Decizia nr. 3 din 23 februarie 2026

Pe rol se află Dosarul nr. 2.319/1/2025 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ce vizează problema de drept constând în data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite.

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 30 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Lia Savonea.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

Totodată, la şedinţa de judecată a participat magistrat-asistent Monica Eugenia Ungureanu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt cereri de formulat ori chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării şi interpretării unitare ce face obiectul cauzei de faţă.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare, solicitând ca problema de drept supusă dezlegării şi interpretării unitare să primească următoarea dezlegare: a) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530 şi 1.531 şi ale art. 1.535 din Codul civil, daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011), ce pot fi acordate părţilor civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale şi nepatrimoniale cauzate prin săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii sunt datorate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează acţiunea civilă. b) În legătură cu cel de-al doilea aspect, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, învederează că, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 din Codul penal, şi al infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluţionarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalităţile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi cumulate cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

Preşedintele completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ce vizează următoarea problemă de drept: „ Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite.” II. Dispoziţii legale relevante în lămurirea problemei de drept Codul civil „ SECŢIUNEA a 6-a Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale Obiectul reparaţiei Art. 1.381. – (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor… Întinderea reparaţiei Art. 1.385. – (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Formele reparaţiei Art. 1.386. – (1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. (2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. (…) (4) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat… Întârzierea de drept în executarea obligaţiei Art. 1.523. – … (2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: (…) e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale… Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti Art. 1.535. – (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.” Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar ”

Autorul sesizării a reţinut că problema de drept supusă examinării a fost soluţionată diferit în jurisprudenţa naţională, iar în urma verificării practicii/opiniei secţiilor/instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, a curţilor de apel din ţară, precum şi a hotărârilor judecătoreşti definitive relevante s-au conturat mai multe opinii, exprimate şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti înaintate, după cum urmează:

O primă opinie exprimată, indicată în actul de sesizare ca fiind majoritară la nivelul corpului de judecători, este în sensul că dobânda legală, atât pentru daunele materiale, cât şi pentru cele morale, curge de la data săvârşirii faptei ilicite.

În motivarea opiniei s-a arătat că, potrivit art. 1.381 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite despăgubirile civile. Astfel, în privinţa reparării prejudiciului produs printr-un accident de circulaţie trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite la data producerii accidentului şi trebuie reparat chiar cu începere de la această dată. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Cheltuielile efectuate pentru funeralii, ritualuri religioase ulterioare, respectiv cele pentru îngrijirea şi recuperarea sănătăţii nu marchează momente ale producerii prejudiciului, ci momente la care, în diverse forme, prejudiciul se repară, sens în care, şi pentru aceste sume, dobânda trebuie acordată de la data comiterii faptei ilicite, dată de la care debitorul este de drept în întârziere.

Prin O.G. nr. 13/2011 dobânzile au fost clasificate în două categorii: remuneratorii şi penalizatoare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispoziţiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. Faţă de această clasificare este evident că dobânda legală este, în cazul răspunderii civile delictuale, una penalizatoare, iar scadenţa se suprapune cu data comiterii faptei ilicite. În timp ce dobânzile penalizatoare solicitate pe temeiul art. 1.381, art. 1.385, art. 1.535 din Codul civil şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 au ca scop asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi în beneficiul nerealizat (lucrum cessans, exprimat prin dobânda datorată), penalităţile de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016 (actualmente de Legea nr. 132/2017) au ca funcţie sancţionarea atitudinii culpabile a asigurătorului, care nu îşi îndeplineşte obligaţia legală de plată a despăgubirilor în termenele stipulate.

S-a apreciat faptul că o creanţă nu devine certă, lichidă şi exigibilă printr-o hotărâre judecătorească, întrucât hotărârea instanţei, în această situaţie, nu este constitutivă de drepturi, ci este declarativă de drepturi.

În ceea ce priveşte lichiditatea creanţei, atunci când reparaţia se realizează prin echivalent, s-a învederat că, din moment ce dreptul la reparaţie există, este exigibil, determinat (după caz, determinabil) încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment – potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil – orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, este de natură să lipsească creditorul de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat dusă la îndeplinire.

Totodată, s-a arătat că, în cazul în care dobânda legală s-ar calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, s-ar lipsi de efecte o dispoziţie legală care stabileşte că punerea de drept în întârziere are loc din însăşi săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale [art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil].

A doua opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală pentru daunele materiale şi dobânda legală pentru daunele morale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În motivarea opiniei s-a arătat că, dacă obiectul material al infracţiunii nu constă într-o sumă de bani, dobânzile legale se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, deoarece de la această dată daunele s-au transformat într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Astfel, dobânzile legale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se pronunţă asupra despăgubirilor materiale şi morale instanţa de judecată, iar nu de la data producerii faptului cauzator de prejudicii. Doar dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, astfel cum statuează art. 1.381 alin. (2) din Codul civil; în schimb, dreptul la a obţine despăgubirea este contemporan cu data la care instanţa de judecată stabileşte atât categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, cât şi întinderea acestuia, stabilind totodată şi modalitatea de executare a obligaţiei de reparaţie a prejudiciului de către cel obligat la reparaţie.

S-a mai arătat că, într-un proces penal, o creanţă provenită dintr-un prejudiciu devine certă, lichidă şi exigibilă numai la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece atunci instanţa stabileşte definitiv în sarcina inculpatului fapta ilicită şi prejudiciul.

A treia opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală pentru daunele materiale curge de la momentul efectuării fiecărei cheltuieli, iar dobânda legală pentru daunele morale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În motivarea opiniei s-a arătat că este adevărat că, potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil, debitorul se află de drept în întârziere, între altele, şi atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale. Dacă în ipoteza daunelor materiale, încă din ziua producerii prejudiciului, debitorul are repere clare care l-ar putea ghida cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale pe care le datorează (de exemplu, chitanţe, facturi, alte înscrisuri), în cazul daunelor morale situaţia este diferită. Legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului stabilirea cuantumului celor din urmă daune, fără a prevedea niciun criteriu care ar putea conduce debitorul spre o previzibilitate a sumei datorate cu titlu de daune morale. Prin urmare, abia la rămânerea definitivă a hotărârii, debitorul va cunoaşte cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale.

A patra opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală curge pentru daunele materiale de la data săvârşirii faptei ilicite, iar pentru daunele morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În motivarea opiniei s-a arătat că, în cazul daunelor materiale, dobânda legală se impune a fi acordată de la data comiterii faptei ilicite, întrucât, în materia răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept pus în întârziere, conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, iar producerea prejudiciului material a avut loc la data comiterii infracţiunii.

În ceea ce priveşte daunele morale însă, creanţa în bani devine certă, lichidă şi exigibilă doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, dată de la care aceste sume se actualizează cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, întrucât daunele morale nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanţei, cuantumul lor neputând fi cunoscut de cel obligat, potrivit legii, la plata acestora, decât de la acest moment.

A cincea opinie a fost exprimată în sensul că, în cazul judecării infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă care implică răspunderea civilă a asiguratorului, atât aferent daunelor materiale, cât şi celor morale, se acordă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, fie în locul dobânzii legale, fie alături de dobânda legală, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti sau din a 31-a zi de la data înregistrării cererii de despăgubire, în funcţie de conduita asigurătorului.

În motivarea opiniei s-a arătat, pentru situaţia în care s-au acordat penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în locul dobânzii legale, că prin dobânzile legale şi prin penalităţile de întârziere se urmăreşte acelaşi scop, şi anume plata de despăgubiri pentru neplata la termen, la scadenţa obligaţiei. Astfel, s-a reţinut că noţiunea de „penalităţi” din art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, în realitate, reprezintă o dobândă prevăzută nu prin legea generală, ci prin legea specială nr. 132/2017, fiind vorba tot despre o dobândă legală, dar specială – aplicabilă doar pentru prejudiciile vătămării corporale sau pentru deces. În lumina acestor considerente s-a apreciat că se impune acordarea, în locul dobânzii legale, a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, aceasta fiind data scadenţei obligaţiei de plată.

Pentru situaţia în care s-au acordat penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, alături de dobânda legală acordată pentru daunele materiale şi morale, s-a reţinut că alin. (4) al art. 21 din Legea nr. 132/2017 stabileşte scadenţa de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre cele două ipoteze în care asiguratorul acţionează. În cazul în care s-a formulat oferta de despăgubire, despăgubirea se plăteşte la împlinirea termenului de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Legiuitorul prevede expres că, în cazul în care asigurătorul rămâne în pasivitate, respectiv în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, este obligat la plata despăgubirii. În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere s-a apreciat că, în funcţie de conduita asigurătorului, respectiv formularea unei oferte de despăgubire, respingerea motivată a pretenţiilor şi neefectuarea notificării cu privire la respingerea solicitării de despăgubire, dispoziţiile art. 21 alin. (5) au stabilit momente diferite de la care încep să curgă.

Au mai fost identificate şi soluţii de practică diferite faţă de cele expuse anterior, dar care apar ca izolate, după cum urmează: în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data introducerii acţiunii civile; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la momentul constituirii ca parte civilă, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la momentul efectuării cheltuielilor, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data săvârşirii faptei ilicite; în sensul că dobânda aferentă daunelor materiale curge de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la momentul comiterii faptei ilicite, cu precizarea că, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 132/2017, penalităţile de 0,2% înlocuiesc, de la expirarea acestui termen, dobânda legală; în sensul că dobânda aferentă daunelor morale curge de la data pronunţării hotărârii în primă instanţă, nedefinitive; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor morale curge de la data săvârşirii faptei ilicite, dar până la intrarea în insolvenţă a părţii responsabile civilmente.

În susţinerea cererii au fost ataşate Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în anexe, rezumatul opiniilor juridice comunicate de instanţele din ţară, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive indicate, hotărâri prin care s-au pronunţat soluţii diferite asupra problemei de drept. IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă asupra sesizării de faţă. Este vorba despre Decizia nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, penalităţile de 0,2% pe zi de întârziere curg de la expirarea celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părţii solicitante”.

Prin Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 2.921/3/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: în cazul acţiunilor ce au ca obiect acordarea de daune morale, formulate în contradictoriu cu o societate de asigurare şi BAAR (prin acţiune solicitându-se obligarea solidară a pârâtelor la plată), reclamanţii au posibilitatea de a opta între acordarea penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi dobânda legală penalizatoare stipulată de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, şi Codul civil?

Deşi hotărârea instanţei supreme este una de respingere a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, următoarele considerente pot prezenta relevanţă pentru problema de drept ce face obiectul analizei prezentului dosar: „ 58. Aşadar, ceea ce trebuie avut în vedere este fundamentul juridic diferit al pretenţiilor, constând în dobânzi penalizatoare sau penalităţi de întârziere (în terminologia folosită de O.U.G. nr. 54/2016), întrucât ele corespund unor funcţii şi scopuri diferite în procedura de recuperare a prejudiciului încercat de victima unei fapte ilicite, care se constituie, în acelaşi timp, în risc asigurat, de natură să activeze răspunderea asigurătorului în numele asiguratului său (ori a organismului de garantare a plăţii despăgubirilor, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, atunci când nu există încheiat contract de asigurare). 59. În timp ce dobânzile penalizatoare solicitate pe temeiul art. 1.381, art. 1.385, art. 1.535 din Codul civil şi art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 au ca scop asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi în beneficiul nerealizat (lucrum cessans, exprimat prin dobânda datorată), penalităţile de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016 au ca funcţie sancţionarea atitudinii culpabile a asigurătorului, care nu îşi îndeplineşte obligaţia legală de plată a despăgubirilor în termenele stipulate.”

Prin Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptăţit să obţină penalizările prevăzute de dispoziţiile art. 38 din acelaşi act normativ dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile la scadenţă sau şi le îndeplineşte necorespunzător.

În urma verificării jurisprudenţei Secţiei penale au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-a statuat că data de la care se calculează dobânda legală este cea a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, aceea fiind data la care creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă.

În urma verificării jurisprudenţei Secţiei I civile au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-a statuat fie că dobânda legală aferentă despăgubirilor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată este datorată de la data săvârşirii faptei ilicite (data producerii prejudiciului), fie că dobânzile legale aferente daunelor materiale şi morale stabilite prin hotărâre judecătorească se datorează începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, în considerarea principiului disponibilităţii, fie că în privinţa daunelor materiale dobânda legală este datorată de la data solicitată de reclamant, în considerarea principiului disponibilităţii, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la data pronunţării hotărârii în apel.

În cadrul şedinţei Secţiei I civile din data de 22 octombrie 2025 a fost supusă dezbaterii problema de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) din Codul civil cu privire la momentul de la care poate fi acordată dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor morale, stabilite prin hotărâre judecătorească în cazul acţiunilor în răspundere civilă delictuală, iar în urma discuţiilor purtate s-a stabilit că „dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de despăgubiri morale prin hotărâre judecătorească, în cazul acţiunilor în răspundere civilă delictuală, trebuie acordată de la data producerii prejudiciului”.

În urma verificărilor jurisprudenţiale efectuate la nivelul Secţiei a II-a civile au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti prin care s-a soluţionat diferit problema de drept ce interesează cauza. Astfel, au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care s-a statuat fie că dobânda legală penalizatoare aferentă daunelor materiale şi morale solicitate prin cererea de chemare în judecată este datorată de la data săvârşirii faptei ilicite, fie acordarea dobânzii legale aferente daunelor materiale şi morale stabilite prin hotărârea judecătorească, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea efectivă a acestora, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la plata efectivă a daunelor materiale şi morale, fie în sensul acordării dobânzii legale aferente daunelor materiale şi morale stabilite prin hotărârea judecătorească de la data introducerii acţiunii, fie în sensul acordării dobânzii legale aferente daunelor materiale şi morale de la data rămânerii definitive a hotărârii din apel, fie în sensul acordării dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor morale, calculate începând cu data notificării asigurătorului şi până la data plăţii efective, conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

În cadrul şedinţei Secţiei a II-a civile din data de 22 noiembrie 2021 a fost supusă dezbaterii problema de drept privind posibilitatea acordării de dobânzi la despăgubirile materiale şi morale acordate în litigiile împotriva asigurătorilor de răspundere civilă auto, tipul de dobândă aplicabilă – remuneratorie sau penalizatoare, data de la care se poate acorda dobânda în cazul despăgubirilor materiale, respectiv a daunelor morale. În urma discuţiilor purtate s-a hotărât, cu majoritate, că, în materie delictuală, repararea componentei prejudiciului referitoare la câştigul de care cel prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans) se poate realiza prin obligarea societăţii de asigurare la plata de daune-interese moratorii către terţul păgubit, sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, calculate de la data producerii prejudiciului, cu precizarea că această dobândă trebuie stabilită până la data la care despăgubirea este cuantificată, fie amiabil, fie prin hotărâre judecătorească, după care încep să opereze penalităţile.

În cuprinsul Adresei nr. 85 din 5.02.2026 emise de cabinetul preşedintelui Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţionat că în şedinţa din 4.02.2026, convocată în temeiul art. 57 alin. (1) şi (7) din Regulament, judecătorii Secţiei a II-a civile au decis, în unanimitate, că dobânda legală aferentă despăgubirilor materiale şi morale în cazul acţiunilor în răspundere civilă delictuală poate fi acordată de la data producerii prejudiciului. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 5.808/4.621/III-5/2025 din data de 6.02.2026 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Cabinetul procurorului general s-a învederat că, în examinarea sesizării de recurs în interesul legii şi a jurisprudenţei ataşate acesteia, rezultă o problematică diversă şi complexă care, în realitate, vizează două aspecte, astfel:

Un prim aspect poate fi circumscris problemei interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530-1.531 şi art. 1.535 din Codul civil sub aspectul datei de la care pot fi acordate părţilor civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale şi nepatrimoniale cauzate prin săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii.

Al doilea aspect se circumscrie interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, în sensul de a se stabili dacă, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 din Codul penal, şi al infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluţionarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalităţile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi acordate sau nu cumulat cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

Concluzionând sub acest prim aspect, Ministerul Public a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530-1.531 şi art. 1.535 din Codul civil, daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, ce pot fi acordate părţilor civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale şi nepatrimoniale cauzate prin săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii sunt datorate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează acţiunea civilă.

În legătură cu cel de-al doilea aspect s-a concluzionat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, şi ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, că, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 din Codul penal, şi al infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluţionarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalităţile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi cumulate cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare. VI. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a concluzionat pe baza studiului hotărârilor definitive pronunţate de instanţele naţionale, sub aspectul datei de la care se acordă dobânda legală aferentă daunelor materiale şi morale, în rezolvarea acţiunii civile care însoţeşte acţiunea penală, că acestea relevă o diversitate de soluţii care se circumscrie noţiunii de practică judiciară neunitară. În aceste condiţii, constatând că problema de drept supusă analizei a fost soluţionată în mod diferit, a considerat că este necesar ca, printr-o decizie obligatorie, să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, în temeiul art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală. Date fiind numeroasele variaţiuni de nuanţă ale situaţiilor de fapt similare deduse judecăţii, s-a apreciat că unificarea practicii judiciare în materie s-ar realiza, de o manieră eficace, prin stabilirea datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti drept dată de la care se va calcula dobânda legală aferentă daunelor materiale şi morale acordate. VII. Opiniile specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise opinii ale specialiştilor în drept în legătură cu chestiunea de drept care formează obiectul recursului în interesul legii.

Prin punctul de vedere exprimat de către Departamentul de drept privat al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-a comunicat că data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite este, în principiu, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cu excepţia despăgubirilor care nu presupun evaluarea şi lichidarea de către instanţă, întrucât au cuantumul determinat anterior hotărârii definitive; în acest din urmă caz, instanţa poate acorda cu titlu de daune interese-compensatorii, reprezentând beneficiu nerealizat, dobânzi legale la nivelul dobânzii legale remuneratorii, calculate de la data la care sumele au fost pierdute sau cheltuite de victimă în vederea înlăturării pagubei.

Specialiştii au prezentat două teorii în justificarea acestei concluzii, care să compatibilizeze regula naşterii obligaţiei de reparare a prejudiciului la data producerii acestuia cu efectul constitutiv al hotărârii judecătoreşti prin care se lichidează creanţa: o primă teorie se fundamentează pe distincţia care există între obligaţia de reparare a prejudiciului, care se naşte, conform legii, la data producerii acestuia, şi obligaţia de despăgubire, adică de reparare în echivalent, care se naşte numai dacă nu a avut loc repararea în natură, respectiv, în cazul lipsei înţelegerii părţilor, prin efectul hotărârii judecătoreşti definitive; a doua teorie se fundamentează pe faptul desăvârşirii în etape a creanţei, care, la data naşterii sale aparente, este afectată de o anumită incertitudine, fie cu privire la existenţa ei, fie cu privire la modalitatea de executare, fie cu privire la cuantumul său, elemente care se fixează ulterior, prin hotărârea judecătorească, care marchează definitivarea procesului de naştere a creanţei; abia prin hotărârea judecătorească definitivă, instanţa stabileşte cu caracter declarativ care ar fi fost obiectul obligaţiei de reparare de a face (pornind de la prejudiciile cauzate), constată faptul că nu a intervenit repararea, şi, în consecinţă, stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de plată a unor despăgubiri cu titlu de daune-interese compensatorii, respectiv, dacă este cazul, daune morale cu rol compensator.

Facultatea de Drept – Departamentul de drept public – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, prin punctul de vedere transmis, a considerat recursul în interesul legii admisibil în raport cu dispoziţiile art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală şi a opinat, pe fond, în sensul primei orientări jurisprudenţiale.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a învederat, în esenţă, că din coroborarea prevederilor art. 1.381 cu cele ale art. 1.385 alin. (2), respectiv cu cele ale art. 1.386 alin. (4) din Codul civil, rezultă indubitabil că, în toate cazurile, dreptul la reparaţie se naşte de la momentul cauzării prejudiciului. În mod necesar, orice despăgubire care tinde să acopere prejudiciul respectiv se acordă încă de la data cauzării acestuia, chiar şi pentru prejudiciile viitoare, dacă producerea lor este, la data acordării despăgubirii, neîndoielnică.

Reperele esenţiale în materie sunt reprezentate de principiul reparării integrale a prejudiciului şi de momentul de referinţă reprezentat de data cauzării prejudiciului, astfel cum rezultă din coroborarea art. 1.386 alin. (2) cu art. 1.381 alin. (2) şi cu art. 1.357 alin. (1) din Codul civil. Astfel, exceptând ipoteza unui prejudiciu viitor, în toate celelalte cazuri paguba (materială şi/sau morală) se produce odată cu săvârşirea faptei ilicite.

În ce priveşte calculul dobânzii, s-a precizat că, dacă s-ar calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, s-ar lipsi de efecte o dispoziţie legală care stabileşte că punerea de drept în întârziere are loc de la săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale [art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil]. Despăgubirile acordate prin hotărârea judecătorească i se cuvin victimei cu caracter retroactiv, încă de la data cauzării prejudiciului nepatrimonial/moral, aceasta fiind lipsită, pe întreaga perioadă, de suma de bani la care era îndrituită. În acest context, dobânda legală calculată raportat la această sumă de bani reprezentând despăgubire pentru prejudiciul nepatrimonial/moral suferit de către victimă are finalitatea de a acoperi prejudiciul cauzat acesteia prin privarea, în tot acest răstimp, de despăgubirile la care era îndrituită, deci dobânda datorată (penalizatoare) priveşte perioada de timp cuprinsă între scadenţa obligaţiei şi executarea acesteia (plata efectivă a despăgubirilor). VIII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au considerat că sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar pe fondul chestiunii de drept au opinat în sensul că în cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite civile, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora: „ (1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti.”

Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.

Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu textele de lege menţionate, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curţilor de apel, se constată că această primă cerinţă referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită.

De asemenea, analizând jurisprudenţa ataşată sesizării, care relevă existenţa unor orientări jurisprudenţiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.

Constatând îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de sesizare prevăzute de art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală, se consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunţarea unei decizii în interesul legii. Referitor la problema de drept soluţionată diferit de instanţe

Cu titlu prealabil, trebuie precizat că autorul sesizării a solicitat instanţei supreme să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în legătură cu problema de drept vizând „Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite”.

Întrucât în cuprinsul actului de sesizare nu sunt indicate dispoziţiile legale a căror interpretare şi aplicare unitară se urmăreşte a se realiza prin prezentul demers judiciar, este necesar a se proceda la identificarea prevederilor legale care au determinat pronunţarea hotărârilor judecătoreşti divergente şi, implicit, apariţia practicii judiciare neunitare în legătură cu problema de drept invocată.

De asemenea, este necesar a se proceda la reformularea întrebării adresate, având în vedere că solicitarea vizează stabilirea momentului de început al cursului dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, însă este indicată doar ipoteza în care persoana vătămată s-a constituit în mod legal parte civilă în procesul penal. Or, modul de soluţionare a acţiunii în răspundere civilă delictuală este acelaşi, indiferent dacă faptul juridic ilicit este prevăzut şi ca infracţiune, iar în acest din urmă caz, fiind lipsit de relevanţă dacă acţiunea civilă se exercită în procesul penal sau pe cale separată, în faţa instanţei civile, deoarece dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală prevăd cu claritate că „acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale”, iar „repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.

În raport cu cele arătate, observând cuprinsul actului de sesizare întocmit de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, se constată că problema de drept cu privire la care se solicită o rezolvare unitară vizează stabilirea datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale şi/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este sau nu este prevăzută ca infracţiune. Dispoziţiile legale incidente prin raportare la problema juridică ridicată de autorul sesizării, a căror interpretare şi aplicare unitară se urmăreşte, sunt cele cuprinse la art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, coroborate cu cele cuprinse în art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizat