ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 29/2016

Prin Încheierea de ședință din 4 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.918/99/2015, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la "modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 144, art. 149 și art. 253 din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicată, raportat la art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004, republicată, în sensul de a se stabili dacă asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu". Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 mai 2016 cu nr. 1.991/1/2016.

La data de 12 iulie 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.597/1/2016 sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, care, prin încheierea din 23 iunie 2016, dată în Dosarul nr. 3.919/99/2015, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist sunt derogatorii de la Codul muncii? În situația în care asistentul maternal profesionist a asigurat continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, anterior intrării în vigoare a completărilor aduse Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013), acesta are dreptul la despăgubiri bănești stabilite la nivelul indemnizației de concediu de odihnă?".

Constatând că obiectul Sesizării nr. 2.597/1/2016 înaintate de Curtea de Apel Iași este identic cu cel al sesizării formulate de aceeași instanță, ce face obiectul Dosarului nr. 1.991/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus conexarea Dosarului nr. 2.597/1/2016 la Dosarul nr. 1.991/1/2016. II. Temeiul juridic al sesizărilor

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată." III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii Art. 1. -: (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii. Art. 144. -: (1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Art. 149. -: Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat. Art. 253. - (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente. (3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările aduse prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013, denumită în continuare Legea nr. 272/2004 Art. 122. -: (3) Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: [...] d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție.

Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 Art. 10. -: (1) Asistentul maternal profesionist are următoarele obligații privind copiii primiți în plasament sau încredințați: [...] f) să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator." IV. Expunerea succintă a proceselor

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu nr. 3.918/99/2015, Sindicatul Nova Vita Iași, în numele și pentru asistenții maternali profesioniști membri ai acestui sindicat, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură, din motive neimputabile acestora, a concediului de odihnă aferent perioadei 2011-2014, despăgubiri stabilite din motive de echitate și similitudine la nivelul indemnizației de concediu prevăzute de lege, proporțional cu numărul de zile de concediu de odihnă neefectuat în natură, precum și obligarea pârâtului Consiliul Județean Brăila la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești solicitate. În motivare s-a arătat că asistenții maternali profesioniști indicați în acțiune au avut, în anii 2011-2014, calitatea de salariați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, desfășurându-și activitatea în baza unui contract individual de muncă, beneficiind de drepturile de personal prevăzute de legislația muncii pe perioada existenței raporturilor de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003. În perioada 2011-2014, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila a acordat asistenților maternali profesioniști concediul de odihnă numai scriptic, prin consemnarea în foile de prezență (pontaj) și statele de plată a zilelor de concediu de odihnă, fără ca acest lucru să se întâmple în fapt, salariații menținându-și în acea perioadă copiii primiți și, implicit, toate obligațiile cuprinse în fișa postului și responsabilitățile specifice activității desfășurate. Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, întrucât raporturile de muncă născute în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu asistenții maternali au, ca principal scop, protejarea interesului copilului dat în plasament asistenților maternali profesioniști, astfel încât ocrotirea de care trebuie să beneficieze minorul încredințat în plasament trebuie să subziste chiar și în perioada concediului de odihnă al asistenților maternali. Fiind în prezența unui contract de muncă cu totul special, problema efectuării concediului de odihnă separat de copilul încredințat în plasament nici nu ar fi trebuit pusă în discuție, prezența copilului încredințat asistentului maternal profesionist pe perioada raporturilor de muncă fiind de esența contractului astfel încheiat. În plus, reclamanții nu pot invoca propria culpă decurgând din absența cererii pentru efectuarea concediului de odihnă separat de copilul aflat în plasament, solicitare permisă de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 679/2003.

Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr. 2.274 din 21 octombrie 2015, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila la plata "despăgubirii bănești reprezentând indemnizația corespunzătoare concediului de odihnă aferent anilor 2012, 2013 și 2014, proporțional cu numărul de zile neefectuat în natură în această perioadă", pârâtul Consiliul Județean Brăila fiind obligat la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi bănești. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut că acest caracter special al contractului individual de muncă, potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, nu înlătură calitatea de salariați a asistenților maternali profesioniști și nici aplicarea dispozițiilor Codului muncii. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, raportat la art. 144 din Codul muncii și art. 41 alin. (2) din Constituția României, asistenții maternali își desfășoară continuu activitatea și în perioada în care, scriptic, figurează în concediul legal de odihnă, fiind prejudiciați prin neefectuarea în natură a acestui concediu. Caracterul special al contractului de muncă nu poate înlătura dreptul oricărui salariat la efectuarea în natură a concediului de odihnă anual plătit, iar, în situația în care exercitarea acestui drept nu este asigurată de către angajator, salariatul este îndreptățit la plata de despăgubiri. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila și Consiliul Județean Brăila, cauza fiind înaintată Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În Dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași cu nr. 3.919/99/2015, având un obiect identic cu cel al cauzei înregistrate pe rolul acestei instanțe cu nr. 3.918/99/2015, prin Sentința civilă nr. 180 din 3 februarie 2016, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Nova Vita, în numele și pentru asistenții maternali profesioniști membri ai acestui sindicat, a fost obligată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța la plata "despăgubirii bănești reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferentă anilor 2011-2013, proporțional cu numărul de zile de concediu cuvenite și neefectuate în natură, raportat la perioada efectiv lucrată în fiecare an, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective", pârâtul Consiliul Județean Constanța fiind obligat la alocarea sumelor necesare plății acestor drepturi bănești, pentru considerentele anterior menționate în Dosarul nr. 3.918/99/2015.

Învestită fiind cu soluționarea apelurilor declarate de pârâți în cele două cauze, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. V. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin cele două încheieri de sesizare pronunțate în dosarele nr. 3.918/99/2015 și nr. 3.919/99/2015, cu privire la problema de drept supusă dezlegării, a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât: - de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, respectiv a dispozițiilor art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004, prin raportare la art. 1 alin. (2), art. 144, art. 149 și art. 253 din Codul muncii, depinde soluționarea pe fond a cauzelor în care asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, inclusiv anterior intrării în vigoare a completărilor aduse Legii nr. 272/2004 (prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013), solicită plata unei despăgubiri, stabilite la nivelul indemnizației de concediu prevăzute de lege; - problema de drept enunțată este nouă, nefiind identificată jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție care să fi statuat asupra acestei chestiuni de drept; - problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție; - Curtea de Apel Iași este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. VI. Punctul de vedere al completelor de judecată

Opinia instanței de sesizare în Dosarul nr. 3.918/99/2015, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 1.991/1/2016 Situația de fapt dedusă judecății în cauza menționată este limitată la asistenții maternali profesioniști, salariați ai serviciului public specializat pentru protecția copilului, care, în perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului 2014, au asigurat continuitatea activității, în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004, care preiau dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003. În cererile de acordare a concediului de odihnă, asistenții maternali profesioniști, care au beneficiat de indemnizația de concediu de odihnă, au arătat că vor asigura continuitatea activității și nu au formulat, către angajator, solicitări scrise de separare, pentru această perioadă, de copiii plasați sau încredințați. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă și că, în cazurile în care asistenții maternali profesioniști au formulat o atare solicitare, angajatorul a autorizat separarea de copii. Punctul de vedere al instanței de apel este în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004 raportat la art. 1 alin. (2), art. 144, art. 149 și art. 253 din Codul muncii, asistentul maternal profesionist, care, în perioada efectuării concediului de odihnă, a asigurat continuitatea activității, este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu. Instanța de sesizare a arătat că Legea nr. 272/2004, modificată și completată prin Legea nr. 257/2013, este o lege specială, în accepțiunea art. 1 alin. (2) din Codul muncii, care reglementează, la art. 122, activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului. Acest contract are, printre alte elemente caracteristice, și pe cel reglementat la alin. (3) lit. d), astfel încât, potrivit legii, asistentul maternal are obligația ca, în perioada efectuării concediului legal de odihnă, să asigure continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa, este autorizată de direcție. Prin urmare, la efectuarea concediului legal de odihnă a asistentului maternal profesionist nu sunt aplicabile dispozițiile generale din art. 144 și 149 din Codul muncii, ci dispozițiile specifice derogatorii cuprinse în Legea nr. 272/2004. Asistenții maternali reclamanți, în considerarea principiului interesului superior al copilului [căruia i se subordonează cu prioritate toate prevederile legii și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004)], precum și a caracterului special al contractului, aferent protecției copilului, și-au îndeplinit obligația stabilită prin dispoziții legale, derogatorii de la dreptul comun, asigurând, în perioada efectuării concediului legal de odihnă, continuitatea activității desfășurate. În concret, aplicarea dispozițiilor art. 122 alin. (3) lit. d) teza I din Legea nr. 272/2004 presupune "efectuarea concediului de odihnă", pentru care reclamanții au beneficiat de indemnizație de concediu, dar și continuarea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor aflați în plasament, caracteristică acestui contract cu caracter special. Or, această activitate a asistentului maternal profesionist pe durata efectuării concediului de odihnă, atât în situația în care nu a solicitat angajatorului separarea de copil, cât și în situația în care angajatorul nu a autorizat această separare, echivalează cu prestarea muncii, căreia trebuie să îi corespundă o contraprestație a angajatorului, exprimată în bani. În plus, deși asistentul maternal care a asigurat continuitatea activității pe durata efectuării concediului de odihnă este într-o situație diferită de cea a asistentului maternal aflat în cazul de excepție al solicitării și autorizării separării de copil, ambii beneficiază de același drept, reprezentat de indemnizația de concediu de odihnă. Instanța de trimitere apreciază că stabilirea prin lege, în perioada efectuării concediului de odihnă, a unei obligații în sarcina salariatului care își desfășoară activitatea în baza contractului cu caracter special aferent protecției copilului, atrage și inaplicabilitatea dispozițiilor art. 253 din Codul muncii privind răspunderea patrimonială a angajatorului, care presupune culpa acestuia. Totuși, în condițiile "tăcerii" legii speciale, care prevede doar obligația salariatului de continuitate a activității și în perioada efectuării concediului de odihnă, dar nu prevede și contraprestația în bani a angajatorului pentru activitatea desfășurată de salariat, aceasta poate fi stabilită, ținând seama de cerințele echității, cum solicită reclamanții, la nivelul indemnizației de concediu de odihnă.

Opinia instanței de sesizare în Dosarul nr. 3.919/99/2015, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2.597/1/2016 Situația de fapt dedusă judecății în cauza menționată este limitată la asistenții maternali profesioniști, salariați ai serviciului public specializat pentru protecția copilului, care, în perioada efectuării concediului de odihnă anterior modificărilor aduse Legii nr. 272/2004, prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013, au asigurat continuitatea activității, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003. În cererile de acordare a concediului de odihnă, asistenții maternali profesioniști, care au beneficiat de indemnizația de concediu de odihnă, au arătat că vor asigura continuitatea activității și nu au formulat, către angajator, solicitări scrise de separare, pentru această perioadă, de copiii plasați sau încredințați. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă și că, în cazurile în care asistenții maternali profesioniști au formulat o atare solicitare, angajatorul a autorizat separarea de copii. Punctul de vedere al instanței de apel este în sensul că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu sunt derogatorii de la Codul muncii, iar asistentul maternal profesionist, care, în perioada efectuării concediului de odihnă, a asigurat continuitatea activității, este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu. Instanța de trimitere arată că, potrivit art. 144 alin. (1) din Codul muncii, dreptul la concediu anual plătit este garantat tuturor salariaților, alin. (2) prevăzând că acest drept nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Totodată, art. 149 din Codul muncii prevede obligația salariatului de a efectua în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul muncii, în cazul raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale sunt aplicabile dispozițiile specifice derogatorii, și nu reglementarea generală din Codul muncii. Este adevărat că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 sunt dispoziții speciale în raport cu dispozițiile art. 144 și 149 din Codul muncii, în sensul că instituie obligația salariatului de a asigura continuitatea activității desfășurate (de a presta munca) și în perioada "efectuării concediului legal de odihnă", excepția fiind situația în care se efectuează în natură concediul de odihnă (prin separarea de copii, nu prestează munca), dar numai cu autorizarea angajatorului. Însă, pentru perioada 2011-2013, dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu derogă și nu înlătură aplicarea dispozițiilor art. 144 și 149 din Codul muncii, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, fiind o normă de nivel inferior normei generale, nu este o lege specială, așa încât dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu sunt derogatorii de la Codul muncii. Prin urmare, în ceea ce privește concediul de odihnă pentru perioada anterioară modificărilor aduse Legii nr. 272/2004, prin art. I pct. 57 din Legea nr. 257/2013, asistentului maternal profesionist i se aplică dispozițiile Codului muncii, care garantează efectuarea în natură a concediului de odihnă. Asistenții maternali profesioniști care, chiar la cererea lor, și-au continuat activitatea și în perioada în care "efectuau concediul legal de odihnă", au fost prejudiciați și sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, proporțional cu numărul de zile de concediu de odihnă în care au asigurat continuitatea activității, în temeiul art. 253 din Codul muncii. VII. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

În dosarele nr. 3.918/99/2015 și nr. 3.919/99/2015, Sindicatul Nova Vita Iași a apreciat, redând prevederile art. 31 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 7 alin. 1 din Directiva 2003/88/CE, art. 24 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 41 alin. (2) din Constituția României, că dispozițiile art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, respectiv, dispozițiile 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, exclud însăși nașterea dreptului asistentului maternal profesionist la concediu de odihnă. Totodată, aceleași dispoziții cuprind și o limitare a acestui drept, deoarece asistentul maternal profesionist își poate efectua concediul de odihnă doar în cazul în care angajatorul autorizează separarea de copii, însă această măsură nu este în toate situațiile în interesul superior al copilului. Prin urmare, considerând că este vorba de un caz particular de răspundere a angajatorului, conform dispozițiilor art. 253 din Codul muncii, s-a considerat că asistenții maternali, obligați prin lege să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, deci prejudiciați prin imposibilitatea de a efectua în natură concediul de odihnă, sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu.

În Dosarul nr. 3.918/99/2015, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila și Consiliul Județean Brăila au apreciat că este aplicabilă legea specială, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 și art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004. Întrucât asistenții maternali au dreptul să aleagă modalitatea de efectuare a concediului de odihnă, cu sau fără copilul dat în plasament, au considerat că nu pot fi obligați la plata unor sume de bani care nu sunt prevăzute în nicio normă legală.

În Dosarul nr. 3.919/99/2015, Consiliul Județean Constanța a învederat că este aplicabilă legea specială, respectiv art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, care instituie norme derogatorii de la Codul muncii, iar, în situația în care asistentul maternal profesionist a asigurat continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, acesta nu are dreptul la despăgubiri bănești reprezentând indemnizația de concediu de odihnă proporțional cu numărul de zile de concediu cuvenite. În același dosar, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a precizat că își însușește punctul de vedere exprimat de Consiliul Județean Constanța. VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie și punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 519/C/2047/III-5/2016 din 14 iunie 2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practica judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizărilor Curții de Apel Iași.

Curtea de Apel Cluj a comunicat că, la nivelul Tribunalului Bistrița-Năsăud, al Tribunalului Cluj și al Tribunalului Sălaj, nu există practică judiciară relativ la chestiunea de drept vizată. Tribunalul Maramureș, cu privire la punctul de vedere solicitat, a învederat că, la nivelul acestei instanțe, practica majoritară este în sensul că asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, nu este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu, cu motivarea că, potrivit art. 146 alin. (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, iar contractele de muncă ale reclamanților sunt în executare (Sentința civilă nr. 1.230 din 16 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.205/100/2015; Sentința civilă nr. 68 din 25 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.598/100/2007; Sentința civilă nr. 1.009 din 12 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.524/100/2008; Sentința civilă nr. 755 din 12 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 114/100/2010). Judecătorii din cadrul Secției I civile a Curții de Apel Cluj, în exprimarea unui punct de vedere teoretic, au apreciat că, în condițiile în care angajatorul își îndeplinește obligația de a asigura programarea asistenților maternali în concediul de odihnă, cu posibilitatea pentru aceștia de a pleca în concediu fără copilul încredințat în plasament, opțiunea personală a acestora de a efectua concediul de odihnă împreună cu copilul nu le dă dreptul de a pretinde ulterior plata vreunor despăgubiri. Despăgubirile pot fi acordate numai în cazul în care obligațiile menționate mai sus nu sunt îndeplinite de către angajator, în temeiul art. 296 din Codul muncii, text care impune repararea prejudiciului suferit de către angajat din culpa angajatorului. Din jurisprudența anexată în susținerea acestei opinii rezultă că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu trebuie interpretate ca împiedicând exercitarea de către salariat a dreptului său la concediu de odihnă, în mod efectiv. Această normă cuprinde și teza potrivit căreia concediul de odihnă poate fi efectuat cu separarea copilului, condiția autorizării de către angajator fiind una firească în condițiile necesității asigurării protecției copilului prin preluarea sa de la asistent în această perioadă. Prin urmare, reglementarea în sine nu constituie, prin ea însăși, o încălcare a drepturilor salariaților asistenți maternali, fiind necesar ca reclamanții să dovedească, în mod individual, că au formulat cereri de efectuare a concediului de odihnă separat de minor, iar aceste cereri au fost respinse de către angajator (Decizia civilă nr. 1.289/R/2014 din 29 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.484/100/2011; Decizia civilă nr. 3.317/R/2011 din 29 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 114/100/2010; Decizia civilă nr. 459/R/2015 din 1 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 128/33/2015).

Curtea de Apel Timișoara, cu privire la punctul de vedere solicitat, a comunicat faptul că jurisprudența unitară a curții de apel și a instanțelor arondate acesteia este în sensul că asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, nu este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu. În susținerea acestei opinii s-au anexat Sentința civilă nr. 2.248/PI din 15 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.592/30/2015, definitivă prin Decizia civilă nr. 163A din 3 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, și Sentința civilă nr. 1.119/PI din 5 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția I civilă în Dosarul nr. 6.315/30/2015, definitivă prin neapelare. În considerentele hotărârilor menționate s-a reținut că este neîntemeiată solicitarea asistentului maternal profesionist de obligare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul suferit, ca urmare a neefectuării în natură, din motive neimputabile, a concediului de odihnă aferent perioadei 2012-2013, deoarece, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, asistentul maternal a avut posibilitatea să solicite angajatorului efectuarea concediului de odihnă separat de minorii încredințați în plasament, însă a optat pentru efectuarea concediului de odihnă împreună cu minorii, nefiind astfel ignorate de către angajator dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituția României și art. 38 din Codul muncii. În ceea ce privește concediul de odihnă aferent anilor 2014-2015 s-a constatat că, la încetarea raporturilor de muncă, concediul de odihnă neefectuat a fost compensat în bani, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii, asistentului maternal fiindu-i achitată indemnizația de concediu aferentă. S-au mai identificat în legătură cu aceeași problemă de drept Decizia civilă nr. 634 din 7 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 3.206/30/2008, și Decizia civilă nr. 1.575 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 10.086/30/2008.

Curtea de Apel Galați a comunicat că, la nivelul Secției pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul acestei instanțe și al tribunalelor din circumscripție, nu a fost identificată jurisprudență referitoare la problema de drept care formează obiectul sesizărilor. Punctul de vedere exprimat în urma consultării judecătorilor Tribunalului Galați - Secția I civilă este în sensul că asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, nu este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu. În susținerea acestei opinii s-a învederat faptul că asistentul maternal profesionist prestează activitate în temeiul unui contract individual de muncă cu caracter special, iar raporturile de muncă născute în temeiul acestui contract au ca principal scop protejarea interesului copilului încredințat în plasament asistentului maternal, astfel încât ocrotirea de care trebuie să beneficieze minorul trebuie să subziste chiar și în perioada concediului de odihnă al asistentului maternal. Mai mult, raporturile juridice de muncă ale asistenților maternali profesioniști sunt guvernate de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 25/2003 privind protecția copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 325/2003, și ale Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, dispoziții legale speciale în raport cu dreptul comun, reprezentat de Codul muncii, ale cărui dispoziții se aplică numai în măsura în care raporturile de muncă nu sunt reglementate de legi speciale ce conțin dispoziții specifice derogării, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul muncii.

Curtea de Apel București, în exprimarea unui punct de vedere teoretic relativ la problema de drept ivită pe rolul instanței de sesizare, a precizat că opinia majoritară exprimată de judecătorii curții de apel și ai instanțelor arondate este în sensul că asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, nu este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu. În susținerea acestui punct de vedere s-a anexat Sentința civilă nr. 35 din data de 20 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 495/116/2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de Sindicatul Lumină și Adevăr, în numele membrilor săi, asistenți maternali profesioniști, privind compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2011 - 2013. Prima instanță a reținut că asistentul maternal are latitudinea de a solicita sau nu Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului preluarea copilului asistat pe perioada concediului de odihnă, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, conform art. 146 alin. (4) din Codul muncii, situație ce nu se regăsește în speță.

În practica Curții de Apel Oradea și a instanțelor judecătorești din circumscripția teritorială a acesteia se apreciază că asistentul maternal profesionist, care asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului de odihnă, este îndreptățit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizația de concediu, anexându-se cu titlu de practică judiciară relevantă: Sentința civilă nr. 873/LMA/2014 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.060/83/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 417/2015-A din 4 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă; Sentința civilă nr. 57/LMA/2015 din 12 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.748/83/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 167/2016-A din 10 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă. În considerentele hotărârilor menționate s-a reținut că indemnizația de concediu aferentă anilor 2011-2014 a fost achitată asistenților maternali profesioniști, însă, câtă vreme, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, respectiv art. 144 și 149 din Codul muncii, reclamanții nu și-au întrerupt activitatea și nu există probe din care să reiasă incidența excepției de separare a copiilor cu autorizarea angajatorului, asistenții maternali sunt îndreptățiți a primi o compensație pentru zilele în care nu și-au întrerupt activitatea, aferentă zilelor de concediu de odihnă în care au avut copii în plasament, egală cu cuantumul indemnizației de concediu de odihnă.

La nivelul Curții de Apel Pitești a fost identificată Sentința civilă nr. 1.766 din 29 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în Dosarul nr. 17/109/2011, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 273 din 6 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, prin care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a fost obligată la plata către reclamantă, asistent maternal profesionist, a contravalorii indemnizației de concediu de odihnă aferente perioadei 4 ianuarie 2008-30 septembrie 2011, cu motivarea că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nu pot modifica sau suprima dreptul la concediul de odihnă prevăzut de Codul muncii, ci doar stabilesc modalitatea în care asistentul maternal poate efectua concediul anual de odihnă, iar, în cauză, nu s-a făcut dovada că, în perioada în care reclamanta a solicitat efectuarea concediului de odihnă, aceasta a fost înlocuită de un alt asistent maternal autorizat.

Din analiza hotărârilor judecătorești comunicate de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale rezultă că practica acestei instanțe este în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a solicitărilor formulate de asistenții maternali profesioniști, de plată a indemnizației de concediu, proporțional cu numărul de zile de concediu neefectuat în natură, în raport cu prevederile Legii nr. 272/2004 și ale Hotărârii Guvernului nr. 679/2003, reglementări cu caracter special care guvernează contractul individual de muncă încheiat de asistentul maternal, derogatorii de la dispozițiile Codului muncii (Decizia civilă nr. 4.232 din 2 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.173/85/2012, Decizia civilă nr. 4.534 din 16 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.150/85/2012, și Decizia civilă nr. 1.778 din 28 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.199/85/2012).

La nivelul Curții de Apel Suceava a fost identificată Decizia civilă nr. 554 din 30 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 6.461/86/2013, prin care au fost admise apelurile declarate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și de Consiliul Județean Suceava împotriva Sentinței civile nr. 2.219 din 17 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția I civilă, care a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii, ca prescrisă, a cererii de plată a concediului de odihnă aferent anului 2009 și respingerii, ca nefondate, a celorlalte capete de cerere ale acțiunii formulate de asistenții maternali profesioniști, reclamanți în cauza menționată. În considerentele deciziei civile s-a reținut, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata concediilor de odihnă aferente anilor 2010-2013, că nu există temei legal pentru acordarea de despăgubiri în situația prestării activității în perioada concediului de odihnă, dispozițiile art. 146 din Codul muncii statuând, în mod clar, în sensul efectuării în natură a concediului de odihnă în cursul anului sau în anul următor și numai în cazul concedierii fiind posibilă compensarea în bani. Aceste considerente au fost avute în vedere și la pronunțarea de către Tribunalul Suceava - Secția I civilă a Sentinței civile nr. 624 din 23 mai 2016, în Dosarul nr. 5.068/86/2015, aflat în calea de atac a apelului.

Curtea de Apel Constanța a comunicat că, la nivelul acestei instanțe și al Tribunalului Tulcea, nu au fost identificate hotărâri judecătorești definitive/irevocabile prin care să se fi dezlegat problema de drept ce face obiectul sesizărilor. La nivelul Tribunalului Constanța - Secția I civilă a fost identificată Sentința civilă nr. 151 din 28 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.693/118/2015, prin care s-a reținut că o compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada 2012-2015 este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, fiind astfel exclusă acordarea acestui drept în afara condițiilor prevăzute de art. 146 alin. (3) din Codul muncii, cu mențiunea că această hotărâre a fost atacată la curtea de apel, instanță care, la data de 31 mai 2016, a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea sesizării prealabile ce face obiectul Dosarului nr. 1.991/1/2016 înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Târgu Mureș, deși, în răspunsul transmis, a comunicat faptul că nu există practică judiciară în legătură cu problema de drept ce face obiectul sesizării, ca urmare a verificării jurisprudenței, a fost identificată Decizia civilă nr. 420/R din 11 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie în Dosarul nr. 2.851/102/2007. Prin această decizie a fost menținută hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș, prin care s-au acordat asistenților maternali despăgubiri bănești pentru prejudiciul suferit ca urmare a neefectuării în natură a concediului de odihnă. S-a motivat că dreptul la concediul de odihnă este prevăzut la art. 39 alin. (1) lit. c) și art. 145 din Codul muncii, precum și în Constituția României, la art. 41 alin. (2), astfel că acesta nu poate fi restrâns decât prin lege și numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituția României.

Curțile de Apel Bacău, Brașov, Craiova și Ploiești nu au identificat hotărâri judecătorești cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării și nu au exprimat un punct de vedere teoretic în sensul celor solicitate de Înalta Curte de Casație și Justiție. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate, cu titlu de jurisprudență relevantă asupra problemei de drept în cauză, deciziile nr. 3.652 din 23 iunie 2011 și nr. 4.185 din 20 septembrie 2011, pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 3.219/115/2009 și nr. 604.1/115/2009, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de sindicat, în reprezentarea asistenților maternali, împotriva Sentinței civile nr. 151 din 6 aprilie 2011 și, respectiv, a Sentinței civile nr. 180 din 20 aprilie 2011, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu cercetarea legalității dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În considerentele acestor decizii instanța supremă a reținut următoarele: "Prevederea cuprinsă la lit. f) a art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 nici nu înlătură și nici nu limitează exercitarea dreptului asistenților maternali la concediul legal de odihnă anual plătit. Sensul acestei prevederi legale este acela de a arăta condițiile în care concediul poate fi efectuat (anume prin păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către angajator), în considerarea specificului activității desfășurate de asistenții maternali, activitate ce are ca principală țintă asigurarea creșterii, îngrijirii și educării, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primesc în plasament sau în încredințare, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003." "Cum dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 consacră dreptul la concediu anual remunerat - în cele două variante - cu păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament sau prin separarea acestora de asistenții maternali - acest drept recunoscut, consacrat de art. 41 alin. 2 din Constituția României și de prevederile art. 38 din Codul muncii nu este în niciun fel încălcat, dat fiind specificul contractului de muncă și interesul superior al copilului care se desprinde din întreg ansamblul legislației în materie".

La nivelul Curții Constituționale nu a fost identificată jurisprudență relevantă asupra chestiunii de drept în discuție. X. Opinia specialiștilor din cadrul Facultății de Drept a Universității București

Prin Adresa nr. 834/07.09.2016, transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înaintat punctul de vedere în legătură cu problema de drept supusă analizei, redactat de prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu, conf. univ. dr. Luminița Elena Dima, lector univ. dr. Traian Tunsoiu și asist. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu, din cadrul Facultății de Drept a Universității București. În cuprinsul punctului de vedere, sub aspectul admisibilității sesizărilor, s-a apreciat că lipsa de uniformitate a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată în contextul litigiilor a căror soluționare a presupus interpretarea textelor de lege ce fac obiectul analizei conduce la estomparea caracterului de noutate al chestiunii de drept supuse dezlegării. În ipoteza întrunirii condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate de Curtea de Apel Iași, opinia exprimată este în sensul acordării de despăgubiri asistenților maternali care asigură continuitatea activității și în perioada efectuării concediului de odihnă, care să fie cumulate cu salariul cuvenit pentru perioada respectivă, cu mențiunea că această situație privește exclusiv situații de fapt petrecute în trecut, de genul celor care fac obiectul litigiului pendinte, pentru viitor impunându-se revizuirea legislației în materie. Procedându-se la analiza prevederilor Legii nr. 272/2004 din perspectiva principiilor legislației muncii, s-a arătat că dispozițiile art. 122 alin. (3) lit. d) din lege, care au conținut similar cu cele reglementate la art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003, atestă, în mod explicit, teza conform căreia, în perioada efectuării concediului de odihnă, asistentul maternal continuă să presteze activitatea profesională ce face obiectul contractului său de muncă, având astfel prioritate continuarea activității în detrimentul valorificării unui timp de odihnă sub forma concediului. În condițiile arătate s-a apreciat că legea română impune un comportament neconform cu legea fundamentală, astfel încât eventuala sa neconstituționalitate nu poate deveni un element juridic care să "penalizeze" drepturile asistenților maternali, atâta vreme cât cerința continuării activității pe durata concediului izvorăște din voința juridică determinantă a legiuitorului, și nu a angajatului. XI. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 al