Decizia nr. 217 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 334/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.129/99/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori şi opinia parţial concurentă, care au fost comunicate părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 31 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 1.129/99/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarelor chestiuni de drept: 1. Dacă dispoziţiile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal se aplică magistraţilor numiţi în funcţie la data de 1 ianuarie 1999 ori dacă acestora le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în forma în vigoare la data de 31.12.2023. 2. Dacă cerinţa realizării vechimii în muncă, prevăzută de art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, poate fi interpretată în sensul că durata acesteia este împlinită în ziua corespunzătoare din ultimul an, conform art. 2.552 alin. (2) din Codul civil, ori la finalul zilei precedente. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2022): ” Art. 211. – (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (…) (3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor prevăzute de prezentul alineat. (4) Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul stabilită prin raportare la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile.”

Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare (Legea nr. 282/2023): ” Art. I. – Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 211, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 211. – (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.» (…) 3. La articolul 211, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins: ” (3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (4) Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor prevăzute de prezentul alineat.» (…) Art. III. – (…) (2) Persoanele prevăzute la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cărora le-au fost emise decizii de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit prin aceste decizii potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a prezentei legi în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării în vigoare a acesteia, precum şi celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul civil): ” Art. 2.552. – (1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (2) Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.”

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023): ” Art. 42. – În sistemul public de pensii stagiul de cotizare realizat de asiguraţi, precum şi perioadele asimilate se determină în ani, luni şi zile calendaristice.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată la data de 5 martie 2024 pe rolul Tribunalul Iaşi, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 405.380 din 13 februarie 2024, emisă de intimată, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii privind pensia de serviciu prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2022, în forma aflată în vigoare înainte de modificările aduse acesteia prin Legea nr. 282/2023.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost numită în funcţia de procuror la data de 1 ianuarie 1999, iar la data de 22 februarie 2024 Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a emis Decizia nr. 405.380 din 13 februarie 2024, decizie ce trebuia emisă cu aplicarea prevederilor Legii nr. 303/2022, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, întrucât vechimea de 25 de ani în funcţia de procuror a fost împlinită la data de 31 decembrie 2023.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii contestatoarei.

La termenul din 31 ianuarie 2025, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus sesizarea instanţei supreme în vedere pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecată până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reţinând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea şi plata drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice, iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept menţionate mai sus depinde în parte soluţionarea cauzei de faţă.

Totodată, a subliniat şi faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Chestiunea dedusă judecăţii priveşte legea aplicabilă situaţiei contestatoarei, care a fost numită în funcţia de procuror la data de 1 ianuarie 1999, astfel încât trebuie determinat dacă, la stabilirea dreptului la pensie al acesteia, vor fi aplicate prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în forma anterioară ori cea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 282/2023.

În consecinţă, consideră că este necesar a se stabili legea aplicabilă situaţiei contestatoarei, respectiv dacă acesteia i se va aplica modul de calcul al pensiei de serviciu prin raportare la prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în forma în vigoare înainte de 1 ianuarie 2024 ori în forma în vigoare după acest moment (al intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023).

Pentru a răspunde la această întrebare este necesar a se stabili modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, respectiv dacă contestatoarea a îndeplinit condiţiile de pensionare anterior zilei de 1 ianuarie 2024 (mai exact pe data de 31 decembrie 2023) ori chiar în acea zi, având în vedere că a fost numită în funcţie la data de 1 ianuarie 1999.

Instanţa de trimitere a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile având în vedere şi Nota din 18.12.2023 a Direcţiei de resurse umane din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii privind modalitatea de calcul al vechimii de 25 de ani utile pentru acordarea pensiei de serviciu pentru judecători şi procurori, prin care s-a apreciat că „persoanele numite în funcţie începând cu data de 1 ianuarie 1999 împlinesc vechimea de minimum 25 de ani utilă pentru acordarea pensiei de serviciu la data de 31 decembrie 2023 (în măsura în care nu există alte cauze de suspendare), astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2024, ar putea solicita acordarea pensiei de serviciu, în condiţiile art. III din Legea nr. 282/2023”. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Contestatoarea a depus precizări, prin care a arătat că, în opinia sa, nu se impune aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, problema nefiind de interpretare a legii, ci de apreciere a unei situaţii de fapt, în sensul stabilirii legii aplicabile.

Intimata nu a exprimat un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere consideră că termenul de 25 de ani de vechime în magistratură se calculează potrivit prevederilor art. 2.552 alin. (1) din Codul civil, astfel încât reclamanta va împlini vechimea cerută de lege la data de 1 ianuarie 2024, iar nu în ziua de 31 decembrie 2023, motiv pentru care i se vor aplica prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, aşa cum au fost modificate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel nu au transmis hotărâri judecătoreşti relevante.

Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Buzău – Secţia I civilă au comunicat puncte de vedere teoretice.

Astfel, s-a apreciat că magistraţilor numiţi în funcţie la data de 1 ianuarie 1999 le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în forma în vigoare la data de 31 decembrie 2023, iar cerinţa realizării vechimii în muncă, prevăzută de art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, se calculează conform art. 2.552 alin. (2) din Codul civil.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 211 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma nemodificată, conform cărora „persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie”, se aplică foştilor judecători/procurori care au această vechime, fără nicio distincţie între funcţiile enumerate de art. 211 alin. (1) („o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult”), conform principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

Decizia nr. 90 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2025, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 282 alin. (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin raportare la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, modificată prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, perioada în care magistratul-asistent a îndeplinit funcţia de avocat nu poate fi valorificată la stabilirea dreptului la pensie după data de 1.01.2024, cu excepţia situaţiei derogatorii stabilite prin art. II din Legea nr. 282/2023.”

Decizia nr. 24 din 9 mai 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei probleme de drept: Modalitatea de interpretare a incidenţei dispoziţiilor art. 2.551-2.553 din Codul civil în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenţia părţilor.

Decizia nr. 8 din 20 mai 2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 19 iunie 2024, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) din Codul muncii, s-a stabilit că termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului, dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 2.553 alin. (1) din Codul civil nefiind aplicabile.

Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură.

Decizia nr. 63 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 8 aprilie 2025, prin care a fost admisă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a stabilit că ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 doar în ceea ce priveşte a doua întrebare expusă în cuprinsul sesizării, referitor la prima întrebare considerând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Astfel, asupra fondului sesizării ce vizează cea de-a doua întrebare s-a apreciat că durata vechimii în funcţie necesare pentru acordarea pensiei de serviciu se îndeplineşte în ultima zi calendaristică a termenului, dispoziţiile art. 2.552 alin. (1) din Codul civil nefiind aplicabile. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prima condiţie este îndeplinită deoarece cauza se află în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă.

Este îndeplinită şi a doua condiţie, întrucât cauza are ca obiect stabilirea şi plata drepturilor de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, având în vedere calitatea de fost magistrat a reclamantei.

Cea de-a treia condiţie de admisibilitate, care vizează existenţa unei chestiuni de drept, este îndeplinită parţial, doar în ce priveşte a doua întrebare expusă în cuprinsul sesizării.

Prin prima întrebare, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă sesizează instanţa supremă pentru a da rezolvare unei chestiuni de fapt, nu unei chestiuni de drept, aşa cum obligă norma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, motiv pentru care sesizarea se priveşte ca fiind inamisibilă.

Instanţa de trimitere întreabă după cum urmează: „Dacă dispoziţiile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal se aplică magistraţilor numiţi în funcţie la data de 1 ianuarie 1999 ori dacă acestora le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în forma în vigoare la data de 31.12.2023.”

Din conţinutul întrebării rezultă că, trimiţând la o anumită categorie de persoane ce poate beneficia, potrivit legii, de pensia de serviciu prevăzută de legislaţia în domeniu, magistraţii numiţi în funcţie la data de 1 ianuarie 1999, dată la care a fost numită în funcţie partea reclamantă din proces, se cere instanţei supreme identificarea legii aplicabile şi calcularea vechimii în funcţie în privinţa acestei categorii de persoane, cu arătarea textelor de lege constatate de instanţa supremă că ar fi incidente.

Textele de lege menţionate stabilesc condiţii de pensionare relative la vârstă şi vechimea în funcţie necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu persoanelor indicate, printre care şi procurorii, calitate deţinută, potrivit încheierii de sesizare, de către partea reclamantă, numită în funcţie la 1 ianuarie 1999, care a solicitat acordarea pensiei de serviciu la data de 19 ianuarie 2024, având eliberată de către angajator adeverinţă ce atestă împlinirea vechimii de 25 de ani în funcţia de magistrat, în opinia părţii, vechime împlinită la data de la 31 decembrie 2023, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023, contrar aprecierii casei de pensii pârâte, care nu a emis în acest sens decizia de pensionare.

Faţă de conţinutul normativ clar al textelor de lege, se constată că acordarea pensiei de serviciu nu este condiţionată de data numirii în funcţie a magistratului, ci de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, printre care şi vechimea în funcţie, dată de la care drepturile se cuvin şi se plătesc beneficiarului pensiei potrivit legii, iar îndeplinirea condiţiilor de pensionare se verifică prin raportare la circumstanţele particulare ale cauzei, verificare ce nu poate fi delegată instanţei supreme, pe calea sesizării prealabile.

Pe de altă parte, rezultă că Legea nr. 282/2023, modificând art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 prin norma prevăzută de art. I pct. 1 şi 3, a reglementat, prin norma prevăzută de art. III, situaţiile tranzitorii privind persoanele aflate în funcţie la data intrării în vigoare a legii care au emise decizii de pensionare sau îndeplinesc la această dată condiţiile de pensionare, persoanele care au decizii de pensionare emise după data intrării în vigoare a legii în baza unor cereri înregistrate la casele de pensii înainte de data intrării sale în vigoare şi persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare până la data intrării în vigoare a legii.

Problema privind modul de calcul al vechimii în funcţie necesar a fi lămurită pentru a se stabili momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare de către persoanele indicate la art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 şi de care depinde aplicabilitatea sau neaplicabilitatea normei tranzitorii în cazurile deduse judecăţii constituie obiectul celei de-a doua întrebări formulate de către instanţa de trimitere.

Prin urmare, în absenţa identificării unei alte chestiuni de drept diferite privind textele de lege indicate de către instanţa de trimitere, sesizarea având ca obiect prima întrebare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Prin a doua întrebare se solicită instanţei supreme să stabilească „Dacă cerinţa realizării vechimii în muncă, prevăzute de art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, poate fi interpretată în sensul că durata acesteia este împlinită în ziua corespunzătoare din ultimul an, conform art. 2.552 alin. (2) din Codul civil, ori la finalul zilei precedente”.

Prin această întrebare, sesizarea aduce în discuţie o problemă de drept reală, privind aplicabilitatea art. 2.552-2.555 din Codul civil în privinţa calculului duratei vechimii în muncă, chestiune ce presupune, în primul rând, stabilirea compatibilităţii dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 303/2022 şi art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, privitoare la condiţiile de pensionare, printre care condiţia relativă la vechimea minimă în funcţie, cu dispoziţiile Codului civil privitoare la calculul termenelor substanţiale.

Dificultatea chestiunii de drept rezidă în faptul că Legea nr. 303/2022 nu conţine o soluţie legislativă diferită de cea prevăzută de art. 16 din Codul muncii cu privire la semnificaţia conceptului de vechime în muncă şi în faptul că nici această lege şi nici Codul muncii nu conţin norme privind modul de calcul al termenelor stabilite pe zile lucrătoare sau zile calendaristice pe care aceste acte normative le reglementează.

Modul de calcul al vechimii în funcţie, stabilită pe ani prin dispoziţiile din legislaţia privind statutul magistraţilor, nu este reglementat nici prin Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor în materia pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 608/2024, ulterior adoptării intrării în vigoare a Legii nr. 282/2023.

Dezlegarea problemei de drept se impune în considerarea faptului că norma prevăzută de art. III din Legea nr. 282/2023, aflată în relaţie cu norma prevăzută de art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin art. I din Legea nr. 282/2023, reglementează situaţii tranzitorii şi a căpătat o aplicabilitate accentuată în activitatea instanţelor judecătoreşti în contextul general creat de multiplele modificări aduse recent legislaţiei referitoare la statutul magistraţilor, îndeosebi normelor privind condiţiile de pensionare, fapt ce a determinat formularea unui număr semnificativ de cereri de pensionare pe acest temei juridic.

Conţinutul chestiunii de drept supuse dezlegării necesită însă fixarea acesteia în cadrul normativ adecvat şi reformularea întrebării, într-o manieră clară şi general valabilă, de natură să ofere un răspuns util instanţelor judecătoreşti, după cum urmează: Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023 şi art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea avută anterior modificărilor aduse prin art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 282/2023, vechimea în funcţie necesară pentru acordarea pensiei de serviciu se calculează potrivit art. 2.552 alin. (1) din Codul civil sau în durata sa se include ultima zi a termenului?

Această reformulare se impune pentru motivul că instanţa de trimitere indică în mod greşit dispoziţiile art. 2.552 alin. (2) din Codul civil, care se referă la termenele pe luni, deşi în cauză este vorba despre vechimea în muncă de 25 de ani, iar, pe de altă parte, pentru că „ziua precedentă” din întrebare înseamnă, în optica instanţei de trimitere, ultima zi calendaristică a duratei de 25 de ani. XI.2. Asupra fondului sesizării

Vechimea în muncă este reglementată de legislaţia muncii şi desemnează perioada/perioadele de timp în care persoana desfăşoară activitate în cadrul unui raport de muncă, precum şi perioadele asimilate potrivit legii, indiferent de tipul contractului de muncă sau de modul de plată, durata vechimii stabilindu-se prin însumarea tuturor acestor perioade de timp.

În legătură cu conceptul de vechime în muncă, legiuitorul a definit şi reglementat prin art. 111-158 din Codul muncii conceptele timp de muncă (cu durată normală de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână sau alte durate) şi timp de odihnă (repaus săptămânal, minimum două zile pe săptămână, concedii de odihnă, medicale, sărbătorile legale etc.), impunând astfel respectarea în privinţa oricărei persoane a unui raport, în timp, între muncă, instruire şi odihnă.

Faptul că dreptul comun în materia oricăror raporturi de muncă este reprezentat de Codul muncii reiese din dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din acest act normativ, instanţa supremă statuând, prin decizii de unificare, că magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis căruia îi sunt incidente dispoziţiile Codului muncii, dacă legea specială nu dispune în alt sens (a se vedea deciziile de recurs în interesul legii nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, şi nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022).

Vechimea în funcţie prevăzută de art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022, în redactarea avută anterior modificării prin art. I pct. 1 şi 3 din Legea nr. 282/2023, dar şi în redactarea ulterioară modificării, se grefează pe conceptul de vechime în muncă, constituind „vechime în specialitate”, şi reprezintă perioada de timp în care persoana desfăşoară activităţi corespunzătoare funcţiilor indicate de norma de drept (pentru o analiză detaliată a conceptelor a se vedea Decizia nr. 11 din 20 februarie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023).

Incompatibilitatea sistemelor de calcul al termenelor substanţiale şi procedurale prevăzute de art. 2.553 alin. (1) din Codul civil şi de art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de Codul muncii a fost statuată de către instanţa supremă prin Decizia nr. 8/2024 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Constatând că termenele de drept substanţial din Codul muncii sunt exprimate fie în zile calendaristice, fie în zile lucrătoare, instanţa supremă a reţinut prin decizia menţionată, în raport cu limitele învestirii, că prin acest act normativ legiuitorul a instituit o categorie a termenelor pe zile lucrătoare, derogatorie de la dreptul comun (paragraful 80).

Prin aceeaşi decizie s-a constatat că în Codul muncii nu este prevăzut un mod de calcul al termenelor pe care actul normativ le reglementează, în sensul de a preciza dacă se calculează după sistemul exclusiv, reglementat prin art. 2.553 alin. (1) din Codul civil, sau dimpotrivă, după sistemul inclusiv, pe zile pline, când intră în calcul atât ziua în care termenul începe să curgă, cât şi ziua în care se sfârşeşte, ori după un sistem intermediar, în care nu se socoteşte ziua în care termenul începe să curgă, dar se ia în calcul ziua în care se împlineşte (paragraful 73).

În paragraful 87 din decizie, instanţa supremă a arătat următoarele: „Prin examinarea compatibilităţii dispoziţiilor art. 2.553 alin. (1) din Codul civil cu specificul raporturilor de muncă, potrivit art. 278 alin. (1) din Codul muncii, se observă că aplicarea regulii în care nu se socotesc nici prima unitate de timp în care începe să curgă termenul şi nici unitatea de timp în care se împlineşte ar conduce la o prelungire nejustificată a duratei efective de timp incluse în calculul termenului, îndepărtându-se de la scopul şi limitele acestuia”.

Considerentele deciziei în interesul legii menţionate sunt pe deplin valabile, pentru identitate de raţiune, şi în privinţa vechimii în muncă, termen de drept substanţial autonom şi specific dreptului muncii, în privinţa căruia nu se identifică nicio raţiune pentru ca în durata sa să nu se includă ultima zi lucrătoare, în care persoana desfăşoară activitate în baza unui raport de muncă legal încheiat.

Vechimea în muncă, care se poate suprapune ca perioadă de timp cu vechimea în funcţie/specialitate, trebuie privită şi în contextul normativ în care este reglementată, întrucât semnifică un criteriu care se utilizează de către legiuitor cu diverse funcţiuni, cum ar fi acordarea beneficiilor legate de munca prestată (salariu), acordarea pensiei ori altor drepturi de asigurări sociale, deschiderea accesului în funcţii de execuţie ori de conducere, acordarea de indemnizaţii etc.

În materia sistemului public de pensii, vechimea în muncă semnifică condiţie de pensionare, astfel cum prevede şi art. 211 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 303/2022 şi art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 282/2023, aşa că această perioadă de timp trebuie analizată prin raportare la reglementarea-cadru în materie de pensii, care se aplică tuturor beneficiarilor dreptului la pensie, inclusiv magistraţilor, dacă legea specială nu conţine dispoziţii contrare, derogatorii.

Faptul că dreptul comun în această materie este reprezentat de legea generală privind sistemul public de pensii şi că sistemul de pensii al magistraţilor face parte din sistemul public şi nu reprezintă un sistem neintegrat a fost statuat prin decizii ale instanţei supreme şi Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 63 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 8 aprilie 2025, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 303 din 9 iunie 2005 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 27 iulie 2005).

Prin urmare, dispoziţiile din legislaţia privind statutul magistraţilor prin care se stabilesc condiţiile de acordare a pensiei de serviciu, care are, potrivit legii speciale, regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă, se întregesc cu dispoziţiile din reglementarea-cadru în materie de pensii (a se vedea în acest sens deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, şi nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024.)

Or, potrivit dispoziţiilor prevăzute de reglementările-cadru în materia sistemului public de pensii care s-au succedat în timp, vechimea în muncă prevăzută pentru stabilirea pensiilor constituie stagiu de cotizare.

Asimilarea cu stagiul de cotizare a vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 este statuată expres prin norma tranzitorie prevăzută de art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), după cum urmează: „(1) Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare.” La alin. (6), norma prevede că „Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se realizează de către CNPAS prin casele teritoriale de pensii, pe măsura preluării datelor din actele doveditoare prevăzute la alin. (5)”.

Legea nr. 19/2000 prevede, la art. 37 alin. (1), că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat, după caz, s-a datorat şi plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V şi alin. (2), iar în secţiunea a 6-a din capitolul IV al legii anterior menţionate se indică modul de calcul al pensiilor.

La art. 38 din lege s-au indicat perioadele necontributive asimilate stagiului de cotizare, la art. 39 alin. (1) s-a prevăzut obligaţia Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale de a certifica asiguraţilor anual stagiul de cotizare, iar la art. 83 alin. (1) s-a statuat că drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 612 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 31 octombrie 2006, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (prin care se reglementa vechimea necesară pentru ocuparea funcţiei de judecător sau procuror şi pentru promovarea în aceste funcţii începând cu 1 ianuarie 2005), reţinându-se că dispoziţiile Legii nr. 19/2000 determină şi durata vechimii în magistratură. Instanţa de contencios constituţional a arătat următoarele: ” Vechimea în muncă este realizată întotdeauna în perioadele anterioare înscrierii la pensie, doar valorificarea acesteia se face în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data acordării pensiei. Art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 dispune păstrarea vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiei anterior intrării sale în vigoare şi o identifică cu noua denumire de «stagiu de cotizare». Este adevărat că noua legislaţie nu mai prevede rotunjirea prin adăugare a vechimii. Aceasta pentru că aplică un nou sistem în care se valorifică întreaga activitate a beneficiarului pensiei, punctajul mediu anual calculându-se pentru perioada cotizată în fiecare an, iar, în final, punctul de pensie se stabileşte pe baza punctajelor medii anuale. Art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede, de asemenea, păstrarea vechimii în magistratură, recunoscută anterior prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997. (…) Stabilirea acestor criterii de acordare a pensiei de serviciu constituie prerogativa exclusivă a legiuitorului. Curtea observă că cele patru categorii de magistraţi beneficiare (categoriile la care se face trimitere sunt cele indicate de art. 82 din Legea nr. 303/2004 s.n.) se află în situaţii obiectiv diferite, ceea ce justifică tratamentul juridic diferenţiat. În virtutea aceloraşi prerogative de care se bucură şi având în vedere faptul că pensia de serviciu pentru magistraţi reprezintă un drept special, legiuitorul a optat pentru condiţionarea acordării acestui drept de realizarea unei vechimi minime complete, fără a accepta întregirea fracţiunilor de vechime.”

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin această lege, în vigoare la data formulării cererii de pensionare în procesul în care s-a formulat sesizarea pendinte, s-a statuat, la art. 16 lit. a) şi lit. c), în acelaşi sens, al asimilării vechimii în muncă recunoscute pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001 şi a perioadei cuprinse între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a legii, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 stagiului de cotizare.

La art. 45 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se prevede că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat, după caz, de către angajator, la art. 165 se indică modul de determinare a punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 (care sunt defalcate pe ani calendaristici), iar la art. 166 se reglementează modul de determinare a punctajelor lunare pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a legii, 1 ianuarie 2011.

Prin normele de aplicare a prevederilor menţionate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 34 s-a prevăzut că stagiul de cotizare se determină şi se exprimă în zile calendaristice, iar prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 59/2014 a fost elaborată procedura tehnică de transformare a zilelor lucrătoare în zile calendaristice, în vederea determinării stagiului de cotizare.

Legea nr. 263/2010 a fost abrogată, ulterior, prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024.

Legea nr. 360/2023 prevede în acelaşi sens la art. 13 lit. a) şi d), anume că perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 pentru care s-a datorat sau, după caz, s-a datorat şi plătit contribuţie de asigurări sociale, precum şi perioada ulterioară acestei date, în care persoanele au fost asigurate, conform legii, constituie stagiu de cotizare, respectiv, la art. 39 alin. (1), că stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat/angajator.

Prin noua lege-cadru se reglementează, la art. 42, în mod expres, modul în care se calculează perioadele care reprezintă stagiu de cotizare şi, implicit, vechimea în muncă utilă, anume „în ani, luni şi zile calendaristice”.

Examinarea dispoziţiilor legale expuse relevă împrejurarea că de esenţa vechimii în muncă nu este curgerea timpului şi împlinirea unui termen, fapt de care legea civilă leagă, din raţiuni de stabilitate a relaţiilor juridice, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile şi aplicarea de sancţiuni civile pentru nerespectarea termenelor prescrise.

Vechimea în muncă constituie un termen substanţial autonom de dreptul muncii, reprezentând un interval de timp ce poate debuta la orice dată calendaristică, rezultat din însumarea timpilor de muncă, cu luarea în considerare a timpilor de odihnă, astfel cum sunt prevăzuţi de Codul muncii, determinaţi în zile, luni ori ani de muncă, sintagma „an calendaristic” având în această materie înţelesul de an de muncă, nu cel din limbajul comun, de perioadă de timp cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie.

Când vechimea în muncă este asimilată, potrivit legii, stagiului de cotizare, aceasta devine utilă pentru obţinerea pensiei, situaţie în care zilele, lunile şi anii de muncă se privesc ca zile, luni şi ani de stagiu de cotizare.

Însumarea perioadelor ce constituie vechime în muncă utilă poate viza categorii de timp diferite, în funcţie de modul în care timpul este repartizat şi de tipul muncii, precum timp de lucru normal, timp de lucru redus, timp de muncă de noapte, timp de muncă în regim de repaus, fapt care a impus stabil