Decizia nr. 335/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 887/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 887/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.351/89/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 25 februarie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 1.351/89/2024, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: Dispozițiile art. 53 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, dau naștere unei obligații convenționale valide, în raport cu prevederile art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, de decontare a cheltuielilor de navetă la și de la locul de muncă efectuate de personalul nedidactic angajat [personalul administrativ potrivit art. 164 alin. (4) în reglementarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare]?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 aprilie 2025 cu nr. 887/1/2025, termenul de soluționare fiind stabilit la 29 septembrie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 1 din 26 iulie 2023 (Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar): Art. 2 alin. (3) - "Termenul angajat desemnează persoana fizică ce prestează muncă pentru și sub autoritatea unuia dintre angajatorii prevăzuți la alin. (1), în schimbul unei remunerații denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată/determinată și care beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum și de prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil." Art. 53 alin. (1) - "Personalului din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reședință i se decontează cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă, de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea consiliului de administrație al unității/instituției prevăzute în Anexa nr. 3."

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 367/2022): Art. 100 alin. (1) - "Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege." Art. 105. - " (1) Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate pentru angajații/lucrătorii din sistemul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi salariale ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal. (2) Prin excepție de la prevederile art. 97, contractele colective de muncă în sistemul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea. (3) Drepturile salariale din sistemul bugetar se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective. (4) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate. (5) Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) revine angajatorului, care este obligat la recuperarea sumelor acordate necuvenit."

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 198/2023): Art. 164. - " (4) Personalul administrativ este parte integrantă a familiei ocupaționale «Învățământ» și își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 27 iunie 2024 cu nr. 1.351/89/2024, reclamanta, prin sindicat, a solicitat obligarea pârâtei grădinița cu program prelungit, în calitate de angajator, la plata sumei de 3.755 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate la și de la locul de muncă, pentru perioada octombrie 2023-aprilie 2024, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Prin Sentința civilă nr. 141 din 7 noiembrie 2024, Tribunalul Vaslui, în opinie majoritară, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca nefondată, a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.755 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pentru perioada octombrie 2023-aprilie 2024, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății. În opinie separată, s-a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, cu consecința respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea opiniei majoritare s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2015, precum și că reclamanta îndeplinește condițiile reglementate de art. 3 din acest act normativ, întrucât face parte din personalul administrativ angajat la unitatea pârâtă și nu deține locuință în localitatea unde are postul, fiind domiciliată în altă localitate. S-a mai constatat că pârâta nu a dovedit neîndeplinirea condițiilor legale pentru ca reclamanta să beneficieze de plata cheltuielilor de transport și nici nu a învederat alte motive pentru care a refuzat decontarea cheltuielilor de transport, în afara lipsei fondurilor, care nu poate constitui un motiv temeinic pentru respingerea cererii de plată, întrucât legiuitorul nu a condiționat acordarea acestui drept de asigurarea fondurilor necesare.

În argumentarea opiniei separate s-a reținut că, potrivit art. 105 din Legea nr. 367/2022, pentru salariații din sectorul bugetar nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi salariale care sunt prevăzute de lege, iar Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), nu prevede obligația angajatorilor la decontarea cheltuielilor de transport. S-a mai constatat că temeiul legal al dreptului la decontarea cheltuielilor cu transportul îl reprezintă art. 127 din Legea nr. 198/2023, care prevede că obligația de decontare a cheltuielilor de transport aparține autorităților administrației publice locale, nu angajatorului unitate școlară, astfel că, prin contractele colective de muncă, părțile nu pot institui, pentru unitățile publice de învățământ, obligații prevăzute de lege în sarcina altor persoane.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta, susținând că, în urma coroborării art. 105 din Legea nr. 367/2022, art. 127 lit. k), art. 139 alin. (2) lit. d), art. 164, art. 176 alin. (4) și art. 248 alin. (21) din Legea nr. 198/2023, rezultă că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi salariale care sunt prevăzute de lege, că autoritățile administrației publice locale asigură personalului didactic, care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială, decontarea cheltuielilor de transport, că nu au fost emise norme metodologice, chiar dacă Hotărârea nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat (Hotărârea Guvernului nr. 569/2015) nu este abrogată, și că prevederile legale referitoare la transport pentru personalul din învățământul preuniversitar nu au fost luate în calcul pentru alocarea finanțării de bază și nici la stabilirea costului standard, fiind prorogate până la începutul anului școlar 2025-2026.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, învederând că unitatea școlară angajatoare ignoră clauzele contractelor colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023 și nr. 124/7.02.2024, care prevăd dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, că nu sunt incidente prevederile art. 105 din Legea nr. 367/2022, deoarece cheltuielile cu transportul nu sunt drepturi de natură salarială, ci se plătesc din finanțare complementară (bugetul autorităților administrației publice locale), precum și că, potrivit art. LI alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce se prorogă nu este decontarea cheltuielilor personalului, ci sursa de finanțare, urmând ca, începând cu luna septembrie 2026, decontarea cheltuielilor cu transportul să se realizeze din finanțarea de bază.

La primul termen de judecată, instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, iar, prin Încheierea de ședință din 25 februarie 2024, a dispus, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept în discuție. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-pârâtă nu a depus punct de vedere cu privire la sesizare.

Intimata-reclamantă a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că dreptul la decontarea cheltuielilor de transport nu este un drept de natură salarială, ci de natură socială, astfel că nu se circumscrie prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece cheltuielile respective se decontează din finanțarea complementară, care este distinctă de finanțarea de bază (de unde se decontează cheltuielile salariale). A mai arătat că problema de drept este foarte clară, întrucât obligația de decontare a cheltuielilor cu transportul la și de la locul de muncă, pentru personalul administrativ din învățământul preuniversitar de stat, este instituită prin contractul colectiv de muncă, care are atât natură convențională, cât și normativă, fiind un izvor de drept ce produce efecte precum normele de drept public. În opinia intimatei-reclamante, atât timp cât legea nu interzice negocierea pe acest tip de cheltuială și părțile au consimțit includerea ei în cuprinsul contractelor colective de muncă, obligația de decontare este validă.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părți. V. Punctul de vedere al instanței de trimitere asupra sesizării

În ceea ce privește admisibilitatea sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, argumentând, în sinteză, astfel: (i) litigiul se află în curs de judecată în calea de atac a apelului; (ii) litigiul intră în domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere calitatea părților și natura dreptului litigios; (iii) de lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea apelului, având în vedere motivele de apel invocate, precum și faptul că temeiul pretenției îl reprezintă prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat cu nr. 1.199/5.07.2023, precum și ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități de învățământ preuniversitar din județul Vaslui, înregistrat cu nr. 124/7.02.2024; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Exprimându-și punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanța de trimitere a reținut următoarele:

Problema litigioasă vizează decontarea cheltuielilor de transport în favoarea personalului nedidactic (personal administrativ), în condițiile în care, prin Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, s-a acordat acest beneficiu exclusiv în favoarea personalului didactic și personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, finanțarea fiind complementară și asigurându-se din bugetele locale.

Dreptul la decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru personalul nedidactic nu a fost consacrat la nivel legislativ anterior intrării în vigoare a Legii nr. 198/2023. Această nouă lege a învățământului prevede, la art. 139 alin. (2), că "Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, pentru următoarele articole de cheltuieli, în funcție de care se calculează costul standard per antepreșcolar/ preșcolar/elev, după cum urmează: (...) d) cheltuieli de transport pentru personalul din învățământul preuniversitar, care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială unde are postul".

Ca atare, Legea nr. 198/2023 a extins sfera beneficiarilor dreptului la decontarea cheltuielilor de transport în favoarea întregului personal din învățământ, inclusiv personalul nedidactic, însă, deși legea a intrat în vigoare la 3 septembrie 2023, aplicarea dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. d) a fost prorogată, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, până la începutul anului școlar 2025-2026.

Legea-cadru nr. 153/2017 nu reglementează drepturile de transport printre drepturile salariale sau de natură salarială, iar art. 34 din lege stipulează că prevederile din actele normative referitoare la mutare, acordarea concediilor, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.

Prin contractele colective de muncă unice la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, dreptul personalului din învățământ la decontul cheltuielilor de transport de către autoritățile locale a fost integrat în capitolul privind reglementări privind condițiile de muncă și cele referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, prevede, la art. 53 alin. (1), că "Personalului din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reședință i se decontează cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă, de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea consiliului de administrație al unității/instituției prevăzute în Anexa nr. 3".

Calificarea pe care părțile contractante au înțeles să o dea cheltuielilor de transport este cea a unor cheltuieli de natură socială, în susținerea acestei calificări fiind invocate dispozițiile art. 25 alin. (3) și art. 76 alin. (4) din Codul fiscal.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, termenul "angajat" desemnează persoana fizică ce prestează muncă pentru și sub autoritatea unuia dintre angajatorii prevăzuți la alin. (1), în schimbul unei remunerații, denumită salariu, în baza unui contract individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată/determinată, și care beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum și de prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil. În consecință, în sens convențional, cheltuielile de transport sunt recunoscute în favoarea oricărui angajat din sistemul preuniversitar, nefiind subsumate calității de personal didactic sau didactic auxiliar.

La paragraful 55 din Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele: "În cazul în care consideră că respectiva clauză încalcă dispozițiile imperative ale legilor de salarizare în vigoare la încheierea contractului colectiv de muncă [în aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 138 alin. (1)-(4) din același act normativ] instanța va lipsi clauza de efecte juridice, exonerând pe angajator de obligația de a executa o astfel de clauză nelegală. O interpretare contrară care ar pune acțiunea în nulitate doar la dispoziția partenerilor de dialog social ar crea posibilitatea ca o clauză vădit nelegală să își producă efecte juridice între părțile contractante (chiar cu concursul forței coercitive a autorității judiciare, în cazul în care creditorul obligației invocă răspunderea contractuală pentru neexecutare), acestea nefiind interesate a o desființa în perioada în care aceasta își produce efectele."

Dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 interzic negocierea sau includerea de clauze referitoare la drepturi salariale, ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal, impunând că drepturile salariale din sistemul bugetar se stabilesc prin lege, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contractele colective de muncă, sub sancțiunea nulității. Normele ce restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.

În raport cu modalitatea de reglementare a dreptului la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul din învățământ, dar și cu calificarea acestor cheltuieli, se impune a se stabili dacă dreptul instituit în cadrul contractelor colective de muncă la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul nedidactic depășește limitele instituite de art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022.

Or, dacă cheltuielile cu transportul la și de la locul de muncă sunt calificate ca făcând parte din categoria cheltuielilor sociale, deductibile fiscal, în temeiul dispozițiilor Codului fiscal, interdicția prevăzută de art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 nu ar fi incidentă și voința partenerilor sociali ar fi deplin valabilă și generatoare de efecte juridice, chiar dacă impietează asupra cheltuielilor bugetare. VI. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Față de obiectul sesizării, nu a fost necesară consultarea instanțelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: - Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 decembrie 2016, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit următoarele: " În interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 și art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. (5) art. 142, art. 148, art. 151 și art. 152 din Legea nr. 62/2011 și a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 și art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, o decizie a Curții de Conturi, emisă în exercitarea atribuțiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituții publice finanțate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituțiile publice, nu lipsește de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanțele judecătorești, în condițiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) și art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părțile interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, respectiv poate fi invocată de către instanță, din oficiu, pe durata existenței contractului colectiv de muncă."; - Decizia nr. 58 din 24 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 aprilie 2025, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Respectarea și punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părți și, respectiv, calcularea salariului de bază gradația 0, cu care se înmulțesc coeficienții grilei salariale din anexa nr. 1, să fie conform legii la nivelul anului 2022 completată cu majorările date de către ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară, pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel cum el a fost convenit și acceptat de către părți." VIII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În urma consultării jurisprudenței Curții Constituționale nu au fost identificate decizii relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 din aceeași ordonanță de urgență.

În urma coroborării art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate anterior enunțate, se constată că întrebarea se referă la compatibilitatea cu prevederile art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 a clauzei inserate la art. 53 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, în sensul de a se stabili dacă această clauză dă naștere unei obligații valide de decontare a cheltuielilor de transport, efectuate de către personalul nedidactic (personalul administrativ).

În expunerea punctului său de vedere, instanța de trimitere a reținut că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au calificat cheltuielile de transport ca fiind de natură socială, context în care a apreciat că se impune a se stabili dacă dreptul la decontarea unor atari cheltuieli contravine prevederilor art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022, învederând că, în situația în care cheltuielile respective fac parte din categoria celor de natură socială, atunci interdicția prevăzută de Legea nr. 367/2022 nu ar fi incidentă și voința partenerilor sociali ar fi valabilă și generatoare de efecte juridice, chiar dacă impietează asupra cheltuielilor bugetare.

Se constată că sesizarea nu privește interpretarea prevederilor art. 100 alin. (1) și art. 105 din Legea nr. 367/2022 - care interzic, sub sancțiunea nulității, includerea, în contractele colective de muncă, a unor clauze referitoare la drepturi salariale, ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal -, ci instanța de trimitere solicită a se stabili compatibilitatea cu aceste dispoziții legale a clauzei cuprinse la art. 53 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 1.199/5.07.2023, potrivit căreia "Personalului din învățământ care își desfășoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reședință i se decontează cheltuielile de navetă la și de la locul de muncă, de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea consiliului de administrație al unității/instituției prevăzute în Anexa nr. 3."

În acest context se reține că instanța de trimitere nu urmărește pronunțarea unei decizii de interpretare și aplicare unitară a unor dispoziții legale, ci solicită ca instanța supremă să stabilească valabilitatea unei clauze din contractul colectiv de muncă și, implicit, să recunoască dreptul personalului nedidactic (administrativ) la decontarea cheltuielilor de transport, acest drept având un izvor convențional, nu legal.

Or, prin Decizia nr. 58 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "modul de aplicare a unui contract colectiv de muncă nu se încadrează în ipoteza mecanismului hotărârii prealabile" (paragraful 38), întrucât aplicarea contractului colectiv de muncă la o anume situație de fapt reprezintă o chestiune de fapt, din moment ce această operațiune implică analiza circumstanțelor specifice fiecărui caz, spre deosebire de chestiunile de drept, care presupun interpretarea și aplicarea normelor legale abstracte (paragraful 39).

Într-adevăr, lămurirea modului de interpretare și aplicare a normelor legale, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile, are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, însă rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu care a fost învestită. Or, operațiunea de interpretare și aplicare a unor clauze din contractul colectiv de muncă, inclusiv în raport cu anumite dispoziții legale, face parte din activitatea curentă a instanței de judecată și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii într-un caz particular, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori a dificultăților unor texte de lege. Mai mult, în cadrul acestei proceduri specifice de unificare a practicii judiciare, instanța supremă nu poate analiza compatibilitatea dintre anumite clauze ale contractului colectiv de muncă și dispozițiile legale incidente, fiind atributul exclusiv al instanței de judecată să dezlege această chestiune litigioasă.

Reținându-se, în considerarea celor expuse, că nu este îndeplinită condiția privind obiectul procedurii hotărârii prealabile, rezultă că sesizarea este inadmisibilă.