ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 28/2016

Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 13 aprilie 2016, în Dosarul nr. 936/108/2015, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea prevederilor art. 83

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 6 aprilie 2015, contestatorul T.A.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Arad, să se dispună anularea în parte a Deciziei din 21 octombrie 2014 și a Deciziei din 23 decembrie 2014, emise de intimată, prin care i s-a acordat pensia anticipată parțială în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, referitor la data acordării pensiei, cu data de 20 decembrie 2013, în loc de 4 august 2014. Totodată, a solicitat să fie obligată intimata să pună în plată Decizia din 31 octombrie 2009 și să-i plătească sumele ce reprezintă diferența dintre pensia stabilită prin Decizia din 21 octombrie 2014 și cea stabilită prin Decizia din 31 octombrie 2009, începând cu data de 20 decembrie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 414 din 18 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția I civilă în Dosarul nr. 936/108/2015, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, invocată de intimată, precum și contestația formulată de contestator, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, cu privire la excepția prematurității introducerii acțiunii, că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații nu împiedică accesul la justiție. Cum contestatorul a formulat contestație în termenul legal, dar aceasta nu a fost soluționată de către Comisia Centrală de Contestații în termen de 45 de zile, conform art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, contestatorului nu îi poate fi încălcat dreptul de acces la justiție pentru motivul că nu i s-a soluționat contestația în termen legal și nici obstaculat dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești pentru a-și vedea realizate pretențiile.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că partea a contestat deciziile din 21 octombrie 2014 și din 23 decembrie 2014, solicitând anularea acestora în parte, în ceea ce privește data acordării pensiei, în sensul de a se dispune acordarea pensiei începând cu data solicitării, respectiv cu data de 20 decembrie 2013, în loc de 4 august 2014.

Instanța a constatat că, prin cele două decizii contestate, drepturile de pensie s-au acordat începând cu data de 4 august 2014, deoarece prin cererea din 4 august 2014 contestatorul a completat documentația și a depus la dosarul de pensie decretul de eliberare din funcție.

Într-adevăr, contestatorul a formulat cerere de acordare a pensiei de serviciu la data de 20 decembrie 2013, dar aceasta nu a putut fi soluționată deoarece intimata avea nevoie de decretul de eliberare din funcție, întrucât contestatorul a fost judecător, iar conform art. 85 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție.

Astfel, data acordării drepturilor de pensie de asigurări sociale s-a stabilit potrivit cererii contestatorului, în mod corect, începând cu data de 4 august 2014 și în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că pensia se acordă titularului, în baza cererii care se depune la casele teritoriale de pensii, la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, coroborat cu dispozițiile art. 105 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că pensia anticipată parțială se plătește "de la data încetării calității de asigurat".

În cazul contestatorului, încetarea calității de asigurat este data eliberării din funcția de judecător, respectiv data de 31 iulie 2014, conform decretului care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, la fel cum și numirea în funcția de judecător se face prin decret de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește capătul al doilea din contestația formulată, instanța de fond a reținut, în primul rând, că partea contestatoare a indicat greșit în petitul acțiunii data deciziei, care este din 31 iulie 2009, și nu din data de 31 octombrie 2009.

De asemenea, s-a mai reținut că prin Decizia din 31 iulie 2009 a fost stabilită în favoarea contestatorului pensia de serviciu conform Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât contestatorul avea calitatea de judecător.

Această decizie nu a fost pusă în plată, deoarece contestatorul a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2009, suspendarea punerii în plată a deciziei, întrucât și-a continuat activitatea în cadrul Judecătoriei Ineu.

În perioada dintre emiterea Deciziei din 31 iulie 2009 și a deciziilor din 21 octombrie 2014 și 23 decembrie 2014, contestatorul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, fapt ce rezultă din decretul prin care acesta a fost eliberat din funcție ca urmare a condamnării definitive, și nu ca urmare a pensionării anticipate sau la limită de vârstă.

Prin urmare, s-a apreciat că, fiind eliberat din funcție ca urmare a unei condamnări definitive, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, contestatorul nu poate fi beneficiarul pensiei de serviciu, așa cum prevede art. 83

În ceea ce privește aplicarea legii în timp, instanța a reținut că nu este vorba despre aplicarea retroactivă a Legii nr. 118/2014, ci despre aplicarea acesteia la situațiile în curs, cum este și situația contestatorului care a săvârșit infracțiunea și a fost condamnat definitiv pentru aceasta înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, dar a fost eliberat din funcția de judecător după intrarea în vigoare a acestei legi, care îi interzice dreptul la pensie de serviciu.

În acest caz s-a reținut că este aplicabil principiul aplicării imediate a legii noi situațiilor în curs de desfășurare, cum este și situația contestatorului care a fost eliberat din funcția de judecător sub imperiul modificărilor aduse prin Legea nr. 118/2014, astfel încât această lege îi este aplicabilă.

Pe perioada cât contestatorul a fost cercetat penal, acesta a fost suspendat din funcția de judecător, nu s-a aflat în pensie pentru a încasa pensia specială, nu a primit indemnizația de judecător, fiind suspendat, iar la data când a fost eliberat din funcția de judecător a fost eliberat ca urmare a condamnării definitive sub imperiul modificărilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aduse prin Legea nr. 118/2014, astfel încât aceste modificări îi sunt aplicabile și nu mai poate beneficia de pensie de serviciu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, susținând că Decizia din 31 iulie 2009 trebuie pusă în plată cu data eliberării sale din funcție, fără a fi afectată de modificările legislative ulterioare. Fapta pentru care a fost condamnat definitiv a fost săvârșită înainte de apariția Legii nr. 118/2014, iar aceasta nu are puterea de a retroactiva în materia asigurărilor sociale, deoarece se bucură de un drept câștigat încă din 31 iulie 2009, când pensia de serviciu a fost stabilită prin decizie definitivă, necontestată, cu mult înainte de săvârșirea faptei penale, fiind suspendată punerea în plată la cererea sa, având o vechime în magistratură cu mult peste stagiul necesar pensionării.

A arătat că a solicitat în repetate rânduri eliberarea sa din funcție prin demisie, însă Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât eliberarea din funcție abia la data de 3 iulie 2014, decretul de eliberare fiind publicat la 30 iulie 2014.

Pe de altă parte, contestatorul a arătat că, în realitate, eliberarea din funcție s-a produs ope legis la data condamnării definitive, conform dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar la acea dată nu era în vigoare Legea nr. 118/2014.

Drept urmare, contestatorul a apreciat că se află în situația unui drept câștigat, care nu poate fi ignorat și în acest sens sunt de observat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din Codul civil care consacră principiul neretroactivității legii civile, care nu poate să dispună și să modifice drepturi câștigate în cazul unei fapte săvârșite înainte de intrarea ei în vigoare.

Învestită fiind cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, luând act de renunțarea contestatorului la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu aceeași întrebare preliminară, și a solicitat interpretarea prevederilor art. 83

Prin Încheierea de sesizare din data de 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 936/108/2015, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 83

Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data formulării sesizării.

Așa cum s-a reținut prin încheierea de sesizare, apelantul-contestator a arătat că decizia de calcul al pensiei de serviciu din 31 iulie 2009 este definitivă și prin aceasta i s-a stabilit un drept, iar asupra acestui drept nu poate produce efecte art. 83

A apreciat că în sensul susținerilor sale pledează și faptul că în art. II al proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit ca prevederile acestei legi să se aplice și magistraților condamnați definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării. Ulterior, sintagma magistrați condamnați definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării, a fost înlăturată din lege, ca dovadă că legiuitorul nu a intenționat să mai facă aplicabile aceste dispoziții și magistraților condamnați anterior intrării în vigoare a legii, realizând că astfel ar fi încălcate Constituția României și principiul neretroactivității legii.

Inițial, apelantul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar ulterior a renunțat la cererea sa, sesizarea fiind făcută de instanță, din oficiu.

Intimata nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelantul-contestator, prin avocatul ales, a depus punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății, prezentând situația de fapt și de drept a cauzei și arătând că în mod greșit s-a refuzat punerea în plată a Deciziei din 31 iulie 2009 pe considerentul că ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 118/2014 și unor fapte sau condamnări anterioare intrării acesteia în vigoare.

Completul de judecată al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă a apreciat că dispozițiile Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se aplică doar pentru infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție sau infracțiunile săvârșite în legătură cu acestea ulterior intrării în vigoare a acestei legi, având în vedere exigențele pe care le cuprinde principiul securității juridice, respectiv neretroactivitatea, accesibilitatea și previzibilitatea legii, principiu ce a fost consacrat și a cunoscut o continuă îmbogățire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât și în materia protecției drepturilor omului.

Cât privește neretroactivitatea legii, consacrată prin Constituția României, acest principiu a devenit obligatoriu atât pentru judecătorul care aplică legea, cât și pentru legiuitor, care este ținut să-l respecte în procesul de legiferare, întrucât constituie o garanție fundamentală a drepturilor constituționale.

Curtea Constituțională a sancționat în repetate rânduri încălcarea principiului neretroactivității legii, contribuind totodată la definirea lui.

Astfel, în Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, Curtea Constituțională a statuat că legea nouă nu poate dispune cu privire la consecințe și efecte cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naștere sau, după caz, au modificat sau au stins o situație juridică ori cu privire la efecte pe care acea situație juridică le-a produs înainte de aceeași dată.

Urmând raționamentul Curții Constituționale, infracțiunile de corupție săvârșite anterior modificării Legii nr. 303/2004, republicată, reprezintă, din punctul de vedere al conflictului de legi în timp, facta praeterita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi și pentru care, dacă i s-ar aplica o lege ulterioară, ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat că nu s-au identificat hotărâri judecătorești care să vizeze problema de drept în discuție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 477/C/2043/III-5/2016 din 24 iunie 2016, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Prealabil analizei condițiilor de admisibilitate a sesizării de față, se observă că textul întrebării evidențiază o dublă condiționalitate prin folosirea cuvântului "doar", atât din perspectiva câmpului de aplicare a infracțiunilor pentru care se instituie pierderea beneficiului pensiei de serviciu, cât și din cea a aplicării în timp a normei de drept introduse în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 118/2014. Modul de formulare a acestei întrebări tinde să obțină o interpretare dată și asupra chestiunii vizând sfera infracțiunilor care sunt deja enumerate în textul art. 83

În privința condițiilor de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul a prevăzut care sunt acestea, fiind necesar ca aceste cerințe să fie întrunite în mod cumulativ.

Prioritar, se impune deci o analiză a fiecăreia dintre condițiile de admisibilitate a sesizării.

Cu privire la prima cerință - existența unei cauze în curs de judecată - se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre definitivă.

Acțiunea introductivă este un litigiu privind asigurările sociale, care se află în competența de primă instanță a tribunalului și se soluționează prin hotărâre supusă numai apelului, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 și ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, curtea de apel care a înaintat sesizarea judecă pricina în ultimă instanță, astfel că se constată îndeplinită și cea de-a doua cerință de admisibilitate - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze în ultimă instanță.

Referitor la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, textul ce se cere a fi interpretat este introdus în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 118/2014, un act normativ relativ recent intrat în vigoare, la 27 iulie 2014.

Este de reținut că instanțele judecătorești nu au fost chemate să se pronunțe în aplicarea dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării de față, astfel încât nu se pot constata existența și dezvoltarea unei jurisprudențe în această materie, și din acest punct de vedere fiind îndeplinită condiția privind caracterul de noutate al chestiunii de drept deduse judecății.

Din verificarea evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunțată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Cât privește cerința referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

De lămurirea chestiunii de drept reprezentate de interpretarea prevederilor art. 83

Ceea ce interesează cu preponderență în stabilirea dreptului la pensia de serviciu este motivul eliberării din funcție a magistratului.

Inițial, problema pensiei de serviciu a magistraților a fost reglementată de dispozițiile art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților

Dispozițiile care reglementează pensia de serviciu a magistraților și a celuilalt personal au fost modificate succesiv, legea fiind renumerotată și republicată, astfel că art. 81 a devenit art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Forma în vigoare în prezent a textelor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu este următoarea:

Speța supusă judecății instanței de trimitere are ca premisă un decret de eliberare din funcție a unui judecător ca o consecință a condamnării definitive pentru o faptă de corupție, ca urmare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii care ia act de condamnare și înaintează Președintelui României cererea de eliberare din funcție pe temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context factual nu pot fi ignorate prevederile art. 82 alin. (5) teza finală din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care condiționează beneficiul acordării pensiei de serviciu pentru vechimea în magistratură prevăzută de alin. (1) și (3) din același articol de împlinirea vârstei de 60 de ani și eliberarea din funcție pentru motive neimputabile. Contestatorul, la momentul pensionării, se afla în situația eliberării din funcție pentru motive imputabile, în urma condamnării sale pentru fapte de corupție săvârșite în exercițiul funcției de judecător.

În adoptarea Legii nr. 118/2014, așa cum rezultă din expunerea de motive, legiuitorul pornește de la situația deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă își propune să reglementeze suplimentar situația în care pensionarea intervine pentru un motiv neimputabil, iar după pensionare intervine o condamnare pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșită în timpul exercitării funcției, efectele acestei hotărâri asupra dreptului la pensia de serviciu deja stabilită, precum și efectele punerii în mișcare a acțiunii penale asupra pensiei în plată sau asupra cererii de acordare a pensiei de serviciu.

Textul de lege a cărui interpretare se solicită a vizat o lacună a legii în forma sa anterioară completării survenite prin Legea nr. 118/2014, respectiv acoperirea acelor situații în care, deși persoanele vizate de prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru beneficiul pensiei de serviciu săvârșiseră vreuna dintre infracțiunile determinate generic în norma legală completatoare, în timpul exercitării funcției, erau eliberați din funcție din motive neimputabile, anterior intervenirii unei hotărâri de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei, câștigând astfel dreptul de a fi stabilită în favoarea lor pensia de serviciu cuvenită pentru vechimea în magistratură.

Acest text nou-introdus prin Legea nr. 118/2004 are în vedere, ca reper esențial pentru aplicabilitatea sa, pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei ulterior eliberării din funcție din motive neimputabile a persoanei care a solicitat să i se acorde beneficiul pensiei de serviciu la momentul eliberării din funcție, hotărârea penală fiind pronunțată pentru infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate celor de corupție sau în legătură cu acestea.

Or, contestatorul din litigiul principal se află în situația în care, la momentul solicitării beneficiului pensiei de serviciu, nu a putut justifica eliberarea sa din funcție din motive neimputabile, fiind condamnat penal cât timp se afla în exercițiul funcției de judecător, fiindu-i, așadar, aplicabile prevederile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, se constată că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 83

Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul său firesc de preîntâmpinare a apariției unei practici neunitare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea doar rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror interpretare depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,