Decizia nr. 1/2026 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 2112/1/2025 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.112/1/2025 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.112/1/2025.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera și spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială prezentată în sesizarea de recurs în interesul legii, în sensul că nu se aplică dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, pentru misiunile individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, care nu pot fi asimilate misiunilor de pace prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. Susține argumentele formulate în scris prin punctul de vedere depus la dosar.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Lia Savonea, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești

Prin Hotărârea nr. 79 din 3 octombrie 2025, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat instanța supremă cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă se cuvine acordarea diurnei în valută în baza art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, pentru militarii care au participat la misiunile individuale - de pace în afara teritoriului statului român în temeiul Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, desfășurate în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și până la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv 27 ianuarie 2020. Posibilitatea încadrării misiunii individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în categoria misiunilor de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011 care atrage aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 în cazul misiunilor în sprijinul păcii.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 octombrie 2025, formându-se Dosarul nr. 2.112/1/2025, cu termen de soluționare la data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004): " Art. 1. - (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detașare în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară după executarea misiunii, astfel: a) ofițerii - 45 de euro/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de euro/zi/persoană."

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, în forma anterioară modificării aduse prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008), prevedeau că: " Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară, după executarea misiunii, astfel: a) ofițerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană."

Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Legea nr. 42/2004): " Art. 2. - Misiunile la care pot participa forțele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă; b) în sprijinul păcii; c) de asistență umanitară; d) tip coaliție; e) exerciții comune; f) individuale; g) ceremoniale."

Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare (Legea nr. 121/2011): " Art. 2. - (1) Misiunile și operațiile la care participă forțele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre ale Uniunii Europene; a 1 ) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaților, prezență înaintată și descurajare, precum și a altor acțiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securității în spațiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949; b) de răspuns la crize; c) de pace; d) de asistență umanitară. (...) " Art. 7. - (...) (3) Pentru situații neprevăzute, la solicitarea organizațiilor internaționale cu vocație în domeniul securității sau a unor parteneri strategici, ministrul apărării naționale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului național observatori/monitori, consilieri și instructori militari, personal de stat major și de specialitate, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, fără a se depăși limitele numerice ale pachetului de forțe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. (...)" III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că problema de drept care a creat practică judiciară divergentă vizează interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, corelate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, în sensul acordării sau neacordării diurnei în valută reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 militarilor, personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român atunci când aceștia participă la misiuni individuale - de pace (de monitorizare și observare), fiind detașați la organisme internaționale în calitate de observatori militari prin ordin al ministrului apărării naționale, în perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. 46/2020).

Divergența soluțiilor izvorăște din calificarea dată de instanțele judecătorești în mod diferit misiunilor individuale - de pace (monitorizare și observare) descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, la care au participat reclamanții în calitate de personal militar detașat prin ordin al ministrului apărării naționale la diverse misiuni internaționale ale Organizației Națiunilor Unite/Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, ca misiuni în sprijinul păcii/de pace, reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011, pe considerentul că art. 2 din Legea nr. 121/2011 nu face distincție între misiunile individuale și misiunile colective, precum și față de scopul misiunii, ca fiind una în sprijinul păcii.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială au fost admise prin hotărâri definitive cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții militari activi, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect plata drepturilor în valută reprezentând diurna recunoscute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru perioadele în care au participat la misiuni individuale - de pace sub egida Organizației Națiunilor Unite, în afara teritoriului statului român, misiunile fiind unele de observare și monitorizare în sprijinul păcii, după cum rezultă din ordinele de detașare, instanțele judecătorești apreciind că misiunea individuală menționată în cuprinsul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, ce poate fi aprobată, în situații neprevăzute, de către ministrul apărării naționale, se încadrează, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni expres și limitativ enumerate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011.

Pe de altă parte, s-a reținut că Legea nr. 121/2011, spre deosebire de Legea nr. 42/2004, nu mai face distincție între misiunile de tip individual și cele de tip colectiv, în enumerarea expresă și limitativă a misiunilor cuprinsă în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 nemaifiind cuprinsă și categoria misiunilor individuale.

Faptul că reclamanților li s-a acordat alocația de subzistență pentru misiune (Mission Subsistence Allowance - MSA) nu înlătură acordarea și a diurnei reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, aceasta rezultând și din Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, relevant fiind a se stabili dacă acestui tip de misiune i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.

Într-o a doua orientare jurisprudențială, contrară, regăsită într-un număr mai mic de hotărâri definitive, dar recente, ceea ce indică un reviriment al practicii judiciare, au fost respinse pretențiile reclamanților privind plata diurnei în valută în temeiul art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru participarea la misiunile individuale - de pace (monitorizare și observare) la care au participat în temeiul Legii nr. 121/2011, reținându-se, în esență, că misiunea individuală de monitorizare și observare, chiar dacă are indicată și sintagma "de pace" în ordinul de detașare, este diferită de cele la care se aplică art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar încadrarea acesteia într-o categorie sau alta de misiuni, dintre cele reglementate de art. 2 din Legea nr. 121/2011, nu reprezintă o chestiune lăsată la latitudinea sau interpretarea judecătorului, posterior încetării misiunii, ci un demers încheiat, realizat de către organele abilitate legal înainte de plecarea în misiune.

În concluzie, această orientare a practicii judiciare punctează faptul că nu se aplică dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru acest tip de misiuni individuale de observare și monitorizare, chiar dacă în cuprinsul ordinului de detașare sau în raportul de aprobare a misiunii figurează sintagma "de pace", din moment ce este descrisă concret misiunea ca fiind una individuală (de monitorizare și observare), devenind aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu permit asimilarea acestei misiuni cu una descrisă la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv cu una de pace, la care participă forțe armate, acestea fiind misiuni colective, după cum rezultă expres din cuprinsul art. 2 și 3 din Legea nr. 121/2011.

Pe de altă parte, voința legiuitorului de a exclude de la acordarea diurnei în valută reglementate prin art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 misiunile individuale de la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 rezultă și din evoluția legislativă a art. 26 din Legea nr. 121/2011. Includerea personalului participant la misiunile individuale de la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 ca beneficiar al drepturilor descrise la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv al diurnei stabilite prin hotărâre a Guvernului, s-a realizat de abia în 11 februarie 2020, când a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020), ulterior abrogată prin Legea nr. 17/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale (Legea nr. 17/2021).

Așadar, anterior acestui moment nu se cuvine diurna în valută în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru misiunile individuale descrise de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, chiar dacă ele au fost unele de pace. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020 a fost corelată cu Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, întrucât la art. 1 alin. (3) din această hotărâre a Guvernului este prezentat expres scopul diurnei în valută ca fiind costul cheltuielilor uzuale, costul transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea personalul participant și nu include cheltuielile de hrană. La alin. (1) al aceluiași articol se face trimitere la personalul beneficiar ca fiind cel care participă la misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 121/2011. IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În legătură cu problema de drept sesizată au fost identificate următoarele decizii relevante pronunțate de instanța supremă în procedurile de unificare a practicii judiciare: - Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații." A fost respinsă sesizarea, în rest, ca inadmisibilă; - Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop."; - Decizia nr. 35 din 10 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 24 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: "Aplicarea art. 1 alin. (1) în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, avându-se în vedere și modificările legislative survenite în timp conform Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, respectiv dacă diurna reglementată de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are drept corespondent, pentru misiunea Kosovo EULEX, diurna de risc sau risk allowance sau aceasta se suprapune cu dreptul prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004."; - Decizia nr. 42 din 17 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 7 mai 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate cu privire la următoarele chestiuni de drept: " 1. Funcția indemnizației «hardship allowance», respectiv dacă aceasta acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, având scopul stabilit prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. 2. Putea ONU efectua plăți către personalul trimis în serviciu extern de către SPP în baza prevederilor legale interne ale României sau plățile efectuate, indiferent de denumirea lor, au reprezentat exclusiv îndeplinirea unor obligații prevăzute distinct în Regulamentul ONU (denumit United Nations Common System of Salaries, Allowances and Benefits)? 3. Dreptul menționat în contractul încheiat între reclamant și ONU, purtând denumirea de «hardship allowance», este unul și același drept cu diurna prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004? 4. Ce reprezintă și cu ce ar fi echivalent, în raport cu drepturile prevăzute în legislația internă pentru personalul trimis în misiune de către SPP, în măsura în care s-ar putea stabili o asemenea echivalență, dreptul cu conținut pecuniar intitulat «danger pay»?"; - Decizia nr. 136 din 7 aprilie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 24 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept: " 1. În interpretarea art. 77 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 2 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, dacă scopul compensației lunare constă în compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații. 2. În caz de răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă compensația lunară specifică teatrului de operații prevăzut de art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se poate cumula cu diurna în valută, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 sau cu indemnizația de risc plătită de partenerii externi." Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea conexată cu privire la următoarea chestiune de drept: " În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al Românei, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 24/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, dispozițiile cuprinse în anexa nr. 3 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003; art. I pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 491/2006 și art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pot fi interpretate în sensul că reprezintă compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, iar acordarea concomitentă a drepturilor prevăzute de aceste prevederi ar constitui dublă compensare a riscului aferent participării la misiunile internaționale?" VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, pentru dezlegarea problemei de drept care face obiectul sesizării, trebuie să se stabilească: (i) dacă se cuvine acordarea diurnei în valută, în baza art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru militarii care au participat la misiunile individuale - de pace în afara teritoriului statului român, în temeiul Legii nr. 121/2011, desfășurate în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și până la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv 27 ianuarie 2020; (ii) dacă misiunea individuală descrisă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 poate fi încadrată în categoria misiunilor de pace descrise în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

Având în vedere scopul și reglementarea diferită a misiunii individuale descrise în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în raport cu misiunile prevăzute în art. 2 din aceeași lege nu se poate susține că misiunea individuală, descrisă de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, poate fi încadrată în categoria misiunilor de pace, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.

Mai mult, formarea unei categorii distincte, nereglementate de lege, respectiv misiune individuală - de pace, prin combinarea misiunii individuale cu o misiune colectivă, în condițiile în care legiuitorul a reglementat proceduri de selecție și trimitere în misiuni, în afara teritoriului statului român, diferite, nu corespunde voinței legiuitorului.

Cu alte cuvinte, în ipoteza în care s-ar interpreta că misiunile individuale, prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, sunt, în același timp, misiuni de pace, s-ar crea o misiune sui generis, nereglementată de lege, iar, pe de altă parte, ar fi inexplicabilă distincția făcută de legiuitor, prin art. 2 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, între misiunile de pace și misiunile individuale.

Pe de altă parte, încadrarea misiunilor externe în una dintre categoriile prevăzute de lege se efectuează de către organele abilitate, în momentul aprobării misiunii, iar instanțele nu pot stabili o altă calificare, ulterior, după încetarea misiunii.

Un argument suplimentar este reprezentat și de existența unor decidenți diferiți, care au competența de a trimite forțe armate și personal de specialitate în afara teritoriului statului român.

În acest sens, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 prevăd că, în ipoteza misiunilor și operațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1), trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român se aprobă la propunerea prim-ministrului, de către Președintele României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege prevăd că, în ipoteza misiunii individuale, trimiterea în afara teritoriului național de observatori/monitori, consilieri și instructori militari, personal de stat major și de specialitate se aprobă de ministrul apărării naționale, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe.

În vederea soluționării problemei de drept privind recunoașterea sau nerecunoașterea dreptului la diurna în valută, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru militarii care au participat la misiunile individuale, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011, respectiv 20 iunie 2011 până la 27 ianuarie 2020, data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, se impune analiza legislației care reglementa dreptul la diurnă în privința militarilor care au participat la misiuni individuale în afara teritoriului statului român, în vigoare în perioada indicată în sesizare.

În acest sens, interpretarea normei de drept care a prevăzut dreptul la diurnă, art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, presupune analizarea actelor normative de nivel superior, în executarea cărora Guvernul a emis această hotărâre, corelarea normei conținute în hotărârea Guvernului cu dispozițiile din actele normative de rang superior, dar și cu scopul legiuitorului.

Având în vedere, pe de o parte, scopul misiunii individuale, de observare și monitorizare, iar, pe de altă parte, scopul diurnei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, de compensare a inconvenientelor care decurg din riscurile la care este supus personalul prin participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operații, se poate concluziona că militarii care au participat la misiunile individuale, prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, nu au dreptul la diurna în valută, prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Prin urmare, în lumina ansamblului normativ incident, dar și a principiilor pe deplin concordante, de interpretare și aplicare a normelor de drept, Ministerul Public a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii a doua orientare jurisprudențială, potrivit căreia nu se aplică dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru misiunile individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu pot fi asimilate misiunilor de pace prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. VII. Opinia specialiștilor consultați

În opinia Institutului Național al Magistraturii, dreptul la diurnă în valută, prevăzut de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nu se cuvine militarilor care au participat la misiunile individuale reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, desfășurate în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, chiar dacă scopul acestor misiuni a fost unul de pace. Misiunea individuală prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 nu se poate încadra în categoria misiunilor de pace reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 nu se acordă personalului militar trimis, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, în misiuni individuale în afara teritoriului național, desfășurate în perioada 20 iunie 2011-27 ianuarie 2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, care sunt distincte de misiunile/operațiile de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești."

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii."

Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței în soluționarea acesteia.

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești.

Din conținutul dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă rezultă condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; problema de drept să fi fost soluționată în mod diferit de instanțele de judecată; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești definitive să fie anexate sesizării.

Prima condiție menționată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în ceea ce privește calificarea sau necalificarea misiunilor individuale drept misiuni în sprijinul păcii, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ.

Astfel, se solicită a se stabili, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, dacă misiunile individuale prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 pot fi încadrate de către instanțele judecătorești în categoria misiunilor de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, consecința fiind aceea a acordării în favoarea personalului participant la misiunile respective a dreptului la diurnă în valută prevăzut de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, text legal ce a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008.

Sunt îndeplinite și celelalte trei condiții de admisibilitate sus-menționate, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluționarea diferită a aceleiași probleme de drept prin hotărâri judecătorești definitive, întrucât problema de drept supusă analizei a primit interpretări diferite din partea curților de apel, prin decizii definitive care au fost anexate prezentei sesizări.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a statuat că misiunea individuală, reglementată de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, se încadrează, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni expres și limitativ enumerate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din același act normativ, susținându-se că Legea nr. 121/2011, spre deosebire de Legea nr. 42/2004, nu mai face distincție între misiunile individuale și cele colective în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011.

Cea de-a doua orientare jurisprudențială conturată a fost în sensul că misiunea individuală de monitorizare și observare, chiar dacă are indicată și sintagma "de pace" în ordinul de detașare, este diferită de cele pentru care se acordă dreptul la diurnă în valută, potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

În consecință, s-a considerat că, pentru misiunile individuale, nu se aplică dispozițiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, ci dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu permit asimilarea acestei misiuni cu una descrisă la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv de pace, la care participă forțe armate, acestea fiind misiuni colective, după cum rezultă expres din conținutul art. 2 și 3 din Legea nr. 121/2011.

Observând problema de drept care face obiectul sesizării cu recurs în interesul legii, se constată ca fiind necesare analiza și interpretarea sistematică a dispozițiilor legale succesive care au reglementat tipul misiunilor militare care se desfășoară în afara țării, respectiv categoriile de misiuni pentru care s-a recunoscut participanților dreptul la acordarea diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Astfel, conform art. 2 din Legea nr. 42/2004 (abrogată prin Legea nr. 121/2011), misiunile la care pot participa forțele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă; b) în sprijinul păcii; c) de asistență umanitară; d) tip coaliție; e) exerciții comune; f) individuale; g) ceremoniale.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale inițiale ale Legii nr. 42/2004, legiuitorul primar a înțeles să reglementeze printre misiunile la care pot participa forțele armate române în afara teritoriului statului român, drept categorie distinctă, misiunile individuale, indiferent de scopul acestora.

În executarea dispozițiilor legale menționate a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar prin art. 1 alin. (1) din această hotărâre a Guvernului s-a stabilit dreptul la diurna în valută exclusiv în favoarea personalului participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) (în sprijinul păcii) și art. 2 lit. c) (de asistență umanitară) din Legea nr. 42/2004.

Prin urmare, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 au exclus în mod neechivoc personalul participant la misiunile individuale de la acordarea diurnei în valută, singura excepție reglementată la art. 1 alin. (5) referindu-se la acordarea acestui drept, indiferent de tipul misiunii, în situația în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul comandamentelor internaționale dislocate în afara zonei de operații (aspect care nu face obiectul prezentei analize).

Prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a fost modificată și completată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar prin dispozițiile art. 1 alin. (1), astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, s-au stabilit următoarele: personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detașare în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară după executarea misiunii. Dispozițiile art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 reglementează misiunile de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară și tip coaliție, iar nu misiunile individuale.

În consecință, și prin modificarea legislativă realizată în anul 2008 legiuitorul secundar a continuat să excludă personalul participant la misiunile individuale enunțate la art. 2 lit. f) din Legea nr. 42/2004 de la acordarea diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

La data de 20 iunie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 121/2011 care a abrogat, prin art. 29, Legea nr. 42/2004.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 enumeră misiunile și operațiile la care participă forțele armate în afara teritoriului statului român ca fiind: a) de apărare colectivă în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre ale Uniunii Europene; a 1 ) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaților, prezență înaintată și descurajare, precum și a altor acțiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securității în spațiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord; b) de răspuns la crize; c) de pace; d) de asistență umanitară.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, misiunile și operațiile prevăzute la alin. (1) pot fi desfășurate sub mandatul Organizației Națiunilor Unite sau al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, sub conducerea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau a Uniunii Europene, precum și în cadrul unor coaliții.

Distinct de aceste misiuni, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3), Legea nr. 121/2011 prevede că "Pentru situații neprevăzute, la solicitarea organizațiilor internaționale cu vocație în domeniul securității sau a unor parteneri strategici, ministrul apărării naționale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului național observatori/monitori, consilieri și instructori militari, personal de stat major și de specialitate, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, fără a se depăși limitele numerice ale pachetului de forțe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Țării".

Se constată așadar că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, nu mai există categoria de sine stătătoare a misiunii individuale, ca misiune ori operație la care participă forțele armate în afara teritoriului statului român, astfel cum aceasta era reglementată anterior la art. 2 lit. f) din Legea nr. 42/2004, și că misiunea individuală beneficiază de o reglementare distinctă, la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011.

Pe un alt palier de analiză se reține că, deși Legea nr. 42/2004 a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011, dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 și-au produs efectele în continuare, până la 27 ianuarie 2020, data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 46/2020, emisă în aplicarea art. 26 din Legea nr. 121/2011, hotărâre a Guvernului ce a prevăzut, la art. 7 lit. a), abrogarea expresă a Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.

În acest sens sunt și considerentele de la paragraful 77 al Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizie prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, instanța supremă a stabilit că scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operații. Prin urmare, trimiterea la dezlegarea statuată prin această decizie nu se constituie într-un argument care să sprijine concluzia potrivit căreia diurna prevăzută de norma de drept supusă interpretării poate fi acordată altor categorii de personal militar decât cele anume prevăzute de această normă, cum eronat se argumentează în prima dintre orientările jurisprudențiale.

Așadar, în cauza pendinte se impune a se analiza dacă diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 se cuvine sau nu se cuvine personalului militar trimis în misiuni individuale potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, desfășurate în perioada 20 iunie 2011-27 ianuarie 2020, adică între data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 și data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, prin recunoașterea în competența instanței de judecată a posibilității încadrării acestor misiuni în categoria misiunilor/operațiilor de pace desfășurate de forțele armate în afara teritoriului statului român, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.

Or, după cum s-a arătat în precedent, Legea nr. 121/2011 nu mai enumeră la art. 2 alin. (1) categoria misiunilor individuale, care însă nu a fost eliminată, ci reglementată, distinct, la art. 7 alin. (3) din lege, normă ce prevede condițiile și scopul în care astfel de misiuni pot fi aprobate.

Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, ministrul apărării naționale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului național observatori/monitori, consilieri și instructori militari, personal de stat major și de specialitate, exclusiv pentru situații neprevăzute, la solicitarea organizațiilor internaționale cu vocație în domeniul securității sau a unor parteneri strategici, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe și fără a se depăși limitele numerice ale pachetului de forțe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din aceeași lege, trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile și operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 se aprobă de către Președintele României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la propunerea prim-ministrului, cu obligația de informare a Parlamentului, iar dacă trimiterea nu se face în baza unui tratat internațional la care România este parte sau dacă se face la solicitarea unui stat în vederea desfășurării unei misiuni sau operații neprevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, Președintele României solicită aprobarea Parlamentului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 reiese că misiunile individuale se execută în scopul observării și monitorizării situației din zonele de conflict, după caz, în scopul acordării de asistență de specialitate, în timp ce misiunile reglementate de art. 2 alin. (1) din lege presupun participarea forțelor armate la operații desfășurate în scopurile anume prevăzute la lit. a)-d), astfel că cele două tipuri de misiuni sunt supuse unor condiții legale diferite în ceea ce privește aprobarea lor.

Prin urmare, nu stă în puterea interpretului legii de a da calificare diferită unor astfel de misiuni, alta decât aceea care rezultă din modalitatea în care acestea au fost aprobate de către decidenți, potrivit legii.

Distincția dintre cele două categorii de misiuni este evidentă întrucât în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 se face referire la forțele armate, în timp ce dispozițiile art. 7 alin. (3) din lege utilizează terminologia de personal militar, iar împrejurarea că în privința misiunilor enumerate la art. 2 alin. (1) din aceeași lege legiuitorul nu distinge între caracterul colectiv sau individual al acestora nu susține concluzia potrivit căreia misiunile individuale, deși beneficiază de o reglementare specială la art. 7 alin. (3) din lege, trebuie încadrate, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din lege.

Așadar, misiunile individuale se supun dispozițiilor legale care reglementează statutul acestora, independent de modalitatea în care sunt denumite de autoritatea competentă să le aprobe (ministrul apărării naționale) în cuprinsul actelor administrative emise potrivit legii.

Așa cum s-a arătat în precedent, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 prevăd că, în ipoteza misiunilor și operațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din aceeași lege, trimiterea forțelor armate în afara teritoriului statului român se aprobă, în condițiile legii, de către Președintele României, iar dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege prevăd că, în ipoteza misiunii individuale, trimiterea în afara teritoriului național de observatori/monitori, consilieri și instructori militari ori personal de stat major și de specialitate se aprobă de ministrul apărării naționale, criteriu obiectiv în raport cu care se verifică, pe de o parte, încadrarea misiunilor, iar, pe de altă parte, normele de drept aplicabile drepturilor cuvenite participanților.

Din această din urmă perspectivă este relevant că, prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, nu s-a acordat participanților la misiuni individuale în afara țării dreptul la diurnă în valută, indiferent de scopul acestora, intenția explicită a legiuitorului fiind aceea de a exclude acest tip de misiune de la acordarea acestui beneficiu.

Recunoașterea în favoarea personalului militar trimis în misiuni individuale potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 a dreptului la diurnă s-a realizat prin alin. (4) al art. 26 din aceeași lege, alineat nou introdus prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020, în vigoare începând cu 11 februarie 2020, mai apoi, prin alin. (7) al art. 26 din Legea nr. 121/2011, alineat nou introdus prin art. I din Legea nr. 17/2021, în vigoare începând cu 15 martie 2021, lege prin care s-a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2020.

Potrivit reglementărilor legale anterior evocate, atât personalul militar care participă la misiuni și operații sub mandatul/conducerea organizațiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 121/2011, cât și cel care participă la misiunile individuale prevăzute la art. 7 alin. (3) din aceeași lege beneficiază de drepturile prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege și care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, printre care și dreptul la diurnă, numai în măsura în care aceste drepturi, indiferent de denumirea sub care sunt acordate și de cuantumul acestora, nu sunt asigurate de organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunile și operațiile.

Ținând seama de conținutul normativ al reglementărilor legale privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român care s-au succedat în timp, prin raportare la problema de drept ce face obiectul analizei, se constată că interpretarea potrivit căreia misiunile individuale prevăzute de art.