ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale la 6 decembrie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad a solicitat revizuirea hotărârii nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015 și împotriva hotărârii nr. 4476 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, ambele în contradictoriu cu Casa de Pensii Arad și, pe cale de consecință admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârilor de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., respectiv obligarea Casei de Pensii să pună în plată Decizia nr. x din 31 iulie 2009 recalculată la zi începând cu data de 30 iulie 2014 când a fost publicat Decretul nr. 550 de eliberare din funcție și obligarea la plata diferenței dintre pensia încasată în sistemul public de pensii prin deciziile nr. x din 21 octombrie 2014 și nr. x din 23 decembrie 2014, emise de CASA de PENSII ARAD și obligarea acesteia la plata pensiei ce apreciază că i se cuvine în sistemul public de pensii pe perioada 6 decembrie 2013 - 30 iulie 2014, respectiv pe perioada cât a fost suspendat din funcția de judecător.

La data de 21 ianuarie 2020, reclamantul a depus la dosar o completare la cererea sa de revizuire prin care solicită să fie avute în vedere și dispozițiile articolului 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 79 din 13 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de revizuire astfel cum a fost formulată și completată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015 și împotriva sentinței civile nr. 4476 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Arad.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A. solicitând, în conformitate cu dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. și art. 513 alin. (5) din același Cod, admiterea cererii de apel, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 79 din 13 februarie 2020 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și completată.

Prin decizia civilă nr. 639 din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a apelului formulat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 79 din 13 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosar nr. x/2019, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că pe calea revizuirii s-a solicitat retractarea a două sentințe civile pronunțate de Tribunalul Arad, rămase definitive, una printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Oradea, iar cealaltă printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În acest sens, s-a reținut că, Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de un tribunal ce nu se află în circumscripția sa, ca efect al admiterii cererii de strămutare formulată de revizuentul A..

Prin urmare, s-a apreciat că, întrucât hotărârea ce se execută a rămas definitivă printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Oradea, competența de soluționare a căii de atac împotriva sentinței a cărei retractare se solicită aparține tot acestei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 145 C. proc. civ.

Pe rolul Curții de Apel Oradea, cauza a fost înregistrată la data de 29 septembrie 2020, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1046/2020-A din 23 noiembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de instanță din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 79 din 13 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea decizie de declinare s-a reținut că, Curtea de Apel Timișoara s-a declarat necompetentă teritorial, deși a fost învestită cu soluționarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri dată de Tribunalul Arad, aflat în circumscripția sa teritorială.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 decembrie 2020, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii în pretenții formulate de reclamanta B. S.R.L., Înalta Curte constată că prin cererea formulată la Tribunalul Arad, revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 321/A din 2 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și a sentinței civile nr. 4476 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 223 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara.

În acest context, se reține că în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 414 din 18 iunie 2015 a Tribunalului Arad, ca efect al admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant, iar Curtea de Apel Timișoara s-a declarat necompetentă teritorial deși, a fost învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri dată de Tribunalul Arad, aflat în circumscripția sa teritorială.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara este instanța legal învestită, hotărârea Tribunalului Arad, trebuind supusă controlului său, în lipsa unei hotărâri de strămutare în prezenta cauză. În analiza competenței sale instanța de apel se limitează la verificarea legalității hotărârii instanței din circumscripția sa teritorială.

Asupra excepției de necompetență teritorială a Curții de Apel Oradea, se reține că la pronunțarea deciziei de declinare în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere un singur aspect, anume faptul că sentința a cărei lămurire se solicită, respectiv nr. 414 din 18 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015 a fost menținută printr-o decizie a Curții de Apel Oradea, această din urmă instanță fiind sesizată prin efectul admiterii unei cereri de strămutare, deși instanța a fost învestită cu retractarea a două hotărâri ambele pronunțate de Tribunalul Arad și menținute una de decizia Curții de Apel Timișoara și cealaltă de decizia Curții de Apel Oradea.

Acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că tot Curtea de Apel Oradea ar fi instanța competentă să judece calea de atac pendinte.

Normele privind strămutarea pricinilor sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea neputând fi extinse la alte ipoteze nereglementate în mod expres.

Totodată, trebuie observat că prin decizia civilă nr. 321/A din 2 mai 2017, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat împotriva sentinței a cărei revizuire se solicită, nefiind vorba despre o soluție de anulare a hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, caz în care, potrivit art. 145 alin. (3) teza finala C. proc. civ. dosarul se trimite la una dintre instanțele din circumscripția celei sesizate ca urmare a strămutării. Nu au eficiență în cauză nici dispozițiile art. 145 alin. (3) prima teza C. proc. civ., privind competența instanței în judecarea căilor de atac promovate împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanța la care s-a strămutat procesul, deoarece nu se cere revizuirea deciziei Curții de Apel Oradea.

Doar într-o astfel de situație, diferită de cea în speță, se admite că, după rejudecare, dosarul se înaintează instanței de control, care a fost, inițial, învestită prin hotărârea dată asupra strămutării, tocmai pentru a da eficiență unei astfel de măsuri excepționale.

Se mai reține că, ulterior pronunțării deciziei civile nr. 321/A din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, s-a pronunțat decizia civilă nr. 223 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a soluționat apelul declarat împotriva celei de-a doua hotărâri supuse prezentei revizuiri și unde efectele strămutării nu au fost extinse, deși situația petentului era aceeași.

Așadar, efectele admiterii cererii de strămutare nu pot fi extinse cu privire la o astfel de cerere, formulată după aproximativ 2 ani de la data soluționării acțiunii anterioare.

În speță, nu este vorba despre retractarea deciziei din apel, adică cea pronunțată de către Curtea de Apel Oradea (decizia civilă nr. 321/A din 2 mai 2017), ci despre revizuirea celor două sentințe ale Tribunalului Arad, aflat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Timișoara.

Prin urmare, calea de atac prevăzută de lege împotriva acestei sentințe se judecă de către instanța ierarhic superioară celei care s-a pronunțat asupra cererii de revizuire a celor două sentințe ale Tribunalului Arad, neavând relevanță că unul dintre apelurile declarate împotriva uneia dintre hotărârile supuse revizuirii a fost strămutat la o altă instanță.

În acest context, se reține că nu există vreun text care să justifice competenta Curții de Apel Oradea într-o astfel de situație, iar doctrina și practica judiciară nu au validat un astfel de efect extins al cererii de strămutare.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.