Decizia nr. 62/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2555/1/2025 — chestiunea de drept: de principiu a chestiunii de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3.237/201/2023, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Eucarie Ecaterina Nicoleta, din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.555/1/2025, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că s-au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel, departamentele de drept public din cadrul facultăţilor de drept şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat procurorului şi părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.555/1/2025.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a susţinut că o apreciază ca inadmisibilă, dat fiind că nu sunt îndeplinite toate condiţiile expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv chestiunea de drept ce face obiectul sesizării a primit deja o rezolvare printr-un mecanism prioritar, recursul în interesul legii. Astfel, prin Decizia nr. 3 din data de 23 februarie 2026, pronunţată în Dosarul nr. 2.319/1/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 23 martie 2026, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat asupra unei chestiuni de drept similare, stabilind că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, 1.385, 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiarfiscale în domeniul bancar, în cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 9 decembrie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 3.237/201/2023, Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. II. Dispoziţiile legale relevante Codul civil Art. 1.381. – Obiectul reparaţiei (1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor. Art. 1.385. – Întinderea reparaţiei (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (…) Art. 1.386. – Formele reparaţiei (1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. (2) La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. (…) (4) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat. Art. 1.523. – Întârzierea de drept în executarea obligaţiei (2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: (…) e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale. Art. 1.535. – Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. (…) Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011)

Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de apelanţii părţi civile şi apelanta parte responsabilă civilmente împotriva Sentinţei penale nr. 269/19.08.2025, pronunţată de Judecătoria Calafat în Dosarul nr. 3.237/201/2023.

Prin sentinţa penală atacată, prima instanţă a hotărât, printre altele: În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 25 din Codul de procedură penală, la art. 1.357 şi art. 1.385 din Codul civil şi la art. 10, 11 şi 14 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 132/2017), a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile A, B, C şi D. A fost obligată partea responsabilă civilmente E să achite următoarele sume părţilor civile, cu titlul de daune morale, în echivalent în lei la data plăţii: părţii civile A – suma de 80.000 de euro; părţii civile B – suma de 80.000 de euro; părţii civile C – suma de 50.000 de euro; părţii civile D – suma de 20.000 de euro. A fost obligată partea responsabilă civilmente E să achite părţii civile A suma de 26.935 de lei, cu titlu de daune materiale. A fost obligată partea responsabilă civilmente să achite părţilor civile dobânda legală aferentă sumelor cu titlul de daune morale la a căror plată partea responsabilă civilmente a fost obligată, în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, începând cu momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la data achitării efective a daunelor morale. A fost obligată partea responsabilă civilmente să achite părţii civile A dobânda legală aferentă daunelor materiale la a căror plată partea responsabilă civilmente a fost obligată, în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, după cum urmează: pentru suma de 101 lei, începând cu data de 6.09.2022 şi până la data plăţii efective; pentru sumele de 500 de lei şi 60 de lei, începând cu data de 7.09.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 1.750 de lei, începând cu data de 12.09.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 7.000 de lei, începând cu data de 26.09.2022 şi până la data plăţii efective; pentru sumele de 782,5 lei şi 547,50 lei, începând cu data de 6.10.2022 şi până la data plăţii efective; pentru sumele de 708 lei şi 486 de lei, începând cu data de 7.10.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 2.000 de lei, începând cu data de 11.10.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 5.000 de lei, începând cu data de 12.10.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 5.000 de lei, începând cu data de 13.10.2022 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 3.000 de lei, începând cu data de 4.11.2022 şi până la data plăţii efective. A fost obligată partea responsabilă civilmente E ca, în caz de neplată a sumelor principale stabilite cu titlul de despăgubiri, să achite părţilor civile penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate în legătură cu sumele principale reprezentând despăgubiri morale şi materiale, începând cu a 10-a zi de la momentul primirii de către partea responsabilă civilmente a hotărârii judecătoreşti definitive ce va fi pronunţată în cauză şi până la achitarea sumelor principale.

Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apel părţile civile şi partea responsabilă civilmente.

La termenul din data de 9 decembrie 2025, instanţa de apel, din oficiu, a solicitat, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept: dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2), (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Completul de judecată a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că soluţionarea cauzei depinde în mod direct de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală.

Curtea de apel a reţinut că prin cererea de constituire de parte civilă s-a solicitat acordarea daunelor materiale şi morale, plata dobânzii legale aferente acestor sume începând cu data producerii accidentului de circulaţie până la data plăţii efective.

Legea nr. 132/2017, în vigoare la data producerii accidentului de circulaţie, se referă la acordarea de despăgubiri, acestea având o componentă materială şi una morală.

În privinţa dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi, prin O.G. nr. 13/2011, în două categorii: remuneratorie şi penalizatoare.

Prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, precum şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2011, în ceea ce priveşte calculul dobânzii, s-a reţinut că, în speţă, dobânda legală a fost solicitată pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiei reparării prejudiciului produs persoanelor păgubite prin accident de circulaţie, care constituie fapt juridic ilicit, şi nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut, rezultând că dobânda legală solicitată este una penalizatoare.

Prin raportare la art. 10 din O.G. nr. 13/2011 şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă repararea întregului prejudiciu, atât efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1.385 alin. (3) şi art. 1.535 din Codul civil, la nivelul dobânzii legale.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Opinia Parchetului a fost în sensul că practica judiciară este contradictorie, în sensul că, pe de o parte, se consideră ca moment al acordării dobânzilor pentru despăgubirile materiale sau morale acela al rămânerii definitive al hotărârii, moment în care creanţele devin certe, lichide şi exigibile, iar, pe de altă parte, sunt situaţii în care se consideră că momentul de debut al curgerii dobânzilor pentru despăgubirile morale şi materiale, raportat la dispoziţiile legale menţionate, este acela al producerii evenimentului ce a generat delictul ce atrage răspunderea în cauză.

Părţile civile au susţinut în motivele de apel că plata dobânzii legale penalizatoare aferente daunelor morale trebuie calculată de la data producerii accidentului şi până la data plăţii efective, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, coroborat cu art. 1.381 din Codul civil.

Partea responsabilă civilmente a susţinut că dobânzile aferente daunelor materiale sunt datorate de la data la care creanţa celui îndreptăţit devine certă, lichidă şi exigibilă, astfel putând fi executată, adică de la data la care creanţa este stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. V. Examenul jurisprudenţei în materie A. Jurisprudenţa naţională relevantă

S-a solicitat punctul de vedere al instanţelor de judecată asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării materialelor transmise de către instanţele de judecată s-a constatat că a fost identificată o orientare majoritară, în care se consideră că în interpretarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului, în cazul daunelor materiale, şi de la data rămânerii definitive a hotărârii, în cazul daunelor morale.

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi 1 , Piteşti, Ploieşti, Oradea, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş 2 . 1 Opinia Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală este parţial în sensul de mai sus, respectiv doar pentru daunele morale, pentru care dobânda legală penalizatoare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. 2 Opiniile curţilor de apel Timişoara şi Târgu Mureş sunt parţial în sensul de mai sus, respectiv doar pentru prejudiciul moral, pentru care dobânda legală penalizatoare se stabileşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În cea de-a doua orientare (printre care şi Curtea de Apel Bucureşti, o opinie a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, Tribunalul Arad, Tribunalul Neamţ) s-a apreciat că dobânda legală, atât pentru daunele materiale, cât şi pentru cele morale, curge de la data săvârşirii faptei ilicite, întrucât, potrivit art. 1.381 alin. (2) şi (3), coroborat cu art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care au fost stabilite despăgubirile civile. B. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este înregistrat Dosarul nr. 2.319/1/2025, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, în vederea pronunţării asupra următoarei probleme de drept: „Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite.”

În urma evaluării jurisprudenţei instanţei supreme au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti considerate ca fiind relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării: – Decizia nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; – în jurisprudenţa Secţiei penale: Decizia nr. 159/A/2017, Decizia nr. 62/A/2020, Decizia nr. 227/A/2023, Decizia nr. 350/A/2024 şi Decizia nr. 209/A/2025; – în jurisprudenţa Secţiei I civile: Decizia nr. 992/2017, Decizia nr. 1.910/2017, Decizia nr. 1.199/2018 şi Decizia nr. 910/2019, Decizia nr. 2.379/2024, Decizia nr. 703/2023, Decizia nr. 723/2022, Decizia nr. 2.308/2022, Decizia nr. 244/2020 şi Decizia nr. 1.063/2020; – în jurisprudenţa Secţiei a II-a civile: Decizia nr. 41/2021, Decizia nr. 995/2020 şi Decizia nr. 744/2019, Decizia nr. 1.107/2023, Decizia nr. 2.695/2022, Decizia nr. 1.353/2021, Decizia nr. 1.583/2021, Decizia nr. 2.229/2021, Decizia nr. 1.655/2020, Decizia nr. 907/2020 şi Decizia nr. 995/2020.

S-a mai menţionat că în cadrul şedinţei Secţiei a II-a civile din data de 22 noiembrie 2021 a fost supusă dezbaterii problema de drept privind posibilitatea acordării de dobânzi la despăgubirile materiale şi morale acordate în litigiile împotriva asigurătorilor de răspundere civilă auto, tipul de dobândă aplicabilă – remuneratorie sau penalizatoare, data de la care se poate acorda dobânda în cazul despăgubirilor materiale, respectiv al daunelor morale. În urma discuţiilor purtate s-a hotărât, cu majoritate, că, în materie delictuală, repararea componentei prejudiciului referitoare la câştigul de care cel prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans) se poate realiza prin obligarea societăţii de asigurare la plata de daune-interese moratorii către terţul păgubit, sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, calculată de la data producerii prejudiciului, cu precizarea că această dobândă trebuie stabilită până la data la care despăgubirea este cuantificată, fie amiabil, fie prin hotărâre judecătorească, după care încep să opereze penalităţile. VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de Drept Public – specialiştii din Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au formulat punctul de vedere conform căruia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului, respectiv de la data cauzării prejudiciului.

În argumentare s-a opinat că, prin raportare la dispoziţia art. 1.381 alin. (2) din Codul civil, dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului. Ziua cauzării prejudiciului poate să fie chiar data producerii accidentului sau o dată ulterioară acestuia (de exemplu, în cazul în care victima efectuează cheltuieli la date ulterioare).

Din ziua producerii prejudiciului, obligaţia de reparare a prejudiciului este nu numai născută, dar este şi exigibilă. Prin urmare, dobânda legală penalizatoare definită de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, în cazul obligaţiei de reparare a prejudiciului provocat prin săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, este datorată începând cu data producerii prejudiciului, aspect care se conciliază cu principiul reparării integrale a prejudiciului evocat de dispoziţiile art. 1.385 alin. (1) din Codul civil.

Prin punctul de vedere exprimat de către Departamentul de Drept Privat al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca s-a comunicat că data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal şi a solicitat daune materiale şi daune morale, dar şi acordarea dobânzii legale de la data săvârşirii infracţiunii/faptei ilicite, este, în principiu, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, cu excepţia despăgubirilor care nu presupun evaluarea şi lichidarea de către instanţă, întrucât au cuantumul determinat anterior hotărârii definitive; în acest din urmă caz, instanţa poate acorda cu titlu de daune-interese compensatorii, reprezentând beneficiu nerealizat, dobânzi legale la nivelul dobânzii legale remuneratorii, calculate de la data la care sumele au fost pierdute sau cheltuite de victimă în vederea înlăturării pagubei.

În argumentare, s-a invocat faptul că, întrucât cuantumul creanţei este fixat de instanţă, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate avea scadenţa mai devreme de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Hotărârea judecătorească nu retroactivează sub acest aspect. Prin urmare, cu privire la sumele stabilite de instanţă cu titlu de daune-interese compensatorii şi daune morale, nu poate fi obligat debitorul la dobânzi legale cu titlu de daune-interese moratorii decât de la data rămânerii definitive a hotărârii. VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

S-a concluzionat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, întrucât nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, cu referire la absenţa unui recurs în interesul legii pe rol cu privire la aceeaşi chestiune de drept. Astfel, prin această ultimă condiţie de admisibilitate, s-a consfinţit caracterul subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii, întrucât acesta din urmă are un domeniu de aplicabilitate mai extins, legiuitorul statuând că, în cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.

Pe fondul chestiunii de drept s-a opinat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi cod, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât doar de la acest moment creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.237/201/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării reţine următoarele: în conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: – întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Raportând condiţiile legale de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că acestea nu sunt cumulativ îndeplinite.

Prin această ultimă condiţie de admisibilitate s-a consfinţit caracterul subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii, întrucât recursul în interesul legii are un domeniu de aplicabilitate mai extins, legiuitorul statuând că, în cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii.

În speţă, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării a primit deja o rezolvare printr-un recurs în interesul legii.

Astfel, prin Decizia nr. 3 din data de 23 februarie 2026, pronunţată în Dosarul nr. 2.319/1/2025, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat asupra unei chestiuni de drept similare, stabilind că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, 1.385, 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, în cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

În ceea ce priveşte sesizarea de faţă, aceasta are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.381 alin. (2), (3) din Codul civil, art. 1.531 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 25 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale produse prin accidente de circulaţie presupune stabilirea dobânzilor legale penalizatoare de la data producerii accidentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Aşadar, se poate lesne observa că obiectul sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este acelaşi cu cel asupra căruia s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 23 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 23 martie 2026, şi anume: data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate pentru despăgubirile materiale şi/sau morale în cazul săvârşirii unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune.

Prin sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.237/201/2023 s-a solicitat dezlegarea aceleiaşi chestiuni de drept, respectiv data de la care se calculează dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale şi morale în cazul prejudiciilor produse prin accidente de circulaţie, diferenţa fiind nuanţată şi redusă la categoria accidentelor de circulaţie, numai că acest aspect nu schimbă cu nimic chestiunea juridică tranşată deja de Înalta Curte, întrucât, în cazul reparării prejudiciilor materiale şi/sau morale produse prin accidente de circulaţie, sunt aplicabile aceleaşi dispoziţii legale, respectiv cele ale răspunderii civile delictuale pentru săvârşirea unei fapte ilicite.

Pentru aceste argumente, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.237/201/2023. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,