ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 3/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.164/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în Dosarul nr. 504/107/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pe fondul chestiunii de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a dispus, prin Încheierea din 30 mai 2025, în Dosarul nr. 504/107/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al celorlalte parchete (cu excepția specialiștilor IT și a specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție), trimiterea la prevederile art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale capitolului I lit. B nr. crt. 4 din aceeași anexă și ale art. 6 lit. b) și c) coroborate cu art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă sau și vechimea în funcție?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 noiembrie 2025 cu nr. 2.164/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 26 ianuarie 2026. II. Dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Art. 6. - Principii " Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)" Art. 39. - Aplicarea tranzitorie " (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (2) În situația în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcție similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcție/salariului de funcție, indemnizației de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradația corespunzătoare vechimii în muncă. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. (5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), pentru personalul didactic din sistemul național de învățământ salarizarea se stabilește în raport cu nivelul utilizat la data de 30 iunie 2017 potrivit Hotărârii Guvernului nr. 38/2017 pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 38 alin. (3) și (4)." Articolul 22 din secțiunea a 6-a - Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al anexei nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională " (1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 10. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, cu precizările ulterioare, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: - să se anuleze Hotărârea nr. X/18.01.2024 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind respingerea solicitării reclamantei; - să se constate starea de discriminare în care reclamanta se află din punct de vedere salarial în raport cu alți specialiști din familia ocupațională "Justiție" și să se dispună înlăturarea acestei discriminări având în vedere Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024; - să se admită prezenta plângere și, în consecință, să se dispună: (i) obligarea pârâților la recunoașterea vechimii sale în specialitatea funcției și la stabilirea și recalcularea salariului lunar în conformitate cu prevederile art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I lit. B nr. crt. 4 din aceeași anexă, ale art. 6 lit. b) și c) coroborate cu art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, avându-se în vedere și vechimea sa în funcția de specialist, prin recalcularea drepturilor salariale prin încadrarea sa în grilele de salarizare aferente salarizării procurorului cu grad de judecătorie, avându-se în vedere și vechimea sa în specialitatea funcției de 7 ani și 2 luni, întocmai ca pentru specialiștii IT și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, prin încadrarea în grila aferentă procurorului cu grad de judecătorie cu vechimea în funcție corespunzătoare vechimii sale în specialitate (încadrare în grila 5-10 ani), începând cu data îndeplinirii condițiilor de vechime în specialitate aferente fiecărei tranșe de vechime 3-5 ani (perioada 11.11.2019-10.11.2021), 5-10 ani (perioada 10.11.2021- prezent), 10-15 ani, 15-20 ani și peste 20 ani și în continuare când aceasta se va modifica la următorul prag, ca urmare a creșterii vechimii în specialitate; (ii) obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine prin care să fie stabilite drepturile sale salariale astfel recalculate și să se dispună plata către reclamantă a despăgubirilor constând în diferențele salariale rezultate dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv încasate, din data de 5 februarie 2021 până la zi, cu respectarea termenului de prescripție legală, precum și pentru viitor; (iii) obligarea pârâților la alocarea fondurilor necesare despăgubirilor pentru prejudiciul produs, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv încasate, începând cu luna februarie 2021 până la zi și în continuare; (iv) obligarea pârâților la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantei până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior. 11. În motivare, reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, având funcția de specialist, fiind numită prin ordin al procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 12. Cu privire la vechimea în specialitate/funcția de specialist, aspect care interesează, prin raportare la obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că reclamanta este încadrată pe post de specialist, începând cu data de 19 noiembrie 2019. 13. Potrivit susținerilor reclamantei, vechimea în funcție împreună cu vechimea în specialitate reprezintă o dimensiune, conform art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, pe când vechimea în muncă reprezintă o altă dimensiune prin care se ierarhizează valoric salarizarea, aceste două dimensiuni fiind independente și se regăsesc și în tabelul din capitolul I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 care se aplică și specialiștilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe orizontală - vechimea în muncă și pe verticală - vechimea în funcție/specialitate. 14. Reclamanta a arătat că din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că funcționarii publici au dreptul legal la recunoașterea vechimii în muncă, specialitate și grad profesional, recunoaștere care se concretizează prin ierarhizarea pe verticală și pe orizontală a drepturilor salariale ale acestora și că acest principiu nu este respectat pentru toți funcționarii aflați în aceeași situație, motiv pentru care a solicitat ca încadrarea sa să se facă potrivit grilei de salarizare de la capitolul I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, aferent vechimii sale în specialitate.

Reclamanta a mai susținut că se află într-o stare de discriminare în raport cu specialiștii din Direcția Națională Anticorupție și cu specialiștii IT.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat prin întâmpinare că, având în vedere categoria profesională din care face parte reclamanta (specialist, categorie care nu are o grilă proprie de salarizare), acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021.

Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform capitolului I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător funcției de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Indemnizația de încadrare se majorează direct proporțional cu vechimea în muncă și în funcție, aceasta din urmă fiind definită la pct. 1 al notei de la capitolul I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: prin "vechime în funcție" se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca și vechimea în funcția de specialist să constituie vechime în funcție, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiștilor, acestea sunt egale cu indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcție între 0 și 3 ani.

În perioada în discuție, pentru vechimea în funcție dobândită în cadrul parchetului, specialiștii care nu atinseseră nivelul de salarizare aferent anului 2022 beneficiau de prevederile art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv salarizarea se făcea la nivelul prevăzut pentru funcții similare. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate referitoare la titularul sesizării și existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a arătat că a fost învestit cu soluționarea litigiului ce se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat, titularul cererii de chemare în judecată făcând parte din personalul plătit din fonduri publice (specialist în cadrul parchetului).

Este îndeplinită și condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea procesului, iar această chestiune de drept nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Deși reclamata a susținut că nu se impune sesizarea instanței supreme, întrucât prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au dezlegat chestiuni de drept identice cu cele dezbătute în prezenta cauză, instanța de trimitere a reținut că există, în mod evident, o diferență semnificativă între cele două probleme de drept, neputându-se reține că instanța supremă ar fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea prezentului litigiu.

Chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări ridică o reală dificultate, în condițiile în care dispozițiile legale incidente nu sunt suficient de clare, fiind susceptibile a da naștere unor interpretări diferite.

În privința condiției referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept, de lămurirea căreia să depindă soluționarea în fond a cauzei, instanța de trimitere a apreciat că și această condiție este îndeplinită, necesitatea soluționării pe fond a sesizării răspunzând nevoii de asigurare a uniformității jurisprudențiale, aceasta fiind formulată într-un litigiu care poate fi replicat la un număr mai mare de subiecți și care ar putea astfel genera un impact direct și considerabil asupra bugetului general consolidat, în ipoteza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

Odată verificate aceste condiții, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac (...) va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanta a arătat că nu se impune sesizarea instanței supreme având în vedere că problema de drept în discuție a fost dezlegată prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pârâții nu au depus punct de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat un punct de vedere pe fondul chestiunii de drept, în sensul că extinderea acordării dreptului salarial în discuție, respectiv sporul pentru vechimea în funcție, și pentru specialiștii din parchete ar însemna adăugarea la lege, atribut care revine strict legiuitorului. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al celorlalte parchete (cu excepția specialiștilor IT și a specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție), trimiterea la prevederile art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale capitolului I lit. B nr. crt. 4 din aceeași anexă și ale art. 6 lit. b) și c) coroborate cu art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă.

Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Ministerului Public a fost stabilit conform lit. B nr. crt. 4 din capitolul I al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător funcției de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie.

Întrucât legiuitorul nu a prevăzut ca și vechimea în funcția de specialist să constituie vechime în funcție, astfel încât să poată fi luată în calcul la stabilirea salariilor de bază ale specialiștilor, acestea sunt egale cu indemnizația unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie cu o vechime în funcție între 0-3 ani.

Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul respectivului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

Mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelesul noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota anterior evocată.

Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile capitolului I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcție", se aplică și acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis.

Salarizarea intimatei-reclamante, în calitate de specialist, se face conform dispozițiilor art. 1 lit. e) secțiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) și art. 22 din secțiunea a 6-a capitolul VIII anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 (Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete).

Deși Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează situația particulară a ofițerilor de poliție judiciară, și nu a categoriei profesionale din care face parte reclamanta din prezenta cauză, instanța de trimitere a reținut că considerentele acestei decizii trebuie avute în vedere și în prezentul dosar (a se vedea paragrafele 89-97).

Relativ la existența unor hotărâri judecătorești în favoarea persoanelor de comparație, analiza condiției similarității impune, dincolo de simpla observare a situației funcției, observarea condițiilor de acordare a drepturilor salariale superioare reținute în hotărârea judecătorească.

Astfel, instanța de sesizare a menționat că, în considerentele Deciziei nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că "(...) nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre. Pe cale de consecință, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale".

Prin considerentele Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, la paragraful 86 s-a statuat că: "Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală»."

De asemenea, instanța de sesizare a arătat că reclamanta din prezenta cauză se află tocmai în situația reglementată de Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că, deși face referire la existența unei hotărâri judecătorești prin care au fost acordate unor specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv IT, drepturi salariale mai mari (prin includerea sumelor aferente vechimii în funcție) nu mai poate invoca aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a invalidat cu caracter obligatoriu interpretarea anterioară a instanțelor care acordau specialiștilor drepturi salariale prin raportare la vechimea în muncă, dar și în funcție, prevăzută la capitolul I lit. B nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor judecătorești cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii care prezintă relevanță în lămurirea prezentei sesizări, în ordine cronologică: - Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "În aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați."; - Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."; - Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."; - Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale."; - Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept." IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției practicii judiciare neunitare la nivel național - se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Sesizarea este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 al aceleiași ordonanțe de urgență, potrivit căruia "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În urma coroborării art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura și obiectul proceselor, calitatea părților ori instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță sau în calea de atac, fiind eliminată condiția sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Evaluând elementele sesizării, se reține că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale enunțate, întrucât nu se verifică cerința existenței unei chestiuni de drept dificile.

Astfel, se constată că sesizarea supusă analizei a fost formulată într-un litigiu prin care reclamanta funcționar public în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, având funcția de specialist, numită prin ordin al procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită să se constate starea de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți specialiști din familia ocupațională "Justiție" și să se dispună înlăturarea acestei discriminări prin recunoașterea vechimii sale în funcția de specialist, cu consecința recalculării drepturilor salariale.

Obiectul litigiului dedus judecății se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere fiind învestită cu o cerere de chemare în judecată care privește drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, instanță învestită cu soluționarea litigiului în primă instanță.

Nu sunt însă întrunite cerințele ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept veritabilă, nici cea care impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate.

Din perspectiva primului aspect se subliniază că, în absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă în care, în mod constant, s-a subliniat că este necesar ca sesizarea să vizeze "o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală și veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuției este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect se reține că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma "chestiune de drept", identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificația acestei noțiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă reală de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară.

În strânsă legătură cu această condiție de fond, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispozițiile art. 520 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Așadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate.

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunțată de instanța de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii este ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de față această condiție nu este îndeplinită, întrucât analiza încheierii de sesizare demonstrează că instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuție, expunând un punct de vedere clar și argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta și alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

Prin urmare, întrebarea adresată prin sesizare nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și dezlegare de principiu a unei chestiuni dificile de drept, iar instanța de trimitere nu a relevat caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor a căror interpretare o solicită.

Este în căderea instanței de sesizare sarcina de a verifica jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea cauzei concrete cu care a fost învestită, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, instanța de trimitere identificând hotărârile prealabile și deciziile de recurs în interesul legii ce oferă repere în soluționarea cauzei, însă a apreciat în mod greșit asupra necesității apelării la mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest punct al analizei trebuie subliniat că, în cadrul acestui mecanism, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are rolul de a valida soluția propusă de instanța de trimitere, ci pe acela de a facilita judecătorului eliminarea dificultăților de interpretare a unor texte de lege, scopul procedurii nefiind acela de a transfera instanței supreme soluționarea litigiului.

Prin instituirea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 215).

Cum, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță o hotărâre prin care oferă o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită, instanțele naționale, verificând jurisprudența instanței supreme, ar trebui să aplice hotărârile de unificare adoptate deja, iar nu să înainteze sesizări în mod repetat, pe o chestiune de drept ce a fost dezlegată.

În jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea acestui mecanism de unificare (a se vedea Decizia nr. 68 din 3 martie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025) s-a precizat că evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare în chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanțelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluție de admitere, ci și pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

Așadar, în măsura în care există dezlegări asupra unor situații similare, fiind suficiente preluarea raționamentului juridic și aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice și astfel chestiunea de drept își pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

Concluziv, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,