ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 340/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 717/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția I civilă în Dosarul nr. 15.447/196/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Brăila - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 19 martie 2025, în Dosarul nr. 15.447/196/2023, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil și ale art. 706 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă termenul special de prescripție de un an prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică doar în cazul acelor creanțe care nu sunt constatate prin act scris, care constituie, potrivit legii, titlu executoriu. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Codul civil " Art. 2.520. - (1) Se prescrie în termen de un an dreptul la acțiune în cazul: (...) 6. avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor. Termenul de prescripție se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părților ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data ultimei prestații efectuate;"

Codul de procedură civilă " Art. 706. - (1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. (2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive." " Art. 711. - Prevederile prezentului capitol se completează cu dispozițiile Codului civil privitoare la prescripția extinctivă."

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 51/1995) " Art. 30. - (...) (5) Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanțele din onorarii și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispozițiilor statutului profesiei." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 26 septembrie 2023, cu nr. 15.447/196/2023, contestatorul M.C. a chemat în judecată pe intimatul Cabinet de Avocat M.I., solicitând anularea actelor de executare silită efectuate în Dosarul execuțional nr. 268/2023 al Biroului Executor Judecătoresc N.S.I.

Prin Încheierea civilă nr. 801 din 1 iulie 2024, Judecătoria Brăila a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că executarea creanței izvorâte din contractul de asistență juridică ce reprezintă titlu executoriu este supusă termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită de 3 ani, conform art. 706 din Codul de procedură civilă.

În aceste condiții, a reținut că executarea silită a fost declanșată la data de 23 august 2023, cu respectarea termenului de 3 ani, având în vedere că exigibilitatea obligației de plată a coincis cu data încheierii contractului de asistență juridică din 6 septembrie 2020.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul M.C. a declarat apel prin care a solicitat desființarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, admiterea contestației la executare.

În motivarea căii de atac, a arătat că termenul de prescripție de un an este reglementat de norma specială de la art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil, care derogă de la norma generală reprezentată de art. 706 din Codul de procedură civilă.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În apărare, a susținut că în cauză este aplicabil termenul instituit de art. 706 din Codul de procedură civilă, dată fiind distincția ce trebuie făcută între dreptul material la acțiune și dreptul de a obține executarea silită a creanței rezultate dintr-un contract de asistență juridică. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, a arătat că tribunalul este învestit cu soluționarea unei cauze aflate în ultimă instanță, conform art. 718 din Codul de procedură civilă.

De lămurirea modului de interpretare a art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil și art. 706 din Codul de procedură civilă depinde soluționarea pe fond a cauzei.

A mai arătat că este îndeplinită cerința referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile deoarece textele de lege invocate în cauză sunt susceptibile de interpretări diferite.

Instanța de trimitere a reținut că este îndeplinită cerința noutății chestiunii de drept având în vedere că practica judiciară relevantă în această materie nu este una consistentă; hotărârile judecătorești identificate relevă însă existența unui risc de conturare a unei jurisprudențe neunitare.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au prezentat puncte de vedere conforme cu susținerile și apărările făcute în cauza dedusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că avocatul care deține un contract de asistență juridică legal încheiat poate sesiza executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a acestui contract ce reprezintă titlu executoriu, în termenul de prescripție prevăzut de art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vederea recuperării onorariului neachitat.

Astfel, termenul de prescripție prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică numai cererilor de chemare în judecată formulate de avocat pentru recuperarea onorariului, în situația în care acesta nu deține un contract de asistență juridică legal încheiat.

Cu toate acestea, sintagma "dacă legea nu prevede altfel" din cuprinsul art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă poate conduce la interpretarea contrară, față de norma de trimitere de la art. 711 din același cod.

Astfel, avocatul poate declanșa executarea silită pentru plata onorariului neachitat, în termenul prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil, inclusiv în situația în care deține un contract de asistență juridică legal încheiat. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Din răspunsurile transmise de instanțele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că termenul special de prescripție de un an prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică numai creanțelor care nu sunt constatate prin act scris ce constituie titlu executoriu.

S-a argumentat că prevederile art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică doar în cazul în care avocatul solicită recuperarea onorariului sau a altor cheltuieli de la propriul client, fără a deține un contract de asistență juridică în formă scrisă. În acest caz, avocatul trebuie să formuleze o acțiune în termenul special de prescripție de un an în vederea obținerii unui titlu executoriu pentru plata onorariului și a cheltuielilor datorate de către client. În schimb, dacă avocatul deține un contract de asistență juridică în formă scrisă, care constituie titlu executoriu conform art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, acesta poate declanșa direct executarea silită în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Într-o opinie minoritară s-a apreciat că termenul special de prescripție de un an prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică inclusiv creanțelor constatate prin act scris ce constituie titlu executoriu.

S-a argumentat că prevederile art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil se aplică tuturor creanțelor, indiferent dacă sunt sau nu constatate prin act scris, legiuitorul nefăcând distincție în acest sens. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării și nici în mecanismele de unificare a practicii judiciare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ și care pot fi enunțate astfel: a) existența unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanță; b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; e) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, Înalta Curte de Casație și Justiție fiind sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Brăila - Secția I civilă, ce a fost învestit cu judecata căii de atac a apelului exercitat de contestator, în temeiul art. 718 alin. (1) coroborat cu art. 712 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii pronunțate de judecătorie, prin care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare.

Tribunalul judecă în ultimă instanță întrucât, potrivit art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel (...)".

Este îndeplinită și condiția ca de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, câtă vreme prin cererea de apel este criticată soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită, invocându-se dispozițiile art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil.

În privința condiției referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, se impun anumite precizări care conduc la concluzia neîndeplinirii cerinței menționate.

Evaluarea acestei condiții, în absența unei definiții legale a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a instanței supreme (Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 19 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 octombrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). În egală măsură, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept.

Pentru determinarea caracterului noutății trebuie verificat dacă o instanță este învestită să se pronunțe asupra chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită pentru prima dată sau problema de drept a primit deja o dezlegare din partea instanțelor învestite cu soluționarea unor cauze similare. Analiza are relevanță în considerarea funcției mecanismului hotărârii prealabile, de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, câtă vreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile instanța supremă nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, consecința, într-o atare situație, fiind aceea a inadmisibilității sesizării.

A considera altfel înseamnă a îngădui ca, în cadrul procedurii de unificare a jurisprudenței prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu se afle în situația de a se pronunța asupra unei probleme de drept în legătură cu care practica judiciară este inexistentă sau doar incipientă, deci în legătură cu o problemă de drept cu adevărat nouă, ci de a confirma sau, după caz, infirma anumite interpretări jurisprudențiale deja existente și, mai mult, consolidate prin pronunțarea unui număr semnificativ de hotărâri judecătorești. Or, prin aceasta s-ar ajunge la nesocotirea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în partea lor privitoare la rațiunea și condițiile pronunțării unei hotărâri prealabile, atribuindu-i-se acestei proceduri o funcție specifică unui alt mecanism de unificare a jurisprudenței, respectiv recursului în interesul legii.

În ce privește prezenta sesizare, hotărârile judecătorești identificate în materie relevă existența unei orientări jurisprudențiale majoritare începând încă din anul 2016 [în sensul că termenul special de prescripție de un an prevăzut de art. 2.520 alin. (1) pct. 6 din Codul civil nu se aplică în cazul dreptului de a obține executarea silită a unei creanțe constatate prin titlu executoriu], fiind într-un număr redus hotărârile judecătorești prin care se afirmă că termenul special de prescripție de un an se aplică inclusiv creanțelor constatate prin act scris ce constituie titlu executoriu.

Prin urmare, în acord cu jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 29 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.018 din 19 decembrie 2016, Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017), în considerarea specificului procedurii reglementate prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată a mai fost anterior dedusă judecății, iar instanțele naționale au procedat deja la interpretarea normei juridice considerate ca prezentând dificultăți ce ar necesita o rezolvare de principiu, rezultă că nu este îndeplinită condiția noutății chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.

Pentru aceste motive, constatând că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ,