ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la 6 aprilie 2015, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Arad, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 253334/21.10 2014 și a deciziei nr. 253334/23.12.2014 emise de intimată, prin care i s-a acordat pensia anticipată parțială în baza Legii nr. 263/2010, referitor la data acordării pensiei în sensul de a dispune acordarea pensiei cu data solicitării, adică cu data de 20 decembrie 2013, în loc de data de 4 august 2014; să dispună obligarea intimatei să pună în plată decizia nr. 253334/31.10.2009 și să-i plătească sumele ce reprezintă diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. 253334/21.10.2014 și cea stabilită prin decizia nr. 253334/31.10.2009 începând cu data de 20 decembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 414 din 18 iunie 2015 a respins ca neîntemeiată excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, invocată de intimată, precum și contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Arad.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 321/A/2017 din 2 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARAD.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A..

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul A. solicită repunerea în termenul de recurs, potrivit prevederilor art. 186 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. și admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în cadrul cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurentul susține că declararea cu întârziere a acestuia este datorată unor motive temeinic justificate, respectiv jurisprudenței în materie, înainte de edictarea deciziei nr. 43 din 14 octombrie 2019 a ÎCCJ în dosarul nr. x/2019, respectiv a deciziei CCR nr. 660 din 14 octombrie 2019, cereri de felul celei de față fiind respinse cu o motivare străină celei consacrate prin deciziile menționate.

În acest sens, recurentul susține că problema de drept care se pune este aceea de a stabili dacă acesta, în calitate de fost judecător până la 5 decembrie 2013, suspendat din funcție pentru comiterea unei infracțiuni de corupție, hotărârea de condamnare rămânând definitivă la data de 17 iunie 2014, beneficiază sau nu de pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 303/2004.

În acest context, recurentul arată că instanțele au reținut greșit că nu poate beneficia de pensia de serviciu, aplicabile fiind prevederile art. 83

2

, text legal nou introdus în Legea nr. 303/2004, prin Legea nr. 118 din 14 iulie 2014.

Mai susține recurentul, că problema a fost definitiv tranșată de ÎCCJ prin decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019 de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin această decizie stabilindu-se că interpretarea și aplicarea art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 dispoziția legală menționată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracțiuni săvârșite anterior intrării sale în vigoare; or recurentul susține că a comis infracțiunea în 5 decembrie 2013 înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2014, astfel că problema de drept a fost greșit soluționată, motiv pentru care se impune repunerea în termenul de recurs.

Intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARAD a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 iunie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 3 iulie 2020, părțile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 22 octombrie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Prezenta cerere de recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, invocată de intimată, precum și contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Arad.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…"

Dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd la art. 155 alin. (1) că "împotriva hotărârii tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar la alin. (2) că "hotărârile curților de apel. Precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă așadar, că decizia atacată este definitivă și nu poate fi supusă recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 321/A/2017 din 2 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARAD.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 321/A/2017 din 2 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ARAD.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2020.