ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 18/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.558/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția I civilă în Dosarul nr. 448/99/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, prin care solicită respingerea cererii de sesizare, ca inadmisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 10 decembrie 2025, în Dosarul nr. 448/99/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: Dacă, în interpretarea art. 127 și a art. 140 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prin raportare la art. 2, art. 6, art. 5 și art. 8 din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2015, se poate concluziona că între personalul didactic ce are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport și unitatea administrativ-teritorială care trebuie să cuprindă în buget sumele necesare acestei decontări există un raport juridic obligațional direct, în sensul că cel dintâi este creditorul unității administrativ-teritoriale și poate solicita acesteia alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă. II. Dispozițiile supuse interpretării

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023: " Art. 127. - În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții: (...) k) asigură personalului didactic care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială decontarea cheltuielilor de transport. (...) Art. 140. - (1) Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat care nu fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar. (2) Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat. (...)"

Hotărârea Guvernului nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat: " Art. 2. - (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei beneficiarilor din învățământul preuniversitar de stat, din unitățile de învățământ special și din centrele de resurse și asistență educațională, care nu dispun de locuință în localitatea unde este situată unitatea de învățământ la care au postul. (2) Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) se asigură din veniturile proprii ale bugetelor locale și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. (...) Art. 5. - (1) În vederea decontării lunare a cheltuielilor cu efectuarea navetei, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează cererile pentru asigurarea decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei, având în vedere următoarele elemente: a) existența cererii prin care se solicită decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei, potrivit modelului prevăzut în anexa la prezentele norme metodologice, care face parte integrantă din acestea; b) domiciliul/reședința solicitantului dovedite cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; c) dacă solicitantul deține sau nu deține o locuință în localitatea unde are postul, pe baza declarației pe propria răspundere; d) dacă transportul poate fi sau nu asigurat cu autovehicule/ambarcațiuni de tipul celor enumerate la art. 4 alin. (1) lit. a) și/sau b); e) distanța, în kilometri, între localitatea de domiciliu/ reședință și localitatea în care se află situată unitatea de învățământ; f) mijloacele de transport în comun cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află situată unitatea de învățământ; g) valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun; h) valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situații: pe ruta respectivă nu se emit abonamente; beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun; beneficiarul are postul în mai multe unități de învățământ din localități diferite; i) numărul de persoane care solicită decontarea navetei; j) respectarea regulilor pentru decontarea cheltuielilor cu naveta, prevăzute la art. 7. (2) Consiliul de administrație al unității de învățământ analizează și verifică legalitatea solicitărilor, aprobă lunar cererile solicitanților și fundamentează necesarul lunar de finanțare, individual și pe total unitate de învățământ. Necesarul de finanțat se transmite de către directorul unității de învățământ sub formă de solicitare primarului, respectiv președintelui consiliului județean, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea, în vederea deschiderii de credite pentru efectuarea plăților. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru municipiul București solicitările se transmit primarilor sectoarelor municipiului București și vor avea în vedere doar naveta beneficiarilor cu domiciliul/reședința în afara municipiului București. (4) În cazul în care există indicii că solicitantul deține locuință în localitatea în care își are postul, primarul dispune efectuarea unei verificări în cazul solicitantului respectiv și, pe baza raportului întocmit de către persoanele cu atribuții în acest sens, emite o dispoziție prin care aprobă sau respinge propunerea sumei înaintată de către directorul unității de învățământ. (5) Dispoziția autorității executive poate fi atacată de către solicitantul nemulțumit, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Art. 6. - (1) În vederea asigurării fondurilor necesare decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei cadrelor didactice în bugetele de venituri și cheltuieli ale autorităților administrației publice locale, ordonatorii de credite ai unităților de învățământ prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. f) vor transmite ordonatorului principal de credite al bugetului local, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, pentru anul bugetar următor, o solicitare fundamentată a sumelor necesare. (2) În vederea stabilirii sumelor necesare prevăzute la alin. (1), în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an, beneficiarii înștiințează în scris conducătorul unității de învățământ că pe parcursul anului școlar vor solicita decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei la și de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale. (3) La nivelul ordonatorului principal de credite se verifică, se analizează și se centralizează solicitările tuturor unităților de învățământ de pe raza unității administrativ-teritoriale, în vederea stabilirii nivelului creditelor bugetare ce vor fi aprobate în buget, necesare finanțării cheltuielilor cu efectuarea navetei cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat. (4) În cursul anului, până la data de 1 noiembrie, ordonatorii de credite ai unităților de învățământ actualizează cererea transmisă potrivit alin. (1), în funcție de modificările intervenite ca urmare a începerii unui nou an școlar și în funcție de necesități, procedează la rectificare bugetară în condițiile legii în vederea majorării sau diminuării, după caz, a creditelor bugetare destinate finanțării acestor cheltuieli. (...) Art. 8. - Prezentele norme metodologice se aplică, în mod corespunzător, și personalului didactic și didactic auxiliar angajat în unitățile de învățământ pentru activități extrașcolare și unitățile conexe din învățământul preuniversitar de stat, finanțarea pentru sumele necesare decontării navetei asigurându-se, în acest caz, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice." III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu nr. 448/99/2025, reclamantul Sindicatul Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (denumită în continuare USLIP IAȘI), în numele și pentru membrul de sindicat MM, în contradictoriu cu pârâții Liceul Tehnologic Agricol "Olga Sturdza" Miroslava și unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava, prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, a solicitat: (i) obligarea pârâtului Liceul Tehnologic Agricol "Olga Sturdza" Miroslava la decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu ocazia deplasării la și de la locul de muncă pentru perioada octombrie 2023, decembrie 2023, ianuarie 2024-iulie 2024, septembrie 2024, reprezentând contravaloarea unui abonament lunar emis pentru mijlocul de transport în comun de pe ruta municipiul Iași-Miroslava, sume actualizate în funcție de rata inflației, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi bănești; (ii) obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamantă, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2015.

În fapt, reclamantul a arătat că membrul de sindicat își desfășoară activitatea de personal didactic auxiliar în funcția de laborant și, în acest sens, efectuează zilnic naveta, având domiciliul în altă localitate decât cea în care este situată unitatea de învățământ.

Cu privire la obligația unității administrativ-teritoriale a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, de a asigura școlii fondurile necesare decontării cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice, reclamantul a precizat că sumele generate de decontarea navetei cadrelor didactice fac parte, în prezent, din finanțarea complementară asigurată din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, precum și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să le cuprindă în bugetul local.

Pârâta unitatea administrativ-teritorială comuna Miroslava a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că nu s-au depus documente justificative, astfel că nu a inițiat la nivelul anilor 2023 și 2024 proiect de buget local care să cuprindă și aceste sume, neexistând nicio prevedere legală care să prevadă decontarea acestor sume din finanțarea complementară.

În cauză, tribunalul a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamant, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2015.

Reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, arătând că atât timp cât există efectiv un raport juridic între reclamant, în calitate de beneficiar al decontului cheltuielilor de transport, și UAT a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, în calitate de ordonator principal de credite pe această categorie de cheltuieli, pe de o parte, și ca sursă de finanțare pentru angajator, pe de altă parte, sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 36 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că reclamantul nu poate fi considerat un terț în raport cu UAT.

Pârâții nu au exprimat un punct de vedere cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept antamate este în sensul că, în raport cu dispozițiile legale incidente, reclamantul este creditorul obligației de decontare a cheltuielilor cu naveta, iar debitorul este unitatea școlară care are obligația de a efectua plata din sumele puse la dispoziție de unitatea administrativ-teritorială. Faptul că aceasta are obligația de a asigura exercițiul dreptului, prin alocarea fondurilor necesare, nu conduce la nașterea unui raport juridic obligațional direct între reclamant și această pârâtă, dispozițiile redate arătând că, pentru a se putea aloca fondurile necesare decontării cheltuielilor de transport, este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile de către unitatea de învățământ, așa cum prevede art. 6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 569/2015, respectiv transmiterea către ordonatorul principal de credite al bugetului local, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, pentru anul bugetar următor, a unei solicitări fundamentate a sumelor necesare. Astfel, subiecții raportului juridic obligațional ce vizează alocarea fondurilor necesare decontării cheltuielilor de transport sunt ordonatorii de credite ai unităților de învățământ și ordonatorul principal de credite al bugetului local.

Drept consecință, opinia instanței este că între personalul didactic ce are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport și unitatea administrativ-teritorială care trebuie să cuprindă în buget sumele necesare acestei decontări nu există un raport juridic obligațional direct. Personalul didactic ce are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport nu este creditorul unității administrativ-teritoriale și nu are calitate procesuală activă în acțiunea directă având ca obiect obligarea unității administrativ-teritoriale să cuprindă în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei. VI. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a mai fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate deciziile prevăzute mai jos care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării.

Decizia nr. 195 din 26 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 iulie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă se poate deconta contravaloarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al salariaților în baza Hotărârii Guvernului nr. 39/2024 privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, în lipsa adoptării unei hotărâri de către consiliul local conform art. 11 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

Decizia nr. 335 din 29 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 6 noiembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dispozițiile art. 53 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, dau naștere unei obligații convenționale valide, în raport cu prevederile art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, de decontare a cheltuielilor de navetă la și de la locul de muncă efectuate de personalul nedidactic angajat [personalul administrativ potrivit art. 164 alin. (4) în reglementarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare]? VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Referitor la prima condiție legală se reține că aceasta este îndeplinită, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii privind obligarea pârâtei - unitate administrativ-teritorială - la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamantul membru de sindicat ce are funcția de cadru didactic auxiliar.

Chestiunea sesizată, conform conținutului întrebării adresate de instanța de trimitere, este chiar cea dedusă judecății, verificându-se, astfel, și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluționarea cauzei pe fond.

Este îndeplinită și ultima condiție legală enunțată, întrucât, în urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, rezultă că problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o altă hotărâre prealabilă și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate în rândul celor anterior enunțate, ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei "chestiuni de drept" apte să declanșeze acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de "chestiune de drept" are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie "să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020 etc.).

Când însă chestiunea de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanșat, pentru că nu există o reală chestiune de drept care să necesite a fi rezolvată de principiu; nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanței supreme pe calea acestei proceduri (Decizia nr. 94/2024).

Rațiunea instituirii condițiilor formale, anterior arătate, constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În absența definirii în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ori al art. 519 din Codul de procedură civilă a noțiunii de "chestiune de drept dificilă", această cerință este supusă unei evaluări în concret, din partea instanței supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanței de trimitere, declanșarea mecanismului pronunțării hotărârii prealabile, ținând seama și de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum și de necesitatea asigurării unei practici unitare, coerente și previzibile.

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a statuat că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competența a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene ("C.J.U.E."), a Curții Europene a Drepturilor Omului ("C.E.D.O."), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție; f) când există dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunțată de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcție de specificul speței.

Astfel, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile.

Prin raportare la aceste exigențe, în opinia judecătorilor-raportori, sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.

În cauză, întrebarea adresată instanței supreme vizează chestiunea de drept referitoare la decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă a personalului didactic auxiliar, în sensul stabilirii dacă între reclamantă și unitatea administrativ-teritorială există un raport juridic obligațional, respectiv dacă reclamanta este creditorul unității administrativ-teritoriale și poate solicita acesteia alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă.

Problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, în condițiile în care dispozițiile legale invocate în cauză nu sunt lacunare, incomplete sau neclare, aspect ce reiese inclusiv din încheierea de sesizare, în care instanța de trimitere însăși a făcut trimitere la actele normative incidente speței (Decizia nr. 52/2024, Decizia nr. 80/2023).

În conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care, astfel, este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practică.

Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 62/2014, Decizia nr. 80/2024, Decizia nr. 84/2024).

Din această perspectivă, judecătorii-raportori constată că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, iar instanța de trimitere a invocat în cadrul litigiului, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamantă, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

Așadar, judecătorii-raportori constată că întrebarea din cuprinsul sesizării nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății.

Or, aplicarea legii, care, de altfel, nu este nici neclară și nici lacunară, nelăsând dubii de interpretare, la situația de fapt este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme, întrucât ar fi afectată independența judecătorului fondului cauzei.

În aceste condiții, sesizarea instanței supreme pentru a da o dezlegare unei probleme de drept punctuale, circumscrise situației factuale specifice reclamantei, nu întrunește condițiile necesare pentru a se constitui într-o chestiune de drept care, dacă ar fi dezlegată, ar oferi o soluție de principiu specifică mecanismului de unificare a jurisprudenței prin hotărâri prealabile, urmărindu-se mai degrabă, în contextul particular al cauzei, stabilirea efectivă a soluției ce urmează a fi adoptată de instanța de trimitere, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării.

Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Iași - Secția I civilă.