ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 178/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 292/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.218/99/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 12 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.218/99/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă în interpretarea art. 2 alin. (1), (11), (2), (4) și art. 4 alin. (1) din Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 2 teza I din Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, cu completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, precum și prin raportare la art. 514 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, solicitantul unei indemnizații pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului sau poate formula această cerere și în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la nașterea copilului? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 210/1999) " Art. 2. - (1) Tatăl copilului nou-născut care are calitatea de lucrător are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare. (1 1 ) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și polițiștii, cadrele militare, soldații și gradații profesioniști, precum și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în activitate (...) (2) Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului, justificat cu certificatul de naștere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiționarului (...) (4) Pentru personalul prevăzut la alin. (1 1 ), drepturile salariale cuvenite pe perioada concediului paternal se stabilesc potrivit dispozițiilor legale privind salarizarea acestor categorii de personal." " Art. 4. - (1) În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obținut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal, acordat în condițiile art. 2, se majorează cu 5 zile lucrătoare. (...)"

Hotărârea Guvernului nr. 244/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 244/2000) " Articol unic. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre."

Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000 (Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022) " 2. Articolul 2 va avea următorul cuprins: " Art. 2. - Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se adresează în scris angajatorului, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului/copiilor, în cazul sarcinilor multiple. Acesta are obligația de a dispune luarea măsurilor necesare în vederea acordării concediului paternal.»"

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019) " Articolul 514 - Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa funcționarului public (1) Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații: (...) d) concediu paternal; (...) (2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) și k), funcționarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituția publică cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de incidența acestora. Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d), e), g), h) și j), funcționarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituția publică cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de incidența situațiilor prevăzute la alin. (1). Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), f) și i), informarea se înaintează autorității sau instituției publice la data luării la cunoștință de către funcționarul public de incidența motivului de suspendare, respectiv în termenul prevăzut la art. 415 alin. (3). În toate cazurile, funcționarul public are obligația de a prezenta documentele doveditoare ale situațiilor care conduc la suspendarea raporturilor de serviciu. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în data de 26 aprilie 2024, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală Iași, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente concediului paternal de 9 zile lucrătoare, efectuat în perioada 19-23 februarie 2024 și 26-29 februarie 2024.

În susținere, s-a arătat că reclamantul din speță este polițist local în cadrul Serviciului 3 Poliție Locală și având în vedere că a intervenit nașterea celui de-al doilea copil al său, în data de 12 februarie 2024, a solicitat să i se acorde concediul paternal prevăzut de lege cu acest prilej (art. 2 din Legea nr. 210/1999), dar și cel prevăzut de art. 4 alin. (1) din același act normativ, ca urmare a absolvirii de către reclamant a cursului de puericultură.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății, că domeniul de aplicare se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, obiectul cererii de chemare în judecată fiind reprezentat de stabilirea și plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Completul învestit judecă în primă instanță litigiul, iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța de sesizare a mai menționat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu face obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare.

În ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, tribunalul a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță, lucru care nu s-a întâmplat în litigiul cu care este învestită. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâta a lăsat ca instanța să aprecieze asupra acestei chestiuni de drept.

Reclamantul a arătat că dispozițiile în discuție trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care angajatul are un copil nou-născut, angajatorul are obligația de a informa angajatul atât cu privire la dreptul de a beneficia de concediul paternal prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 210/1999, cât și de necesitatea formulării unei cereri în scris în acest sens, cerere care poate fi formulată și în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la nașterea copilului. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat în sensul că dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că solicitantul unei indemnizații pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului, cu cel puțin 5 zile înainte de data pentru care solicită acordarea concediului, prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 fiind clare sub acest aspect.

În consecință, consideră instanța că nu se poate formula această cerere și în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la nașterea copilului.

Totodată, instanța a reținut că nu se poate considera, în baza dispozițiilor citate, că ar exista o obligație a angajatorului de a informa angajatul cu privire la existența dreptului la concediu paternal, a cărei neîndeplinire să aibă drept consecință acordarea dreptului în cazul în care obligația angajatorului nu ar fi fost îndeplinită, iar cererea angajatului ar fi fost formulată în alte condiții decât cele edictate de prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a mai fost necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Nu au fost identificate decizii relevante pentru soluționarea sesizării. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către cele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect obligarea pârâtei Poliția Locală Iași la plata drepturilor salariale aferente concediului paternal în conformitate cu prevederile Legii nr. 210/1999.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fondurile publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamantul având calitatea de polițist local în cadrul unei unități de poliție.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanță, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în contencios administrativ din cadrul Tribunalului Iași.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă constată că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea vizează interpretarea art. 2 alin. (1), (1 1 ), (2), (4) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 210/1999, cu referire la art. 2 teza I din Normele metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 244/2000, astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.577/2022, precum și prin raportare la art. 514 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 în sensul de a se stabili dacă solicitantul unei indemnizații pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului sau poate formula această cerere și în timpul/după efectuarea concediului, atât timp cât este respectat termenul de 8 săptămâni de la nașterea copilului?

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamantul din procesul în care a fost formulată sesizarea pretinde acordarea drepturilor salariale aferente concediului paternal de 9 zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 210/1999.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică însă o reală dificultate, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neexistând riscul apariției unei practici judiciare neunitare.

De asemenea, mai trebuie subliniat că în cuprinsul sesizării nu există nicio referire la gradul de dificultate al chestiunii de drept în discuție ori la caracterul controversat al acesteia. Or, pentru a fi justificată declanșarea procedurii hotărârii prealabile, este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanța de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Așadar, instanța de sesizare nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, învederând că acestea trebuie interpretate în sensul că solicitantul unei indemnizații pentru concediu paternal trebuie să formuleze în scris o astfel de cerere anterior efectuării concediului, cu cel puțin 5 zile înainte de data pentru care solicită acordarea concediului, prevederile art. 514 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 fiind clare sub acest aspect, ceea ce conturează ideea că se urmărește mai degrabă obținerea unei confirmări a soluției ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecății.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de asigurare a practicii judiciare unitare cu soluționarea cauzei deduse judecății, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență exclusivă a instanțelor de judecată.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.