ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 43/2019

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea din 15 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 19.522/3/2018, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel cum a fost precizată și completată, reclamanta, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, în principal, anularea Deciziei nr. x din 22.02.2018 privind încetarea pensiei sale de magistrat, cu consecința obligării pârâtei la reluarea plății pensiei, începând cu luna decembrie 2017, iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata pensiei de serviciu pentru lunile decembrie 2017, ianuarie și februarie 2018 și plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a acestor sume.

Reclamanta a susținut că a fost beneficiara unei pensii de serviciu pentru funcția de magistrat, începând cu data de 5.02.2014, prin Decizia nr. x din 22.02.2018 dispunându-se încetarea pensiei de serviciu, începând cu data de 1.12.2017, în temeiul art. 83

Instanța de fond, prin Sentința civilă nr. 8.430 din 19.11.2018, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 83

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, arătând că dispozițiile art. 83

Instanța de apel a pus, din oficiu, în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 și art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul dezbaterii.

A. Legea nr. 118/2014 (din 27 iulie 2014)

Apelanta-reclamantă a susținut că dispozițiile art. 83

Intimata-pârâtă nu și-a exprimat punctul de vedere.

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea acestei proceduri.

S-a arătat astfel că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmând să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar pricina ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să soluționeze cauza.

În ce privește cerința ca de lămurirea problemei de drept a cărei dezlegare se cere să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Curtea de Apel Brașov a arătat că modul de interpretare a dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării, din perspectiva aplicării în timp a acestora, constituie problema însăși a speței, pensia de serviciu a apelantei fiind sistată prin decizia contestată, emisă la data de 22.02.2018, în temeiul art. 83

Instanța de trimitere a considerat totodată că problema de drept identificată prezintă și caracter de noutate, întrucât asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege și nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii. Cu privire la acest aspect s-a arătat că instanța supremă a mai fost sesizată, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea prevederilor art. 83

S-a reținut că noutatea problemei de drept vizând aplicarea în timp a prevederilor art. 83

Instanța de trimitere a arătat că, în vederea stabilirii modului de aplicare în timp a prevederilor art. 83

În acest sens a precizat că, în cauză, pensia de serviciu a fost stabilită prin Decizia nr. x din 5.02.2014 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 București, apelanta-reclamantă fiind eliberată din funcție, prin pensionare, la data de 30.01.2014, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Decretului nr. 25/2014 emis de Președintele României; condamnarea acesteia definitivă pentru fapte de corupție săvârșite în anul 2012 a avut loc la data de 14.06.2017.

Ipoteza vizată de prevederile art. 83

Norma în discuție nu face nicio referire explicită cu privire la sfera de aplicare a acesteia, în sensul de a menționa dacă se aplică și în cazul condamnărilor pentru infracțiunile la care face trimitere textul de lege menționat, săvârșite anterior intrării sale în vigoare, respectiv dacă vizează și judecătorii al căror drept la pensie a fost stabilit și pus în plată anterior completării Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014, dar a căror condamnare a intervenit după această modificare legislativă.

Curtea a reținut că forma inițială a propunerii legislative de modificare a Legii nr. 303/2004 cuprindea și o dispoziție suplimentară, potrivit căreia "Prevederile art. I se aplică, de la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, și magistraților condamnați definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării", iar în expunerea de motive s-a menționat, în privința art. II al propunerii legislative, că prevederea are caracter tranzitoriu, reglementând situația magistraților condamnați care beneficiază de pensie de serviciu la momentul intrării în vigoare a noii reglementări.

Așadar, propunerea legislativă îi includea în sfera celor vizați de dispoziția legală în discuție și pe magistrații condamnați definitiv anterior, caz în care este evident că infracțiunile pentru care intervenise condamnarea erau anterioare modificării legislative.

Forma adoptată a Legii nr. 118/2014 menționează însă, cu titlu tranzitoriu, exclusiv faptul că "Prevederile art. I se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi", fiind înlăturată forma inițială a dispoziției tranzitorii la care s-a făcut referire anterior.

În acest context, raportat la conținutul normei tranzitorii adoptate, pot fi valide două interpretări în privința sferei de aplicare în timp a prevederilor art. 83

Astfel, art. 6 alin. (2) din Codul civil prevede că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, iar alin. (5) al aceluiași articol statuează că dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Concluzia care rezultă din interpretarea prevederii legale în discuție, prin raportare la dispozițiile legale anterior enunțate, ar fi în sensul că dispozițiile legii noi, respectiv cele ale Legii nr. 118/2014, se aplică numai infracțiunilor de natura celor prevăzute de această dispoziție legală săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și pensiilor de serviciu stabilite și puse în plată, de asemenea, după intrarea în vigoare a noilor prevederi, întrucât anterior acestei completări legislative, pentru infracțiunile de natura celor prevăzute de art. 83

Cu toate acestea, este important faptul că, în cazul în care pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta este privită ca un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, devin incidente prevederile art. 6 alin. (6) din Codul civil, în acord cu care dispozițiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate, printre altele, din regimul general al bunurilor, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Prin urmare, din această perspectivă ar rezulta că, în privința efectelor viitoare ale pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanta, care a fost stabilită anterior intrării în vigoare a modificării legislative, sunt aplicabile, din punct de vedere temporal, dispozițiile Legii nr. 118/2014.

Prezintă relevanță sub aspectul celei din urmă variante de interpretare și jurisprudența Curții Constituționale, care, în Decizia nr. 1.048 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, a arătat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de «bun», ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii".

De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 784 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, Curtea Constituțională a reținut că "un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi".

Următoarele considerente din cuprinsul deciziei instanței supreme sus-menționate sunt relevante pentru soluționarea sesizării supuse analizei de față:

În acest context factual nu pot fi ignorate prevederile art. 82 alin. (5) teza finală din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care condiționează beneficiul acordării pensiei de serviciu pentru vechimea în magistratură prevăzută de alin. (1) și (3) din același articol de împlinirea vârstei de 60 de ani și eliberarea din funcție pentru motive neimputabile. Contestatorul, la momentul pensionării, se afla în situația eliberării din funcție pentru motive imputabile, în urma condamnării sale pentru fapte de corupție săvârșite în exercițiul funcției de judecător.

În adoptarea Legii nr. 118/2014, așa cum rezultă din expunerea de motive, legiuitorul pornește de la situația deja reglementată în cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă își propune să reglementeze suplimentar situația în care pensionarea intervine pentru un motiv neimputabil, iar după pensionare intervine o condamnare pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșită în timpul exercitării funcției, efectele acestei hotărâri asupra dreptului la pensia de serviciu deja stabilită, precum și efectele punerii în mișcare a acțiunii penale asupra pensiei în plată sau asupra cererii de acordare a pensiei de serviciu.

Textul de lege a cărui interpretare se solicită a vizat o lacună a legii în forma sa anterioară completării survenite prin Legea nr. 118/2014, respectiv acoperirea acelor situații în care, deși persoanele vizate de prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru beneficiul pensiei de serviciu săvârșiseră vreuna dintre infracțiunile determinate generic în norma legală completatoare, în timpul exercitării funcției, erau eliberați din funcție din motive neimputabile, anterior intervenirii unei hotărâri de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei, câștigând astfel dreptul de a fi stabilită în favoarea lor pensia de serviciu cuvenită pentru vechimea în magistratură.

Acest text nou-introdus prin Legea nr. 118/2014 are în vedere, ca reper esențial pentru aplicabilitatea sa, pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei ulterior eliberării din funcție din motive neimputabile a persoanei care a solicitat să i se acorde beneficiul pensiei de serviciu la momentul eliberării din funcție, hotărârea penală fiind pronunțată pentru infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate celor de corupție sau în legătură cu acestea.

Or, contestatorul din litigiul principal se află în situația în care, la momentul solicitării beneficiului pensiei de serviciu, nu a putut justifica eliberarea sa din funcție din motive neimputabile, fiind condamnat penal cât timp se afla în exercițiul funcției de judecător, fiindu-i, așadar, aplicabile prevederile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, se constată că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 832 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât ipoteza reglementată de această normă legală nu se regăsește în cauza dedusă judecății."

Tribunalele Ialomița și Galați (Secția I civilă) au apreciat că, din interpretarea prevederii legale în discuție, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Codul civil, rezultă că dispozițiile legii noi, introduse prin Legea nr. 118/2014, se aplică numai infracțiunilor de natura celor prevăzute de aceste dispoziții legale, săvârșite după intrarea lor în vigoare, precum și pensiilor de serviciu stabilite și puse în plată, de asemenea, după intrarea în vigoare a noilor prevederi, întrucât, anterior acestei completări legislative, pentru infracțiunile de natura celor prevăzute de art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, legea nu prevedea efecte similare celor reglementate de Legea nr. 118/2014.

Curtea de Apel Pitești (Secția I civilă - Decizia nr. 639 din 7 februarie 2019) și Judecătoria Bacău au considerat că dispozițiile legale supuse interpretării se aplică în cazul condamnărilor pentru infracțiunile la care face referire textul de lege în discuție, săvârșite anterior completării aduse Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014; în decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a reținut că "în speță nu este vorba de facta praeterita, respectiv de fapte săvârșite și care și-au produs în integralitate efectele în baza legii vechi, ci este vorba despre situația în care legea nouă dispune cu privire la consecințe și efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/succesivă. Astfel, efectele infracțiunilor săvârșite de contestator nu s-au produs integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, condamnarea definitivă intervenind după acest moment. Ținând cont de faptul că textul legal este de aplicare imediată, iar consecința lipsirii apelantului de beneficiul pensiei speciale intervine ca efect direct al condamnării definitive, Curtea apreciază că dispozițiile legale sunt aplicabile în cauză".

Curtea de Apel Brașov (Secția civilă) a învederat că textul de lege în discuție este explicit, în sensul că la alin. (1) se prevede expres că este vorba de infracțiuni săvârșite înainte de eliberarea din funcție, indiferent dacă acestea au fost săvârșite înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014.

Judecătorii de la Judecătoria Moinești au opinat în sensul că această dispoziție legală nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracțiunile la care face referire textul de lege în discuție, săvârșite anterior completării aduse Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014, precum și că norma în discuție îi vizează și pe judecătorii al căror drept la pensia de serviciu a fost stabilit și pus în plată anterior completării Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014, dar a căror condamnare a intervenit după această modificare.

Tribunalul Giurgiu a arătat că, față de conținutul textului de lege al art. 83

La nivelul Tribunalului Ilfov s-a apreciat că prezintă relevanță pentru aria de aplicare a normei de drept în discuție existența unei condamnări definitive ulterior introducerii textului prin Legea nr. 118/2014, iar nu în momentul săvârșirii infracțiunii.

Curtea de Apel Oradea a anexat Decizia civilă nr. 321/A din 2 mai 2017, pronunțată în dosarul în care s-a formulat sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 83

Opinia judecătorilor Secției a VII-a civile și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București a fost în sensul că, pentru stabilirea modului de aplicare în timp a prevederilor art. 83

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale supuse interpretării, însă poate prezenta relevanță cu privire la dezlegarea problemei de drept în discuție Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014.

Prin Adresa nr. 1.183/C/1.791/III-5/2019 din 7 iunie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, se apreciază că, față de dispozițiile art. 519 din același cod, sunt întrunite condițiile pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, pe fondul problemei de drept supuse dezbaterii fiind propusă soluția interpretării dispozițiilor art. 83

Examinând sesizarea, cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casați și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Rezultă din dispozițiile citate că, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ:

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților".

Dispozițiile procedurale cuprinse în art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă impun instanței de trimitere obligația identificării chestiunii de drept care necesită interpretare, caracterizarea aspectului de noutate al acesteia în privința interpretării și aplicării sale, precum și a caracterului dificil al interpretării dispozițiilor legale incidente speței.

În prealabil, trebuie reținut că textul întrebării vizează două probleme de drept cu privire la care instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, se solicită a se interpreta dacă norma în cauză este incidentă în cazul condamnărilor pentru infracțiunile la care face referire textul de lege săvârșite anterior completării aduse Legii nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014, respectiv dacă dispozițiile art. 83

Examinând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Astfel, se constată că litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmând să pronunțe o hotărâre definitivă, conform art. 155 din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă; cauza ce face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel, învestit să o soluționeze.

În legătură cu noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile se observă că textul ce se cere a fi interpretat este introdus în Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 118/2014, act normativ intrat în vigoare la 27 iulie 2014.

Până la acest moment, instanțele judecătorești au fost chemate în câteva cazuri să se pronunțe cu privire la aplicarea dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării, astfel încât nu se poate conchide că ar exista cristalizată o jurisprudență constantă și continuă în materia de referință, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

Verificându-se evidențele Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că această instanță nu a statuat anterior, în fond, asupra chestiunii de drept ce face obiectul dezlegării.

Instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 28 din 17 octombrie 2016, prin care s-a respins, "ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă în Dosarul nr. 936/108/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 83

Cu referire la condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește această noțiune.

În doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma în cauză trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".

Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

În același timp, aceasta trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Așadar, problema în cauză trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.

Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii care urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă.

În acest context se reține că de modul de interpretare a prevederilor legale ce fac obiectul sesizării, din perspectiva aplicării în timp, depinde soluționarea fondului cauzei, pensia de serviciu a reclamantei din dosarul în care a fost formulată sesizarea fiind sistată prin decizia contestată, în temeiul art. 83

Problema de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanța supremă prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare presupune a oferi un răspuns întrebării dacă dispozițiile art. 83

Pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare, având în vedere necesitatea asigurării previzibilității reglementării și ținând seama de interpretarea istorico- teleologică a dispozițiilor legale în discuție, rezultată din observarea procesului de legiferare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dispozițiile art. 83

Astfel, cerința previzibilității presupune ca norma juridică să fie enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele în care acționează, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă.

În acest sens a statuat și Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, a reținut, în legătură cu precizia și previzibilitatea normei juridice, că "(...) lex certa, norma trebuie să fie redactată clar și precis, astfel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita și să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat" (paragraful 46).

Prin urmare, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia are reprezentarea unor coordonate în funcție de care este obligat să își modeleze conduita.

Or, verificând din această perspectivă aplicarea art. 83

Nu se poate considera că o astfel de conduită era sancționată în lege încă de la data adoptării ei, astfel că data săvârșirii faptelor nu ar prezenta relevanță în privința aplicării art. 83

Or, efectele dispozițiilor d