ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1131/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova la 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat-o în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând instanței să anuleze Decizia de pensie nr. x din 11 august 2016, emisă de intimată, în conformitate cu dispozițiile art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Prin Sentința civilă nr. 1771 din 23 mai 2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare și respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Prahova.

Prin Decizia nr. 2415 din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 2415 din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 432 din 21 februarie 2019, pronunțată de aceeași curte de apel în Dosarul nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 1993 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 432 din 21 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

Recurenta a susținut că instanța de revizuire, în mod nelegal, a reținut că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 509 C. proc. civ. și că instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci numai pe excepția lipsei procedurii prealabile.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata nu a depus întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea de la 13 mai 2020, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar art. 155 din același act normativ stabilește că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen, fiind definitive.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Cum hotărârea atacată cu revizuire este definitivă, rezultă că și decizia instanței de revizuire are același caracter, conform dispozițiilor legale anterior arătate.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că Decizia civilă nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Înalta Curte reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1993 din 12 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.

GGC - NN