ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 21/2017
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 21/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 460 din 20/06/2017
Judecător Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Judecător Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile
Judecător Roxana Popa - președintele Secției a II-a civile
Judecător Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Crețu Dragu - judecător la Secția I civilă
Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secția I civilă
Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă
Paula C. Pantea - judecător la Secția I civilă
Rodica Susanu - judecător la Secția I civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă
Valentina Vrabie - judecător la Secția a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secția a II-a civilă
Angelica Denisa Stănișor - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Cezar Hîncu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Rodica Florica Voicu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Dana Iarina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 3.945/1/2016 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27
5
alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27
6
din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 24.938/3/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepții de invocat, președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
I. Titularul și obiectul sesizării
Prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 24.938/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.
Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 decembrie 2016 cu nr. 3.945/1/2016.
II. Temeiul juridic al sesizării
Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și, asupra acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile
Art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă:
"(1) Instanța poate suspenda judecata (...) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel; (...)
(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.
(3) Cu toate acestea, instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză."
Art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865:
"(1) Instanța poate suspenda judecata (...) 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
(2) Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă."
Art. 305 din Codul de procedură penală
"(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.
(2) Începerea urmăririi penale și respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispun prin ordonanță care cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a), c) și g).
(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei."
IV. Expunerea succintă a procesului
Prin încheierea din 27 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 108.708/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus suspendarea judecării cererii formulate de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu nr. 6.116/P/2015 și la Secția 3 Poliție București cu nr. 1.506.415 din 10 iunie 2015, cu motivarea că judecarea cauzei atârnă de soluționarea acestor dosare, respectiv față de faptul că s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. 1 din Codul penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cauza fiind înaintată spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
V. Punctul de vedere al completului de judecată
Tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fiind învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, fiind vorba de o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a recursului - prin încheierea recurată, prima instanță a suspendat judecata cererii de întoarcere a executării silite în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, cu argumentul că soluționarea cauzei atârnă de soluționarea dosarelor penale, și având în vedere că s-a început urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) din Codul penal, iar, prin cererea de recurs, reclamanta a contestat legalitatea măsurii suspendării facultative dispusă de prima instanță, cu motivarea că a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârșirii acelei infracțiuni, însă fără a fi dispusă continuarea urmăririi penale in personam.
S-a apreciat, totodată, că suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată și se întemeiază pe declanșarea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunțe. Textul impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării. După cum rezultă din prevederile art. 305 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, în ipoteza începerii urmăririi penale in rem, situația nu este cu mult mai conturată decât imediat după sesizarea organului de urmărire penală, din perspectiva celor ce interesează cazul de suspendare legală facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Textul de lege este astfel neclar și susceptibil de interpretări diferite, prin urmare ar trebui stabilit dacă, pentru a se putea dispune suspendarea în temeiul acestui text de lege, este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau este necesară începerea urmăririi penale in personam, având în vedere și faptul că durata unei astfel de suspendări, în principiu, nu poate fi mai mare de un an - art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile menite să dea o interpretare de principiu art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă acest text de lege conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza urmăririi penale numai cu privire la faptă, ținându-se cont de faptul că noile coduri au intrat în vigoare ulterior Codului de procedură civilă din anul 2013, iar, anterior intrării în vigoare a noilor coduri penale, nu exista instituția începerii urmăririi penale cu privire la faptă, urmărirea penală fiind pornită fie direct cu privire la persoană, fie, atunci când era începută in rem, nu reprezenta prima măsură a organului de urmărire penală, ci era dispusă numai după efectuarea unor acte premergătoare. Legiuitorul nu a avut în vedere la edictarea art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă situația începerii penale cu privire la faptă, ci numai situația în care urmărirea penală a fost începută cu privire la persoană; dacă s-ar interpreta că o cauză civilă poate fi suspendată și dacă s-a început urmărirea penală cu privire la faptă, există posibilitatea unor abuzuri procesuale.
Intimatul-pârât a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că există o practică neunitară în privința interpretării acestor prevederi legale, în sensul că majoritatea hotărârilor pronunțate de către judecătorii de fond au fost în sensul interpretării ad literam a textului supus discuției (indiferent dacă urmărirea este in rem sau in personam), în timp ce, în recurs, completele de judecată au considerat că sintagma "s-a început urmărirea penală" trebuie interpretată numai în sensul dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, "când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. . .".
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
La nivelul Curții de Apel Târgu Mureș nu au fost identificate hotărâri judecătorești cu privire la această chestiune de drept.
La nivelul Curții de Apel Oradea s-a apreciat că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.
Instanțele din raza Curții de Apel Ploiești au apreciat că dispozițiile legale vizează situația în care se începe urmărirea penală pentru o infracțiune, textul nefăcând distincție dacă urmărirea penală este începută in rem sau in personam; pot exista situații în care, deși autorul/autorii infracțiunii nu a/nu au fost încă identificat(ți), situația de fapt cercetată de organele penale conduce la concluzia existenței unei infracțiuni care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în cauza civilă, astfel încât se justifică suspendarea judecății în cauza civilă.
La nivelul Curții de Apel Alba Iulia
1
- practica este în sensul aplicării dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă și în cazul începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.
1
Încheierile din 17 martie 2014 și 22 octombrie 2015 ale Curții de Apel Alba Iulia și încheierea din 7 decembrie 2016 a Tribunalului Sibiu.
La nivelul Curții de Apel Timișoara
2
- Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că suspendarea judecării cauzei se dispune în funcție de actele de la dosarul cauzei, judecătorul cauzei având libertatea de a dispune suspendarea judecării cauzei și în cazul în care urmărirea penală a început numai cu privire la faptă, în măsura în care soluționarea cauzei penale poate influența soluția dată în cauza ce va fi suspendată.
2
Încheierea de suspendare, pronunțată la data de 8 decembrie 2016 de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 881/115/2016.
La nivelul Curții de Apel Iași - opinia majoritară este că textul de lege conferă posibilitatea suspendării cererii și în situația în care urmărirea penală s-a început numai cu privire la faptă însă, această măsură este ineficientă ținând cont de dispozițiile art. 413 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
La nivelul Curții de Apel Pitești - opinia exprimată este în sensul că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă.
La nivelul Curții de Apel Galați
3
- opinia majoritară este aceea că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; textul nu distinge după cum este începută urmărirea penală in rem sau in personam, singura condiție impusă de lege fiind ca infracțiunea respectivă să aibă "o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea". Opinia contrară - pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei trebuie începută urmărirea penală in personam; chiar dacă Codul de procedură civilă nu face nicio distincție, față de rațiunile suspendării facultative a judecății, care implică verificarea unui potențial semnificativ de concretitudine a demersului penal, aceasta este nespecifică urmăririi penale in rem.
3
Încheierea din 13 martie 2014 a Tribunalului Brăila, încheierea din 6 aprilie 2016 a Judecătoriei Făurei, încheierile din 23 octombrie 2014, 5 mai 2015, 5 iunie 2015, 25 august 2015, 27 noiembrie 2015 și 27 ianuarie 2016 ale Tribunalului Galați și încheierile din 4 noiembrie 2014, 27 noiembrie 2015 și 9 februarie 2016 ale Judecătoriei Galați.
La nivelul Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, într-o opinie, s-a apreciat că aceste prevederi legale reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, conferind instanței de judecată o marjă de apreciere în raport cu circumstanțele speței asupra necesității luării unei asemenea măsuri odată ce condiția legală este îndeplinită; faptele pentru care recurentul a fost concediat disciplinar sunt aceleași cu faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, deci printr-o hotărâre care nu este definitivă; problema dacă angajatorul poate desfășura procedura de cercetare disciplinară pentru o faptă care face și obiectul unui proces penal aflat în desfășurare constituie o chestiune de fond; regulile de procedură nu permit instanței de judecată să se pronunțe pe rând asupra chestiunilor de fond invocate în cauză, dimpotrivă toate acestea urmând a fi examinate la finalul procedurii. Într-o altă opinie
4
s-a apreciat că sintagma "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da" trebuie interpretată în sensul că nu în orice situație în care asupra uneia dintre părți a început urmărirea penală se suspendă judecata civilă; instanța de fond a preferat să dea curs termenului de suspendare facultativă fără a observa că soluția definitivă din dosarul penal nu are nicio valență sub aspectul legalității deciziei de concediere. Secția a II-a civilă a apreciat admisibilă suspendarea judecății pentru situația în care urmărirea penală s-a început in rem.
5
La nivelul Tribunalului Constanța - suspendarea legală facultativă reglementată de aceste dispoziții legale permite instanței să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății, în condițiile în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea; în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei se poate aprecia că începerea urmăririi penale in rem este suficientă pentru a opera suspendarea legală facultativă a judecății, sens în care sunt și opiniile doctrinare exprimate, cu atât mai mult cu cât textul se referă la faptă, iar instanța poate reveni motivat asupra suspendării dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.
6
4
Decizia civilă nr. 173/CM din 26 mai 2014 și 215/CM din 27 august 2014 ale Curții de Apel Constanța - Secția I civilă.
5
Încheierea/CA de la 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă.
6
Încheierile din 17 decembrie 2009, 8 decembrie 2014, 20 ianuarie 2016, 15 martie 2016 și 28 noiembrie 2016 ale Tribunalului Constanța.
La nivelul Curții de Apel Suceava
7
, într-o opinie, s-a apreciat că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; un argument în sprijinul acestei opinii este reprezentat de faptul că textul de lege nu face referire la condiția că ar fi necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; de altfel, în multe dintre cazuri interesează doar consecințele pe care le-ar avea săvârșirea respectivei infracțiuni asupra unor probe din procesul civil pendinte, nu și persoana care ar fi săvârșit în concret infracțiunea respectivă (spre exemplu, falsificarea unui înscris). Într-o altă opinie se consideră că sintagma "s-a început urmărirea penală" trebuie interpretată numai în sensul dispozițiilor alin. (3) ale art. 305 din Codul de procedură penală; la momentul dispunerii începerii urmăririi penale in rem, situația cu privire la infracțiunea pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală nu este suficient conturată, astfel încât să se poată aprecia cu privire la oportunitatea suspendării cauzei civile.
7
Încheierea din 8 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava - Secția a II-a civilă.
La nivelul Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal, practica este în sensul că este irelevant dacă începerea urmăririi penale s-a dispus in rem sau in personam.
8
Orientarea Tribunalului pentru minori și familie Brașov este în sensul de a fi luată măsura suspendării unei cauze, ori de câte ori se constată că infracțiunea pentru care s-a pornit urmărirea penală ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunța în dosarul aflat pe rolul instanței. Punctul de vedere exprimat de Judecătoria Brașov este acela că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, opinie îmbrățișată și de Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Zărnești și Judecătoria Sfântu Gheorghe. Judecătoria Rupea a arătat că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei doar în cazul începerii urmăririi penale in personam, nu și în cazul începerii urmăririi penale in rem; din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanța are nevoie să facă legătura între părțile litigiului aflat pe rolul său cu persoana față de care s-a început urmărirea penală. Judecătoria Târgu Secuiesc a arătat că, într-un singur dosar, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, fiind începută urmărirea penală in personam. Punctul de vedere al magistraților din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului este că se poate suspenda judecata cauzei și în situația în care urmărirea penală s-a început in rem.
9
8
Încheierile de la 16 mai 2014, 8 ianuarie 2015, 15 ianuarie 2015, 3 martie 2016 și 30 iunie 2016 ale Curții de Apel Brașov.
9
Încheierea de la 18 noiembrie 2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.
La nivelul Curții de Apel București
10
- opinia majoritară este în sensul că aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este posibilă și atunci când urmărirea penală a fost începută in rem. Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a susținut, în primul rând, caracterul facultativ, iar nu obligatoriu al aplicării dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă; textul de lege nu face distincție între cazurile de începere a urmăririi penale, in rem sau in personam, iar, în aceste condiții, nu se poate aprecia că exclude de la aplicare ipoteza începerii urmăririi penale doar cu privire la faptă; pe cale de consecință, nefiind exclusă aplicarea textului în aceste condiții, s-a concluzionat că este permisă suspendarea judecății cauzei, chiar în situația în care nu a fost încă identificat autorul faptei, singurele verificări întreprinse de judecătorul cauzei vizând aspecte de oportunitate a măsurii, respectiv existența unei legături între fapta cercetată și obiectul dosarului dedus judecății; obiectul cauzelor aflate pe rolul secției de contencios administrativ fiscal vizează analiza legalității actelor administrative, tipice sau asimilate, emanând de la autoritățile publice, astfel că, în practică, se pot ivi multiple situații în care începerea urmăririi penale in rem, pentru o faptă care are legătură cu emiterea actului administrativ, să impună suspendarea judecății cauzei; normele speciale în materia contenciosului administrativ, respectiv prevederile Legii nr. 554/2004, art. 28 alin. (2), dispun că "instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecății"; per a contrario, în materia contenciosului administrativ, textul prevede posibilitatea suspendării judecății cauzei, în situația în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ (în cazul în care reclamantul nu se opune), fără a distinge între situațiile în care a fost identificat sau nu autorul faptei; opinia contrară este în sensul că suspendarea se poate dispune numai în cazul începerii urmăririi penale in personam; în prezența unei urmăriri penale in rem, instanța civilă se vede în situația de a nu putea să concluzioneze că procesul penal ar avea o influență decisivă asupra soluției ce ar urma să dea în procesul civil; dacă s-ar accepta că este suficientă începerea urmăririi penale in rem, consecința imediată ar fi aceea că orice proces civil ar fi extrem de facil suspendabil; conform art. 285 din Codul de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată; din dispozițiile art. 305 din Codul de procedură penală reiese că, în primă fază, se poate dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă, chiar dacă autorul acesteia ar fi indicat ori cunoscut; în această fază, sesizarea organelor de urmărire penală este urmată doar de o verificare a condițiilor de formă ale actului de sesizare - plângere penală, denunț sau plângere prealabilă; în marea majoritate a cazurilor, urmărirea penală începe in rem imediat după sesizarea organelor judiciare penale, fără a se administra probe și fără a avea indicii despre săvârșirea faptei de către făptuitorul indicat de persoana vătămată sau denunțător; din dispozițiile art. 305 din Codul de procedură penală reiese că se poate dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de o anumită persoană, care dobândește calitatea de suspect, doar în situația în care există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală; sintagma "s-a început urmărirea penală" din cuprinsul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă trebuie interpretată numai în corelație cu dispozițiile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, fiind necesară începerea urmăririi penale in personam pentru a putea fi dispusă suspendarea judecății, mai ales și prin prisma faptului că durata unei astfel de suspendări facultative, în principiu, nu poate fi mai mare de un an; în caz contrar, dacă s-ar interpreta că o cauză civilă ar putea fi suspendată și atunci când s-a dispus începerea urmăririi penale doar cu privire la faptă, s-ar putea genera nenumărate abuzuri procesuale, în care persoane interesate de tergiversarea procesului civil să formuleze plângeri penale care, deși nefondate, ar putea duce la suspendarea judecății în procesul civil; legiuitorul, la momentul la care a edictat noul Cod de procedură penală, nu l-a sincronizat cu prevederile cuprinse în Codul de procedură civilă; anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală nu exista instituția începerii urmăririi penale cu privire la faptă și cea a efectuării în continuare a urmăririi penale cu privire la o persoană; din perspectiva vechii reglementări exista un singur tip de urmărire penală, cea in personam.
10
Încheierea din 9 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 5.041/2/2016, încheierea din 30 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.301/2/2013*, încheierea din 19 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.694/2/2016 - ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 809R din 17 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 36.480/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă; încheierea din 11 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 22.995/3/2014, încheierea din 23 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 22.995/3/2014, încheierea din 29 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.177/3/2014 - ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 20.799/4/2015, încheierea din 13 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 14.741/4/2013 ale Judecătoriei Sectorului 4 București; încheierea din 7 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12.988/302/2014, încheierea din 31 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 22.405/302/2015 ale Judecătoriei Sectorului 5 București; încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.035/94/2016, încheierea din 1 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.636/94/2015* ale Judecătoriei Buftea, încheierea din 3 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.681/740/2014, încheierea din 19 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.679/292/2013* și încheierea din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 858/292/2016 ale Tribunalului Teleorman.
La nivelul Curții de Apel Cluj
11
- Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal au comunicat că s-a dispus suspendarea judecării căii de atac în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, fără a se face distincție între situația în care urmărirea penală este începută in personam și cea în care urmărirea penală este începută numai in rem. Secția civilă a Tribunalului Cluj a susținut că aceste prevederi legale conferă posibilitatea suspendării judecării cauzei, fără însă a limita ca urmărirea penală să vizeze atât fapta, cât și făptuitorul; față de situația litigioasă dedusă judecății și înrâurirea hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea s-a considerat că este posibilă suspendarea judecării cauzei chiar dacă urmărirea penală este începută doar cu privire la faptă. Secția I civilă a Tribunalului Maramureș - au fost identificate dosare în care a fost suspendată soluționarea cauzei până la soluționarea dosarului penal.
12
În alte dosare
13
, instanța a dispus suspendarea, reținând faptul că împotriva uneia dintre părțile din dosar s-a început urmărirea penală. Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș - în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ipoteza a fost cea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană. La nivelul judecătoriilor din circumscripția tribunalului, opinia a fost în sensul suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, atât timp cât fapta are legătură cu obiectul dedus judecății. Judecătoria Năsăud a comunicat că instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, ca urmare a faptului că a fost începută urmărirea penală potrivit probelor de la dosar. Judecătoria Turda a arătat că, față de formularea textului legal, în care legiuitorul nu distinge cu privire la începerea urmăririi penale in rem sau in personam, se poate dispune suspendarea cauzei. Judecătoria Zalău a comunicat faptul că suspendarea este posibilă atât în cazul urmăririi penale in rem, cât și în cazul urmăririi penale in personam, deoarece legea nu distinge, iar existența faptei penale poate influența raportul juridic de drept material civil.
11
Încheierea de ședință din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 2.844/265/2013; încheierea de ședință din data de 3 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 3.060/265/2013; încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 1.370/265/2009; încheierea de ședință din data de 4 august 2010, pronunțată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 1.412/265/2009; încheierea de suspendare din 16.09.2016, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 3/100/2016; încheierea din 16.06.2016, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 4/100/2016; încheierea din 16.06.2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 5.282/100/2014; încheierea din 13.09.2016, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 345/100/2015; încheierea din 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 3.321/100/2014; încheierile din 22.04.2016 și 22.10.2016, pronunțate de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 257/336/2015; încheierea din 25.02.2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 1.864/100/2014; încheierea din 8 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 1.477/337/2013; încheierea din 20 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 5.530/337/2013; încheierea din 4 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.395/33/2015; Decizia civilă nr. 140 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 3.412/117/2015/al; încheierea din 30 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.674/100/2010/a9; încheierea din 8 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.451/S4/2014/a3; încheierea din 29 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.267/100/2013; încheierea din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.267/100/2013; încheierea din 26 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.268/100/2014; încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6.136/117/2014; încheierea din 25 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 721/84/2014; încheierea din 7 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.814/117/2014.
12
Dosarul nr. 3/100/2016, Dosarul nr. 4/100/2016, Dosarul nr. 345/100/2015, Dosarul nr. 5.282/100/2014.
13
În Dosarele nr. 3/100/2016, 4/100/2016, respectiv 5.282/100/2014.
La nivelul Curții de Apel Bacău, punctul de vedere al magistraților a fost în sensul că se poate suspenda judecata cauzei și în situația în care urmărirea penală s-a început in rem.
14
Punctul de vedere al judecătorilor Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Neamț este în sensul că, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, se poate suspenda judecata cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât textul de lege sus-indicat nu distinge între urmărirea penală in personam și urmărirea penală in rem. Judecătorii din cadrul Secției civile a Judecătoriei Piatra-Neamț
15
au considerat că aceste dispoziții legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; dispozițiile legale prevăd că suspendarea facultativă a cauzei este lăsată la aprecierea instanței atunci când "s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea". Opinia magistraților din cadrul Judecătoriei Târgu-Neamț este în sensul că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei inclusiv în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; textul de lege nu face nicio distincție în funcție de stadiul și tipul urmăririi penale, cu privire la faptă sau cu privire la persoană, astfel că interpretarea trebuie să se realizeze conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; reglementarea prezentă reprezintă o formă îmbunătățită a celei anterioare, fiind fixată o condiție obiectivă, a cărei îndeplinire este ușor de verificat, respectiv condiția urmăririi penale, nemaifiind suficiente simplele indicii referitoare la săvârșirea unei infracțiuni, oricât de precise, iar dispoziției legale nu îi poate fi adăugată o condiționare suplimentară, aceea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană. Opinia magistraților Tribunalului Bacău, judecătoriilor Bacău, Onești și Buhuși
16
este în sensul că textul de lege nu face distincție, prin urmare se apreciază că se poate suspenda judecata și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, judecătorul fiind cel care apreciază asupra suspendării, întrucât legea nu distinge.
14
Încheierea de la 9 iunie 2015, încheierea de la 10 martie 2016, încheierea de la 14 aprilie 2016, încheierea de la 21 octombrie 2016 și încheierea de la 18 noiembrie 2016 ale Curții de Apel Bacău.
15
Încheierea din data de 18 noiembrie 2015 a Judecătoriei Piatra-Neamț.
16
Sentința civilă nr. 5.501/2015 de la 12 octombrie 2015 a Judecătoriei Bacău și Decizia nr. 266/2015 a Tribunalului Bacău - Secția I civilă.
La nivelul Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal
17
a comunicat că opinia majoritară este în sensul că dispozițiile legale nu disting între ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă și cea a începerii urmăririi penale cu privire la persoană, astfel încât este posibilă suspendarea în ambele situații. Secția I civilă
18
a dispus suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere începerea urmăririi penale in rem, cu motivarea că dispozițiile sunt aplicabile și în această ipoteză deoarece textul nu face distincție. Tribunalul Olt
19
- Secția I civilă a apreciat că dispozițiile legale conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă; Secția a II-a civilă a exprimat opinia potrivit căreia instanța nu poate dispune suspendarea judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, apreciind că dispozițiile legale se aplică în cazul în care începerea urmăririi penale se face conform art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, pentru că numai în această situație rezultă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care anterior s-a început urmărirea penală. Tribunalul Dolj
20
a arătat că textul de lege conferă judecătorului prerogativa suspendării judecării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale numai cu privire la faptă, întrucât codul nu distinge, fiind necesară doar declanșarea urmăririi penale cu privire la o infracțiune ce ar influența soluția din pricina civilă. Tribunalul Gorj - Secția a II-a civilă - s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă și în situația în care a început urmărirea penală in rem.
21
Opinia magistraților Secției I civile din cadrul Tribunalului Mehedinți
22
este în sensul că suspendarea poate fi dispusă și în situația în care urmărirea penală a fost pornită in rem. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin
23
, practica este neunitară, opinia majoritară fiind în sensul că nu este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă pentru a se dispune suspendarea în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
17
Încheierea de la 5 noiembrie 2015, încheierea de la 28 octombrie 2013, încheierea de la 14 iunie 2016, încheierea de la 15 iunie 2016 ale Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal.
18
Încheierea din 2.11.2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.117/104/2015.
19
Încheierea de la 21 septembrie 2016 a Tribunalului Olt - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, încheierea de la 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Olt - Secția I civilă, încheierea din 12 septembrie 2016 și încheierea de la 6 mai 2016 ale Judecătoriei Corabia, încheierea de la 11 ianuarie și încheierea din 24 mai 2016 ale Judecătoriei Caracal.
20
Încheierea de la 22 noiembrie 2016, încheierea de la 4 octombrie 2016, încheierea de la 1 noiembrie 2016, încheierea de la 11 octombrie 2016 și încheierea de la 18 octombrie 2016 ale Tribunalului Dolj - Secția a II-a civilă.
21
Încheierea de la 24 noiembrie 2014 și încheierea de la 17 noiembrie 2015 ale Tribunalului Gorj.
22
Încheierea de la 26 octombrie 2016 a Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
23
Încheierea de la 19 mai 2016 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, casată prin Decizia nr. 83/2016 de la 22 septembrie 2016 a Tribunalului Mehedinți, încheierea de la 12 ianuarie 2017 și încheierea de la 22 iunie 2015 ale Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 2.445/C/4487/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017, a comunicat instanței supreme că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării.
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale
La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Curții Constituționale nu a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
IX. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă conferă judecătorului prerogativa suspendării cauzei și în ipoteza începerii urmăririi penale cu privire la faptă, textul de lege nefăcând nicio distincție în raport cu cele două etape ale urmăririi penale (cu privire la faptă sau cu privire la persoană) -, interpretarea urmând astfel rigorile principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem), singura condiție fiind aceea ca partea interesată să obțină suspendarea, să învedereze instanței elementele concrete - date, informații, probe - care conturează existența infracțiunii și în ce măsură constatarea acesteia ar influența soluția din pricina civilă.
X. Înalta Curte de Casație și Justiție
Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Legiuitorul a instituit astfel o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: 1. existența unei cauze aflată în curs de judecată; 2. instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; 3. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; 4. soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; 5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; 6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluționarea recursului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să o soluționeze, potrivit art. 414 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Nu este îndeplinită condiția ca soluția ce urmează a se pronunța să depindă în mod direct de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, cu următoarele considerente:
Instanța de sesizare a reținut corect că problema de drept sesizată are incidență asupra fondului recursului, în condițiile în care, prin încheierea recurată, prima instanță a suspendat judecata cererii de întoarcere a executării silite în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, iar prin cererea de recurs, reclamanta a contestat legalitatea măsurii suspendării dispuse de prima instanță, cu motivarea că a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) din Codul penal, fără a fi dispusă continuarea urmăririi penale in personam.
Dezvoltarea considerentelor ce stau la baza sesizării conduc, însă, la concluzia că prin intermediul mecanismului de asigurare a unei practici unitare se tinde spre tranșarea în concret a aspectelor litigioase ale cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere, în condițiile în care problema de drept este circumstanțiată la posibilitatea suspendării în raport cu începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau la continuarea acestei urmăriri după identificarea făptuitorului.
Din această perspectivă se apreciază că textul legal al art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este clar și neechivoc, reglementând posibilitatea suspendării sub condiția începerii urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată. Textul legal nu face nicio distincție în funcție de stadiul și tipul urmăririi penale - cu privire la faptă sau cu privire la persoană - astfel că interpretarea textului de lege trebuie să se realizeze conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Așadar, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, se poate aprecia că începerea urmăririi penale in rem este suficientă pentru a opera suspendarea legală facultativă a judecății, sens în care sunt și opiniile doctrinare exprimate. În alți termeni, mai conciși, textul de lege permite judecătorului cauzei să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății în condițiile în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Totodată, prin chestiunea de drept supusă examinării în cauza de față se urmărește obținerea unei dezlegări asupra obiectului dedus judecății în fața instanței de trimitere și nu o rezolvare de principiu, astfel cum se stabilește în cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă.
Deși titularul sesizării, în expunerea propriului punct de vedere asupra problemei de drept - respectiv că suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanței de judecată; că textul impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării - în mod cu totul nejustificat concluzionează că acest text de lege este neclar și susceptibil de interpretări diferite, respectiv că ar trebui stabilit dacă, pentru a se putea dispune suspendarea în temeiul acestui text de lege, este suficientă începerea urmăririi penale cu privire la faptă sau este necesară începerea urmăririi penale in personam.
Or, din modul de edictare al normei legale nu rezultă o asemenea distincție, posibilitatea suspendării cauzei în condițiile declanșării unei urmăriri penale pentru o infracțiune fiind circumstanțiată de evidențierea elementelor care să conducă la concluzia că respectiva infracțiune ar avea o înrâurire determinantă asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării.
Prin aceasta nu se încearcă altceva decât deturnarea mecanismului reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizarea lui pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere.
În situații similare, instanța supremă a reținut că, "în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, așa încât o interpretare corectă a prevederilor în vederea soluționării cererii impune realizarea unei analize de conținut și corelate a normelor respective", și că "este vorba de relaționarea unor prevederi legale și realizarea unui raționament judiciar, prin aplicarea dispozițiilor legale în raport cu o anumită situație de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă".
24
24
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 10/2016, Dosar nr. 602/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat a