profesională, concediul pentru îngrijirea şi creşterea copilului prin includerea sau nu a indemnizaţiei de concediu de odihnă şi cea de hrană recalculate nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, ci echivalează cu un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

Referitor la cerinţa obligatorie a identificării unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în jurisprudenţa sa, că prin art. 519 din Codul de procedură civilă o atare noţiune nu este definită, ea fiind supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină 1 , pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal. 1 A se vedea, de exemplu, M. Nicolae, Recursul în interesul legii şi dezlegarea, în prealabil, a unei chestiuni de drept noi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lumina noului Cod de procedură civilă, în Dreptul nr. 2/2014, pagina 59; V. Belegante în Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, vol. I (coordonatori V. M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. U.J., Bucureşti, ed. a II-a, 2016, pagina 1.468; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a, vol. I, Teoria generală, Ed. Solomon, 2017, pagina 691; O. Spineanu-Matei, în Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole (coord. G. Boroi) vol. I, Ed. Hamangiu, 2013, pagina 1.008.

Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă, în legătură cu această cerinţă, a statuat constant că „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”. În acest sens, au fost pronunţate, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Ceea ce este definitoriu pentru această procedură este deci dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Este vorba, aşadar, despre o interpretare în drept cu caracter de principiu asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă cauzei de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu de interpretarea, în concret, a acestei norme de către instanţa supremă, căreia ulterior instanţa de trimitere să îi facă aplicare punctuală la speţă, întrucât nu acesta este scopul mecanismului instituit prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Concluzionând, noţiunii de „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate cere instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Prin urmare, lămurirea chestiunii acordării indemnizaţiei de hrană, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru zilele libere acordate conform contractelor colective de muncă sau actelor normative speciale, recuperate şi incluse în noţiunea de timp efectiv lucrat, precum şi recalcularea tuturor indemnizaţiilor aferente concediilor de care a beneficiat reclamanta, prin includerea indemnizaţiei de hrană, adică soluţionarea pe fond a procesului, sunt şi rămân în competenţa Tribunalului Prahova – Secţia civilă, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În atare situaţie, nefiind întrunită cerinţa unei chestiuni de drept, nu se poate reţine admisibilitatea accesării mecanismului de unificare a practicii judiciare de către instanţa de trimitere.