Decizia nr. 209 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 291/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.462/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, pârâţii formulând puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 15.462/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă trecerea în rezervă, ca urmare a clasării contestatorului ca „apt limitat” de către o comisie de expertiză medico-militară în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi din oficiu şi astfel implică stabilirea pensiei de la sfârşitul lunii în care a avut loc schimbarea poziţiei de activitate în temeiul art. 59 alin. (1) din anexa nr. VI referitoare la familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau la iniţiativa cadrului militar, ceea ce presupune stabilirea pensiei de la data schimbării poziţiei de activitate conform art. 59 alin. (4) al aceluiaşi act normativ menţionat. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 80/1995): Capitolul VII Trecerea în rezervă sau direct în retragere a cadrelor militare ” Art. 85. – (1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii (…): c) sunt clasaţi «apt limitat» de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepţia situaţiei în care a intervenit menţinerea în activitate în condiţiile art. 21 alin. 4; (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională Secţiunea a 6-a Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor şi în alte situaţii ” Art. 59. – (1) Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda de funcţie, solda de grad, gradaţiile şi, după caz, solda de comandă, precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârşitul lunii în care a avut loc schimbarea poziţiei de activitate. (…) (4) Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din iniţiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda de funcţie, solda de grad, gradaţiile şi, după caz, solda de comandă, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la data schimbării poziţiei de activitate. Situaţiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 mai 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 15.462/3/2024, reclamantul a solicitat obligarea intimatului Serviciul de Protecţie şi Pază să revizuiască Adeverinţa din 27 decembrie 2023 din dosarul de pensionare, în sensul de a emite o nouă adeverinţă în care data plăţii ultimei solde să fie data schimbării poziţiei de activitate conform art. 59 alin. (4) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, adică data de 26 decembrie 2023, şi obligarea intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne să emită, în baza adeverinţei revizuite de către Serviciul de Protecţie şi Pază, o nouă decizie de stabilire şi plată a pensiei cuvenite începând cu data schimbării poziţiei de activitate, adică 27 decembrie 2023, la care să aplice, din oficiu, indexarea cu rata medie anuală a inflaţiei cunoscută de 13,8% la data de 1 ianuarie 2024.

În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamantul a arătat că a fost cadru militar activ, iar prin Decizia medicală nr. A1 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti a fost încadrat ca „apt limitat în timp de pace şi război”, conform Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

În data de 15 decembrie 2023 a întocmit, din proprie iniţiativă, raportul personal prin care a solicitat trecerea sa în rezervă începând cu data de 27 decembrie 2023, pentru a beneficia de indexarea automată din oficiu a pensiei începând cu 1 ianuarie 2024, iar prin Decizia nr. 191.001/1 emisă de Casa de Pensii i s-a deschis dreptul de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2024, deşi a fost trecut în rezervă cu data de 27 decembrie 2023, astfel că nu a beneficiat de indexarea din oficiu a pensiei cu rata inflaţiei de 13,8%.

Pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În esenţă, a susţinut că adeverinţa contestată este legală şi temeinică, deoarece sunt corect indicate data trecerii în rezervă (27 decembrie 2023), precum şi data plăţii ultimei solde (31 decembrie 2023), aceasta din urmă fiind corectă deoarece la trecerea în rezervă a reclamantului nu au fost aplicabile excepţiile prevăzute la alin. (4) al art. 59 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, acesta fiind plătit până la data schimbării poziţiei de activitate.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a arătat că pensiile militare se stabilesc şi se plătesc de la data încetării plăţii soldelor/salariilor lunare, care, în cazul reclamantului, a fost 31 decembrie 2023, astfel că pensia i-a fost acordată, în mod legal, începând cu data de 1 ianuarie 2024, iar acestuia nu i s-a putut aplica indexarea cu 13,8% prevăzută de art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.

La primul termen de judecată, instanţa a disjuns primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază, dispunându-se constituirea unui nou dosar având ca obiect pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât în cauza de faţă reclamantul, în calitate de pensionar care beneficiază de o pensie militară de stat, pretinde recalcularea retroactivă a acesteia de la o altă dată decât cea stabilită iniţial, cu consecinţa plăţii eventualelor diferenţe, aspecte care vizează deci modul de plată a drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, a considerat că art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este destul de confuz cu privire la situaţiile care impun sesizarea instanţei supreme, deoarece din cuprinsul acestuia nu rezultă dacă sesizarea acesteia se impune în orice situaţie, adică şi în cazul unor probleme de drept ale căror rezolvări sunt evidente, sau doar pentru clarificarea unor chestiuni dificile de drept, premise care prin nerespectare pot să atragă respingerea unor astfel de sesizări ca inadmisibile, cum de altfel se şi conturează practica instanţei supreme până la acest moment, mai ales că printre motivele adoptării acestei ordonanţe de urgenţă, aşa cum sunt redate în expunere, se face referire la „chestiuni dificile de drept”, cu sublinierea că acestea doar explică, nu şi completează prevederile adoptate, care ar trebui să fie clare tocmai pentru a nu crea practică neunitară, o astfel de practică fiind chiar resortul adoptării ordonanţei de urgenţă în discuţie. Pe cale de consecinţă, a apreciat că o astfel de sesizare intervine în legătură cu orice problemă de drept dedusă judecăţii în cauzele care se încadrează la art. 1, indiferent de gradul de dificultate, instanţa de trimitere putând fi de la orice nivel, inclusiv de fond. Concluzia derivă din caracterul imperativ al normelor în discuţie care exclude orice eventuale aprecieri ale instanţei de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept, dar şi din faptul că pentru chestiuni dificile de drept există deja mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Codul de procedură civilă, astfel că nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor referitoare la acest aspect. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Ambele părţi consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu este incidentă, pârâtul susţinând, în plus, că această ordonanţă nu este incidentă în cauză şi pentru faptul că instanţa supremă nu poate fi chemată să interpreteze un text de lege în raport cu circumstanţele particulare ale unui litigiu. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere nu şi-a exprimat poziţia cu privire la chestiunea de drept în discuţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a mai fost necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost identificate hotărâri prin care să fie dezlegată chestiunea de drept în discuţie. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie, sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, iar soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea pentru pronunţarea hotărârii prealabile este formulată de un complet de judecată specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect, ca efect al disjungerii, revizuirea Adeverinţei din 27 decembrie 2023 emise de Serviciul de Protecţie şi Pază (aflată în dosarul de pensionare al Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne), în sensul emiterii unei noi adeverinţe în care data plăţii ultimei solde să fie data schimbării poziţiei de activitate conform art. 59 alin. (4) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, adică data de 26 decembrie 2023.

Se confirmă, deci, că pretenţiile deduse judecăţii în cauza aflată în curs de judecată în prima instanţă se circumscriu unor drepturi de pensie ale personalului plătit din fonduri publice şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Verificându-se îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute prin dispoziţiile antereferite ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în raport cu motivarea sesizării, au fost identificate o serie de neregularităţi de natură a contura concluzia neîndeplinirii exigenţelor procedurale pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii neunitare.

Instanţa de trimitere arată că legiuitorul delegat ar fi instituit obligaţia de a sesiza instanţa supremă în vederea pronunţării hotărârii prealabile, fără a fi lăsat la latitudinea titularului sesizării analiza privind dificultatea interpretării chestiunii de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite.

O asemenea interpretare nu poate fi primită. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, subzistă condiţia de admisibilitate ca sesizarea să vizeze o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi „lămurită”, deci care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu. În preambulul actului normativ menţionat anterior se arată de altfel, expres, că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care încă dintr-o etapă incipientă s-ar asigura clarificarea unor „chestiuni dificile de drept”.

Trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut seama, la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit principiilor expuse în preambulul acesteia, de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională, de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti din ţară.

În contextul legislativ amintit, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate este în continuare de actualitate şi după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici uniforme şi unitare şi care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalul plătit din fonduri publice.

Astfel cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, obiectul procedurii pentru pronunţarea hotărârii prealabile este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, de un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară.

Totodată, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a prevăzut în sarcina titularului sesizării şi obligaţia prealabilă de „verificare”, în sensul unei prime analize a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia.

Prin urmare, din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, la fel ca în cazul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit art. 520 din acelaşi act normativ, cu care dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se completează, este necesar să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita. Cerinţa normei impune ca punctul de vedere al instanţei să întrevadă explicit şi care este pragul de dificultate a întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu.

În procesul de interpretare şi aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămâne, şi în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, unul excepţional şi subsecvent, putând fi îngăduit doar atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispoziţiile legale din care aceasta derivă sau în care este conţinută, îndeajuns de clară, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a ei şi, din acest motiv, având vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu permite ca învestirea instanţei supreme să aibă ca obiect orice problemă de drept subsumată cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere. Interpretarea contrară ar conduce, pe de o parte, la situaţia în care rolul instanţelor de drept comun se rezumă, în toate dosarele a căror rezolvare implică probleme privind drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, la o activitate mecanică de trimitere a sesizării şi de preluare ulterioară în considerentele hotărârii a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile. Pe de altă parte, instanţa supremă ar exercita atribuţii similare unei instanţe de fond, întrucât nu ar dezlega o chestiune de drept care presupune o anumită dificultate, ci ar evidenţia care este sensul, deja clar, al unui text legal.

Prin raportare la aceste exigenţe, sesizarea formulată nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

De asemenea, mai trebuie subliniat că, în sesizare, nu există nicio referire la gradul de dificultate a chestiunii de drept în discuţie ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Din conţinutul încheierii completului de judecată rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al sesizării, nefiind prezentat niciun aspect referitor la problematica de interpretare ori de aplicare a textului art. 59 alin. (1), respectiv alin. (4) din anexa nr. VI referitoare la familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea cauzei, nefiind expus niciun argument care să justifice formularea întrebării.

Or, instanţa de trimitere este cea care trebuie să stabilească norma de drept aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, în funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamantă, operaţiune pe care nu o poate delega, pe calea întrebării prealabile, instanţei supreme. Mecanismul hotărârii preliminare nu poate fi deturnat de la raţiunea reglementării lui, aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată.

Nu este posibil ca instanţa supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situaţiei de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie şi preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanţă apreciază că se impune sesizarea instanţei supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situaţia de fapt, de aşa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente şi dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte întrebarea formulată, se constată că aceasta vizează, de fapt, calificarea modalităţii de trecere în rezervă ca urmare a clasării contestatorului ca „apt limitat” de către o comisie de expertiză medico-militară, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. Or, procedura trecerii în rezervă este reglementată, în mod expres, în cuprinsul alin. (2) al art. 85 din Legea nr. 80/1995, conform căruia „Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), e 1 ), f), i 1 ), l), m) şi n), la cererea cadrului militar, în situaţia prevăzută la alin. 1 lit. a 1 ), la propunerea consiliilor de onoare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. i) şi j), iar în celelalte condiţii, la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, înaintată ierarhic”.

Aşadar, obiectul sesizării nu priveşte o veritabilă chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, ci mai degrabă aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a căror interpretare nu presupune dificultate, într-un caz concret.

În lipsa problemei de interpretare din partea instanţei a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenţei divergente şi care să justifice pronunţarea hotărârii prealabile, sesizarea urmăreşte doar o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificaţia nesocotirii sensului şi raţiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile. Operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a textelor de lege circumstanţelor care caracterizează fiecare litigiu, deci de realizare a raţionamentului judiciar, rămân în atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Sesizarea formulată de instanţa de trimitere are ca scop determinarea normei incidente şi a modului de aplicare a acesteia în situaţia litigioasă expusă în actul de sesizare, aspecte care însă excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecinţă, întrebarea adresată instanţei supreme nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii la nivel de principiu. Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Astfel, se constată că prezenta întrebare formulată generic şi fără a enunţa, în concret, o chestiune de drept urmăreşte, în contextul particular al cauzei [prin solicitarea punctuală de a se răspunde asupra calificării modalităţii de trecere în rezervă – din oficiu sau la iniţiativa cadrului militar clasat „apt limitat”, în considerarea cazurilor reglementate de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare], stabilirea soluţiei ce urmează a fi pronunţată de titularul sesizării, şi nu interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept stabilite ca incidentă de instanţa de trimitere, aşa cum impune procedura trimiterii preliminare.

Revine, aşadar, instanţei de trimitere obligaţia de a proceda la aplicarea dispoziţiei legale incidente în considerarea situaţiei specifice a reclamantului din speţa dedusă judecăţii, după identificarea elementelor de fapt particulare ale cauzei.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizării în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.