Decizia nr. 1/2026 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 2112/1/2025

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.112/1/2025 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lia Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.112/1/2025.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Lia Savonea, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială prezentată în sesizarea de recurs în interesul legii, în sensul că nu se aplică dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, pentru misiunile individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, care nu pot fi asimilate misiunilor de pace prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. Susţine argumentele formulate în scris prin punctul de vedere depus la dosar.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Lia Savonea, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti

Prin Hotărârea nr. 79 din 3 octombrie 2025, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat instanţa supremă cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă se cuvine acordarea diurnei în valută în baza art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, pentru militarii care au participat la misiunile individuale – de pace în afara teritoriului statului român în temeiul Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, desfăşurate în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi până la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv 27 ianuarie 2020. Posibilitatea încadrării misiunii individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în categoria misiunilor de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011 care atrage aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 în cazul misiunilor în sprijinul păcii.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 23 octombrie 2025, formându-se Dosarul nr. 2.112/1/2025, cu termen de soluţionare la data de 26 ianuarie 2026. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004): ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detaşare în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 45 de euro/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de euro/zi/persoană.”

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, în forma anterioară modificării aduse prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008), prevedeau că: ” Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană.”

Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Legea nr. 42/2004): ” Art. 2. – Misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă; b) în sprijinul păcii; c) de asistenţă umanitară; d) tip coaliţie; e) exerciţii comune; f) individuale; g) ceremoniale.”

Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare (Legea nr. 121/2011): ” Art. 2. – (1) Misiunile şi operaţiile la care participă forţele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securităţii statelor membre ale Uniunii Europene; a 1 ) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă înaintată şi descurajare, precum şi a altor acţiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949; b) de răspuns la crize; c) de pace; d) de asistenţă umanitară. (…) ” Art. 7. – (…) (3) Pentru situaţii neprevăzute, la solicitarea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii sau a unor parteneri strategici, ministrul apărării naţionale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului naţional observatori/monitori, consilieri şi instructori militari, personal de stat major şi de specialitate, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, fără a se depăşi limitele numerice ale pachetului de forţe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. (…)” III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că problema de drept care a creat practică judiciară divergentă vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, corelate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, în sensul acordării sau neacordării diurnei în valută reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 militarilor, personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român atunci când aceştia participă la misiuni individuale – de pace (de monitorizare şi observare), fiind detaşaţi la organisme internaţionale în calitate de observatori militari prin ordin al ministrului apărării naţionale, în perioada cuprinsă între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. 46/2020).

Divergenţa soluţiilor izvorăşte din calificarea dată de instanţele judecătoreşti în mod diferit misiunilor individuale – de pace (monitorizare şi observare) descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, la care au participat reclamanţii în calitate de personal militar detaşat prin ordin al ministrului apărării naţionale la diverse misiuni internaţionale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite/Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ca misiuni în sprijinul păcii/de pace, reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011, pe considerentul că art. 2 din Legea nr. 121/2011 nu face distincţie între misiunile individuale şi misiunile colective, precum şi faţă de scopul misiunii, ca fiind una în sprijinul păcii.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială au fost admise prin hotărâri definitive cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţii militari activi, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect plata drepturilor în valută reprezentând diurna recunoscute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru perioadele în care au participat la misiuni individuale – de pace sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, în afara teritoriului statului român, misiunile fiind unele de observare şi monitorizare în sprijinul păcii, după cum rezultă din ordinele de detaşare, instanţele judecătoreşti apreciind că misiunea individuală menţionată în cuprinsul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, ce poate fi aprobată, în situaţii neprevăzute, de către ministrul apărării naţionale, se încadrează, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni expres şi limitativ enumerate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011.

Pe de altă parte, s-a reţinut că Legea nr. 121/2011, spre deosebire de Legea nr. 42/2004, nu mai face distincţie între misiunile de tip individual şi cele de tip colectiv, în enumerarea expresă şi limitativă a misiunilor cuprinsă în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 nemaifiind cuprinsă şi categoria misiunilor individuale.

Faptul că reclamanţilor li s-a acordat alocaţia de subzistenţă pentru misiune (Mission Subsistence Allowance – MSA) nu înlătură acordarea şi a diurnei reglementate de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, aceasta rezultând şi din Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, relevant fiind a se stabili dacă acestui tip de misiune i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, contrară, regăsită într-un număr mai mic de hotărâri definitive, dar recente, ceea ce indică un reviriment al practicii judiciare, au fost respinse pretenţiile reclamanţilor privind plata diurnei în valută în temeiul art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru participarea la misiunile individuale – de pace (monitorizare şi observare) la care au participat în temeiul Legii nr. 121/2011, reţinându-se, în esenţă, că misiunea individuală de monitorizare şi observare, chiar dacă are indicată şi sintagma „de pace” în ordinul de detaşare, este diferită de cele la care se aplică art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar încadrarea acesteia într-o categorie sau alta de misiuni, dintre cele reglementate de art. 2 din Legea nr. 121/2011, nu reprezintă o chestiune lăsată la latitudinea sau interpretarea judecătorului, posterior încetării misiunii, ci un demers încheiat, realizat de către organele abilitate legal înainte de plecarea în misiune.

În concluzie, această orientare a practicii judiciare punctează faptul că nu se aplică dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru acest tip de misiuni individuale de observare şi monitorizare, chiar dacă în cuprinsul ordinului de detaşare sau în raportul de aprobare a misiunii figurează sintagma „de pace”, din moment ce este descrisă concret misiunea ca fiind una individuală (de monitorizare şi observare), devenind aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu permit asimilarea acestei misiuni cu una descrisă la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv cu una de pace, la care participă forţe armate, acestea fiind misiuni colective, după cum rezultă expres din cuprinsul art. 2 şi 3 din Legea nr. 121/2011.

Pe de altă parte, voinţa legiuitorului de a exclude de la acordarea diurnei în valută reglementate prin art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 misiunile individuale de la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 rezultă şi din evoluţia legislativă a art. 26 din Legea nr. 121/2011. Includerea personalului participant la misiunile individuale de la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 ca beneficiar al drepturilor descrise la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv al diurnei stabilite prin hotărâre a Guvernului, s-a realizat de abia în 11 februarie 2020, când a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020), ulterior abrogată prin Legea nr. 17/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale (Legea nr. 17/2021).

Aşadar, anterior acestui moment nu se cuvine diurna în valută în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru misiunile individuale descrise de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, chiar dacă ele au fost unele de pace. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020 a fost corelată cu Hotărârea Guvernului nr. 46/2020, întrucât la art. 1 alin. (3) din această hotărâre a Guvernului este prezentat expres scopul diurnei în valută ca fiind costul cheltuielilor uzuale, costul transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea personalul participant şi nu include cheltuielile de hrană. La alin. (1) al aceluiaşi articol se face trimitere la personalul beneficiar ca fiind cel care participă la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 121/2011. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema de drept sesizată au fost identificate următoarele decizii relevante pronunţate de instanţa supremă în procedurile de unificare a practicii judiciare: – Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.” A fost respinsă sesizarea, în rest, ca inadmisibilă; – Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.”; – Decizia nr. 35 din 10 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 24 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „Aplicarea art. 1 alin. (1) în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, avându-se în vedere şi modificările legislative survenite în timp conform Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, respectiv dacă diurna reglementată de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are drept corespondent, pentru misiunea Kosovo EULEX, diurna de risc sau risk allowance sau aceasta se suprapune cu dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.”; – Decizia nr. 42 din 17 februarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 7 mai 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” 1. Funcţia indemnizaţiei «hardship allowance», respectiv dacă aceasta acoperă riscurile presupuse de diurna prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, având scopul stabilit prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. 2. Putea ONU efectua plăţi către personalul trimis în serviciu extern de către SPP în baza prevederilor legale interne ale României sau plăţile efectuate, indiferent de denumirea lor, au reprezentat exclusiv îndeplinirea unor obligaţii prevăzute distinct în Regulamentul ONU (denumit United Nations Common System of Salaries, Allowances and Benefits)? 3. Dreptul menţionat în contractul încheiat între reclamant şi ONU, purtând denumirea de «hardship allowance», este unul şi acelaşi drept cu diurna prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004? 4. Ce reprezintă şi cu ce ar fi echivalent, în raport cu drepturile prevăzute în legislaţia internă pentru personalul trimis în misiune de către SPP, în măsura în care s-ar putea stabili o asemenea echivalenţă, dreptul cu conţinut pecuniar intitulat «danger pay»?”; – Decizia nr. 136 din 7 aprilie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 24 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” 1. În interpretarea art. 77 alin. (2) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 2 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, dacă scopul compensaţiei lunare constă în compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii. 2. În caz de răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă compensaţia lunară specifică teatrului de operaţii prevăzut de art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se poate cumula cu diurna în valută, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 sau cu indemnizaţia de risc plătită de partenerii externi.” Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea conexată cu privire la următoarea chestiune de drept: ” În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al Românei, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 24/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, dispoziţiile cuprinse în anexa nr. 3 pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003; art. I pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2006 şi art. 77 alin. (2) lit. c) din capitolul II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pot fi interpretate în sensul că reprezintă compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, iar acordarea concomitentă a drepturilor prevăzute de aceste prevederi ar constitui dublă compensare a riscului aferent participării la misiunile internaţionale?” VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, pentru dezlegarea problemei de drept care face obiectul sesizării, trebuie să se stabilească: (i) dacă se cuvine acordarea diurnei în valută, în baza art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru militarii care au participat la misiunile individuale – de pace în afara teritoriului statului român, în temeiul Legii nr. 121/2011, desfăşurate în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi până la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv 27 ianuarie 2020; (ii) dacă misiunea individuală descrisă în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 poate fi încadrată în categoria misiunilor de pace descrise în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.

Având în vedere scopul şi reglementarea diferită a misiunii individuale descrise în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în raport cu misiunile prevăzute în art. 2 din aceeaşi lege nu se poate susţine că misiunea individuală, descrisă de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, poate fi încadrată în categoria misiunilor de pace, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.

Mai mult, formarea unei categorii distincte, nereglementate de lege, respectiv misiune individuală – de pace, prin combinarea misiunii individuale cu o misiune colectivă, în condiţiile în care legiuitorul a reglementat proceduri de selecţie şi trimitere în misiuni, în afara teritoriului statului român, diferite, nu corespunde voinţei legiuitorului.

Cu alte cuvinte, în ipoteza în care s-ar interpreta că misiunile individuale, prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, sunt, în acelaşi timp, misiuni de pace, s-ar crea o misiune sui generis, nereglementată de lege, iar, pe de altă parte, ar fi inexplicabilă distincţia făcută de legiuitor, prin art. 2 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, între misiunile de pace şi misiunile individuale.

Pe de altă parte, încadrarea misiunilor externe în una dintre categoriile prevăzute de lege se efectuează de către organele abilitate, în momentul aprobării misiunii, iar instanţele nu pot stabili o altă calificare, ulterior, după încetarea misiunii.

Un argument suplimentar este reprezentat şi de existenţa unor decidenţi diferiţi, care au competenţa de a trimite forţe armate şi personal de specialitate în afara teritoriului statului român.

În acest sens, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 prevăd că, în ipoteza misiunilor şi operaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1), trimiterea forţelor armate în afara teritoriului statului român se aprobă la propunerea prim-ministrului, de către Preşedintele României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar dispoziţiile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege prevăd că, în ipoteza misiunii individuale, trimiterea în afara teritoriului naţional de observatori/monitori, consilieri şi instructori militari, personal de stat major şi de specialitate se aprobă de ministrul apărării naţionale, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe.

În vederea soluţionării problemei de drept privind recunoaşterea sau nerecunoaşterea dreptului la diurna în valută, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, pentru militarii care au participat la misiunile individuale, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011, respectiv 20 iunie 2011 până la 27 ianuarie 2020, data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, se impune analiza legislaţiei care reglementa dreptul la diurnă în privinţa militarilor care au participat la misiuni individuale în afara teritoriului statului român, în vigoare în perioada indicată în sesizare.

În acest sens, interpretarea normei de drept care a prevăzut dreptul la diurnă, art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, presupune analizarea actelor normative de nivel superior, în executarea cărora Guvernul a emis această hotărâre, corelarea normei conţinute în hotărârea Guvernului cu dispoziţiile din actele normative de rang superior, dar şi cu scopul legiuitorului.

Având în vedere, pe de o parte, scopul misiunii individuale, de observare şi monitorizare, iar, pe de altă parte, scopul diurnei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, de compensare a inconvenientelor care decurg din riscurile la care este supus personalul prin participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, se poate concluziona că militarii care au participat la misiunile individuale, prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, nu au dreptul la diurna în valută, prevăzută în art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Prin urmare, în lumina ansamblului normativ incident, dar şi a principiilor pe deplin concordante, de interpretare şi aplicare a normelor de drept, Ministerul Public a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii a doua orientare jurisprudenţială, potrivit căreia nu se aplică dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru misiunile individuale descrise la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu pot fi asimilate misiunilor de pace prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În opinia Institutului Naţional al Magistraturii, dreptul la diurnă în valută, prevăzut de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, nu se cuvine militarilor care au participat la misiunile individuale reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, desfăşurate în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, chiar dacă scopul acestor misiuni a fost unul de pace. Misiunea individuală prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 nu se poate încadra în categoria misiunilor de pace reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011. VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat că diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 nu se acordă personalului militar trimis, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, în misiuni individuale în afara teritoriului naţional, desfăşurate în perioada 20 iunie 2011-27 ianuarie 2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, care sunt distincte de misiunile/operaţiile de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.”

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Textele de lege menţionate stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în acelaşi timp, şi limitele analizei instanţei în soluţionarea acesteia.

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă rezultă condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate sesizării.

Prima condiţie menţionată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 în ceea ce priveşte calificarea sau necalificarea misiunilor individuale drept misiuni în sprijinul păcii, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.

Astfel, se solicită a se stabili, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, dacă misiunile individuale prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 pot fi încadrate de către instanţele judecătoreşti în categoria misiunilor de pace prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, consecinţa fiind aceea a acordării în favoarea personalului participant la misiunile respective a dreptului la diurnă în valută prevăzut de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, text legal ce a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008.

Sunt îndeplinite şi celelalte trei condiţii de admisibilitate sus-menţionate, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluţionarea diferită a aceleiaşi probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, întrucât problema de drept supusă analizei a primit interpretări diferite din partea curţilor de apel, prin decizii definitive care au fost anexate prezentei sesizări.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a statuat că misiunea individuală, reglementată de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, se încadrează, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni expres şi limitativ enumerate în cuprinsul art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, susţinându-se că Legea nr. 121/2011, spre deosebire de Legea nr. 42/2004, nu mai face distincţie între misiunile individuale şi cele colective în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011.

Cea de-a doua orientare jurisprudenţială conturată a fost în sensul că misiunea individuală de monitorizare şi observare, chiar dacă are indicată şi sintagma „de pace” în ordinul de detaşare, este diferită de cele pentru care se acordă dreptul la diurnă în valută, potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

În consecinţă, s-a considerat că, pentru misiunile individuale, nu se aplică dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, ci dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, care nu permit asimilarea acestei misiuni cu una descrisă la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, respectiv de pace, la care participă forţe armate, acestea fiind misiuni colective, după cum rezultă expres din conţinutul art. 2 şi 3 din Legea nr. 121/2011.

Observând problema de drept care face obiectul sesizării cu recurs în interesul legii, se constată ca fiind necesare analiza şi interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale succesive care au reglementat tipul misiunilor militare care se desfăşoară în afara ţării, respectiv categoriile de misiuni pentru care s-a recunoscut participanţilor dreptul la acordarea diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Astfel, conform art. 2 din Legea nr. 42/2004 (abrogată prin Legea nr. 121/2011), misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă; b) în sprijinul păcii; c) de asistenţă umanitară; d) tip coaliţie; e) exerciţii comune; f) individuale; g) ceremoniale.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale iniţiale ale Legii nr. 42/2004, legiuitorul primar a înţeles să reglementeze printre misiunile la care pot participa forţele armate române în afara teritoriului statului român, drept categorie distinctă, misiunile individuale, indiferent de scopul acestora.

În executarea dispoziţiilor legale menţionate a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar prin art. 1 alin. (1) din această hotărâre a Guvernului s-a stabilit dreptul la diurna în valută exclusiv în favoarea personalului participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) (în sprijinul păcii) şi art. 2 lit. c) (de asistenţă umanitară) din Legea nr. 42/2004.

Prin urmare, dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 au exclus în mod neechivoc personalul participant la misiunile individuale de la acordarea diurnei în valută, singura excepţie reglementată la art. 1 alin. (5) referindu-se la acordarea acestui drept, indiferent de tipul misiunii, în situaţia în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul comandamentelor internaţionale dislocate în afara zonei de operaţii (aspect care nu face obiectul prezentei analize).

Prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 a fost modificată şi completată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, iar prin dispoziţiile art. 1 alin. (1), astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, s-au stabilit următoarele: personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detaşare în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară după executarea misiunii. Dispoziţiile art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 reglementează misiunile de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi tip coaliţie, iar nu misiunile individuale.

În consecinţă, şi prin modificarea legislativă realizată în anul 2008 legiuitorul secundar a continuat să excludă personalul participant la misiunile individuale enunţate la art. 2 lit. f) din Legea nr. 42/2004 de la acordarea diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

La data de 20 iunie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 121/2011 care a abrogat, prin art. 29, Legea nr. 42/2004.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 enumeră misiunile şi operaţiile la care participă forţele armate în afara teritoriului statului român ca fiind: a) de apărare colectivă în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securităţii statelor membre ale Uniunii Europene; a 1 ) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă înaintată şi descurajare, precum şi a altor acţiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord; b) de răspuns la crize; c) de pace; d) de asistenţă umanitară.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, misiunile şi operaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi desfăşurate sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, sub conducerea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau a Uniunii Europene, precum şi în cadrul unor coaliţii.

Distinct de aceste misiuni, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3), Legea nr. 121/2011 prevede că „Pentru situaţii neprevăzute, la solicitarea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii sau a unor parteneri strategici, ministrul apărării naţionale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului naţional observatori/monitori, consilieri şi instructori militari, personal de stat major şi de specialitate, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe, fără a se depăşi limitele numerice ale pachetului de forţe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”.

Se constată aşadar că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011, nu mai există categoria de sine stătătoare a misiunii individuale, ca misiune ori operaţie la care participă forţele armate în afara teritoriului statului român, astfel cum aceasta era reglementată anterior la art. 2 lit. f) din Legea nr. 42/2004, şi că misiunea individuală beneficiază de o reglementare distinctă, la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011.

Pe un alt palier de analiză se reţine că, deşi Legea nr. 42/2004 a fost abrogată la data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011, dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi-au produs efectele în continuare, până la 27 ianuarie 2020, data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 46/2020, emisă în aplicarea art. 26 din Legea nr. 121/2011, hotărâre a Guvernului ce a prevăzut, la art. 7 lit. a), abrogarea expresă a Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.

În acest sens sunt şi considerentele de la paragraful 77 al Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, decizie prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, instanţa supremă a stabilit că scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii. Prin urmare, trimiterea la dezlegarea statuată prin această decizie nu se constituie într-un argument care să sprijine concluzia potrivit căreia diurna prevăzută de norma de drept supusă interpretării poate fi acordată altor categorii de personal militar decât cele anume prevăzute de această normă, cum eronat se argumentează în prima dintre orientările jurisprudenţiale.

Aşadar, în cauza pendinte se impune a se analiza dacă diurna în valută prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 se cuvine sau nu se cuvine personalului militar trimis în misiuni individuale potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, desfăşurate în perioada 20 iunie 2011-27 ianuarie 2020, adică între data intrării în vigoare a Legii nr. 121/2011 şi data abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, prin recunoaşterea în competenţa instanţei de judecată a posibilităţii încadrării acestor misiuni în categoria misiunilor/operaţiilor de pace desfăşurate de forţele armate în afara teritoriului statului român, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 121/2011.

Or, după cum s-a arătat în precedent, Legea nr. 121/2011 nu mai enumeră la art. 2 alin. (1) categoria misiunilor individuale, care însă nu a fost eliminată, ci reglementată, distinct, la art. 7 alin. (3) din lege, normă ce prevede condiţiile şi scopul în care astfel de misiuni pot fi aprobate.

Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011, ministrul apărării naţionale poate trimite în misiune individuală în afara teritoriului naţional observatori/monitori, consilieri şi instructori militari, personal de stat major şi de specialitate, exclusiv pentru situaţii neprevăzute, la solicitarea organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii sau a unor parteneri strategici, după consultarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe şi fără a se depăşi limitele numerice ale pachetului de forţe aprobat anual de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, trimiterea forţelor armate în afara teritoriului statului român în misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 se aprobă de către Preşedintele României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea prim-ministrului, cu obligaţia de informare a Parlamentului, iar dacă trimiterea nu se face în baza unui tratat internaţional la care România este parte sau dacă se face la solicitarea unui stat în vederea desfăşurării unei misiuni sau operaţii neprevăzute la art. 2 alin. (1) din lege, Preşedintele României solicită aprobarea Parlamentului.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 reiese că misiunile individuale se execută în scopul observării şi monitorizării situaţiei din zonele de conflict, după caz, în scopul acordării de asistenţă de specialitate, în timp ce misiunile reglementate de art. 2 alin. (1) din lege presupun participarea forţelor armate la operaţii desfăşurate în scopurile anume prevăzute la lit. a)-d), astfel că cele două tipuri de misiuni sunt supuse unor condiţii legale diferite în ceea ce priveşte aprobarea lor.

Prin urmare, nu stă în puterea interpretului legii de a da calificare diferită unor astfel de misiuni, alta decât aceea care rezultă din modalitatea în care acestea au fost aprobate de către decidenţi, potrivit legii.

Distincţia dintre cele două categorii de misiuni este evidentă întrucât în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 se face referire la forţele armate, în timp ce dispoziţiile art. 7 alin. (3) din lege utilizează terminologia de personal militar, iar împrejurarea că în privinţa misiunilor enumerate la art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege legiuitorul nu distinge între caracterul colectiv sau individual al acestora nu susţine concluzia potrivit căreia misiunile individuale, deşi beneficiază de o reglementare specială la art. 7 alin. (3) din lege, trebuie încadrate, în mod necesar, în una dintre categoriile de misiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din lege.

Aşadar, misiunile individuale se supun dispoziţiilor legale care reglementează statutul acestora, independent de modalitatea în care sunt denumite de autoritatea competentă să le aprobe (ministrul apărării naţionale) în cuprinsul actelor administrative emise potrivit legii.

Aşa cum s-a arătat în precedent, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 prevăd că, în ipoteza misiunilor şi operaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, trimiterea forţelor armate în afara teritoriului statului român se aprobă, în condiţiile legii, de către Preşedintele României, iar dispoziţiile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege prevăd că, în ipoteza misiunii individuale, trimiterea în afara teritoriului naţional de observatori/monitori, consilieri şi instructori militari ori personal de stat major şi de specialitate se aprobă de ministrul apărării naţionale, criteriu obiectiv în raport cu care se verifică, pe de o parte, încadrarea misiunilor, iar, pe de altă parte, normele de drept aplicabile drepturilor cuvenite participanţilor.

Din această din urmă perspectivă este relevant că, prin dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, nu s-a acordat participanţilor la misiuni individuale în afara ţării dreptul la diurnă în valută, indiferent de scopul acestora, intenţia explicită a legiuitorului fiind aceea de a exclude acest tip de misiune de la acordarea acestui beneficiu.

Recunoaşterea în favoarea personalului militar trimis în misiuni individuale potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 121/2011 a dreptului la diurnă s-a realizat prin alin. (4) al art. 26 din aceeaşi lege, alineat nou introdus prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020, în vigoare începând cu 11 februarie 2020, mai apoi, prin alin. (7) al art. 26 din Legea nr. 121/2011, alineat nou introdus prin art. I din Legea nr. 17/2021, în vigoare începând cu 15 martie 2021, lege prin care s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020.

Potrivit reglementărilor legale anterior evocate, atât personalul militar care participă la misiuni şi operaţii sub mandatul/conducerea organizaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 121/2011, cât şi cel care participă la misiunile individuale prevăzute la art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege beneficiază de drepturile prevăzute la art. 26 alin. (1) din lege şi care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, printre care şi dreptul la diurnă, numai în măsura în care aceste drepturi, indiferent de denumirea sub care sunt acordate şi de cuantumul acestora, nu sunt asigurate de organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile. 76. Ţinând seama de conţinutul normativ al reglementărilor legale privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român care s-au succedat în timp, prin raportare la problema de drept ce face obiectul analizei, se constată că interpretarea potrivit