ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 24/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 458/1/2022, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 8.720/299/2019.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; recurenta-pârâtă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a dispus, prin Încheierea din 31 ianuarie 2022, în Dosarul nr. 8.720/299/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modalitatea de interpretare a incidenței dispozițiilor art. 2.551-2.553 din Codul civil în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenția părților.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 martie 2022, cu nr. 458/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 9 mai 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Codul civil " Art. 2.551. - Durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu. Art. 2.552. - (1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (2) Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. (3) Mijlocul lunii se socotește a cincisprezecea zi. (4) Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului. Art. 2.553. - (1) Când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului. (2) Termenul se va împlini la ora 24.00 a ultimei zile. (3) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. Dispozițiile art. 2.556 rămân aplicabile." III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. 8.720/299/2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția I civilă, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. la plata sumei de 195.667,07 lei, reprezentând penalități calculate pe zile de întârziere în executarea obligației și datorate în temeiul a două facturi fiscale emise la data de 18 ianuarie 2019.

Prin Sentința civilă nr. 4.938 din 4 septembrie 2019, prima instanță a admis cererea formulată și a reținut că în contractul încheiat de părți s-a prevăzut în mod expres modalitatea de calcul al termenelor, acestea fiind termene pe zile calendaristice, în calculul cărora se iau în considerare ziua în care încep să curgă și ziua în care se împlinesc. S-a reținut de către prima instanță că pentru calculul termenelor pe zile calendaristice nu prezintă relevanță zilele lucrătoare sau nelucrătoare, iar împrejurarea că ultima zi a termenului ar fi nelucrătoare nu poate atrage prorogarea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

Prin Decizia nr. 2.736 din 6 octombrie 2020, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a respins apelul, menținând aceeași modalitate de interpretare a convenției părților.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de apel a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material. Astfel, în opinia recurentei-pârâte, speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2.553 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora, atunci când termenul este stabilit pe zile, nu se ia în calcul nici prima și nici ultima zi a termenului, în condițiile în care prin contract nu s-a stabilit un alt mod de calcul al termenului decât cel prevăzut de lege. Se invocă, totodată, incidența dispozițiilor art. 2.551 din Codul civil, care reglementează durata termenelor în materie civilă, indiferent de izvorul acestora.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă a susținut că părțile au derogat de la noțiunea de termen pe zile și au stabilit termenul pe zile calendaristice. Or, dispozițiile art. 2.551-2.553 din Codul civil se aplică doar termenelor stabilite pe zile, care sunt distincte de termenele pe zile calendaristice.

La termenul din 19 noiembrie 2021, repunând cauza pe rol, Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a pus în discuția contradictorie a părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru dezlegarea problemei de drept privind modalitatea de interpretare a incidenței dispozițiilor art. 2.551- 2.553 din Codul civil în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenția părților. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Curtea este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în recurs, iar disputa părților vizează interpretarea unei chestiuni de drept, anume dacă modul de calcul al termenelor pe zile este sau nu aplicabil noțiunii de zile calendaristice, stabilite prin convenția părților.

Elementul de noutate este reprezentat de faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită nu a format obiectul unei analize sau al unei dezlegări jurisprudențiale consecvente, nefiind cristalizată o practică unitară la nivelul instanțelor naționale. Mai mult decât atât, chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în anul 2021 există decizii contradictorii sub acest aspect, relevând îndeplinirea condițiilor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Totodată, nu există decizii în interesul legii pronunțate asupra acestei probleme de drept și nici hotărâri prealabile anterioare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-pârâtă a susținut că sunt îndeplinite condițiile sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție și că este oportună interpelarea instanței supreme în scopul clarificării chestiunii de drept a calculului termenului pe zile calendaristice prin neluarea în considerare a primei și a ultimei zile ale termenului, conform dispozițiilor art. 2.553 alin. (1) din Codul civil. În acest sens, a atașat Decizia nr. 1.056 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.

Intimata-reclamată a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea instanței supreme în procedura reglementată de dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă. A invocat, la rândul său, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 2.653 din 8 decembrie 2021, pronunțată de Secția a II-a civilă.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării impuse de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă și că este necesară lămurirea chestiunii de drept, având în vedere existența unei practici neunitare la nivelul Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocate de părți în cursul procesului. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea recursului în Dosarul nr. 8.720/299/2019 a arătat că interpretarea noțiunilor legale în discuție constituie unicul motiv de recurs, astfel încât o eventuală prezentare a opiniei instanței de recurs ar echivala cu o antepronunțare în cauză asupra dezlegării căii de atac. Cu toate acestea, având în vedere Decizia nr. 43 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 3 noiembrie 2021, trebuie observat că instanța supremă a apreciat ca admisibilă sesizarea, fără o exprimare a punctului de vedere al instanței, în contextul în care o atare opinie ar fi echivalat cu dezlegarea efectivă a unui motiv prezentat de părți în calea de atac.

Instanța de trimitere a apreciat că punctul său de vedere asupra chestiunii de fond nu constituie o cerință indispensabilă, ci are mai mult un rol consultativ în procedura stabilită de legiuitor. Principalul motiv al absenței prezentării unei opinii pe fondul sesizării rămâne însă riscul unei vădite antepronunțări. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești, precum și opinii teoretice ale magistraților, din care a rezultat existența a două orientări jurisprudențiale în interpretarea problemei de drept semnalate.

Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că modalitatea de calcul al termenelor, reglementată în cartea a VI-a titlul III din Codul civil, se aplică oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale, fie că sunt convenționale, așa cum rezultă chiar din cuprinsul art. 2.551. Nu s-ar putea concluziona că natura acestor dispoziții este una imperativă, având în vedere că reglementarea substanțială de drept civil este una, în general, supletivă, de ordine privată. Excepțiile de la acest caracter al normelor, cazurile în care dispozițiile sunt de ordine publică pot fi identificate, printre altele, prin aceea că legiuitorul atașează diferite sancțiuni în caz de nerespectare, ceea ce nu este cazul în raport cu dispozițiile legale analizate. Faptul că legiuitorul folosește expresia fără deosebire de natura sau izvorul lor întărește opinia potrivit căreia acest titlu al Codului civil este sediul materiei, dreptul comun în ceea ce privește calculul termenelor.

În aplicarea principiului libertății de a contracta, părțile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de Codul civil; în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

În cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice prin convenția părților nu are loc o derogare de la dispozițiile art. 2.551-2.553 din Codul civil. Problema se pune, mai degrabă, cu privire la înțelegerea cuvântului "calendaristic", care înseamnă conform calendarului, deci cu luarea în considerare a zilelor din calendar, iar nu doar a zilelor lucrătoare. Această interpretare nu adaugă și nu se îndepărtează cu nimic de modul de calcul al termenului "pe zile libere" reglementat de art. 2.553 din Codul civil, deci nu constituie o derogare. Altfel spus, din adăugarea cuvântului "calendaristic" nu se poate desprinde concluzia că prima și ultima zi trebuie să fie luate în calcul, față de semnificația acestui cuvânt.

În acest sens au transmis opinii teoretice judecătorii Curții de Apel Bacău, Curții de Apel Brașov, o parte dintre judecătorii Curții de Apel București - Secția a V-a civilă, majoritatea judecătorilor Tribunalului București și ai judecătoriilor arondate, judecătorii Tribunalului Ialomița, Tribunalului Ilfov, judecătoriilor Buftea, Cornetu, Turnu Măgurele, Curții de Apel Cluj, Tribunalului Maramureș, Judecătoriei Baia Mare, Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalului Dolj - Secția I civilă, judecătoriilor Slatina și Caracal, Curții de Apel Galați - Secția a II-a civilă, Curții de Apel Iași - Secția civilă, judecătoriilor Iași - Secția civilă, Vaslui, Huși, Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, Judecătoriei Fălticeni, Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, o parte a judecătorilor Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și ai Judecătoriei Lugoj.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a comunicat deciziile nr. 1.056 din 21 aprilie 2021, nr. 1.677 din 14 septembrie 2021, nr. 1.876 din 28 septembrie 2021, menționând că în această problemă de drept practica judiciară a secției s-a unificat. Astfel, în ședința din 3 martie 2022, judecătorii acestei instanțe au hotărât, în unanimitate, că modalitatea de calcul al termenelor pe zile calendaristice nu reprezintă o derogare de la dispoziția de drept comun cuprinsă în art. 2.553 alin. (1) din Codul civil.

Într-o altă opinie, exprimată de judecătorii Tribunalului Teleorman - Secția civilă, ai judecătoriilor Roșiori de Vede, Zimnicea, Videle, Alexandria, Tribunalului Constanța - Secția a II-a civilă și o parte a judecătorilor Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă, s-a apreciat că, în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenția părților, dispozițiile art. 2.551- 2.553 din Codul civil nu sunt aplicabile, având în vedere că acestea reglementează calculul termenelor stabilite pe zile libere, iar prin convenția lor părțile au stabilit că termenul este pe zile calendaristice.

S-a opinat și că modul de calcul al termenelor este o problemă de drept care nu poate face obiectul convenției părților. Potrivit dispozițiilor art. 2.551 coroborat cu art. 2.515 din Codul civil, părțile pot modifica prin convenția lor durata termenelor (spre exemplu, în loc de 30 de zile pot conveni 45 de zile, în loc de o lună pot conveni 2 luni etc.), fixarea datei de început a curgerii termenului, suspendarea ori întreruperea termenului, dar nu pot modifica modul de calcul al termenelor.

În acest sens au apreciat judecătorii Tribunalului Galați, Tribunalului Brăila, Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și Tribunalului Vaslui - Secția civilă, această din urmă instanță comunicând și Sentința civilă nr. 240 din 16 martie 2020.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, sesizarea nu privește o veritabilă chestiune de drept și nu sunt întrunite cerințele privind noutatea și nestatuarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Așadar, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, și anume: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, sesizarea fiind formulată de un complet al Curții de Apel București - Secția a V-a civilă, care judecă în recurs un litigiu cu profesioniști, în care va pronunța o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Nu este însă îndeplinită condiția ca sesizarea să privească o veritabilă chestiune de drept.

Potrivit art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării (s.n.) potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

În sensul acestor dispoziții este necesar ca instanța de sesizare să definească în mod clar atât cadrul factual în care s-a ivit problema de drept, cât și problema de drept în sine, acestea fiind elemente care susțin admisibilitatea sesizării.

În cazul trimiterii de față, instanța se limitează la două constatări, și anume, disputa părților privește aplicabilitatea/inaplicabilitatea modului de calcul al termenului pe zile prevăzut de art. 2.553 din Codul civil în cazul unui termen stipulat în convenția părților ca termen pe zile calendaristice și această chestiune a fost soluționată diferit în practica instanțelor, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă. Instanța de trimitere apreciază că existența unor decizii contradictorii cu privire la aspectul menționat relevă îndeplinirea condițiilor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Nefiind prezentate reperele întrebării, nu este clară dilema instanței de trimitere, respectiv dacă întrebarea privește posibilitatea derogării prin clauză convențională de la modalitatea de calcul al termenului pe zile prevăzut de art. 2.553 din Codul civil sau se cere un răspuns la întrebarea dacă art. 2.553 din Codul civil se aplică și termenelor convenționale, în lipsă de stipulație contrară, ori instanța întreabă cum ar trebui interpretată, în cauză, din perspectiva modului de calcul al termenului, clauza contractuală privitoare la stipularea termenelor pe zile calendaristice.

Din puținele coordonate ale încheierii de sesizare rezultă că problema instanței de trimitere nu o reprezintă interpretarea sau aplicarea dispozițiilor art. 2.551-2.553 din Codul civil, la care face referire în dispozitivul încheierii, ci aplicabilitatea modului de calcul al termenului pe zile prevăzut de Codul civil în cazul unui termen denumit contractual "pe zile calendaristice".

Or, aceasta este o chestiune care vizează interpretarea clauzelor contractului părților, instanța învestită cu soluționarea cauzei fiind chemată să stabilească dacă părțile au înțeles să deroge sau nu de la modalitatea legală de calcul al termenului pe zile, ceea ce reprezintă o problemă de fond a judecății și se rezolvă prin aplicarea regulilor de interpretare a contractelor, prevăzute de art. 1.266 și următoarele din Codul civil.

De altminteri, completul de recurs nu și-a îndeplinit rolul de a arăta în ce constau dificultatea, caracterul serios și veritabil al chestiunii de drept și de unde ar decurge caracterul neclar al dispozițiilor legale vizate de sesizare sau al modului de aplicare a acestora.

Se constată că ceea ce se solicită, în realitate, de către Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, prin intermediul procedurii prealabile, nu este o dezlegare de principiu cu valoare teoretică și generală a unei probleme de drept, ci analiza în concret, prin raportare la elementele cauzei, a incidenței dispozițiilor art. 2.553 din Codul civil.

În acest fel, instanța de trimitere se îndepărtează de la scopul urmărit de legiuitor prin instituirea mecanismului privind asigurarea unei practici unitare reglementat de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind acela de a se substitui atribuțiilor instanței în ceea ce privește judecarea procesului. Lămurirea modului de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, însă rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecarea căreia a fost învestită. Operațiunea de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale la diferite circumstanțe, care caracterizează fiecare litigiu, face parte din activitatea curentă a instanței de judecată și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (a se vedea în acest sens deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021; nr. 16 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021; nr. 25 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 23 iunie 2021 etc.).

Nu sunt îndeplinite nici celelalte două condiții de admisibilitate privind nestatuarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție și noutatea problemei de drept.

Astfel, sub rezerva celor reținute anterior, în sensul că pretinsa chestiune de drept nu este definită în mod clar, se constată că la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă s-a cristalizat și consolidat o practică judiciară (în acest sens sunt de menționat Decizia nr. 1.056 din 21 aprilie 2021, Decizia nr. 1.677 din 14 septembrie 2021, Decizia nr. 1.876 din 28 septembrie 2021), prin care s-au reținut următoarele: - în raport cu prevederile art. 2.551 din Codul civil, conform cărora "durata termenelor, fără deosebire de natura și izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu", pentru modalitatea de calcul al oricăror termene în materie civilă, fără deosebire de natura și izvorul lor, fie că sunt legale sau convenționale, se aplică regulile stabilite în titlul III - Calculul termenelor din cartea a VI-a a Codului civil; - în aplicarea principiului libertății contractuale, părțile pot deroga de la modalitatea de calcul al termenelor reglementată de titlul III din cartea a VI-a a Codului civil, însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale privind calculul termenelor.

Mai mult, deciziile de speță amintite, fiind pronunțate în cauze care privesc aceleași părți cu cele din cauza cu care este învestită instanța de trimitere, relevă și repere de analiză și interpretare a clauzelor din contractele părților referitoare la stipularea termenelor pe zile calendaristice.

Drept urmare, aspectele care prezintă interes pentru instanța de trimitere și-au găsit o rezolvare în practica instanței supreme, iar existența unei practici cristalizate la nivelul Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție face ca problema de drept supusă dezbaterii, pe de o parte, să își fi pierdut caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, să nu îndeplinească cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra acesteia, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, sesizarea se va respinge, ca inadmisibilă.